ion lazu: Copac
Ciudată-i e copacului pădurea
Şi la priviri neclară totdeauna.
Are un ochi de mucegai spre nord,
Un ochi lucios şi galben către sud
Iar sufletul copacului e mut
Şi-ncercuit pe câte-ar fi de spus.
Cu ochiul muced vede numai galben
Şi doar de galben este viscolit,
Cu ochiul galben vede numai muced
De muşchi şi de licheni învăluit.
Prin ani tot mai ascuns în miezul lui,
E numai ochi şi scuturi împrejur.
De-un timp şi ramurile-l năpădesc aiurea.
Ciudată-i e copacului pădurea.
1965. Valea Rea-Bacău
P.S.Prin aceasta, mă întorc la poeziile din anii 60, unele publicate (în revista Ateneu, mai ales, dar şi în altele) sau şi în volum, iar cele mai multe rămase totuşi în manuscris.
Al treizecişişaptelea sonet
ion lazu: Combustibil
Ce bine e să scrii pe cartonaşe!
Nu ştiu altă metodă mai comodă:
Scoţi pixul, cartonaşul, scrii o odă –
Ţi-ai potolit pornirea nărăvaşă
De a fixa în slove chiar Ideea –
Care-n curând va genera o modă,
În lumea gângavă, miriapodă
Unde Tu singur declanşezi scânteia...
(Cu cartonaşele nu-i vreo problemă:
Le tai cu foarfeca, în jeb să-ncapă.
Scoţi pixul... cred că eşti deja în temă –
Şi nici o inspiraţie nu-ţi scapă!)
Iar de s-or dovedi... maculatură,
Ce bune-s iarna, la făcut căldură...
30 august 2011.
La prima oră, buchisesc la blog. Doamne, dar cine ar fi crezut că e atât de greu să ţii sub control nişte materiale pe care deja le-ai trecut de pe dactilo pe internet!?! Nu-ţi vine să crezi...dar e mai complicat şi se pierde mai mult timp decât pe vremea scrisului de mână...Le las pe mâine.
Apoi văd că ar mai fi timp până la ora 11, o conving pe Lidia să facem o plimbare prin IOR, şi de acolo să mă lansez pe traseu. Se lasă greu, de data asta are de lucru la bucătărie cât e ziulica. Şi crezi că ai să faci faţă dacă nu-ţi încarci bateriile? zic. Şi cu asta am pornit spre parc. Plimbare relaxată, la o oră când nu e chiar aşa de multă lume, de nu mai răzbeşti... Dar, deh!, nu numai noi vrem să... nu numai noi n-avem bani pentru Honolulu şi Balli... Totuşi, ce noroc cu acest parc, cu aceste lacuri. Iarba s-a cam uscat. Lidia spune că s-a vorbit de secetă, de faptul că lumea nu poate însămânţa. Zic: Păi e ştiut din manuale, septembrie este la noi luna cu cele mai scăzute precipitaţii. Profită speologii, care acum au curajul să abordeze traseele cele mai dificile din carst. Etc. Nu dăm decât jumătate de ocol marelui parc, căutăm staţia lui 330, ca să câştigăm timp. Ea se dă jos la Piaţa Rm. Sărat, pentru târguieli; eu merg mai departe. Dar nu mă duce pe Dacia, trebuie să schimb. Cobor la Baba Novac, aştept/aşteptăm la nesfârşit pe 135... Renunţ, mă mut în staţia de după colţ, dar nu vine niciun troleibuz pentru Romană, zadarnic privesc în lungul bulevardului. Iau pe 311. Mă dau jos la Traian, nu mai schimb niciun troleibuz, merg două staţii pe jos până la IM. De necrezut, am irosit aproape o oră pentru un drum de 15 minute...Sun la interfon, sun şi sun, nu răspunde. Ora 12, ar trebui să fie acasă... Nici vecinii nu răspund. Dar am noroc, în final, apare un domn, intru cu el, nu mai urc - să sun şi să nu mi se răspundă, las plicul în cutia poştală. Dar ce-i drept, între timp perfectasem sonetul cu cutia poştală. (Vezi mai jos...). Se mai întâmplă. Din contrarietate se naşte poezia...
