sâmbătă, 3 decembrie 2011

Scriitorul zilei: Dumitru Alexandru; poezii, fotografii de autor

Noi suntem stelele... (poezia zilei)


ion lazu: Poezia 3 decembrie

               lui Dumitru Alexandru, in memoriam

Îngere şi îngere

Cin’ţi-a fost tăiat

Spre a noastră plângere

Aripile de zburat?

Ţi-au rămas doar cica-

tricele pe spate,

Ca dovadă şi ca

Rupte omoplate...


Cine-ţi dete, îngere,

Pentru zboruri vadul

Unde-s în atingere

Raiul şi cu Iadul?


Încotro mai năzui,

Care ţi-o fi ţinta?

Nu cumva tu răzui

Decojind oglinda?


Ori faci prăbuşirea

Inversă, zburândă –

Să ne mântui firea

Cu a ta izbândă

În ruină blândă?

1987
(din volumul Poemul de dimineata, 1996)



4 septembrie 2007.... (fragment din Intruşii - Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris):

(...) Din str. Cerceluş 73, unde am pus placa memorială pentru Vasile Băncilă, o luăm pe Mihai Bravu, prin Văcăreşti, pe la Big-Berceni, pe Metalurgiei până la staţia Străduinţei - şi cu ezitări dăm de blocul F4 de pe aleea Someşul Mic, deşi poate ar fi trebuit să-mi reamintesc mai bine zona, căci am locuit în cartier timp de 12 ani. Ce-i drept, s-au mai făcut schimbări, alte semne de circulaţie, şi de fapt eu mergeam pietonal, ignorând accesul vehiculelor. Dau telefon, apare dl Munteanu, de la scara vecină, îmi arată imediat adresa Uniunii, semnată şi cu două ştampile ale asociaţiei de locatari. Îi spun că l-am cunoscut bine pe scriitor, se declară fost prieten cu D. Alexandru; ne socotim unde să punem placa. O tânără de la etajul I ne dă curent şi am putea pune placa pe peretele de sub fereastra ei, dar nu găsim o scară mai lungă. Ne decidem pentru parterul faţadei, pe partea din dreapta, unde la etajul II a locuit D.A.

Dar, fiind marţi, zi cu ghinion, apare o femeie limbută, foarte insistentă, sâcâitoare, agasantă, care ne bâzâie ca un tăun: ideea fiind că nu ne lasă să punem placa. De ce?, o întreabă preşedintele Munteanu, căci ea nu trăieşte aici, nu are mutaţie, apartamentul de la parter nu e al ei ci al ginerelui, ea nu e decât soacra care vine să aibă grijă de copilul mic în timp ce tinerii sunt la muncă. Tot intră şi iese, ameninţă: îi trezim copilul din somnul de la prânz, să nu începem acum! Ea dă telefon la poliţie! Foarte bine, au să vină şi au să te amendeze pentru că i-ai pus pe drumuri fără motiv, avem actele aici! Ea îl alertează pe ginere. Acela vine cu o falcă-n cer şi una în pământ. Unde e delagaţia? Delegaţia este, legitimaţia este, semnăturile şi ştampilele pe adresa Uniunii sunt, i le flutur prin faţa ochilor. Păi, spune Munteanu, mai întâi că locatarul unui apartament, nu are nici un drept legal decât asupra interiorului, şi niciunul privind pereţii exteriori ai blocului, care sunt de resortul statului, al primăriei, al comitetului de locatari, care pot să hotărască ce pun acolo, reclame, firme,- în acest caz o placă memorială amărâtă, nu mai mare decât o servietă diplomat. Pe cine să deranjeze, dacă suntem oameni normali, civilizaţi? El: Să luăm placa de acolo, i-am spart peretele, o să-i intre ploaia în casă, o să-l inunde, vom plăti daune! Dacă nu, o va sparge el, o s-o găsim aruncată în bălării... Domnule, să fim cât de cât raţionali, am făcut perforaţii de 8 milimetri diametru, care vor fi umplute etanş de bolţurile care se umflă din fabricaţie, acesta fiind principiul lor de funcţionare, folosite la exterioare, la noi şi pe scară planetară... şi cu placa izolantă deasupra, nu va ajunge acolo nici o moleculă de apă; apoi, gândiţi-vă că adâncimea găurilor e de doar 6 cm, pe când grosimea unui zid exterior, de rezistenţă, nu poate fi prin lege mai mică de 30-35 cm, deci care e nenorocirea cu aceste patru perforaţii deja etanşeizate? Doar dacă nu născociţi acum nişte poveşti fantasmagorice, abracadabrante...

