duminică, 8 ianuarie 2012

Scriitorul zilei: Lucian Vasiliu, poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu: Primul om

Singur, în faţa ploii, sub streaşina

Unui brad răzleţ – şi să nu tânjeşti după

Vâlvătaia unui foc ospitalier, într-o casă

Cu oameni veseli – ci să rămâi acolo, împresurat -

şi să nu-ţi doreşti nimic altceva decât

Concentrare asupră-ţi, smulgere din context

Până la uitare de sine, până la a deveni

Primul om care a stat singur în faţa

Ploii; cu simţurile biciuite până la anesteziere

Spunându-ţi ritos că dacă ploaia asta

Încrâncenată nu se va opri, atunci

Nu se va sfârşi nici nostalgia ta – şi că deci

Vei trăi mai departe...

1980, Păuşeşti-Măglaşi, Vâlcea
(din volumul Cuvinte lângă zid, 1999)



Scriitorul zilei: Lucian Vasiliu, n. 6 ianuarie 1954, Puieşti-Bîrlad

     

***
Sunt un om blindat

Numai în dreptul inimii se află o spărtură,

prin care pătrunde

Corbul

şi mă fură

...dar tu eşti superbă,

rezemată cum stai

de gardul bisericii parohiale.
 
***
Poetul a urmat liceul la Bârlad, apoi o şcoală de bibliotecomanie, înscriindu-se la Filologia ieşeană, pe care o absolvă în 1980. Din 1981 este angajat la Muzeul Literaturii din Iaşi, unde devine director în 1990. Ales preşedinte al Filialei Iaşi a USR, apoi în Consiliul de conducere USR. În 1990 fondase noua serie Dacia literară, devenindu-i redactor şef în 2007. Debutul poetic în Convorbiri literare şi debutul în volum în 1981, cu Mona-Monada, după care urmează destule volume, dintre care: Despre felul cum înaintez, Mierla de la Casa Pogor, 1994, Dincolo de disperare, 1995, Lucianograme, 1999, Atelier de potcovit inorogi,2003 şi câteva antologii. Tradus în limbi străine, antologat în diferite selecţii tematice. Neocolit de premii naţionale: Labiş, Mihai Eminescu, Nichita Stănescuobţine şi alte premii la vârf.
 
 
ion lazu: Fotografii de autor




Un comentariu:

  1. Astăzi, după cum văd pe bloguri (la ţară unde am fost nu este încă internet), lumea îşi urează prin versuri La mulţi ani! de sf. Ion. Aşa că, mă voi conform tuturor şi urez şi eu poetului Ion Lazu de sf. Ion o urare în versuri, ca tot ce mi-am dorit şi am transmis ca mesaj în poem sa fie colindul meu după anul nou în care tocmai am intrat (făară zăpadă, deşi am plecat la munte la mine la ţară tocmai în căutarea ei, dar n-a fost să fie): DECI

    În noaptea asta-n lanul de secară
    Voi sta la sfat – cu luna bunăoară;
    Voi fi precum poetul condamnat
    Atât de părăsit încât să-nchine,
    Florii pictate, cerul său de rime
    Şi bea pocalul ultim, împăcat.

    E ceea ce se-ntâmplă de o vreme
    În temniţa cuvintelor viclene.
    Când poate mult te-ntrebi dac-am pătruns
    Dând putregaiul lumii la o parte
    Cu haitele de gânduri – chiar deşarte;
    Pe-acel tărâm unde-ai şezut şi plâns.

    Şi pretutindeni, stânga şi la dreapta
    Stele opaiţ judeca-vor fapta.
    Să-mi fie-ngăduit măcar să cer,
    Ca frunza care cade ştearsă-n ceaţă:
    - Te ţină vraja basmului în viaţă
    Sub haina ce mă apără de ger.

    RăspundețiȘtergere