Plec la staţie, urc într-un troleibuz spre Romană, opreşte în dreptul hotelului Dorobaniţi, o iau pe jos, cobor la atelierul dlui Eugen, de data asta nu am timp de vorbe ca între basarabeni, preiau DVD-ul cu filmul de aseară, să-l duc la Contemporanul. Curios poate să pară că am făcut acest film/ şi acele fotografii, vreo 30, fără să mi se fi cerut. Curios ar fi şi faptul că le duc celor doi DVD-urile respective, tot fără să mi se fi cerut/ tot fără să le fi promis ceva. Era o caricatură, pe vremuri: Popescule. Nu ceri bilet de voie, nu ceri cutare-cutare... Spune drept: Ce urmăreşti? Chiar aşa, eu ce urmăresc?
Trec pe la Chioşc, las celălalt plic pentru Istrate, să aibă amândoi poeţii-prieteni şi leat cu mine filmuleţele cu întâlnirea de la Rm. Sărat, când IM şi-a lansat Septuagenarele. Intru la MLR, mai întâi la O., închis, aflu că e în recuoerare; la PR nimeni, ajung de nevoie la secretariat, LC nu este, îi las secretarei datele pentru placa memorială a lui MRP. Şi să dea şoferului suma de bani cuvenită, eu nu mă amestec. Mă oprescpe trotuar, lângă chioşc, să-mi aranjez lucrurile în taşcă. Trece pe lângă mine juna cu care ar trebui să lucrez la un proiect al MNLR, dar mă amână din martie; de data asta întoarce capul, e mai simplu.... Îi strig un "săru-mâna!". Este spre ora 13, duduca vine la serviciu. Dar totuşi vine!
De acolo înapoi în Romană, îl iau pe 381 până la Universitate, de acolo pe jos spre str. Blănari, urc la etajul II, îl găsesc pe A.P., îl rog să-şi facă o copie şi să-mi dea înapoi originalul. Între timp vorbim de-ale blogurilor, de-ale internetului. Multe nu ştiu, el vrea de la mine programele pentru decupat filmuleţe, eu aş vrea să-mi spună diverse proceduri pe net, însă niciunul nu avem timp. Plec în grabă, pe jos spre staţia metrou Unirea, văd că în centrul istoric unele străzi au fost scoase la lumină, chelnerii aşează mese, scaune... Pe Covaci, nu văd placa memorială a lui Eminescu. Moment de stupoare. Apoi îmi iau seama, între timp firma de la parterul imobilului a tras oblonul, totul părăsit, parcă de nerecunoscut. Altfel, o clădire atât de importantă, numai pentru că acolo a lucrat un an de zile la Timpul marele Poet. Aha, placa memorială există, doar că o acoperă mulţime de fire ce pornesc şi vin spre un tablou electric de dedesubt. Încep să descâlcesc firele, le trag pe-o parte şi pe cealaltă, să eliberez faţă plăcii, să o vadă trecătorii, străinii ce vin în capitală. Se apropie doi oameni tineri. Mă întreabă dacă avem de închiriat. Păi... M-au văzut umblând la... Poate v-ar putea îndruma proprietarii localului din vecinătate... Fac colţul, când colo, nesperat, este deschisă poarta Hanului lui Manuc. De bucurie intru şi eu, fac 2-3 poze, să fie. Traversez Splaiul. Un nebun, cu un băţ în mână, suflă la nesfârşit într-un fluier, nu se lasă până ce se schimbă semaforul. I se pare că a contribuit la reglementarea circulaţiei, la restabilirea ordinii în oraşul-furnicar şi în toată lumea asta. Ce simplu e pentru mintea nebunului...
În orice zi, cu-o tristă consecvenţă
Şterg praful din cutia mea poştală
Pe care o găsesc adesea goală,
Căci ocolită-i de corespondenţă...
Atât doar - praful iese la iveală
Cu cea mai ordinară insistenţă -
Doar praf primesc - cu câtă deferenţă!
Praf cosmic, praf diurn şi de dârvală...