Pledăm toţi trei, eu, cel de la firma care pune plăcile şi preşedintele M.; coboară şi tânăra doamnă de la etajul I, însă văzând marele scandal şi poate temându-se de represaliile acestor colocatari buimaci, bezmetici, resentimentari, bate cumva în retragere: ea a semnat, e drept, dar nu s-a specificat în ce loc va fi pusă placa. Dacă nu permite locatarul... Păi unde s-o fi pus!? Nu se subînţelege că pe faţada imobilului, la parter, aşa cum se şi cuvine, să fie în dreptul privirii trecătorilor, cum se pun toate plăcile, toate firmele? Ba să i-o punem lui D.A acolo unde a trăit el, la etajul II, face zăbăuca de soacră. Doamnă, şi mă întorc spre musca tze-tze, ai văzut dumneata în toată viaţa o placă memorială în vârful blocului? De ce să n-o punem atunci deasupra balconului lui, de unde privea cartierul, coroanele copacilor etc. De ce să nu-i fi pus placa memorială a poetului Virgil Mazilescu la etajul XI, unde locuise? Ca să o citească păsările migratoare în zbor, iar curcile să ne râdă, dintre bălării... De ce aici, pe bulevard, la 50 de metri distanţă de locul unde ne certăm noi, nu au pus statuia Victoriei la mare înălţime, ca să n-o ude câinii şi să n-o vadă ochi de om? Dar ce aveţi, oameni buni, cu amintirea unui biet om care s-a chinuit, a făcut şi puşcărie pentru omisiune de denunţ, a scris în marea lui tristeţe câteva cărţi de mare frumuseţe, încât Istoriile literare îl pun alături de Eugen Barbu?; şi acest om blajin, de o adâncă modestie, s-a dus la cele veşnice când abia împlinise 62 de ani,- i s-a oprit inima de prea mare supărare, părăsit de soţie, uitat de propriii copii pentru care se jertfise: le luase pian, le plătise meditatori de muzică etc. Unde sunt ei acum, să-l apere când dvs. vreţi să-i aruncţaţi placa memorială în bălării? În ce lume sălbatică trăim, Doamne?!, exclam eu, excedat.

Iar nebuna îi dădea înainte că ea n-a auzit de acest scriitor, n-a citit nimic de el şi că eu mă dau de scriitor – le arătasem legitimaţia, însă de la distanţă... cum mă cheamă?, ea nu a auzit... dar numele meu este menţionat, zic, pe adresa Uniunii, semnată de dl preşedinte Nicolae Manolescu şi de cei doi vicepreşedinţi. Un fel de fanfaronadă din partea mea, n-am de ales, numai ca să-i contrez cumva pe aceşti ipochimeni. N-am mai întâmpinat aşa ceva, le spun, am pus deja 51 de plăci la mari scriitori, dar un asemenea afront nu mi s-a întâmplat! Ea: Unde sunt cărţile mele? Nu a auzit nimeni de un scriitor cu acest nume, nu l-a citit nimeni, nici ea măcar...

Pierdem mai mult de-o oră în hârâieli, respingeri, rugăminţi, ricanări, exasperare şi argumentaţii penibile. Între timp aflu de la Munteanu că Sanda (fiica scriitorului, pe vremuri cântăreaţă în grupul Trei T) nu a mai revenit în ţară, că Geta a orbit, iar Dragoş trece pe aici foarte rar. Se pare că Mihai, rămas în apartamentul părinţilor, nu e în termeni buni cu aceşti colocatari invidioşi, care se consideră sfidaţi, dispreţuiţi de marile vedete Mihai şi Nicola. În timpul pertractărilor, copiii lui Mihai se învârteau printre picioarele noastre, însă Mihai ori că nu era acasă, ori că a evitat să dea ochii cu mine, în această situaţie jenantă/stresantă. Iar soacra de la parter, isterică şi senilă, dacă nu proastă de când s-a născut (sau toate la un loc!), nu ne slăbea o clipă, de-l exasperase până şi pe ginerele ei, numitul Marius, care totuşi n-a avut bunul simţ să bată în retragere. Le promit să revenim diseară şi să o mutăm de acolo... Şi după aceea m-am tot întrebat dacă au smuls-o de pe faţada blocului, sau totuşi au lăsat-o unde o fixasem...

Ce mai zicea infernala fiinţă pe post de soacră: Aici s-a născut? Nu s-a născut aici, femeie! Cum să se fi născut aici, sunt blocuri comuniste, n-au decât 30 de ani!, v-am spus şi reiese de pe placă tocmai faptul că s-a născut în 1929 şi a murit în 91, la 62 de ani. El a murit în 91 şi dta te-ai mutat aici în 2002. Ce drept ai să decizi în această privinţă? Chiar nu înţelegeţi nimic? Ea, de la capăt: Mi-aţi spart peretele! Mi-aţi deranjat copilul din somn... Atunci duceţi-vă la el şi vedeţi ce face... Luaţi placa de aici, puneţi-o acolo unde s-a născut. N-am semnat nimic! N-am auzit de acest scriitor. Luaţi-o, luaţi-o chiar acum. E peretele meu, mi l-aţi perforat. Puneţi-o la el, ce, aici e cimitir?! Un întreg circ.... Deşi mai exact ar fi să-l numesc: coşmar.

În grădiniţa de sub fereastra lui D. Alexandru, un piersic sălbăticit, căci nimeni nu l-a săpat, nu l-a udat, nu l-a curăţat de crengile uscate; or, e ştiut, un astfel de pom fructifer, neîngrijit, după un număr de ani revine la starea de sălbăticie; în acest moment cu fructe scuturate pe jos. Nervos la culme, C.C. adună unul de pe jos, îl gustă, nu e bun deloc. Îl aruncă, scârbit. Sălbăticia care câştigă teren: printre blocuri, în cugetul concetăţenilor...

Seara târziu (după o zi foarte dură, în care mai pusesem plăci pentru Vasile Petre Fati, tot în Berceni şi pentruVirgil Mazilescu şi Costache Olăreanu, tocmai în Militari ), îi spun Lidiei că i-am pus placă memorială lui D.A., bunul nostru prieten, naşul copilului nostru; se întristează rău; iar când află că Geta a orbit, o aud: s-a purtat execrabil, n-a venit ea nici la moartea soţului ei. Dumnezeu nu bate cu parul... Iar despre luptele la baionată cu colocatarii lui nea Mitică al nostru, despre laşitatea fiilor, nu-i suflu un cuvânt.



ion lazu: Din fereastră de la noi...