Ion Lazu: Scriitorul zilei: Eugeniu Speranţia

Noi suntem stelele...

Ion Lazu: Vântule

Vântule cu-aripa morii

Vântule cu prigorii,

Izbeşte în ochii mei

Ca în colţii de stei


Du-mi sufletul ca pe-un nor

În spulberul tăriilor,

Stinge culorile, adu-nserarea

Golul din mine – uitarea!

1969, Pătârlagele
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1999)

Scriitorul zilei: Eugeniu Speranţia, n. 18 mai 1888 - d. 11 ianuarie 1972. 


Eugeniu Speranţia: Izvodul corbilor


Urme ciudate de corb, în grădina pustie şi ninsă,

Scriu pe zăpadă un text, inspirat din secretele sorţii.

Vântul citeşte din zbor şi presară deasupra zăpadă...

...Sigur că-l tulbură greu mărturiile păsării negre.

Însă, purtând peste tot aceleaşi îndemnuri sinistre

(Chiar dacă nu se găsesc priviri să culeagă izvodul),

Corbii aleargă şi scriu prin toate grădinile lumii.

...Semnele trec şi se şterg, adevărul rămâne şi doare.

***

Bucureştean prin naştere şi prin formaţie, căci a făcut şcoala primară, liceul şi facultatea de Litere şi Filosofie în capitală, dar şi Dreptul, cu un doctorat în 1912, E.S. a funcţionat ca profesor de liceu, apoi a obţinut în 1914 o bursă la Berlin, nedusă la capăt, nevoit să revină în ţară, căci începuse războiul.  Imediat după Primul război şi după Marea Unire, probabil din dorinţa de a ridica provincia de dincolo de Carpaţi, merge la Oradea unde este mai întîi conferenţiar, apoi profesor, iar din 1934 pînă în 1949 la Universitatea din Cluj. Prezenţă constantă în revistele literare dar şi în cele ştiinţifice şi de filosofie, ţinuse nenumărate conferinţe de popularizare, îndeosebi în oraşele transilvane. Este marginalizat vreme de 3 decenii după instaurarea Regimului roşu, nu atât din vini personale ci mai mult din cauza tatălui său, faimos la început de veac XX prin poeziile-anecdotele sale cu tentă rasistă-xenofobă, despre evrei, despre ţigani etc, aşa că reapare editorial abia în 1966 (avea deja 78 de ani!) cu un volum de Poezii, şi în acelaşi an cu Medalioane muzicale; apoi, tot din domeniul nederanjant ideologic, Amintiri din lumea literară, 1967, Iniţiere în poetică, 1968, iar o lucrare inedită, cu interes academic, îi scot discipolii cercetători filologi de la Cluj: Contemplaţie şi creaţie estetică, 1997.

Eugeniu Speranţia reprezintă poate la noi cazul singular al unui român care, prin firea sa predispus la lecturi şi meditaţie, deşi a făcut dovada talentului său poetic încă din şcoala primară, publicând prin reviste, editând el însuşi reviste (şi fiind premiat pentru poezie), şi care nu a încetat să se exerseze în diferite genuri ale literaturii, dând la iveală volume de poezii, romane, etc, departe de a se fi lăsat "în voia talentului său şi să se rezume doar la literatură, dornic "să-şi vadă numele prin reviste" (după o exprimare a lui Nichita Stănescu), bucurându-se de succes printre confraţi şi mulţumit de sine însuşi, dimpotrivă, spirit plurivalent,deschis spre marile probleme ale culturii, s-a adâncit în cercetări de filosofie, de drept, psihologie, pedagogie, sociologie, estetică, participând activ la dezbaterile ştiinţifice la cel mai înalt nivel, invitat la congrese internaţionale, membru a numeroase societăţi de profil, colaborând, traducând, dând replica unor somităţi din diverse domenii ale cercetării ştiinţifice. În lucrările sale de estetică, nu s-a lăsat pe seama unor speculaţii abstracte, atractive şi care să uimească pe neiniţiaţi, ci a preferat abordarea din perspectivă şcientistă, pozitivistă. L-a preocupat devenirea cosmică a omului, dar şi modalităţile prin care s-au instituit principiile frumosului şi adevărului, a sesizat modul în care creativitatea omului se schiţează prin contemplaţie, apoi prin tentaţia de a imita ceea ce deja există în natură şi în arta predecesorilor, apoi prin extrapolarea la alte elemente din preajmă a propriilor descoperiri şi intuiţii, personificându-le, dându-le un nume; a stăruit asupra legilor simetriei din natură, asupra formelor ideale, asupra disponibilităţilor ludice ale artistului ca şi asupra elementelor de receptare estetică a faptului de artă.