Din tot ce speri, din tot ce-aştepţi într-una
Şi chiar consideri că ţi se cuvine,
Nimic prin poşta scrisă nu-ţi parvine.
Din vorbele dorite n-ai nici una.
Doar praful nu ne uită, nu ne iartă.
Nu uită Soarta iar să ni-l împartă...
22 sept. 2011
ion lazu: Dimineaţa unui om inutil
La prima oră, buchisesc la blog. Doamne, dar cine ar fi crezut că e atât de greu să ţii sub control nişte materiale pe care deja le-ai trecut de pe dactilo pe internet!?! Nu-ţi vine să crezi...dar e mai complicat şi se pierde mai mult timp decât pe vremea scrisului de mână...Le las pe mâine.
Apoi văd că ar mai fi timp până la ora 11, o conving pe Lidia să facem o plimbare prin IOR, şi de acolo să mă lansez pe traseu. Se lasă greu, de data asta are de lucru la bucătărie cât e ziulica. Şi crezi că ai să faci faţă dacă nu-ţi încarci bateriile? zic. Şi cu asta am pornit spre parc. Plimbare relaxată, la o oră când nu e chiar aşa de multă lume, de nu mai răzbeşti... Dar, deh!, nu numai noi vrem să... nu numai noi n-avem bani pentru Honolulu şi Balli... Totuşi, ce noroc cu acest parc, cu aceste lacuri. Iarba s-a cam uscat. Lidia spune că s-a vorbit de secetă, de faptul că lumea nu poate însămânţa. Zic: Păi e ştiut din manuale, septembrie este la noi luna cu cele mai scăzute precipitaţii. Profită speologii, care acum au curajul să abordeze traseele cele mai dificile din carst. Etc. Nu dăm decât jumătate de ocol marelui parc, căutăm staţia lui 330, ca să câştigăm timp. Ea se dă jos la Piaţa Rm. Sărat, pentru târguieli; eu merg mai departe. Dar nu mă duce pe Dacia, trebuie să schimb. Cobor la Baba Novac, aştept/aşteptăm la nesfârşit pe 135... Renunţ, mă mut în staţia de după colţ, dar nu vine niciun troleibuz pentru Romană, zadarnic privesc în lungul bulevardului. Iau pe 311. Mă dau jos la Traian, nu mai schimb niciun troleibuz, merg două staţii pe jos până la IM. De necrezut, am irosit aproape o oră pentru un drum de 15 minute...Sun la interfon, sun şi sun, nu răspunde. Ora 12, ar trebui să fie acasă... Nici vecinii nu răspund. Dar am noroc, în final, apare un domn, intru cu el, nu mai urc - să sun şi să nu mi se răspundă, las plicul în cutia poştală. Dar ce-i drept, între timp perfectasem sonetul cu cutia poştală. (Vezi mai jos...). Se mai întâmplă. Din contrarietate se naşte poezia...
Plec la staţie, urc într-un troleibuz spre Romană, opreşte în dreptul hotelului Dorobaniţi, o iau pe jos, cobor la atelierul dlui Eugen, de data asta nu am timp de vorbe ca între basarabeni, preiau DVD-ul cu filmul de aseară, să-l duc la Contemporanul. Curios poate să pară că am făcut acest film/ şi acele fotografii, vreo 30, fără să mi se fi cerut. Curios ar fi şi faptul că le duc celor doi DVD-urile respective, tot fără să mi se fi cerut/ tot fără să le fi promis ceva. Era o caricatură, pe vremuri: Popescule. Nu ceri bilet de voie, nu ceri cutare-cutare... Spune drept: Ce urmăreşti? Chiar aşa, eu ce urmăresc?
Trec pe la Chioşc, las celălalt plic pentru Istrate, să aibă amândoi poeţii-prieteni şi leat cu mine filmuleţele cu întâlnirea de la Rm. Sărat, când IM şi-a lansat Septuagenarele. Intru la MLR, mai întâi la O., închis, aflu că e în recuoerare; la PR nimeni, ajung de nevoie la secretariat, LC nu este, îi las secretarei datele pentru placa memorială a lui MRP. Şi să dea şoferului suma de bani cuvenită, eu nu mă amestec. Mă oprescpe trotuar, lângă chioşc, să-mi aranjez lucrurile în taşcă. Trece pe lângă mine juna cu care ar trebui să lucrez la un proiect al MNLR, dar mă amână din martie; de data asta întoarce capul, e mai simplu.... Îi strig un "săru-mâna!". Este spre ora 13, duduca vine la serviciu. Dar totuşi vine!
