consemnări, poezii, eseuri

Gala Premiilor UNIMIR - 20015, Ateneul Român, 4 octombrie 2015.
Se afișează DSCF6794.JPG

Vezi mai jos foto-reportajul Galei...

Scriitorul zilei: Ioanid Romanescu, n. 5 oct. 1937 - d. 20 mai 1996

Dintr-o familie de moldoveni din comuna Voineşti (numele la naştere Valentin Tudose), a făcut şcoala primară în satul natal, a urmat Şcoala normală Vasile Lupu din Iaşi, apoi, după întreruperi şi reluări, Filologia ieşeană, 1962-1968. Între timp şi după aceea, a fost profesor de ţară, inspector la Casa de creaţie Iaşi, metodist, corector la revista Ateneu, iar din 1972 până la pensionarea medicală, în 1981, redactor la Convorbiri literare. Debutase cu poezii în Iaşul literar, 1961, iar în volum cu Singurătatea în doi, colecţia Luceafărul, 1966. A publicat cu destulă consecvenţă aproape 20 volume de poezii, printre care câteva antologii de autor. A tradus în colaborare din poezia greacă contemporană: Odele mării Egee, 1990. A obţinut Premiul Academiei în 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.

Un poet în linia lui Nicolae Labiş (dar de fapt un poet eminescian, terorizat de ideea că nu scrii decât când simţi "că pe cap îţi cade cerul", că trebuie găsit "cuvântul ce exprimă adevărul", lucru ce se pare că a scăpat exegeţilor), aspect ce s-a estompat în timp, ca de altfel şi influenţele din Esenin şi din Blaga. Dintru început pătruns de convingerea că este un reprezentant nesofisticat, de obârşie rurală, al naţiunii şi anume unul predestinat Cuvântului, a scris o poezie frustă, lipsită de flori stilistice, într-o strădanie obstinată de a pătrunde în misterele lumii lăuntrice, în ceea ce poezia are esenţial, de sorginte divină. A căutat "cântecul ce sacralizează" totul. A exclus din preocupările sale fleacurile, artificiile, mistificările de orice fel. Din aproape în aproape, prin decantări şi esenţializare, poezia sa s-a eliberat de anecdotic, de aspectele frustrante, brutale ale vieţii de fiecare zi, concentrându-se cu o anume modestie încrâncenată pe menirea celui care trebuie să mărturisească despre experienţa umană în general. Până la un punct, poeziile sale sunt "confesiuni crude şi insolite". Sensibil la forţa cuvântului inspirat (de unde şi titluri precum Presiunea luminii, Energia visului, Dilatarea timpului...), mai degrabă decât la frumuseţea cuvântului, a ajuns astfel la ideea ofrică, a "poetului orb", eliberat de context, fascinat de misterele firii umane, ale cosmosului, de sensul prim al tuturor devenirilor.

