luni, 5 decembrie 2011

scriitorul zilei: Leonid Dimov, poezii, fotografii

noi suntem stelele... (poezia zilei)
ion lazu: Umbra

E o mare durere

Ce mi se cuvine

Întru zdrobire şi sfâşiere –

Dar durerea nu vine.


Am estimat-o printr-un

Calcul mental.

Mă ajunge doar vârful umbrei

De pe celălalt mal.

1968, Pocola-Beiuş
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1096)


SCRIITORUL ZILEI: Leonid Dimov, n. 11 ianuarie 1926 - d. 5 decembrie 1987
Născut la Ismail, în sudul Basarabiei din România Mare a Interbelicului, ca fiu al unei lipovence cu un evreu, şi-a reluat numele mamei, în peroada legionară, ca măsură preventivă. Liceul la Sf. Sava, trei ani la Filologie, alţi trei la Biologie, ca să nu termine nimic. Căsătorit cu o româncă şi recăsătorit a doua oară cu fosta soţie a lui Teodor Pâcă. Totuşi, sau tocmai pentru că se angrenaseră într-un grup al boemei de după război, unde făceau figură aparte necunoscuţii pe atunci Tudor George, Gh. Mărgărit, Teodor Pâcă, actorii Constantintin Rauţchi, Ludovic Antal, mai junele George Astaloş, în forfotă cu pictori, graficieni, atâţia alţii din gruparea Singaporeană (vezi Baladele singaporene ale lui Tudor George). Apăruţi - ca supravieţuitori - pe scena literară prin anii 65-70, deci după o perioadă de două decenii prohibitive. S-au sustras proletcultismului, dar acesta nu le-a dat drept în cetate... Mai târziu, păstrând coeziunea dar mai ales opţiunea neangajării şi militantismului, s-au făcut cunoscuţi drept onirişti. Era în fapt o racordare la mişcarea avangardistă de dinainte de conflagraţie. În cazul lui Dimov avangardismul este de viziune, pe când transcrierea se face totuşi în cheie clasică, a sonetului, rondelului, baladei. Ca forme de evaziune de la înregimentarea pe linie. Versuri, 1968, 7 poeme tot 1968, Carte de vise, 1969, Semne cereşti, 1970, - din simpla cronologie deducem o lungă perioadă de interdicţie, când autorul a scris pentru sertar - şi apoi o avalanşă de cărţi, atunci când singaporenilor li s-a dat verde de la cenzură. Făcuseră muncă de negri sau de traducători, toleraţi cu chiu cu vai; Dimov a semnat traduceri din poeţi francezi, italieni şi desigur din marii poeţi ruşi - ca totuşi să aibă un mijloc de subzistenţă - şi o acoperire socială... Altfel, neîncadraţi, mai ales politic. Iar Leonid Dimov, într-o noapte se poartă huliganic la baza unei statui a lui Stalin, deci este pârât şi nimereşte la puşcărie pentru câteva luni (1958)... A păstrat totdeauna tăcere cu privire la respectiva împrejurare. L-am trecut pe lista scriitorilot români încarceraţi.
Văzut adeseori la Casa Scriitorilor (chelie la discreţie şi lungi plete pe ceafă, mustaţă pe oală, iar de la o vreme barbă lipovenească, neretuşată; nas ascuţit, mereu în grupul singaporenilor, l-am considerat de la distanţă. Mai târziu, Ludovic Antal m-a pus în legătură cu Tudor George, dar nu m-am avântat în cercul lor care mereu părea să conspire curente literare disjuncte.
La Editura Vinea am fost lectorul unei ediţii definitive în două volume, Pe malul Stixului, 2003. Dar oricum, îl ţineam foarte sus pe Dimov, poetul lucarnelor, al evaziunilor din contingent într-o supra-realitate a fanteziei şi despletirilor metaforice; fantast, barochist, ironic şi manierist, poezia lui pare să se dezvolte la cheremul rimelor care se cheamă una pe alta, aparent fără vreo rigoare, într-o poveste dezlânată, aglutinantă, mizând pe o poantă finală. Pornită de oriunde, balada se încheie la voia autorului. Care nu-l are niciodată în calcul pe eventualul cititor. Diferit în acest fel de baladistul Tudor George, care se dezlănţuie după strategiile retoricii; cât despre Pâcă, sonetele lui, clasice şi puţine, nu erau în circulaţie.

I-am pus o placă memorială la scara 7 a unui bloc ceauşist de pe Calea Colentinei nr.1, colţ cu Mihai Bravu:

Din ion lazu: Intrusii. Odiseea plăcilor memoriale:
Mergem pe Dacia şi pe calea Moşilor până la Obor, detectez blocul lui Caraion, intru la parter, aranjez cu dentistul să ne dea curent electric, dar... se dovedeşte că nu am luat placa, ne-am încurcat în liste..., vom reveni mâine. Manevrăm şi ajungem la scara 7 a blocului lui Leonid Dimov... Noroc că-l găsesc pe administrator, care merge să-l aducă pe preşedintele de bloc. Găsim locul cel mai potrivit, între două ferestre, la nivelul parterului, ştiut fiind că bucureşteanul nu-şi ridică în veci privirile dincolo de parter: a recunoscut locul, ce-i mai trebuie? Un neam cu ochii în pământ... Ne dau curent angajaţii unei firme de la ferestrele respective, începem să fixăm placa, se adună oameni din bloc, se arată bucuroşi, inclusiv locatarul care data trecută ne privea tare circumspect; se dovedeşte un mare cititor, vorbim de Dimov, de alţi scriitori şi artişti în trecere pe-aici; mi se aduc de sus cărţi cu autograf de la poet. Aflu că şi Alexandru Chiriac, basarabeanul meu cu lucrări din trecutul provinciei urgisite a locuit aici. Şi poeta Mira Lupeanu, soţie de ataşat cultural în China, cea care în final şi-a pierdut minţile. Le spun că a decedat de curând. Se mutaseră în Titulescu. A făcut traduceri iscusite din Li Tai Pe. Îmi dau seama ce bine e să ştii astfel de lucruri, ca scriitor, să nu dai din colţ în colţ când vine vorba de un confrate de condei.







ion lazu: Din fereastră de la noi...