Ion Lazu: Nesăratul
Ai pus în toate sare cât se cere
Ştiind cât este ea de necesară
Şi-s luni şi ani de când aştepţi să-apară
Cu lauda, râvnită în tăcere.
N-ai vrut măriri, n-ai adunat avere
Cum fac ceilalţi din neam şi de pe-afară,
Fiind formula sacr-milenară
Cu sârg dorită pân-ce omul piere...
De tine nu vorbesc, te-au dat la spate,
Eşti insipid şi şters din cale-afară
Sau spun: „El de tipic nu se dezbară
Şi-n tot ce face, vai! ce nesărat e!”
Ia să trânteşti o glumă... nesărată:
Cad toţi în brânci... A ta e lumea toată!
Felicitări, Prietene!
RăspundețiȘtergereOmul de cuvânt, acela e Om odată.
Am vizionat şi eu deschiderea, dar loja prezidenţială era cam golaşă. Şi nu ţin minte ca vreunul dintre cei trei vorbitori să fi adresat înaltului patronator vreo vorbuliţă... Ori, am sărit peste?
Mâine-poimâine, de pe blogul meu (Vineri...) vei afla - de vei pohti - mai multe din ce am dedus io.
Mă închin pietrelor fasonate de Maica Natură mai abitir ca un sculptor de geniu. Fotografului expert - plecăciune.
Sonetistului înţelept - acoladă!