Mihai Eminescu la Aniversară

Mihai Eminescu 

Şi Dacă...

Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.

Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

  Peste Vârfuri

Peste vârfuri trece luna,
Codru-si bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul suna.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecata
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odata?

 La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

***

Consemnare: Dor de Eminescu...

Astăzi, de ziua aniversară Eminescu 162, care la iniţiativa acad. Eugen Simion, aprobată de Parlament, a devenit şi Ziua Naţională a Culturii româneşti, la orele 11:00 am luat parte la serbarea de la Academie, iar la orele 14:00 la o altă serbare Eminescu, aceasta la Muzeul Satului. Chiar fără să fie pusă în discuţie preţuirea la maximum pe care o am pentru Poetul naţional, cineva s-ar putea întreba de ce totuşi atâta zel din parte-mi întru participarea directă la astfel de festivităţi, când cu mijloacele de astăzi poţi sta foarte relaxat acasă, în fotoliu, şi să ai sub priviri tot ce se întâmplă mai de seamă cu prilejul aniversării Eminescu nu doar în Bucureşti, ci în toată ţara. Întrebare până la un punct justificată, căci la drept vorbind prea puţini dintre cei ce-şi declară iubirea de Eminescu se şi mobilizează pentru a merge să ducă o floare la statuia Poetului de la Ateneu, sau la mormântul acestuia de la Bellu, cu atât mai puţin la Academie sau aiurea. În ce mă priveşte, încerc să fiu de fiecare dată la faţa locului nu numai pentru a mări numărul celor prezenţi – şi să nu se vadă la televizor că a fost lume puţină (iar "căldiceii"  şi cârtitorii prin tradiţie să-şi spună: eh, păi nu e mare lucru nici cu poetul naţional, doar vorbe umflate, căci de fapt nu se adunaseră decât câţiva rătăciţi!), nici pentru a avea ce scrie aici, la rubrica Scriitorul zilei (care şi ea se poate umple cu texte neutre, extrase de pe internet), ci pentru plăcerea de a asista nemijlocit la serbare, ca să trăiesc bucuria şi emoţiile momentului. Pot spune că astăzi aşteptările mi-au fost împlinite „cu asupra de măsură”, căci am avut posibilitatea să-i ascult şi să-i văd, în recitaluri de mari dimensiuni, pe cei mai buni doi interpreţi ai poeziei lui Eminescu pe care îi are la această oră România: Ion Caramitru şi Eusebiu Ştefănescu. O bucurie înaltă şi curată, care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dar să luăm lucrurile pe rând:                                    

La aula Academiei, marea sală fiind arhiplină, sunt în situaţia să repet experienţa de aseară, găsindu-mi loc în ultimă instanţă pe treptele dintre rândurile de la balcon.  Preşedintele Academiei, Ionel Haiduc îl anunţă pe acad. Eugen Simion, care în fapt este iniţiatorul Zilei Culturii Naţionale. Însă la cel mai înalt for cultural aflându-ne, cu destui reporteri şi teleaşti foindu-se profesional, se întâmplă că de la început microfonul a făcut probleme – probabil nişte ştechere rău îmbinate, oameni care călcau pe fire, - oricum ar fi, o  transmisie care până la sfârşit a suferit de aceste întreruperi ale sunetului,  o defecţiune mai veche, care nici de data asta nu a reuşit să fie remediată pe parcurs... Reporterii care înregistrează din proximitatea difuzoarelor vor fi avut o zi nu prea norocoasă. Noi în schimb, sărind de pe o scală a sunetului pe alta, ciulind urechile pe româneşte, am prins firul desfăşurării academice de truisme: un popor se identifică prin cultura sa, iar dacă un popor nu are cultură se poate considera că el nici nu există. Mai ales într-o perioadă problematică precum cea pe care o traversăm, va trebui să avem în vedere România profundă, tăcută, care îşi continuă nedezminţit lucrarea spirituală: poezia, literatura în general, ceaţia de orice fel, ştiinţa, cercetarea... 15 ianuarie fiind un bun prilej pentru a ne gândi la toate acestea, plecând de la destinul şi de la opera celui de al şaptelea fiu al căminarului. După primele poezii publicate, deja s-a simţit că nu e vorba de un caz obişnuit. Titu Maiorescu nu ezită să-l numească imediat după Alecsandri. Iar la prea curânda-i dispariţie, criticul de direcţie a prevestit: Secolul XX românesc se va dezvolta sub aripile înalte ale geniului său. Îl recitim, îl aprofundăm; ne desprindem de el ca să avem unde ne întoarce, ca să-l re-descoperim cu valenţe îmbogăţite. Nu degeaba Noica, cu o formulă consacrată, l-a numit omul deplin al culturii româneşti. Vom lua distanţă atât faţă de lăudătorii de serviciu, fără măsură  şi consistenţă dar şi faţă de batjocoritorii şi detractorii acestui mare poet şi filosof politic, el trebuie salvat din ghearele acestora, căci Eminescu a spus ceva esenţial despre sufletul românesc şi despre om în general.

