Scriitorul zilei: Valeriu Ciobanu; poezii, fotografii de autor

Noi suntem stelele...

ion lazu

Afară

Să las poemul –

Să ies afară, în noapte

Să stau, să ascult –

Acolo este

Şi va rămâne

O taină cu mult peste noi,

Cu mult...

1980, Păuşeşti
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)

Scriitorul zilei: Valeriu Ciobanu, n. 4 aprilie 1917 - d. 21 decembrie 1966

Istoric literar, poet, traducător, folclorist, Valeriu Ciobanu s-a născut în Basarabia, ca fiu al prof univ. Ştefan Ciobanu, unul dintre artizanii Unirii cu Ţara mumă, viitorul academician şi Ministru al Culturii şi Cultelor; şi-a făcut studiile liceale la Chişinău, la Alecu Russo, unde tatăl său era director, după care a urmat Literele şi Filosofia la Bucureşti, cu o specializare în Franţa, devenind asistent la catedra unde predau profesorii Caracostea, Vianu, Călinescu. Din 1947 şi până la moarte este cercetător la Institutul de Literatură şi Folklor al Academiei, mâna dreaptă a "divinului critic"..

S-a remarcat ca erudit cercetător al mişcărilor culturale, în principal interesat de Poporanism, tema tezei sale de doctorat, susţinut în 1945, publicat în 1946; a studiat folclorul românesc în conexiunile sale cu al popoarelor învecinate, îndeosebi  interferenţa cu folklorul rus şi ucrainean: Lumea Bâlinelor, 1955. A dat o primă monografie a marii noastre romanciere Hortensia Papadat-Bengescu, în 1965, epuizând practic sursele, însă cu propria menţionare că nu este ultimul punct de vedere asupra romancierei - se referea desigur la limitările ideologice ale acelor vremuri. Moartea sa prematură, la nici 50 de ani, de nemiloasa boală a veacului, dar şi condiţiile din viaţa literară a anilor 60, au făcut ca opera sa poetică (N. Manolescu o consideră "partea cea mai consistentă a creaţiei sale") să rămână practic necunoscută. Încă în 1947 Tudor Arghezi se arătase entuziasmat de lirica lui Valeriu Ciobanu, intenţionând să-i scrie prefaţa. N-a fost să fie! Arghezi însuşi intrând sub incidenţa ideologiei bolşevice.

Debutând cu poezii încă pe vremea liceului, Valeriu Ciobanu, poet de factură cu totul specială, greu de încadrat într-o serie, într-un curent, a publicat în Gândirea, Viaţa Românească, Naţiunea, Revista fundaţiilor, revista de folklor, apreciat de G. Călinescu drept "un echivalent în poezie al dantescului Goya", selecţii din lirica sa au văzut lumina tiparului abia după dispariţia autorului: în 1969 volumul Fiul Lunii, sub îngrijirea lui Dinu Pillat, iar la 15 ani mai târziu, în 1984, volumul Haina de brumă, o antologie îngrijită de subsemnatul, cu prefaţă de Cornelia Ştefănescu, la editura Minerva.

Despre această iniţiativă sunt nenumărate referiri în jurnalul meu din anii 80; din care câteva fragmente au apărut în Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007; iar în Himera literaturii, Curtea Veche, 2007, cartea de confesiuni în dialog epistolar cu poetul Ion Murgeanu, la paginile 336-337 am inserat un subcapitol Alt sălbatic!, despre respectivul episod al editării Hainei de brumă.

Din Ion Lazu: Intruşii.Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

5 mai 2007:

(...) Trec bulevardul, ajung în Ghica-Tei, caut numărul 22, pentru Valeriu şi Ştefan Ciobanu, prof. univ. de ist. lit. vechi, cândva Ministrul Culturi şi Cultelor, unul dintre cei 6 care s-au opus, cu N. Iorga, Inculeţ, Pelivan etc. semnării Ultimatumului. Văr primar cu bunicul meu matern, pre numele său Timotei Ciobanu. Iar lui Valeriu C. i-am scos post-mortem un volum antologic de poezii la Minerva, în 1984. Haina de brumă. „Mi-a pus poezia pe umăr / O haină de brumă...” Ar trebui să-i caut mormântul, undeva în spatele Spitalului Colentina, şi să-i citesc această poemă teribilă, din frumoasa-i antologie, care totuşi nu a stârnit nici un singur ecou în presa literară festivistă, ticăloşită, a ultimilor ani ceauşişti, nici măcar din partea colegilor de la institutul G. Călinescu, unde fusese unul dintre cei mai reputaţi cercetători. Căci divinul critic îl oculta ca poet, din prea omenească invidie, altfel cum?! Vorbesc cu fam. Nicoară, rudă cu Sandu Mancaş, soţul Allei, sora mai mare a lui Valeriu; doamna N., altfel bine trecută, vrea să ştie: de ce nu pun placa dincolo, la Dorel Mancaş, de ce face pe scorţosul şi inaccesibilul? Dar Valeriu, unde a locuit, pe vremuri? Aici, desigur! L-am găsit în arhiva Institutului, cum altfel...(Forţez nota, dar ce-mi pasă!) Îmi dau seama că sunt probleme de-ale lo, de rude care se freacă între ele, din orgoliu, din interese divergente.

ion lazu: Trovanţi de la Brebu-Câmpina