vineri, 2 octombrie 2015


Poezii din Basarabia: Arcadie Suceveanu, n. 16 nov. 1952

Ultimul Babilon

Nebun e Turnul, Doamne , şi-i măcinat de-o boală,
Zidarii-s surzi şi gângăvi, n-au ştire nici habar.
Şi zidul se înalta spre cer că o greşeală,
Tuşind din toţi pereţii, astmatic şi bizar.
În sus se urcă piatră şi-n jos se-aduc mor minte,
Şi scripetii ideii mai scârţâie din greu.
Firul cu plumb e lipsa şi mâna parcă minte,
Şi nu există lege, nici timp, nici Dumnezeu.
Trăiască Tur nul! strigă guri foanfe din perete,
Căci el e dictatură sistemului solar!
Pe schele s-aprind norii şi calfelor li-e sete,
Şi Tur nul creşte-ntruna, absurd şi în zadar.
Jos s-au plodit guzganii şi-l rod la temelie,
În beznă foiesc guşteri şi sâsâie năpârci,
Dar nimeni nu mai vede, n-aude şi nu ştie,
Şi meşterii n-au limba, ci parcă-un fel de zgârci.

E-un Tur n închis, ce-n sine mereu se tot absoarbe.
În uşi se-nvârt mistere şi nu doar simple chei.
Ferestrele-s de sânge, iar în subsoluri oarbe
Se află la-ntuneric Grădina de idei.
Vedeţi? Pe dinăuntru îl roade-o igrasie,
Şi ceea ce-l mai ţine e acel gând fatal
Că singur el mai poate, mai vede şi mai ştie,
Şi că într uchipeaza un vis universal.

Mereu sporeşte Turnul, mereu se tot ridică,
Vrând să imite-n toate un fals proiect de răi.
Dar uriaşă-i masă răsfrânge-o umbră mică
Şi-o viziune oarbă, îngustă, de cobai.
Că nişte reci celule, se-mbuca piatră-n piatră,
Meşterii simt pe piele fiori ciudaţi de ger.
Şi zidul creşte-ntruna, scripetii plâng şi latră,
Şi Turnul se înalta schelălăind spre cer.
Stafia lui hilară împunge-n nori orbeşte,
Adulmecandu-şi propriul sfârşit şi-agonizând.
Iar Dumnezeu, de-o vreme, de sus îl ur măreşte
Şi, întristat la culme, pare muncit de-un gând.


Poemul de trecere

Să te transferi în starea unui tei
Şi să priveşti prin prisma lui de floare,
Să ari lumina cu statui de zei
Peste câmpii de mituri necesare.
Să-mbraci viziunea ierbii şi să vezi
Că-ţi da în spic de dragoste chitară.
Să arzi că rouă şi să n-ai dovezi,
De glasul tău să crească-n câmp secară.
Clepsidră zilei s-o încarci cu crini
Înalt acord al muzicii din sfere.
Când vei cânta în pomii anonimi
Să se aprindă muguri de-nviere,
Să ţipe fructul, că un pr unc, în flori
Şi-n somnul pietrei iarbă viitoare,
Să plângă magii-n patul lor de nori
Şi steaua-n tronul ei de lăcrimare.


Aici, în Fanar

Cum iarbă scrie ode despre coasă,
Sunt vinovat de laşitatea cui?
Simt mâini peltice gâdilind statui
Şi-un clopot putrezind la noi sub casă.
Hazardul vesel stă cu noi la masă
Şi-n pivniti vinul a făcut pistr ui.
Doişpe păianjeni împletesc o plasa
Pentr u cel stins sub steaua nimănui.
Mâna ta, Doamne , cea de sub morminte,
Ne face-un semn, dar parcă e-n zadar.
Căci ochiul e cor upt şi vorba minte
Şi steaua noastră e de lut şi var,
Şi, vai, povestea cea c-un blid de linte
E veche, că minciună în Fanar.


Tu eşti Salomeea

Că pe nişte sunete păşesc pe undele
dragostei: dang-ding, dang-ding,
cu respiraţia mea ora-şi hrăneşte secundele,
bolnave de febra mâinile-mi ning.
Un idol de piatră-mi surâde albastr u
cu gură abstractă, cu ochii de vid,
şi-mi văruieşte limba cu-un astr u,
şi-mi proiectează viziunea pe zid.
Pe albele tur nuri ale candorii
sângelui meu îi e frig!
de foame oh! mănânc mireasma florii,
de dragoste cu marile te strig.
Şi cad învins de secundă bolnavă
ding-dang, ding-dang, ding-da...
capul meu străluceşte pe tavă
şi ghilotină e-n privirea ta!





Scriitorul zilei: Paul Goma, 80 ( n. 2 oct. 1935)                       Omul din Calidor
    
Biografia scriitorului şi militantului anticomunist Paul Goma, mult mai agitată decât a majorităţii scriitorilor generaţiei sale, este, oricât ar părea de curios, mai cunoscută azi în România (de unde lipseşte din 1977!) decât a altor confraţi care s-au desfăşurat numai între hotarele ţării şi n-au trecut graniţa decât ca turişti. Această "performanţă" îşi are explicaţia în biografia foarte frământată, cum spuneam, a scriitorului, din care el şi-a tras "la vedere" substanţa cărţilor sale de ficţiune, ca să nu mai vorbim de Jurnale, scrisori, memoriale, cărţi documentare etc. Sunt cel puţin trei direcţii în care se exprimă tranşant, fără pic de reţinere, PG: Problema Basarabiei răpită şi mutilată de bolşevism, cea a comunismului autohton dar de sorginte sovietică şi, în fine, dacă mai era nevoie, problema prietenilor care l-au trădat de-a lungul vremii. Or, Paul Goma nu iartă, nu uită şi nu "tace" nimic din ce i s-a întâmplat, din ce ştie, din ce-a aflat, din ce gândeşte şi simte. Atitudinea sa ar fi aceasta: dacă nu scrii despre toate astea, fără rest, ce menire ar mai avea scrisul, într-o lume a manipulărilor şi dezinformării generalizate?! "Să fie şi-n literatură precum în viaţă!", pare să spună scriitorul. Singur împotriva celorlalţi, căci toţi, la un moment dat "au fost şi ei oameni", au cedat mai mult sau mai puţin. P.G. pare venit pe lume şi în mod special în literatura noastră anume ca să dea pe faţă toate derobările, trădările şi ascunzişurile celor ce au intrat, de voie-de nevoie, în legătură cu disidentul.  În această demascare exasperată, inflexibilă, justiţiară, nu are pic de importanţă dacă şi celălalt deţine sau nu mica lui parte de dreptate, vreun amendament, vreo obiecţie cât de cât... Devenit încă din vremea liceului un caz, situaţie repetată în studenţie, apoi în anul Cartei 77, Paul Goma dă literaturii noastre contemporane un relief pe care altfel cu greu şi l-ar obţine, pe cât e de necesar.
***
Născut în judeţul Orhei, sat Mana, comuna Vatici, ca al doilea fiu al unei familii de învăţători, încă de la Cedarea Basarabiei au început marile hărţuieli, tatăl fiind deportat, trimis pe front de sovietici, căzut prizonier la germani, retrimis în România, arestat...; hărţuieli reluate odată cu revenirea sovieticilor dincoace de Nistru; în 1944, refugiul în Transilvania, peregrinări din judeţul Sibiu în Târnave, cu acte false, de teama "repatrierii", desigur în Siberia.
Tatăl la închisoare, fiul începe o şcoală normală, continuă cu liceul Gh. Lazăr din Sibiu, exmatriculat pentru a-i fi vorbit de bine pe rezistenţii din munţi; reuşeşte să-şi termine liceul la Făgăraş. Se înscrie la Şcoala de poezie, intrând iar în conflict cu culturnicii. În toamna lui 1956, student, citind fragmente dintr-un viitor roman Durerile facerii, este judecat la Rectorat, propus pentru închisoare, pentru exmatriculare. Arestat în noiembrie 1956, face Jilava, Gherla şi la eliberare, noiembrie 1958, continuă cu 4 ani de deportare în Bărăgan. Ieşit din sistemul carceral, îşi va câştiga existenţa din munci de necalificat. În 1968, sub impresia ocupării Cehoslovaciei, se înscrie în partid. Va fi vreme de 4 ani redactor la România literară. Îi apare volumul de proze scurte Camera de alături, dar concomitent se luptă pentru romanul Ostinato, respins pe la edituri, unde i se impun eliminări, schimbări...; nevoit să-l trimită ocult în Vest -, a apărut în 1971 la Galimard şi în RFG.  Alt scandal politico-ideologic. Trădat de prietenul din închisoare Al. Ivasiuc, pentru subtextul romanului Uşa..., acesta apare în RFG, la Tîrgul internaţional. România, în semn de protest, îşi închide standul... Căsătorit cu o evreică, fiică de nomenclaturist, este trimis în Vest cu familia, dar revine. Însă la Europa liberă se citeau textele incendiare ale lui Paul Goma. Aderând făţiş la Mişcarea Carta 77, este expulzat din ţară. În Franţa şi-a cîştigat existenţa muncind fără calificare. A publicat nenumărate cărţi, de mare succes, considerat un Soljeniţân al României.  Cu mari întârziei, după 1990, cărţile sale au fost traduse şi în România. Jurnalele sale, cu referiri nemiloase la foşti prieteni intelectuali, au stârnit duşmănii de nestins. Căci la noi una e să te superi cu prietenii, să-i abandonezi pe drum, asta e în firea lucrurilor, şi cu totul altceva, scandalos şi de neînţeles, să faci totul public... P.G. a refuzat cetăţenia franceză. USR nu i-a redat calitatea de membru, retrasă în 1977. Nu i-a fost redată nici cetăţenia română. Paul Goma, la 77 de ani, singur printre străini, devine un semnal de atenţionare pentru cei care încă se mai întreabă: Ce se întâmplă cu noi?

Opera literară: Camera de alături (1968); Ostinato (1971); Uşa noastră cea de toate zilele (1972); Gherla (1976); În cerc (1977); Garda inversă (1979); Culorile curcubeului '77 (1979); Patimile după Piteşti (1981); Chassé-croisé (1983); Soldatul câinelui (1991); Bonifacia (1986); Din Calidor (1987); Roman intim (1989); Arta refugii (1990); Astra (1992); Sabina (1991); Adameva (1995); Amnezia la români (1995); Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995); Justa (1995); Jurnale (1997-2004); Jurnal de apocrif (1999); Garda inversă (1997); Altina – grădina scufundată (1998); Alte jurnale (1998); Jurnalul unui jurnal (1998); Scrisuri (1972-1998); Infarct (2001); Basarabia (2002); Săptămâna roşie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia şi Evreii (2003)...
Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Goma
http://www.literaturasidetentie.ro/detentia/carte_1_5_2.php
http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/paul-goma-nu-sunt-roman-daca-plesita-e-roman-202240.html
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/46719/Paul-Goma-si-a-scuipat-si-in-direct-fostii-prieteni.html
http://www.alternativaonline.ca/PaulGoma.html


Omul din calidor Petru Ursache despre Paul Goma:
(...)
"Oliolio, frate răzleţ,
N-ai venit să ne mai vezi
Cât mai sunt grânele verzi!
Că dacă se vor usca,
Mult om plânge şi-om ofta.
Cum te plâng surorile
Pe toate cărările..."
Cu aceste versuri de început ale unei balade basarabene, dintr-un manuscris inedit al lui Th. Roşculeţ, datat 1929-1930, se deschide ultimul capitol al studiului monografic Omul din calidor, despre scriitorul Paul Goma şi despre opera sa, publicat în acest an de Petru Ursache la editura clujeană Eikon. În autograful cu care m-a dăruit autorul, se specifică: "această carte despre un martir al verbului "de la Nistru pân-la Tisa". Poate că n-ar mai fi nimic de adăugat, peste cele precizate de autorul însuşi în această dedicaţie: Paul Goma -, un martir al scrisului. Punct. Este esenţialul în "cazul Goma".
Mă grăbesc să spun că este o carte fără pereche în istoriografia românească, o carte deschizătoare de drumuri. S-a adunat multă gheaţă istorică între Prut şi Nistru, de fapt în spaţiul de insecuritate dintre Rusia şi restul Europei... Mi-l închipuiam pe Paul Goma ca un crucişător ce sparge această gheaţă seculară. Iar de curând îl simt pe Patru Ursache precum un al doilea spărgător de gheaţă, trăgînd o altă pârtie, cu intenţia de a se alipi celui precedent, în lucrarea lor temerară...
Am citit cartea "în dârdoră", subliniind, notând, făcându-mi însemnări - e un eseu teribil, ce desfundă izvoarele istoriei recente şi le lasă să curgă în voia lor, dezgrădite, după legile naturale. Este vorba despre izvoarele a ceea ce iubim şi gândim noi ca întruchipând românitatea, o parte dintre intelectualii acestor vremuri de restrişte.  Dar cum se vor fi întâlnit cei doi: Goma şi Ursache, în această iniţiativă? Afirmă P.U.: "Dacă toate se pun cap la cap, însăşi viaţa lui Paul Goma este o capodoperă". Ce ştiam noi despre Paul Goma, de-i vom fi citit cărţile, romanele, jurnalele, pamfletele? Că este un om incomod, certat cu toată lumea, intratabil. Ai spus asta şi ai încheiat capitolul. Cine are timp de despicat firul în patru?  (probabil chinezii, în stare să sculpteze într-un fir de păr o caravană de cămile...) Noi, nu! L-am clasat pe Goma, nu ne mai pierdem timpul cu un "caz" ca acesta... Ci vine Petru Ursache şi, pornind de la trista constatare că "Nu cunosc alt scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă şi mai de nepătruns în propria cultură, spre cititorul de acasă...", cu o răbdare şi o atenţie şi o putere de cuprindere şi de înţelegere unice la noi, "ia la mână" tot ce a scris Paul Goma într-o viaţă de om, descâlceşte, analizează, compară, pune în discuţie toate aspectele literare, toate implicaţiile sociale, politice, ideologice, mereu chestionând textul: de unde vine aserţiunea, cu ce îndreptăţire, în ce scop, cu ce mesaj? şi întrebând viaţa de zi cu zi a scriitorului: în ce împrejurări, cu ce constrângeri, din ce cauză s-au întâmplat toate nenorocirile, cumulate într-o singură existenţă?. Ce a însemnat pentru Goma copilăria în satul Mana din preajma Orheiului, ce a însemnat deportarea tatălui, refugiul în Transilvania, liceul stalinist, studenţia curmată, arestarea, dizidenţa, iar arestarea, lupta cu cenzura, cărţile interzise, Mişcarea Carta 77, exilul, lansarea la nivel european, colaborarea la Europa liberă, cu tot ce i-au adus acestea, în bine, dar mai ales în rău şi în mai rău.
Un temperament de luptător inflexibil, care nu are decât o lumină călăuzitoare: Adevărul şi numai adevărul. Adevărul lui, desigur, dar care musai să fie spus până la capăt, peste toate reticenţele şi prudenţele şi... Despre tot ce s-a trăit în România sub comunişti, dar şi ce s-a întâmplat mai înainte, în perioada basarabeană. Pe cine mai interesează cu adevărat la noi, azi, problema Basarabiei şi a Bucovinei, teritorii răpite şi iar răpite, prin Diktat, apoi prin Tratate la nivel mondial, parafate de toate puterile lumii democratice, pe cât de nedrepte în fapt, nemiloase, mutilante? O cauză pierdută, o problemă închisă, nu? Câţi ani vor mai trece, un deceniu, două, cinci? şi nu se va mai şti ce-a fost cu românii din Basarabia şi Bucovina, ce teribile pătimiri i-au strivit, sub tăvălugul asiatic... Rusia merge mai departe, Ucaina merge mai departe, se vor şterge şi ultimele dovezi etnice despre preexistenţa românilor în Maramureşul istoric, în nordul Bucovinei, chiar în Basarabia. Vor fi moldoveni cu patalamale europene, pe când noi nu vom fi decât nişte români perdanţi la roata istoriei.Gurr-ra!
Au trecut 22 de ani de la Revoluţie şi Paul Goma este în continuare privat de cetăţenie şi de drepturile ce decurg din aceasta. La 75 de ani nu a fost chemat în ţară, sărbătorit nici atât. Cei de dincolo de Prut, mai parşivi, s-au făcut a-l invita, însă fără...
Şi, în această situaţie ce părea să se înfunde definitiv, apare Petru Ursache, să arunce în aer toată urzeala care-l însingurează-îmbălsămează-ocultează pe Scriitor; eseistul şi savantul ieşean repune lucrurile în adevărata lor lumină, le redă înţelesul furat, ocultat, răstălmăcit de 5 decenii. 
Dar cine este Petru Ursache. Profesorul, nu? Doctor în etnografie, folclor, estetică, istorie literară. A făcut dovada că îi sunt cunoscute îndeaproape datele esenţiale cu privire la români, la istoria naţională, viaţa socială, culturală, la folclorul, dar şi la credinţele populare, la creştinism şi ortodoxie. I-a asimilat pe marii folclorişti, etnografi, antropologi. A fost acesta un bun temei pentru a se apropia de fenomenul cultural din contemporaneitate, dincolo de amatorism. A studiat îndeaproape literatura carcerală, imensă, preţioasă, încă neevaluată ca fenomen paraliterar, de conştiinţă, a stăruit pe aspectele de martiriu ale insului încarcerat, cele prin care ne sunt îndreptăţite aspiraţiliile de naţiune ce-şi merită locul în istorie. Martirii din sistemul concentraţional românesc, dar şi conaţionalii noştri de dincolo de Prut, neantizaţi în Gulagul sovietic.  