***

L-am cunoscut pe Ioanid Romanescu în anii cât a fost corector la Ateneu, din Bacău. Eu lucrând în zona premontană a Carpaţilor, veneam la Bacău cu autobuzul, din celălalt capăt al judeţului, pentru cumpărăturile necesare supravieţuirii şi, în unele cazuri, treceam pe la Ateneu, pentru a lăsa poezii. O echipă redacţională cu deosebire tânără, condusă de Radu Cârneci, căruia îi apăruseră câteva volume de versuri. Abia după debutul meu în revistă 1964 au venit debuturile în volum ale lui Bălăiţă, Genaru, Sergiu Adam, apoi şi cel al lui Ioanid Romanescu, în 1966. O dată, în redacţie fiind, l-am auzit că vrea să meargă la tipografie, am profitat de ocazie să plecăm împreună. De ce îl însoţeam la tipografie nu mai ştiu. Poate pentru că în numărul ce stătea să apară voi fi avut şi eu un grupaj de poezii? Nu am idee, o explicaţie trebuie să fi fost, nicidecum prieteşugul meu cu poetul, căci nu a fost vorba de aşa ceva. Pe atunci era căsătorit cu Liana Cupşa, graficiană ce se lansa cu oarecare succes, ea îi făcuse ilustraţia la placheta apărută în faimoasa /râvnita de toţi colecţie Luceafărul. Pentru mine, conformist nevoie mare pe-atunci şi încă multă vreme după aceea, titlul: Singurătatea în doi nu mi s-a părut neapărat reverenţios faţă de soţia sa. Pe drumul spre tipografie, către marginea urbei, acest tânăr cam mărunt, foarte slab, aţos, ochelarist, cu ridurile adânci ale suferindului de ulcer, foarte modest îmbrăcat, care fuma ţigară de la ţigară, trăgând fumul cu nesaţ, neîntrebându-mă nimic despre mine, mi-a povestit numai despre relaţia lui pătimaşă cu poezia. Se trezea noaptea, cu gândul la nişte versuri, pe întuneric şi le nota direct pe peretele de lângă pat. Mi se arăta fascinat de aventura pe care o trăia, singura importantă în viaţă. Aşa se pare că a rămas, pe parcursul celor 59 de ani. Iar cu privire la poezia mea, avea să-mi spună mai târziu, că nu-mi cade cerul în cap, ceva de acest gen. Ar fi sugerat să dramatizez totul, ceea ce nu-mi stă în fire... Poezia sau nimic, asta era viaţa lui Ioanid Romanescu.

Opera literară: Singurătatea în doi, prefaţă de Otilia Cazimir, 1966; Presiunea luminii, 1968; Aberaţii cromatice, 1969; Poeme, 1971; Favoare, 1972; Baia de nori, 1973; Poet al uriaşilor, 1973; Lavă, 1974; Paradisul, 1975; Energia visului, 1977; Trandafirul sălbatic, 1978; Nordul obiectelor, prefaţă de Marian Popa, 1979; Accente, 1981; Magie, 1982; Demonul, postfaţă de Marian Popa, 1982; Flamingo, 1984; A doua zi, prefaţă de Laurenţiu Ulici, 1985; Orpheus, 1986; Zamolxis, 1988; Şcoala de poezie, 1989; Morena, 1991; Dilatarea timpului, 1991; Urania, 1992; Dilatarea timpului, prefaţă de Costin Tuchilă, 1993; Mississippi, 1993; Noul Adam, 1994; Paradisul, postfaţă de Ioan Holban,1996; Lovitura de maestru,1997.

Traduceri: Odele Mării Egee. Poeţi greci contemporani, 1990 (în colaborare cu Andreas Rados).

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanid_Romanescu

www.crispedia.ro/Ioanid_Romanescu

http://agonia.ro/index.php/author/0020269/index.html

http://scoalaromanesti.wordpress.com/2010/11/15/ioanid-romanescu/

Poezia zilei, Ioanid Romanescu

Singurătatea în doi

Trăiesc pe spinarea mea sar din mine

am casă la aeroport

beau aer mănânc aer sunt singur ocolit

ca stâlpii cu emblema cap de mort

nevastă-mea viaţa îşi scutură de mine covoarele

a devenit obişnuinţă, cu ochi pe jumătate

închişi călătoresc prin mine clătinat

compartiment cu păsări mari electrizate

doarme pământul cu genunchii la gură

sub trista subţire cămaşă de brumă

beau aer mănânc aer sunt singur ocolit

paznicul lumii la recolta postumă

Trăiască poezia şi marii visători!

Al dracului am fost, cu patimă în toate

-viaţa mea a curs întâmplătoare-

atâtea drumuri am avut în faţă

dar am ales mereu câte-o cărare

n-am ascultat de nimeni niciodată

n-am calculat nimic - şi nu e bine-

ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă

nu-mi vine în pământ să intru de ruşine

am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa

le văd cum singure îşi taie

o cale - parcă sunt beţivi întârziaţi

ce-şi vor lua femeia la bătaie

iubirea am pierdut-o, azi câte o străină

îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori-

şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:

trăiască poezia şi marii visători!

lacom eram cândva de a avea în preajmă

prieteni de oriunde - aveam ce să le spun-

adesea la petreceri trompeta mea de aur

ca o femeie goală se clătina prin fum

oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe,

copii mă porecleau în gura mare -

astfel treceam: nepăsător, aiurea

spre steaua mea bizar strălucitoare

azi mă feresc din calea celor dragi-

nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,

mersul mi-a devenit ca al felinelor

ce se retrag să moară singure departe

am încercat suprema renunţare,

dar moartea e perfidă şi nu din vis ne fură-

mai bine, deci, să ard până la capăt

decât să port cenuşa cuvintelor pe gură

al dracului am fost, cu patimă în toate,

greşind fundamental de-atâtea ori

-şi totuşi printre fericiţi mă număr-

trăiască poezia şi marii visători!

Bătrânii

După-amiază - au adormit bătrânii

în parcuri pe bănci,

vântul le mai fumează ţigările

vântul le mai citeşte ziarele

ce să facă ei după-amiaza

în casele fiilor? au plecat

să nu-şi târască papucii prin holuri

să nu incomodeze

până la apusul soarelui

sunt locuri în parcuri - băncile

nu seamănă cu paturile pliante din bucătării

însă bătrânii dorm

nu zgomotul ci liniştea-i trezeşte

spre seară

cu gesturi elegante îşi scutură pălăriile

- oricare anotimp ar fi

peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze -

şi pornesc mulţumiţi că din viaţa lor inutilă

au mai dăruit lumii câteva ore de linişte

pentru cine ştie ce vor anunţa mâine ziarele

Alţi scriitori:

Zaharia Stancu, n. 1902

Ernest Verzea, n. 5 octombrie 1917 - d. 29 septembrie 2003.

I. D. Bălan, n. 1929

Doina Uricariu, n. 1950

D. Stăniloae, n. 16 nov. 1903 - m. 1993

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2007

28 nov. 2007: În continuare relatarea de la Târgul Gaudeamus: Vulturescu, în trecere pe la standul nostru, se dovedeşte în râcă cu Leo Butnaru, care s-a simţit lezat de absenţa Aurei la lansarea lui, când el a venit tocmai de la Chişinău. Îi spun că a avut lansări, că pentru ea urmează 4-5 lansări dificile şi m-a rugat să ne rânduim, iar eu, cu dragă inimă… Vulturescu se scuză că nu a dat curs ofertei de recital a Lidiei, Satu Mare e un oraş mic, nu poate chema acei puţini oameni în trei părţi deodată. Va căuta o soluţie. Trec de câteva ori pe la raftul MLR, îi spun Valentinei despre cărţile mele recent lansate, în care îl evoc pe Pituţ, se bucură. Iar Marin C. promite că vine la lansarea mea dar nu ajunge, probabil blocat la standul lor. Nu au reuşit să lanseze Sonetele de Cârneci, nu au reuşit nici cu alte cărţi promise. Trece Florin Costinescu şi-mi notifică faptul că şi-a retras cartea de la MLR şi o va publica în curând pe banii lui. Merg cu V. Dianu la standul lui Ioan Barbu, o fătucă e la calculator şi probabil scrie după dictarea lui. Ne spune că scrie povestirile din închisoare şi ale deportării în Siberia ale unor români din exil. Îmi şi dă o astfel de carte. Fericiţi să omoare. Îmi spune că are un material despre mine pe care nu l-a putut folosi. Poate fragmente din Himera trimise acum vreun an. Fătuca e din Drăgăşani dar locuieşte în Bucureşti, n-a auzit de satele vecine: Suteşti, Creţeni, Guşoieni – de unde provin Horia Moculescu, Malvina Urşianu, Sabin Bălaşa – nici de satul Dianu... Rămânem în legătură. N-a stat decât două zile la târg. Viorel D. tatonează un editor în I. Barbu.

Dna Flori din Vâlcea îmi transmite pe net că a citit în Curierul… despre trecerea mea pe la standul lui IB. Dar cu câţi nu mă văd! Totuşi, mai puţini ca la alte târguri, în fapt rîndurile generaţiei noastre se răresc... Bâlci mare la Humanitas, care a ocupat tot spaţiul de la intrare, au dat difuzoarele la maxim, ca nesimţiţii, deşi la standurile vecine sunt alţii cu lansările lor, care ar putea da şi ei staţiile la maxim, dacă n-ar avea obraz. Lidia îmi spune că a asistat cu Balotă la lansarea unei cărţi şi autoarea chinuia la maxim biata limbă română. Probabil romanul ei e plin de chestii „fiţoase”.

Prin târg foşgăie politicieni, se bat pe audienţă toţi preşedinţii, Iliescu, Emil, însuşi Băsescu; se agită Adrian Năstase vorbind la mobil şi dînd mîna cu noi la standul Curtea veche. Îi arăt lui Pitulea Himera şi spune placa lui din totdeauna: este plăcerea ta să scrii, să publici… şi se subînţelege că nu şi plăcerea lui de a mă citi. La etaj, V. Răpeanu, Florin Constantiniu prezintă cartea unui fost. Are şi Curtea veche nişte lansări, iar de la standul vecin, All, Bujor Nedelcovici vine din când în când să arunce o privire, să fie văzut, dar e terorizat de staţia cu hârâieli...

La Târg apare şi Angela Marinescu, ce bine că apucasem să-i dau Aurei cărţile de la Ţone. Amicul a apelat să-l ajut, am trecut pe la el la ora 11, dar tăia la cărţi cu maşinăria cea nouă şi performantă, Geta le împacheta. Le-am pus într-o valiză cu rotile, am chemat un taxi, era deja 11, 45, am ajuns acolo la 12,05, fugind de-mi sfârâiau călcâiele pe alei, printre oameni, pe culoare şi pe scări. Musai să ajung la lansarea care tocmai începuse. Le spun că am venit cu taxiul şi m-am blocat în trafic, lucru adevărat în parte.

După lansarea noastră, merg din nou la standul Vinea, iar la 14:00 fac cu Mihai Gălăţanu lansarea a doi prozatori gălăţeni, dintre care unul n-a putut veni din motiv de pre-infarct. Iar Viorel Şt. n-a venit la lansarea Scenelor, blocat la standul lor. Fac câteva poze după spiciuri, ca să aibă gălăţenii cu ce se lăuda.

…Vin acasă, nici un mail, din nicio parte. Îi scriu eu pentru prima dată un mesaj lui Caius, anunţându-l pentru 11 decembrie, ora 17, să vedem dacă dă curs sau nu.

Groaznic, sora lui IM are cancer, se chinuie prin spitale.

I-am scris lui Gelu că Georgeta ar trebui să vândă la Pârliţi. Cu toată jalea i-am scris asta. Însă o casă neîntreţinută se va ruina curând – şi de ce să pătească impozitele şi alte angarale? Dacă vreunul dintre nepoţi ar vrea să se instaşeze acolo. Dar văd că vor să se aciuieze în Spania.

Am depistat la IM incapacitatea/inaptitudinea de a se încrede în celălalt, suspicionându-l, suspectându-l că le ajustează.

Aseară telefon de la Silvia Kerim. A aranjat cu U. Cineaştilor (Grigoraş) să plătească ei placa memorială; mă întreabă de ce nu e gata şi dacă o punem noi. O punem tot noi, în acelaşi preţ. Îi dau telefon lui Ionescu şi-mi va comunica dacă placa e gata, iar dacă nu o vor face până luni.

Când Napoleon l-a asasinat pe ducele d*Enghien, Chateaubriant i-a retras simpatia sa. Nu şi Goethe. El nu. Avid să fie mereu de partea învingătorului.

Sf. Augustin: Iubeşte şi fă ce vrei!

Va urma

Gala premiilor UNIMIR...