Scriitorul zilei: Ilarie Voronca; fotografii, poezii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Portret

Gura la ceafă nu mi s-a mutat

Căci n-am lăsat în urmă

Nici o fărâmă de pâine.

Totuşi, cu timpul, am căpătat

Privirea aceasta de câine.

Ochii mi-au alunecat în laturi

Aşteptând iubirea, din oricare parte

(căci de dragoste nu te mai saturi,

suflete cu alveole sparte!)


Prin lentila lacrimii, privesc ei ţintă

Nici un semn, cât de mic, să nu-i mintă

Pe lumea asta – ca şi în moarte.

19 iunie 1981
(Din volumul Poemul de dimineaţă, 1096)




Scriitorul zilei: Ilarie Voronca, n. 19 decembrie 1903 - d. 5 aprilie 1946

Ilarie Voronca - Cloroform

În suburbie cinematograf si bordel. Iată

Geometria oraşului: logaritm stelar, vals

Pe fire electrice soneria Europei ţipând fals,

Luntre si pasăre de azur, viziune descuiată.


Desigur, vreau să fiu lampagiul tău. Pe chei

Singur te voi aprinde ca un felinar în amurg

Streşini pentru licoarea cerului, eprubete, curg

Viscolul a întins sârme ghimpate, a lovit chei.


Gând încordat ca un muşchi în carnaval,

Stăruie, stăruie, coagulata lumină în cultură,

Cât de frumos câmpul cânta fără partitură

Între pânze cerul a făcut un salt mortal.


De sus vântul înşurubat. Clovnul: floare de făina vie,

Îti spun, catalogul îngerilor lăuntric fard

Râsul se rupe în două ca un gard

Se-apropie noaptea: despletire albă, troică în nebunie.

***

Poetul brăilean, evreu de origine ((numele real Eduard Marcus), asemenea concitadinului Mihail Sebastian, tot brăilean şi evreu, ambii sosiţi la Bucureşti ca să se afirme, s-au reflectat ca într-o oglindă - se va observa că este vorba despre două destine scriitoriceşti interbelice semnificative, încheiate dramatic: Sebastian a suferit un accident de stradă, în 1945, în Bucureşti; Ilarie Voronca s-a sinucis un an mai târziu, în 1946, la Paris, după o vizită triumfală la Bucureşti, bucurie peste care femeia iubită, şi pentru care I.V. revenise în ţară, a turnat catran, respingându-l fără milă. Poetul s-a sinucis, lăsând neterminată cartea la care tocmai lucra, intitulată cum altfel?: Mic tratat de fericire perfectă...

Poetul, stabilit în Franţa încă din 1933, naturalizat în 1938, combatant în rezistenţă, se afirmase la Paris ca poet de limbă franceză, unde după debutul românesc mai publicase, cu succes alte două trei volume de versuri. Racordat pe deplin mişcării avangardiste, spre mirarea mea îl găsesc în Istoria lui Călinescu (mereu consultată cu folos), la capitolul Tradiţionalişti, alături de Radu Gyr, de Zaharia Stancu.  Cu atât mai neaşteptat, cu cât Călinescu subliniază apăsat chiar faptul că după un prim volum Restrişti, etalând, în manieră clasică, "tristeţi provinciale", tânărul poet schimbă din temelii  abordarea, în 1924 iniţiind, împreună cu Victor Brauner şi Stephan Roll revista 75 HP, cultivând ermetismul, limbajul eliptic; cu al doilea volum de poeme Colomba, publicat la Paris se raliază suprarealismului, onirismului. Urmează Ulise, în 1926, Plante şi animale, 1929, Brăţara nopţilor, 1929, A doua lumină, 1930, Zodiac, 1930, Invitaţie la bal, 1931, Incantaţii, 1931. Urmându-i lui Tristan Tzara, doi alţi poeţi evreii sosiţi din România: Ilarie Voronca şi Benjamin Fondane se impuseseră ca poeţi francezi de primă linie ai interbelicului.

Toate aceste cărţi de Voronca, apărute în tiraje limitate, însă în condiţii grafice de excepţie, cu ilustraţii de cei mai la modă artişti plastici. Un volum are desene de C. Brâncuşi, altele conţin desene de Mark Chagall, de Victor Brauner, de H.D. Maxy, de Miliţa Petraşcu. Am avut toate aceste volume în mână, pe vremea când eram redactor la Vinea, unde poetul editor N. Tzone i-a resuscitat pe avangardiştii români, a scos ediţii anastatice, apreciate de cunoscători, vânate de colecţionari.

I-am pus o placă memorială în str. Parfumului nr. 20, unde locuise înainte de plecarea la Paris. O casă veche, despre care în cartierul Hala Traian circulă o legendă privind o fantomă care bântuie...(Să fie duhul neostoit al poetului, neconsolat nici în Parnas de refuzul femeii adorate?) A se citi şi Vedere din parfumerie, de Silvia Kerim.