Din 1916 membru al Societăţii Scriitorilor Români, este, printre altele, autorul unor volume de poezie, de proză, de eseuri: Frumosul ca înaltă suferinţă, 1921; Contribuţii la filosofia magiei, 1916; Zvonuri din necunoscut, 1921;  Casa cu nalbă, roman, 1926, Pasul umbrelor şi al veciei, 1930, Despre principiul unic al vieţii, dramei şi frumosului, 1934; Sus, 1939; Mic tratat despre valori, 1942.
Sunt preţioase paginile memorialistice despre B.P. Hasdeu, pe care l-a cunoscut încă din copilărie şi i-a fost spirit tutelar, Al. Macedonski şi Ovid Densisianu, care l-au apreciat în perioada debutului său simbolist, Ion Minulescu, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, Lucian Blaga, Victor Papilian, Bogdan Duică.

Citiţi mai multe:
http://www.crispedia.ro/Eugeniu_Sperantia

***

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

4 august 2008 (...) Mă întorc în staţia de metrou şi până să vină trenul, mă uit prin cărţile vândute de anticari, numai cărţi de pe vremuri, nici una mai recentă – dar cine mai cumpăra acuma cărţi, cine mai citeşte? Întreb cum aş ajunge mai simplu la Hala Traian, mi se sugerează tramvaiul 19, apoi cu 133. Aşa şi fac, şi ajung în fine pe strada Valeriu Branişte. Merg la numărul 60-A, imobil cu vreo 6 nivele, plasat mai răzleţit, dincolo de o intersecţie; acolo sun la interfon şi cu greu îmi deschide cineva de sus. Intru, copiez din prudenţă numele de la cutiile poştale (pentru telefoane, cândva, din cartea de telefoane, nevoia multe te-nvaţă...); sun la ap. 1, acolo unde pe vremuri a locuit Eugeniu Speranţia: nici un semn..., sun apoi vis-a-vis, la Simion Grossu, "expert contabil pensionar" – nimic, urc la unu şi sun, urc la doi, sun şi nimeni nu dă semne. O tânără doamnă coborând pe scări îmi indică apartamentul 7, cu locatari mai vechi; sun, iese în uşă o doamnă în vârstă şi nu chiar, înţelege, e de acord, dar să obţin acceptul de la familia Neagu, care văd că nu-mi răspunde – ei nu au o asociaţie de locatari, dar cineva adună banii pentru cheltuielile curente. Ies cu lista completă a locatarilor, căci nu se ştie...
(...) În aceeaşi seară...

De la Informaţii obţin telefonul lui Neagu din Valeriu Branişte 60-A, formez numărul, răspunde o voce amabilă; când află că vorbesc din partea USR, îmi spune că la ei stă chiar acum poetul Liviu Georgescu din America. Da, îl ştiu, am fost la diverse lansări ale cărţilor lui de poezie. Da, plusează Neagu, are pe-aici cărţi de-ale dvs cu autograf. Şi pe loc îmi dă acordul pentru placa memorială. Cu regretul că a cunoscut-o şi pe dna Speranţia..., care... Au intenţionat până în ultimul moment o donaţie a bibliotecii scriitorului către Universitatea din Cluj, nu s-a concretizat; au vândut, au trebuit să se mute la mai ieftin şi dna Speranţia, din păcate, a pus toate cărţile în saci şi sacii i-a depus la lada de gunoi. Păi se poate aşa ceva?! mă revolt eu. Da, asta a fost situaţia. Şi n-aţi recuperat nimic, manuscrise, fotografii, ediţii princeps, cărţi cu autograf? Eu aş fi încărcat totul într-un taxi şi le-aş fi vărsat la M.N.L.R, la Biblioteca Academiei, să facă ei ce-or şti cu ele; sau să le fi dus la vreo şcoală, la anticariat măcar... adaug eu, plin de jale. Nu, din păcate, în acel moment ei erau plecaţi din oraş... Şi continuăm să vorbim despre ravagiile culturii...

Ion Lazu: Fotografii de autor