Scriitorul zilei: Ion Zamfirescu, poezii, fotografii de autor

Noi suntem stelele...

ion lazu

Vă spun şi vă spun

Vă spun şi vă spun că există, din prima clipă a zorilor

şi mereu peste zi, dar mai ales noaptea – de la un capăt

la altul al auzului, în toate ungherele aerului – venind dinspre

lucruri, dinspre fiinţe şi gânduri: un fel de început de scâncet

de copil nou-născut, părăsit,
care ar trebui să vă răsucească

inima-n piept, de îngrijorare; vă spun şi vă spun că îl aud

de câte ori sunt atent cu dinadins, dar şi în clipele de pierdere –

un scâncet cu sursa aici, foarte aproape: în iarbă, în şanţ,

după gard – un scâncet care mă umple de-ngrijorare şi duioşie;

vă spun şi vă spun şi ridic un deget anume când treceţi pe lângă mine –

dar nu-l şi nu-l auziţi: scâncetul de copil nou-născut, părăsit,

nealăptat, pe care mie nu mi-l mai puteţi scoate din timpane

nici cu vârful briceagului.

(din volumul Cuvinte lângă zid, 1999)



Scriitorul zilei: Ion Zamfirescu, n. 7 august 1907 - d. 31 dec.2001
    

Născut la Craiova, face şcoala primară şi liceul Fraţii Buzeşti, apoi se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, absolvind în 1929; îşi ia doctoratul în filosofie în 1931, specializându-se în filosofia culturii şi în filosofia istoriei. O vreme fusese profesor la liceele Sf. Sava, Gh. Lazăr şi Mihai Viteazul, apoi profesor universitar.  La reforma învăţământului din 1 dec. 1948 rămâne şomer. Cu greu este admis ca suplinitor, în suburbie. În perioada stalinismului acut, redevine profesor de liceu, până în 1960, când prin concurs accede din nou la învăţământul universitar, la catedra de literatură comparată, până la pensionare, în 1968.

Spirit enciclopedist, pe linia Maiorescu, Iorga, Gusti, aparţinând generaţiei din care s-au remarcat Dan Botta, Eliade, Noica, Cioran, Vulcănescu, preocupat de câteva aspecte fundamentale ale cunoaşterii omului şi a istoriei filosofiei şi culturii, deşi, mai cunoscut ultimei generaţii ca istoric al teatrului universal şi naţional, Ion Zamfirescu  nu s-a considerat un creator de filosofie, ci un cercetător dublat de un militant pentru difuzarea în mase a culturii, filosofiei, istoriei.  O declară singur:.." să ajut oamenilor de a se cunoaşte pe ei înşişi. Am pus în aceasta stăruinţă, credinţă şi dragoste". Despre români, ca naţiune: "Condiţiile istorice nu ne-au îngăduit până acum realizarea unei mari civilizaţii materiale, dar în schimb ne-au prilejuit o adâncire deosebit de fină şi de nuanţată a realităţii noastre sufleteşti. Pentru aceasta se cere un simţ intuitiv special, o iniţiere caracteristică, în stare să străbată în substraturile vieţii noastre sufleteşti."

Autor a nu mai puţin de 8 monografii, începând cu cea a liceului la care predase: Gh. Lazăr, Ion Zamfirescu a participat la campaniile de etnografie-sociologie ale prof. Dimitrie Gusti, cu care şi-a luat şi doctoratul, în 1931; bursier la Geneva, la recomandarea lui Tudor Vianu; predă la clasa specială unde învăţa Regele Mihai. După activitate în învăţământul liceal, din 1943 este titular al catedrei de Filosofia culturii la Universitatea Bucureşti, concurând cu C. Noica - la Cluj aceeaşi catedră era onorată de Blaga. Elemente de estetică, 1935, Spiritualităţi româneşti, 1936, Orozonturi filosofice, 1942, Destinul personalităţii, 1942, Breviar de psihologie, 1947 sunt cîteva dintre lucrările Profesorului. Între 1947 şi 1965 nu are drept de publicare,  o pierdere mare pentru cultura noastră.Revine cu lucrări fundamentale: Istoria universală a teatrului, în 3 volume 1958-1968, Panorama dramaturgiei universale, 1973, Drama universală şi naţională, 1976.. şi seria dedicată dramaturgiei continuă cu alte titluri. Oameni pe care i-am întâlnit, 1987, Pagini memorialistice, 1995. Opera sa filosofică este reeditată sub îngrijirea lui marin Diaconu: Scrieri folozocice, în 2 volume, 2005.

Cititi mai mult:
http://www.caslam.ro/docs/Ion%20Zamfirescu%20-%20ultimul%20maiorescian.pdf

I-am pus o placă memorială pe str. Henri Coandă nr. 44, cele două imobile fiind spate în spate.