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

4 august 2007. (...)

Vin din Valeriu Branişte înapoi pe Traian, de acolo pe Parfumului, constat că la nr. 25 unde a locuit cândva Ştefan Popescu acea "căsuţă albă" a fost demolată, s-a ridicat un zid, iar intrarea la noua firmă ce s-a aciuat aici este din strada cealaltă. Ajung la nr. 20, sun şi de data asta îmi răspunde cineva, câinele cel mare alb-bălţat latră din rărunchi, ca şi dăţile trecute; iese un domn spre 50 de ani, foarte înalt şi mai ales foarte gras, fără bluză pe el, în vipia lui august, cu ţâţe ca de femeie, numai în pantaloni scurţi. Mă recomand, îmi cere o carte de vizită, îi etalez legitimaţia, zic: cartea de vizită poate fi falsificată, oricum nu e cu fotografie, iar el, pe fază: Au falsificat ei paşapoarte, acte importante, titluri de proprietate, dar mite o legitimaţie. Domnule, zic, ce om cu minte la cap ar falsifica o legitimaţie de scriitor?! Poate una de parlamentar... Îi spun de marele poet Ilarie Voronca, din prima linie interbelică, lansat apoi la paris, direct în franceză, unul dintre cei mai... Domnul: nu ştie cât de mare va fi fost, în manuale nu apare, el a auzit ceva, n-a citit nimic, e curios faptul că nu i s-a tipărit nimic după revoluţie. Nu e chiar aşa! Şi îi spun că am lucrat la editura Vinea, profilată pe poezia avangardei, acolo i-am scos mai multe cărţi, unele în ediţii anastatice, studii despre, reeditarea unor reviste faimoase, mărturisiri, memoriile combatanţilor etc.Portretizat de însuşi Brâncuşi, de Chagall, de... Pare să înţeleagă că unele lucruri pot scăpa chiar unui inginer destupat la minte şi bucureştean pe deasupra... Da, zice, vreţi să puneţi o placă de marmoră; dar vedeţi, e o casă veche ca vai de lume, tencuiala curge din pereţi ca făina...; însă există acea Lege 126 care stipulează că timp de 10 ani de la cumpărarea unei locuinţe nu ai voie să execuţi nici o lucrare de renovare, ca nu cumva între timp să apară vreo revendicare. S-a luptat din greu să obţină această casă. E de acord cu fixarea unei plăci memoriale, îmi dă telefonul. Şi imediat: Se spun tâmpenii, în Cancan, despre o „casă cu fantome”. (Inclusiv Silvia Kerim pomeneşte de aşa ceva, însă eu nu-i dau apă la moară împotriva vecinei sale.). Îi spun în schimb că ieri am ascultat la Radio o dizertaţie despre credinţa în moroi, oameni cu două inimi, etc. Şi concluzionez, amar: Am recăzut în cel mai atroce şi întunecat misticism de ev mediu, zic. Şi mai schimbăm nişte impresii de surtucari. Între timp dl Filipeanu a transpirat din abundenţă. A stat în soare, zice, nu-i face bine... şi îl înţeleg, având în vedere tonajul...Şi  iată cum, dragii moşului, am rezolvat în mod nemaisperat acestă problemă care tărăgăna de anul trecut, găsindu-l acasă la o oră ca asta pe proprietar.

(...)

10 sept. 08, miercuri. Ieri dimineaţă am fost la chioşcul USR să fac toaleta plăcilor memoriale, îndepărtând stropii, punând diacriticele. Mi-a luat vreo două ore. Apare în curte A.M. Baros, salută, îl chem să vadă şi el cele 20 plăci nou sosite. Vede Noica, Voronca, Vintilă Horia..., face ochii mari; şi-mi spune că la Paris se predau la Universitate doar 18 poeţi ai secolului 20, dintre care 6 sunt români: Tzara, Celan, Voronca, Gherasim Luca, Fundoianu, iar acum şi Nichita şi Radu Gyr. Probabil are aceste date de la fiica sa Linda Baros. Acţiunea mea i se pare de toată lauda. Îl întreb, pentru efecte retorice: Dar îţi poţi da cu părerea ce atitudine au ceilalţi confraţi în privinţa plăcilor memoriale? Să-ţi spun tot eu: Consideră că ar fi sub demnitatea lor să se ocupe de aşa ceva. Ce, ei sunt ciocli?! Iar pe de altă parte mă şi invidiază, din cel puţin două motive: simt că ei nu ar putea face această lucrare dificilă; şi pentru că nu le-a venit lor ideea. Îi spun şi de Proiectul cu memorialul scriitorilor încarceraţi – îi arăt şi locul unde va fi ridicat monumentul, tufa roz înflorită. Habar nu avea. Câţi au fost închişi, câţi au murit în închisori, câţi s-au exilat,etc.

(...)

ion lazu: ...Copacii negri, decor de teatru...