scriitorul zilei: Ioan Flora; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Zenit

Cu o dragoste mai adâncă

Decât însăşi neîmplinirea

Te petrece prin lume bătrânul şi încă

Urâta îţi dete în mers privirea.

Cu o dragoste mult mai mare

Decât ar spune-o cuvântul:

Cum ar privi luna spre soare

Şi spre niciunde pământul.


La jumătatea voltei, în zenit

Când toate-n jur se-arată desluşit,

Din culme braţele-ai întinde –

Dar numerele lunecă-mprejur

Şi nu

Şi nu le poţi cuprinde.

1981, Alexeşti-Vâlcea
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996

Scriitorul zilei: Ioan Flora: n. 20 decembrie 1950 - d. 3 februarie 2005

Dintr-o familie românească din Satu Nou, zona Pancevo, Banatul Sârbesc, a terminat liceul la Vârşeţ, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, 1973, a predat literatura română la Alibunar, a fost redactor la ziare şi reviste din Banatul sârbesc. Debutase la 20 de ani cu Valsuri, 1970, Pancevo, urmat de Iedera, 1975, Fişe poetice, 1977, Terapia muncii, 1981, Starea de fapt, 1986; publică în România noi cărţi de poezie, în mai multe ediţii. Are succes cu antologia Poeme,1993, urmată de Discurs asupra Struţocămilei, 1995,1998, poate cartea cea mai discutată de critica literară; Iepurele suedez, 1998, Medeea şi maşinile ei de război, 2000, i-au consolidat statutul de poet dezinhibat, postmodernist. Este considerat ca aparţinând grupării optzeciste, trecut printre cei din eşalonul fruntaş, antologat. Dispariţia subită a poetului, la doar 55 de ani, pe care nu-i arăta nicicum, nu l-a făcut să dispară din peisajul liric românesc.Ce-i drept, prestaţiile sale îţi induceau ideea că poezia este mereu tânără... În chiar acest an, Dumitru Chioaru îl selectează printre cei 80 de poeţi ai generaţiei optzeciste.

Din 1993 se stabilise la Bucureşti, unde devine unul dintre secretarii Uniunii Sriitorilor. Activ, cooperant, cu carismă, iubit de toată lumea literară fără deosebire, apreciat pentru poezia sa, recompensată cu premiul Struga, apoi cu premiul USR şi al scriitorilor din Republica Moldova. Un actant neobosit, mereu prezent la evenimente scriitoriceşti, implicat, dăruit poeziei, cam în genul lui Adam Puslojici, alt actor teribil al Poeziei, pe care adesea îl seconda în periplurile sale prin ţară, dar şi dincolo de Prut. Impresia era de doi supermeni ai liricii dezlănţuite, de neoprit. La aceasta contribuind poate şi patima poeziei, dar până la urmă şi alura celor doi din Banatul sârbesc: doi gladiatori ai metaforei.

I-am pus o placă memorială pe faţada blocului de 10 nivele de pe Bd. Unirii, undeva spre Piaţa Alba Iulia.

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
18 august. 2007:

(...) Ieşim în Octavian Goga şi pe la Poşta Vitan ajungem repede la blocul lui Ioan Flora. Uitasem scara, deci încep să-i întreb pe colocatari care intră-ies din bloc: un poet înalt, brunet, sub 50 de ani, secretar la USR, venit din Serbia, cu soţia Elena, cu fiica actriţă. Nu, nu, nu. Trec la următoarea scară, îmi vine inima la loc: asta este scara cu pricina! Sun la rând, la interfon; nu răspunde decât cineva de la 037, discutăm la interfon, apoi persoana amabilă coboară cu cheile de la subsol. Ducem firul pe scări în jos, ne cuplăm: priza lor nu merge; în încurcătură, doamna binevoitoare decide: ne va cupla de la ea, de la etajul I. Urc cu firul, cobor să-i ajut pe ortaci.

Punem placa, mulţumim la interfon 037, ni se aruncă firul pe fereastră. Aflasem că doamna Elena nu e în ţară. S-ar fi bucurat/întristat. prin aprilie când am vorbit la telefon, voise să contribuie cu bani; să adauge un basorelief, să încrusteze nişte versuri pe placă... Dar am atenţionat-o că trebuiesc aprobări speciale, care durează cu anii, de la... de la...
Şi întrebându-i pe cei doi tineri de la firma de pietrărie dacă mai putem pune două plăci, de pe lista de astăzi, pe lângă cele 7 deja fixate, îmi spun că, să vedeţi... diseară au nuntă la ei în sat, vor să se dichisească. Ne despărţim în pripă, eu merg la tramvaiul 27, ajung la Rm. Sărat, cumpăr două pâini rotunde, negre şi mă îndrept spre casă.
Am fixat deja 20 plăci memoriale, îmi spun, cu oarecare uimire. Dar... cine ar fi crezut că printre "beneficiari" va fi şi poetul eruptiv Ioan Flora?! "Cine-ar fi crezut, cine-ar fi crezut/ Că la jumătate podul e rupt?" Ca să-l citez pe poetul Adi Cusin, cu una dintre primele poezii pe care le-am ascultat recitate, la cenaculu Junimea al Filologiei...  O singură dată, sau de două ori ne-am nimerit la aceeaşi masă cu poetul Flora. Ca nu mult după aceea să aflu că, tot la barul Turist fiind, cu un grup, a căzut dintr-o dată din picioare. Ar fi fost un semn grav de boală cardiacă. Exact la anii când boala îşi face de cap...
Acasă constat că Nicu Ţone nu mi-a trimis mailul cu Veneticii, prima ediţie, apărutză la Vinea; tare mi-e teamă să nu se fi pierdut... 600 de pagini!! Cum să-l rebat?

ion lazu: Trovanţi, I