scriitorul zilei: Nora Iuga; poezii, fotografii de autor

Noi suntem stelele...

ion lazu

Memoria

Coşul este pentru mere,

Îl vârfuieşti şi-l duci;

Sacul este pentru cartofi –

Îl umpli şi în salţi între loitre;

Căruţa este pentru ştiuleţi,

O încarci, înfunzi

Cămara, hambarul.

Când vine seara

Atârni coşurile, târnele în cuie

Sub şopron

Amestecate cu întuneric şi păienjeni

(pânza de păienjeni este pentru gâze)

Le întorci spatele cu un frison şi

Intri iute în casă, la lumină.


Dar ceva în care să strângi laolaltă

Şi mierla şi frunzişul

Şi cartofii şi ţărâna şi greierii

Şi căruţa şi ştiuleţii şi scârţâitul

Şi şopronul şi linul şi mustul

Şi cârceii şi şoarecii şi cânepa

Şi năvodul şi peştii şi viţele apei

Ce scapă -


Acel recipient deja umplut

Încărcat, îndesat, împânzit, împeştit

Şi în care mereu mai adună

Mai pune, mai umple încarcă -

Din ce miraculoasă materie

Crede poetul

Că-i este zămislită memoria?

1986, Oraşul Victoria
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


Scriitorul zilei: Nora Iuga, n. 4 ianuarie 1931, Bucureşti

 

Bucureşteancă, dintr-o familie de intelectuali (apoi soţia poetului George Almosnino şi mama prim-balerinului Tiberiu Almosnino), Nora Iuga a făcut liceul la Iulia Hasdeu şi apoi Filologia din Bucureşti, secţia limbi germanice, fiind apoi profesoară, redactoră la Neuer Weg, la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, deci mereu în contact cu literaturile europene, din care apoi avea să traducă masiv şi remarcabil, cum nu o pot face decât scriitorii de vocaţie. Pe nedrept expediată în dicţionarele de dinainte de Decembrie, nu a fost receptată adecvat nici după aceea de autorii de dicţionare şi de istorii literare decât cu rezerve, în fapt total neîndreptăţite. N.M. o expediază, nepermis, la Autori de dicţionar. (Cum spuneam, nici acolo nu este receptată adecvat.) Prenumărată de Marian Popa, mai comprehensiv şi responsabil, printre "poeţii întârziaţi", însă cu explicaţii aproximative, Nora Iuga a debutat în volum  în 1968, deci la vârsta de 37 de ani, cu poezii: Vina nu e a mea, urmată în 1970 de Captivitatea cercului. Abia în 1978 revine ca poetă cu Scrisori neexpediate, succedate de: Opinii despre durere, 1980, Inima ca un pumn de boxeur, 1982, Piaţa cerului, 1986 şi Cântece, 1989. Şapte cărţi de poezie, până la Revoluţie, nu e puţin lucru pentru un scriitor nealiniat. Se poate observa că ultimele 5 au apărut la editura Cartea Românească, unde cenzura era mai permisivă. Asta ne spune ceva despre mesajul liricii acestei poetese.

Abia în 1996 revine cu Dactilografa de noapte, iar în 1998 îi apare Spitalul manechinelor, ca după 2 ani să publice Capricii periculoase, la editura Vinea, care îi scoate în anul 2000 antologia Inima ca un pumn de boxeur, în colecţia de excepţie: Ediţii definitive, în formula de mare eleganţă de la Fundaţiile Regale. Tot la Vinea, în 2001, Autobuzul cu cocoşaţi, iar în 2005, Fetiţa cu o mie de riduri.  Dar nu este aceasta o metaforă pentru autoarea însăşi? Căci, pentru cine a cunoscut-o pe Nora Iuga, mereu implicată în viaţa literară, la lansări, târguri de carte, întâlniri cu cititorii, interviuri la TV, Festivaluri naţionale de poezie etc, un lucru este evident: Nora Iuga se prezintă ca o mare doamnă a poeziei româneşti, mereu comunicativă, sinceră, cu delicateţea din fire, cu politeţea insului urban, cu fervoarea celui care trăieşte întru poezie - dezinteresat de tot restul. Şi care, într-un mod nemaiîntâlnit pe la noi, nu invidiază pe niciun confrate, nu demolează, nu dă cu barda - ci dimpotrivă, păstrează relaţii amiabile cu generaţia sa, câtă mai supravieţuieşte tranziţiei, crizei etc, este deschisă către poezia generaţiilor ce i-au succedat, fie că ei se numesc optzecişti, nouăzecişti, milenarişti-mizerabilişti sau mai ştiu eu cum. Prietenă cu Abăluţă, cu Stoiciu, cu Gălăţanu, cu Komartin şi Ianuş, cu debutanţi cărora le scrie prefeţe şi îi onorează la lansare.

Ar fi interesant de urmărit evoluţia receptării Norei Iuga în ipostaza de eseistă şi prozatoare, care a publicat Săpunul lui Leopold Bloom, 1993, Sexagenara şi Tânărul, 2000, Fasanenstrasse, 23, în 2001, Lebăda cu două intrări, 2003, Berlinul meu e un monolog, 2010; apărute la edituri mai modeste, pe cât de bine cotate de cunoscători, aceste proze ale Norei Iuga au fost reeditale apoi la Polirom, la Humanitas. Ca să nu vorbim despre traducerea lor în străinătate. Ideea ar fi că Nora Iuga, această autoare care păruse că a pierdut startul generaţiei sale, însă în ultimele 5 decenii şi-a cîştigat un real prestigiu literar, poetă dezinhibată, fără false pudori şi sclifoseli pudibonde, mizând numai şi numai pe lucrurile pe care le cunoaşte şi le intuieşte despre sine însăşi, căutând să se exprime fără rest şi să nu trişeze, reuşeşte de fiecare dată să scrie incitant, stârnind interesul cititorului din postmodernitate.

Iar despre prestaţia Norei Iuga ca traducătoare, poate nici n-ar mai trebui să insist, pentru că reprezintă în sine un capitol de istorie literară. După câteva nume de primă linie: August Strindberg, 1979, Knut Hamsun, 1983, Gunter Grass, traducătoarea s-a orientat cu simţ sigur spre autori de limbă germană care se potrivesc modului ei de abordare a literaturii. La drept vorbind, i-a cunoscut la ei acasă, mereu plecată în Germania cu burse, pentru jumătăţi de an sau pentru ani întregi. Timp cum nu se poate mai eficient folosit. Pentru a fi mereu în contect cu pulsul mişcării literare din Germania şi nu numai, cu evoluţia gustului cititorilor, dar şi al juriilor până la urmă. Şi fapt este că autorii spre care s-a orientat au fost în timp recompensaţi cu premii la cel mai înalt nivel. Aglaya Veteranyi,  Eginald Schlattner, Ekfriede Jelinek, Ernst Junger, Paul Celan, Oskar Pastior. Iar Herta Muller, din care a tradus nu mai puţin de 5 titluri (la una am fost redactor la Vinea, ca de altfel şi la antologia din Ediţii definitive), a primit între timp Premiul Nobel.

Nora Iuga

Băteam străzile seara la ora cinci

să stai ca o umbră sub clopotul verii
faţa ta caraghioasă rătăcită printre tarabe
ocolită de tocmelile muşteriilor -
nici un ştergător de parbrize
nu poate spăla aerul
de această imagine -
o doamnă bătrână cu o tocă neagră
fără sex-appel şi fără resurse
într-o piaţă cât burta căscată
în hoitul oraşului...

(Fragment, din Dactilografa de noapte, 1996)

ion lazu - fotografii de autor: