miercuri, 14 octombrie 2015



14 octambrie:  Scriitorul zilei, Victor Kernbach, n. 14 oct. 1923 - d. 16 febr. 1995
         
          
Basarabean, născut la Chişinău (înrudit cu Gheorghe de la Moldova şi cu Vasile Conta), face gimnaziul la B. P. Hasdeu din urbea natală, termină liceul la Gh. Lazăr din Bucureşti, se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti,  întrerupe 2 ani pentru a merge pe front, revine şi îşi ia licenţa în 1946, după care va fi redactor la Veac Nou, la Gazeta literară, lector la Institutul de Teatru; apoi va ocupa diverse poziţii în domeniul culturii de masă şi al celei scrise. Din 1970 lucrează la Centrala cărţii, nume sub care se disimula temuta cenzură. Redactor la Scânteia, apoi la revista Magazin.
A publicat versuri, debutând în Vremea ; a publicat proze, note de călătorie, traduceri, dicţionare. A debutat în volum cu eseul Aspecte din literatura rusă, se va ocupa de  prezentarea Gruziei sovietice, va traduce Viteazul în piele de tigru, de marele poet gruzin Şota Rustaveli. Ca poet, îi apar volumele: Rime, 1957, Freamăt galactic, 1966 şi Tabla de oricalc, 1971. Odată cu apariţia în 1966 a romanului de tip SF Luntrea sublimă, V. K. îşi vădeşte preocuparea pentru teme speculative, la limita dintre ştiinţă şi SF, cu accent pe aceasta din urmă, pasionat ca nimeni altul de civilizaţii extraterestre, de paleoastronautică, de veniri ale extratereştrilor, practic punând sub semnul întrebării istoria lumii cu ansamblul structurilor sale şi, totodată istoria religiilor. Va alcătui foarte erudite şi extrem de necesare dicţionare de mitologie românească, universală şi antologii din literatura de anticipaţie: "poveşti ciudate" dintr-o lume a posibilităţilor vieţii în univers, străbătute de fiorul neliniştii, al relelor presimţiri, de admiraţie pentru atlanţi etc.. În 1970, cu Enigmele miturilor astrale, dă marea lovitură a carierei sale. Cele 9 cărţi deja publicate nici măcar nu anticipau imensul succes ce i-l va aduce această carte, publicată mai întâi în serial, în Viaţa studenţească, 1968. Au fost necesare noi ediţii, 1973, noi tiraje, căci cartea se epuiza instantaneu. Numai Erich von Deniken a mai avut, cam în acelaşi timp, în acest domeniu, un succes similar, însă fără a dovedi talentul şi persuasiunea românului.
A tradus singur sau în colaborare din autori sovietici.
Opera literară:   Rime, Bucureşti, 1957;  Ţara dintre zăpezi şi portocali, Bucureşti, 1958; Luntrea sublimă, Bucureşti, 1961; ediţia Bucureşti, 1993; Lumini pe Strada Mare, Bucureşti, 1963; Freamăt galactic, Bucureşti, 1966; Umbra timpului, Bucureşti, 1966; Povestiri ciudate, Bucureşti, 1967; Vântul de miercuri, Bucureşti, 1968; Enigmele miturilor astrale, Bucureşti, 1970; Tabla de oricalc, Bucureşti, 1971; Dicţionar de mitologie generală, postfaţă de Gheorghe Vlăduţescu, Bucureşti, 1983; ediţia Bucureşti, 1989; ediţia Bucureşti, 1995; Biserica în involuţie, Bucureşti, 1984; Vacanţele secrete, Bucureşti, 1987; Universul mitic al românilor, Bucureşti, 1994; Mit, mitogeneză, mitosferă, Bucureşti, 1995; Penumbra dedicaţiilor, Bucureşti, 1997. Antologii:   Miturile esenţiale, Bucureşti, 1978; ediţia Bucureşti, 1996.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Victor_Kernbach
http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Kernbach  
http://www.autorii.com/scriitori/victor-kernbach/ 
http://www.andreistinga.ro/2012/09/miturile-esentiale-victor-kernbach/


Poezia zilei, Vasile Petre Fati (n. 13 oct. 1944)

Omul Bun

Când omul bun se duce să se culce
Îşi pune o cană de apă la cap
Și-și mai priveşte o dată casa, 
Ca pe o batistă mare cu care te ştergi pe faţă.
A doua zi nu suflă o vorbă despre asta, 
Își cumpără o pâine din care și corbii ar mânca, 
Cât despre sete, ea este ca o soră mai mare, 
Vine și pleacă când vrea.
Omul ăsta bun miroase a om bun, 
Dar ceva trebuie să facem și pentru el
Care se scoală de dimineaţă, 
Ceva trebuie să-i aducem în casa lui, odată, 
Ca să priceapă că gazul de la bucătărie
E ochiul lui Dumnezeu, 
Un bețișor, să zicem, cu care să-și lovească
În fiecare dimineață mâinile, 
O roată care să-l calce în fiecare dimineață, 
Un fierastrau ca un cărbune aprins în fiecare dimineață.
Atunci va avea, ca niciodată, gură de lup, 
Aripi și gheare, 
Nu va mai mânca pâine, 
Nu-i va mai fi sete, 
Va fi un om bun.
  

În spatele uşii

Zile de-a rândul am văzut la ușa mea
Un om între două vârste, căutaâd parcă ceva.
Era atât de liniștit încât puteai să crezi 
Că e o întâmplare că e acolo.
Apoi se mută cu totul la ușa mea.
Avea o mică pilă
Cu care lucra zi de zi, de dimineața până seara, 
Fără să facă nici un zgomot.
Muncea aplecat asupra pilei sale de culoarea garnizoanei
De la marginea orașului.
Era atât de obosit că abia dacă se mulțumea
Să-mi arunce o privire sau să-mi răspundă la salut, 
După care se așternea, din nou, pe muncă, 
În dreptul ușii mele, ca-n fiecare zi.
Putea să lucreze așa zile în șir, 
Fără să-i pese de mine, adevăratul locatar al casei.
Când a plecat a lăsat o mulțime de dovezi
Că viața e așa și așa, 
Dar că el muncise cu folos. Și că avea să se întoarcă
Într-o bună zi. 


Alţi scriitori:
P. P. Negulescu, n. 1972
Nicolae Gheran, n. 1929
Marian Papahagi, n. 1948
Horia Stancu, m. 1983 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007



16 dec. 07. Aseară revedem cu Moni-Miha filmul făcut de el la Alexandria şi de data asta Lidia nu mai cârteşte, ci vede că recitalul i-a reuşit de minune. Aflăm că s-a scris în ziarul local. Poate s-au publicat şi poze, dar ai noştri nu au urmărit presa locală. De parcă ar fi sălbatici.

Până să ajungă la glorie, faimă, recunoaştere naţională-internaţională, la bogăţie, la onoruri, scriitorul poate realiza acest lucru, dacă are talent şi nu se prostiuiază: el reuşeşte să te ţină atent asupra celor 2-400 de pagini ale sale, timp de ore, zile, săptămâni, vreme în care îl urmezi în demersul lui, în gânduri, observaţii, intuiţii, sentimente, aspiraţii – îl urmezi, îl acompaniezi, îl aprobi sau discuţi cu el, sau îl completezi, îl contrazici, te cerţi, nuanţezi, confirmi sau infirmi – îi consacri energie, efort, gândire, te laşi ocupat de personalitatea lui, îi dai din vlaga ta, trăiţi ca într-o simbioză. Căci cartea lui, edificiul ridicat de el, mesajul, demersul, apelul – toate sunt latente, adormite între pagini, până să le deschizi tu, cititorul, şi să-l laşi pe autor să respire, să-i dai aer, lumină, elementele necesare vieţuirii. La urma urmei nu există victorie mai mare a autorului decât aceea de a-l cuceri pe cititor, de a-l ocupa cu propria personalitate pe parcursul lecturii – şi chiar după aceea, în meditaţii, rememorări. Asta ar trebui să-i scriu lui Bujor N., deşi el ştie prea bine toate astea, dar între timp îşi va fi zis: ce mare lucru?! E bine să-i fie confirmat încă şi încă o dată: a fi citit este o victorie, fie ea și clandestină. Fără aceste confirmări îi e greu autorului să meargă mai departe. Şi ar trebui să-i cer lista lui Cicerone Ionițoiu, cu scriitorii care au făcut puşcărie – pentru a încerca încă o dată să le facem o placă memorială din partea USR.
Va urma




Ion Lazu - Fotografii de toamnă...