Concomitent, nou instituita Zi Naţională a Culturii este un bun prilej pentru o dare de seamă a ceea ce s-a făcut în cultură, precum şi a ceea ce urmează a se întreprinde în domeniu. A se avea în vedere că în cadrul Academiei funcţionează nu mai puţin de 60 institute de cercetare. Au fost editate 9 volume din Istoria Românilor, iar al zecelea se află sub tipar; s-a editat Dicţionarul general al literaturii române; idem Gramatica limbii române; Dicţionarul cronologic al romanului românesc; au fost facsimilate 15.000 pagini ale manuscriselor eminesciene - alte mari lucrări aşteaptă să apară: Marele dicţionar Enciclopedic al României, Dicţionarul etimologic. Etc. Ce ar urma să se facă? Să fie publicate ediţii ştiinţifice din clasici dar şi din scriitorii moderni care s-au impus prin valoarea operei lor; să nu fie abandonat studiul limbii române vechi; însă aceasta nu va fi posibil fără studiul limbii latine în şcoli, căci în latină au fost scrise toate textele din epoca medievală; să se vegheze asupra acurateţei limbii vorbite-scrise, mai ales alterată în mas-media; Eminescu spunea: Limba este măsurătoriul  civilizaţiunii unui popor; aprofundarea istoriei, respectul înaintaşilor, iubirea de ţară; să nu fie desfiinţate şcolile săteşti cu mai puţin de 300 elevi, asta echivalând cu desfiinţarea satului românesc; suferim de adamism; stricăm ce au făcut înaintaşii şi reparăm ce au stricat ei, risipindu-ne energia naţională; să nu uităm lecţia lui Spiru Haret, care a înfiinţat o şcoală în fiecare sat; să asigurăm profesori cu înaltă calificare, să-i păstrăm, remunerându-i cum se cuvine; exodul de creiere denotă o păguboasă gestionare a viitorului; în pilda fiului risipitor şi care se întoarce, trebuie să ne gândim că şi cel rămas acasă a muncit şi a asigurat mersul mai departe al clanului; în mare măsură noi suntem încă o cultură a conflictelor, ci trebuie să edificăm o cultură a dialogului. Fără cultură nu suntem liberi, nici drepţi. Eminescu spunea: Nu poţi fi drept dacă nu eşti liber.

Despre Ministerul Culturii  nu avem nimic de spus, el e tăcut, nevăzut, acţiunile sale  sunt "după buget", iar o notă stridentă fac totuşi acţiunile ICR, cu zvastici şi Christoşi în erecţie...

Acad. Mihai Cimpoi vine de la Chişinău cu o veste bună: În Republica Moldova se va sărbători Ziua Naţională a culturii. Prezintă două noi apariţii: o monografie italienească privindu-l pe Eminescu şi un Album: Eminescu în filatelia lumii.

Şi a urmat recitalul Dor de Eminescu, protagonişti Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa.

                                      (va urma)

La Academia Română...