miercuri, 21 decembrie 2011

Scriitorul zilei: Valeriu Ciobanu; poezii, fotografii de autor

Noi suntem stelele...

ion lazu

Afară


Să las poemul –

Să ies afară, în noapte

Să stau, să ascult –

Acolo este

Şi va rămâne

O taină cu mult peste noi,

Cu mult...

1980, Păuşeşti
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


Scriitorul zilei: Valeriu Ciobanu, n. 4 aprilie 1917 - d. 21 decembrie 1966
Istoric literar, poet, traducător, folclorist, Valeriu Ciobanu s-a născut în Basarabia, ca fiu al prof univ. Ştefan Ciobanu, unul dintre artizanii Unirii cu Ţara mumă, viitorul academician şi Ministru al Culturii şi Cultelor; şi-a făcut studiile liceale la Chişinău, la Alecu Russo, unde tatăl său era director, după care a urmat Literele şi Filosofia la Bucureşti, cu o specializare în Franţa, devenind asistent la catedra unde predau profesorii Caracostea, Vianu, Călinescu. Din 1947 şi până la moarte este cercetător la Institutul de Literatură şi Folklor al Academiei, mâna dreaptă a "divinului critic"..
S-a remarcat ca erudit cercetător al mişcărilor culturale, în principal interesat de Poporanism, tema tezei sale de doctorat, susţinut în 1945, publicat în 1946; a studiat folclorul românesc în conexiunile sale cu al popoarelor învecinate, îndeosebi  interferenţa cu folklorul rus şi ucrainean: Lumea Bâlinelor, 1955. A dat o primă monografie a marii noastre romanciere Hortensia Papadat-Bengescu, în 1965, epuizând practic sursele, însă cu propria menţionare că nu este ultimul punct de vedere asupra romancierei - se referea desigur la limitările ideologice ale acelor vremuri. Moartea sa prematură, la nici 50 de ani, de nemiloasa boală a veacului, dar şi condiţiile din viaţa literară a anilor 60, au făcut ca opera sa poetică (N. Manolescu o consideră "partea cea mai consistentă a creaţiei sale") să rămână practic necunoscută. Încă în 1947 Tudor Arghezi se arătase entuziasmat de lirica lui Valeriu Ciobanu, intenţionând să-i scrie prefaţa. N-a fost să fie! Arghezi însuşi intrând sub incidenţa ideologiei bolşevice.
Debutând cu poezii încă pe vremea liceului, Valeriu Ciobanu, poet de factură cu totul specială, greu de încadrat într-o serie, într-un curent, a publicat în Gândirea, Viaţa Românească, Naţiunea, Revista fundaţiilor, revista de folklor, apreciat de G. Călinescu drept "un echivalent în poezie al dantescului Goya", selecţii din lirica sa au văzut lumina tiparului abia după dispariţia autorului: în 1969 volumul Fiul Lunii, sub îngrijirea lui Dinu Pillat, iar la 15 ani mai târziu, în 1984, volumul Haina de brumă, o antologie îngrijită de subsemnatul, cu prefaţă de Cornelia Ştefănescu, la editura Minerva.
Despre această iniţiativă sunt nenumărate referiri în jurnalul meu din anii 80; din care câteva fragmente au apărut în Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007; iar în Himera literaturii, Curtea Veche, 2007, cartea de confesiuni în dialog epistolar cu poetul Ion Murgeanu, la paginile 336-337 am inserat un subcapitol Alt sălbatic!, despre respectivul episod al editării Hainei de brumă.







Din Ion Lazu: Intruşii.Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
5 mai 2007:
(...) Trec bulevardul, ajung în Ghica-Tei, caut numărul 22, pentru Valeriu şi Ştefan Ciobanu, prof. univ. de ist. lit. vechi, cândva Ministrul Culturi şi Cultelor, unul dintre cei 6 care s-au opus, cu N. Iorga, Inculeţ, Pelivan etc. semnării Ultimatumului. Văr primar cu bunicul meu matern, pre numele său Timotei Ciobanu. Iar lui Valeriu C. i-am scos post-mortem un volum antologic de poezii la Minerva, în 1984. Haina de brumă. „Mi-a pus poezia pe umăr / O haină de brumă...” Ar trebui să-i caut mormântul, undeva în spatele Spitalului Colentina, şi să-i citesc această poemă teribilă, din frumoasa-i antologie, care totuşi nu a stârnit nici un singur ecou în presa literară festivistă, ticăloşită, a ultimilor ani ceauşişti, nici măcar din partea colegilor de la institutul G. Călinescu, unde fusese unul dintre cei mai reputaţi cercetători. Căci divinul critic îl oculta ca poet, din prea omenească invidie, altfel cum?! Vorbesc cu fam. Nicoară, rudă cu Sandu Mancaş, soţul Allei, sora mai mare a lui Valeriu; doamna N., altfel bine trecută, vrea să ştie: de ce nu pun placa dincolo, la Dorel Mancaş, de ce face pe scorţosul şi inaccesibilul? Dar Valeriu, unde a locuit, pe vremuri? Aici, desigur! L-am găsit în arhiva Institutului, cum altfel...(Forţez nota, dar ce-mi pasă!) Îmi dau seama că sunt probleme de-ale lo, de rude care se freacă între ele, din orgoliu, din interese divergente.

ion lazu: Trovanţi de la Brebu-Câmpina




5 comentarii:

  1. "Lumea bîlinelor", sigur am cetit-o. Ea şi apoi "Fabliaux"-urile şi Propp mi-au aerisit mintea şi m-au făcut să constat că folklorul nostru nu-i unicat, nici original ci un bulz de nisip dintr-un trovant universal plămădit.
    Unde se poate găsi/ceti "Haina de brumă"?

    Mancaş, Nicoară de mai sus au cimotii prin tîrgu'ketrii?... Primul a fost prof.de ro (a dus-o bine oricînd, oricum). Celălalt, unul dintre cei mai cabotini şi politruci actori. Pe fiecare i-a stigmatizat destinul cu cîte-o pecete.

    Observ un şir de poeme depănate subt armoriile păsării. Semn al dorului ne-mplint de zbor efectiv. Că, nehodină şi zbor şi zbucium - la Poet, ca şi la Pasăre.

    RăspundețiȘtergere
  2. Prietene Culai, am avut două zile păguboase, dispărându-mi internetul. În fine, s-a rezolvat(de către firma cu pricina...) Am să răspund la toate comentariile ce-ai postat cu bună inimă pe acest blog. Iată, la cea de azi: despre ceva rude ale lui Valeriu în burgul ce onorezi nu ştiu, nici nu prea cred, alde Mancaş era o familie vitează, de aviatori etc; ceilalţi, nu ştiu ce hram poartă, cum li-s anii, cum li-i rangul...
    Iar în privinţa Bâlinelor, a folklorului în general, numai copil să fii sau de-al extremiştilor bătuţi în cap, ca să crezi că folklorul e strict al unei naţii. Dacă pornim de la faptul mai simplu că snoavele, zicătorile, proverbele sunt traductibile şi de găsit pe oriunde umbli sau cauţi de-a latul Europei, apoi tot aşa şi cu poveştile populare. Îmi închipui un călător venit de undeva la noi. Apoi dacă vrea să se dea bine şi să se lipească pe-aici, de ai locului, numai ce-l auzi că deapănă poveşti incitante de pe la el. La un anumit stadiu de cunoaştere cu localnicii, mai de efect e să le serveşti înţelepciunea alor tăi, snoavele lor etc, decât propria situaţie familială, nu? Citesc poveştile pentru copii ale lui Tolstoi şi nu-mi mai trebuie alte argumente. Or, Valeriu Ciobanu era un strălucit intelectual, un erudit, un poliglot, un...căpos, na! Vedea departe, prindea mişcarea cea mai largă, transnaţională a motivelor culturale etc. Din păcate a trăit în vremuri staliniste. Şi a trăit prea puţin. Şi orgolios, nu s-a căciulit. Nu a făcut compromisuri. Călinescu se temea de replicile lui, singurukl care nu-i cînta în strună, slugarnic...
    Nu degeaba Călinescu şi alţii l-au ţinut de-a dreapta pe acest căpos, însă interiorizat, hirsut, niciodată căsătorit, din ce-am înţeles. Rudă îndepărtată, ştiam de el, dar n-am îndrăznit apropierea. Nu debutasem când el s-a prăpădit. Ca'n cer! ca'n cer! aşa îi şoptea surorii sale Alla. Sarcasm de om puternic. Cu mare greutate a ajuns la mine rugămintea sorei Alla, după ce pierduse 18 ani de încercări zadarnice să-l publice. Când a apărut "Haina...", a jubilat. Cu toate că nbe-au dat doar 2,5 c.e., faţă de 6-7. coli, cât promiseseră... Lua volumul, mergea în Cimitir şi îi citea lui Valea poeme de-ale sale. Ocultate cu străşnicie pe atunci. La fel de necunoscute şi astăzi, văd.
    Am dat aici o listare. Ca să nu încep să bat poeziile. Nu m-aş mai putea opri, mi-e teamă - dacă vrei să mă crezi.. Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah, prietene Culai, uitasem să aduc vorba despre faptul că Valeriu Ciobanu este unul dintre exemplele date de Marian Popa, în vol.II al Istoriei... sale, de scriitori importanţi dar care nu au avut voie să publice şi ale căror cărţi au apărut cu 2-3 decenii întârziere: Zice MP, la p. 126, după ce-i numeşte pe Mircea Florian, N. Bagdasar,Radu Petrescu, Iordan Chimet, Banu Rădulescu: "Valeriu Ciobanu, o culegere postumă, îngrijită de Ion Lazu: Haina de brumă, 1984." Şi lista de exemple continuă pe încă două coloane. Ei, da, am bucuria să-ţi cominic faptul că anume eu am trimis dlui Marian Popa, la Koln,volumul lui Valeriu C. Tot cu bucurie îţi spun că Valeriu Ciobanu se bucură de un frumos articol în Dicţionarul Zaciu, menţionat tot cu Haina de brumă. Este unica ocazie când este pomenit numele I.L, deşi la data apariţiei respectivului Dicţionar, eram autorul a vreo 8 volume publicate, trei la cartea românească... Idem s-au descalificat şi oamenii lui Simion, care m-au eludat în Dicţionarul lor k.k.de-mic. Gata! Lazu