De acolo înapoi în Romană, îl iau pe 381 până la Universitate, de acolo pe jos spre str. Blănari, urc la etajul II, îl găsesc pe A.P., îl rog să-şi facă o copie şi să-mi dea înapoi originalul. Între timp vorbim de-ale blogurilor, de-ale internetului. Multe nu ştiu, el vrea de la mine programele pentru decupat filmuleţe, eu aş vrea să-mi spună diverse proceduri pe net, însă niciunul nu avem timp. Plec în grabă, pe jos spre staţia metrou Unirea, văd că în centrul istoric unele străzi au fost scoase la lumină, chelnerii aşează mese, scaune... Pe Covaci, nu văd placa memorială a lui Eminescu. Moment de stupoare. Apoi îmi iau seama, între timp firma de la parterul imobilului a tras oblonul, totul părăsit, parcă de nerecunoscut. Altfel, o clădire atât de importantă, numai pentru că acolo a lucrat un an de zile la Timpul marele Poet. Aha, placa memorială există, doar că o acoperă mulţime de fire ce pornesc şi vin spre un tablou electric de dedesubt. Încep să descâlcesc firele, le trag pe-o parte şi pe cealaltă, să eliberez faţă plăcii, să o vadă trecătorii, străinii ce vin în capitală. Se apropie doi oameni tineri. Mă întreabă dacă avem de închiriat. Păi... M-au văzut umblând la... Poate v-ar putea îndruma proprietarii localului din vecinătate... Fac colţul, când colo, nesperat, este deschisă poarta Hanului lui Manuc. De bucurie intru şi eu, fac 2-3 poze, să fie. Traversez Splaiul. Un nebun, cu un băţ în mână, suflă la nesfârşit într-un fluier, nu se lasă până ce se schimbă semaforul. I se pare că a contribuit la reglementarea circulaţiei, la restabilirea ordinii în oraşul-furnicar şi în toată lumea asta. Ce simplu e pentru mintea nebunului...
ion lazu: Praful...
În orice zi, cu-o tristă consecvenţă
Şterg praful din cutia mea poştală
Pe care o găsesc adesea goală,
Căci ocolită-i de corespondenţă...
Atât doar - praful iese la iveală
Cu cea mai ordinară insistenţă -
Doar praf primesc - cu câtă deferenţă!
Praf cosmic, praf diurn şi de dârvală...
Din tot ce speri, din tot ce-aştepţi într-una
Şi chiar consideri că ţi se cuvine,
Nimic prin poşta scrisă nu-ţi parvine.
Din vorbele dorite n-ai nici una.
Doar praful nu ne uită, nu ne iartă.
Nu uită Soarta iar să ni-l împartă...
22 sept. 2011
Just!
RăspundețiȘtergereCă, ...decât caiete ori agende cam borţoase ce niciodat' nu se vor umple toate, mai bune-s mici dreptunghiuri au patrate ce silueta necum n-o lezează-n pozunarul cel din faţă ori din... spate.
Şi mă cam bântuie o bănuială... Că - în pofida frigului de-afară - poetul nostru, fără "lungă vorbă", avea "cartoane" cât să-ncing-o sobă!
Maestrul Lazu (că, aici ş-acum, nu pot vorbi de Prietenul Ionu!), mă trage-n chept ca pe un tabagioc rusnac,făr'di votki i barişni...
RăspundețiȘtergereAz'noapte-i depusăi ofrandă pentru "Combustibil". că doar atâta postase...
Ş-acu, la oar-aiasta, mă ... mă!
Nu, pagadi, tî, Gaspadin!...
Da'on chicuţ mai târzîu, c'acu, după atâtea boambi gătiti, a la Nina, plus on rouge ot Panciu, e de musai să rouspilliez on chic...