luni, 19 decembrie 2011

Scriitorul zilei: Arcadie Donos, poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Aripi


O pasăre neagră pe cerul sur al serii

Singură zburând, după ploaie,

Nu îmi dă griji, ci doar nostalgie –

Ea nu zboară degeaba!

Dar atâta tristeţe ce adastă

Ca un praf greu pe iarbă, lângă drum,

înfundând ogaşul,

Dar atâta tristeţe

Îngreunând aripile

Sufletului singur zburând

Oareunde...

1979
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


Scriitorul zilei: Arcadie Donos, n. 1 martie 1923 - d. 19 decembrie 2000

Dintr-o familie de mici funcţionari, A.D. a avut răgazul să termine liceul Comercial din Bălţi, după care, refugiat cu familia la Bucureşti, a dat curs chemării sale spre actorie, urmând Academia de Muzică şi Artă, apoi Institutul de artă teatrală şi devenind actor la Teatrul Mic din Bucureşti, unde a jucat până în 1975. Actor cu reale aptitudini interpretative în roluri de compoziţie dar şi în registru comic, a fost mereu prezent pe scenă, distribuit şi în filme, încă de la absolvirea Institutului, deci îl întîlnim în primele filme româneşti de după război: Mitrea Cocor, 1952, Arendaşul român, 1952, Nepoţii gornistului, 1953, Moara cu noroc, 1955, D-ale Carnavalului 1958, Tudor, 1963, Paşi spre lună, 1964, Toate pânzele sus, 1977 , (în total 20 de titluri, ceea ce nu e puţin), chemat să joace de regizori foarte diferiţi, într-o paletă de roluri diverse, interpretate totdeauna cu adecvare, cu farmec.
Basarabean plin de har şi de haz, persoană agreabilă, simpatizat de colegi (lucru mai rar!), A.D. nu a fost doar un actor talentat, pe scenă sau pe ecran, ci şi o fire de poet, creativ, furat de visătorie, inspirat; debutând  în adolescenţă, la Bălţi, ca poet, a scris pe-atunci (1942) şi o piesă de teatru (Viforul), valorificată decenii mai târziu. Este autorul câtorva piese ce au ţinut stagiunea pe scena Teatrului Mic. Totuşi, solicitat intens ca actor, nu a neglijat poezia de taină, însă nici nu s-a grăbit să publice, debutând ca poet în volum abia spre vârsta de 50 de ani, cu Sunete arse, 1972, dar perseverând întru lirism: Cântarea verbului a fi, 1975, Cetăţile de rouă, 1985, Şi punctum, 1989. A scris şi proză: Să vii acasă pe un nor, 1989, Aduceri aminte de pe Nistru şi Dâmboviţa, 1996, Tablete antistres, 1998, Rugi, 1999. Piese de teatru deci, scenarii radiofonice şi alte materiale pentru scenă şi Radio - un autor complet, după cum se observă. Nici măcar nu este un caz ieşit din comun, dacă ne gândim bine, căci mulţi alţi actori au mânuit cu aplomb pana, chiar dacă succesul scenei a pus de multe ori şi pe nedrept în umbră talentul literar. Ca să nu mai spunem că literatura nu asigură o răsplată bănească pe măsură. Puţini actori au reuşit să se afirme şi în prima linie a creaţiei literare: Emil Botta, Dinu Ianculescu, Ştefan Radof, dar şi Radu Beligan, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu - pe care mi-l amintesc debutând cu proze scurte poematice la cenaclul Labiş, la sfârşitul anilor 60.
La primirea mea în Uniune, mi-am dat seama că printre cei "unşi" ca scriitori se aflau câţiva actori cunoscuţi, chiar renumii, precum Ion Lucian.
S-a întâmplat să fiu coleg de grupă, în studenţia mea la geologie cu vărul primar al lui Arcadie Donos, cei doi se vizitau, viitorul geolog primea invitaţii la spectacole şi ne lua şi pe noi. L-am văzut pe A.D. în Muşchetariii Măgăriei sale, o piesă comică, delectabilă, pentru copii şi tineret.  A repurtat un succes răsunător jucând în travesti Coana Chiriţa, la concurenţă cu faimosul Miluţă Gheorghiu, de la Naţionalul ieşean. Semn că "meseriaşul" îşi cunoştea bine puterile.
O placă memorială se află (ai zice că ascunsă ca într-o nişă - deşi la drept vorbind se înfăţişează ca o carte deschisă vederii/citirii) la intrarea primei scîri a blocului (fosta) Cofetăria Scala, unde în fapt mai există o altă placă, pentru scriitorul Paul Anghel.

ion lazu: Cadouri pentru greci: