duminică, 25 decembrie 2011

Scriitorul zilei: Tristan Tzara; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Valea Ineţului



O, ce ninsoare confuză

A fost în pădure să cadă!

Venea prin crengi duium de zăpadă

Venea şi mai multă frunză...


Şi un asediu cum nu mai ştiu

Fu să se strângă în preajma mea –

Neaua de frunză şi frunza de nea

Se-agăţau – ca să cadă cât mai târziu...


Capul pe spate-l dădui, să aştept

Surparea acestui dezastru înalt –

S-au umplut orbitele de alb

Şi rugină adunai pe piept...


Spulberul ăsta de nea şi frunză

A fost gata conturul să-mi fure –

M-a încolţit în pădure

Ninsoarea cea mai confuză.

1988, Bocşa Montană
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)



Scriitorul zilei: Tristan Tzara, n. 16 aprilie 1896 - d. 25 decembrie 1963



Tristan Tzara: Elegie.

Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară

Păsările stau în colivii închise iarna



Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare

Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare



Te aştept în fiece seară la fereastră deşirând mărgelele

Aşezând cărţile, recitându-mi versurile



Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii

Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine



Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă

Când ştiu că afară ninge şi că strada-i albă.

***

Poet român evreu (tatăl său ocupându-se cu exploatarea pădurilor din Carpaţii răsăriteni), născut la Moineşti (există în oraşul respectiv un monument al poetului), pe numele său adevărat Samuel Rosenstock, încă de pe vremea liceului T.Tzara înfiinţează o revistă Simbol, împreună cu prietenii săi Marcel Iancu şi Ion Vinea, ajutaţi de Iosif Iser şi încurajaţi de însuşi Al. Macedonski. Până să ajungă la pseudonimul care îl va face faimos, trecuse prin câteva stadii intermediare, unul fiind S. Samyro. În faţa iminenţei războiului, tânărul recrutabil se refugiază în 1915 la Zurick, unde împreună cu alţi tineri literaţi evrei iniţiază mişcarea Dada, la o masă din Cabaretul Voltaire, fapt prea adesea reamintit, ca legenda să nu-şi fi pierdut din farmec.
Poate nu lipsit de semnificaţie ar fi amănuntul că la masa vecină a Cabaretului se adunau câţiva anarhişti ruşi, de asemenea evrei, printre care Lenin, Troţki şi Zinoviev, nicidecum puşi pe activităţi pozitive, ci pe conspiraţii; vor fi retrimişi în Rusia, cu toate restricţiile frontului, într-un vagon blindat şi cu importante sume provenind din vistieria nemţească, bine păziţi de serviciile secrete germane şi cu însărcinarea precisă de a dinamita structurile la vârf ale inamicului Germaniei: Imperiul ţarist rus. Ceea ce s-a numit mai apoi Asaltul palatului de iarnă, etc. La cealaltă masă a cabaretului Voltaire, acelaşi fel de tineri evrei nihilişti-negativişti, plănuiesc să dinamiteze structurile culturii burgheze europene şi nu numai, considerate stagnante, închistate, false şi desigur deja expirate -, pentru a instaura o nouă ordine în republica artelor. Vizate în primul rând erau pictura şi literatura. De filosofie se ocupaseră Marx şi Engels... De punerea ideilor revoluţionare în practica socială, cum deja am văzut, se vor ocupa Lenin şi Troţki, acesta din urmă înlocuit diversionist cu Stalin.
În privinţa resetării artistice, existaseră înainte de Zurick unele manifestări în pictură şi sculptură, dar şi în literatura ca atare. Un Marinetti ar fi de citat ca exemplu. Se face mult tam-tam, se iniţiază provocări la nivelul artelor vizuale, idem în domeniul literar. Dadaismul ar fi scoaterea din pălărie a cuvintelor, pentru că poezia nu mai trebuie să aibă nici structură, nici mesaj, nimic. Să-l şocheze pe cititor, contrazicându-i la tot pasul aşteptările. Manifeste dadaiste, adeziuni din alte centre europene, ba şi sud-americane. Tristan Tzara, ca principal promotor, foarte vocal şi inventiv, publică volum după volum. De fiecare dată cu ilustraţii de graficieni ce vor face epocă: Hans Arp, Francis Picabia, Joan Miro, Paul Klee, Pablo Picasso, Vasilli Kandinsky, Henri Matisse, mulţi alţii, încât nu se mai poate preciza cine pe cine a lansat, cine a fost tras după învingător... Oricum, Aventurile domnului Antipyrin, 1916, urmată de Douăzeci şi cinci de poeme, 1918 şi de cele Şapte manifeste Dada, 1924, fundamentează curentul dadaist; dar s-a putut susţine Nicolae Tzone) că încă din România Tristan Tzara îşi pusese la punct mijloacele de expresie pe care le va trimite la lucru în câmpia pestriţă a Dadaismului.
Problema nu este că s-ar putea scrie cu adevărat poezie folosind propunerile dadaiste, chiar risipind oricâtă ingeniozitate; ci problema este că în pofida preceptelor teoretice ale dadaismului, esenţialmente destructurante, vocaţia reală a autorului cată să regăsească fiorul inefabil al poeziei, dacă talentul există. Este chiar cazul poeziei lui Tzara, care nu se supune decât aparent manifestului dadaist şi rămâne valabilă, dacă aceasta se întâmplă, anume prin dejucarea regulii impuse.
În 1919 Tristan Tzara îşi mută cartierul general insurecţionist la Paris, pentru a da o deschidere mondială mişcarii puse deja pe picioare. Se regrupează cu Andre Breton, Louis Aragon şi alţii; mai târziu se va susţine că deja dadaismul era în pierdere de viteză. De prin 1929 Tzara se raliază Suprarealismului. Mereu prezent pe piaţa literară, cu texte, eseuri  în care încearcă să recicleze marxismul. În vremea războiului, T.T. luptă în Rezistenţă, în 1947 simte nevoia să se legitimeze politic, înscriindu-se în PCF, unde îşi caută un loc vocal; totuşi, demisionează în 1956, protestând astfel împotriva măsurilor sovietice represive din Ungaria.
Imediat după război avusese o descindere în Bucureşti, primit triumfal de comilitonii grupului românesc avangardist-suprarealist. Chiar şi fără Tzara, care se ilustrase în occident, atrăgând după sine şi alţi literaţi şi pictori  de aceeaşi etnie, mişcarea avangardistă din România se dovedise redutabilă, competitivă. Arghezi, Urmuz, dar şi Vinea, Pană, Voronca, Fundoianu, Aderca, Roll, Bogza, Naum, mulţi alţii îşi făcuseră un nume vestit, deşi nu neapărat şi o operă.
În cei 10 ani de colaborare a mea la editura Vinea, N. Tzone a râvnit multe. Cumpărase drepturile de editare în româneşte a intagralei Tzara (inclusiv teatru, compoziţii, desene, iconografie). Nu s-a putut  trece la editarea propriu-zisă. Am scos Douăzeci şi cinci de poeme şi încă unul, în 1998.



ion lazu: Biserici din Câmpina.