    RăspundețiȘtergere
  4. Curat/murdari kkdemici, Pane Ione!

    Să-i uite posteritatea!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum spuneam, coane Culai, n-am fost dăruit cu uşurinţa de a învăţa limbi străine, cum alţii. Cum şi Fiul Andrei, cu engleza, acum şi cu elina. Practic n-am vorbit niciodată ruseşte cu ai mei, care între ei boscorodeau în limba lui Puşkin sau poare a lui Gogol. (Gogoli-mogoli se numeşte gălbenuşul de ou frecat cu zahăr, face minuni la răceală, îţi eliberează gâtlejul...Copii, ăsta era leacul ce ni-l administra mama.Iar descântecele, în ce proto-limbă vor fi fost? Oricum, ceva mi-a atras atenţia, atunci, sau acum, când trag cu ochiul înapoi sau şi cu urechea?: potrivelile, calchierile, abordările similare în situaţii similare. Cap şi două urechi! are echivalentul Halava i dve uho!. Scajitsea jivot cito zdurel rot, înseamă O să spună burta că a înnebunit gura. Iar pe româneşte, auzit tot de la ei: Decât în hârdău, mai bine-n burtă rău.Pentru când mănânci ca un spart... Te-ai suit ca baba-n car are echivalentul: Baba svozî, coni bâlo lehşe - dacă se dă jos baba, calului o să-i fie mai lesne, mai uşor... Exprimarea exasperată: Cac volos na srache ar însemnă: (Îmi trebuieşti...) ca părul la cur. Şi cîte altele, care nu m-au preocupat defel, dar le-am reţinut ca nostimade. Sunt convins că există studii comparate ale proverbelor, zicătorilor, cimiliturilor, că prea au acelaşi ritm, număr de silabe. Zece vieţi să fi avut, ca filolog nouă mi le-aş fi dedicat unor astfel de studii comparate. (Zic eu acum, dovadă că Letom i cacica pleacica- vara şi raţa pare/ se crede spălătoreasă.) Ceea ce Valeriu Ciobanu a şi făcut, cu strălucire. Probabil privit pieziş-chiorâş de colegi, cică patrioţi - de fapt ascunzând evidenţa..., ascunzându-şi ignoranţa. Din păcate, altele au fost mijloacele unui ins răzleţit pe coclauri.
    Al Matale, Lazu

    RăspundețiȘtergere