Cine atunci să-l înţeleagă mai bine pe Paul Goma cu ale sale cărţi despre "Basarabia răpită": Din Calidor, Arta refugii, Basarabia, Săptămâna roşie, câte altele. Îl poţi departaja pe scriitor de copilăria sa, de trecutul şi de amintirile sale, de suferinţa învăţată deodată cu azbuchea? Asta niciodată.
Paul Goma nu este un ficţional în sensul curent al cuvântului; el scrie în devălmăşie, după un dicteu al firii sale rebele, neadmiţând constrângeri formale, însă mereu depunând mărturie despre ce-a trăit şi gândit şi suferit - şi despre care îşi pune şi ne pune neîncetat întrebările cele mai ardente, esenţiale. De ce ne-a fost smulsă Basarabia în 1812? De ce am recâştigat-o abia în 1918, în ce împrejurări? De ce ne-a fost răpită încă o dată în iunie 1940? Pe mîna cui am pierdut-o? Cum s-au întâmplat realmente lucrurile, la nivel continental dar şi la nivelul satului Mana, unde o familie de învăţători români a suportat toate ponoasele inimaginabile. Cum s-au comportat minoritarii ruşi şi evrei la momentul Ocupaţiei? În decursul acelui an, din iunie 40 până în iunie 41? (Atenţie!, era o ocupaţie, teritoriul a fost cedat fără împotrivire, fără rezistenţă armată, fără un singur glonţ tras...) Concret; cum ar fi de justificat violenţa la nivel de etnie a evreilor, care s-au dedat la crimă organizată? Paul Goma prezintă faptele, de alţii contestate, ori ocultate, şi caută mobilurile acestor atrocităţi. Şi care ar fi explicaţia că, peste un an, la înaintarea armatelor germano-române spre Nistru, s-a trecut, cu sau fără ordin explicit, la curăţarea teritoriului de elementul evreiesc? Principal act de acuzaţie împotriva românilor, "invadatori şi fascişti". Termeni cu care au fost îndoctrinaţi timp de 50 de ani locuitorii dintre Prut şi Nistru, rusificatorii aduşi pentru a-i dislocui pe localnici - şi propaganda nu a încetat nici azi. Or, Paul Goma consideră că lucrurile trebuie repuse în adevăraţii lor termeni. Scrie Săptămâna roşie. Îşi pune în cap toată stânga vest europeană, majoritar evreiască. Cum?!? Evreii au comis atrocităţi în iunie 1940? Minciuni sfruntate! Se înţelege, ei ar vrea să nu se vorbească decât despre Holocaust, despre evrei ca victime. Dar vine Paul Goma, singurul scriitor care  simte că nu are nimic de pierdut, dacă este vorba să repunem adevărul în drepturile sale. Vine apoi Petru Ursache şi ne prezintă cazul Wiesel, laureat Nobel, descins la Sighet, ca să vadă locurile natale, strada de unde i-au fost ridicaţi cei din familie, pentru Aushwitz.. Dar refuzând să facă nişte paşi, pentru a vizita cimitirul săracilor şi Memorialul de la Sighet, unde a avut loc o hecatombă a intelectualităţii româneşti, sub indicaţiile comuniştilor cominternişti.evrei de la noi. Aceste lucruri cu obstinaţie dosite, bruiate, ca să nu se vorbească niciodată despre greşelile evreilor, de dinainte de război, din vremea flagelului, de după aceea şi în continuare.
Omul din calidor, o carte salutară, o monografie-eseu care sparge încă o dată gheaţa ideologico-politică, spre a se drena Marele Rău al Istoriei contemporane. Prin darea în vileag a tuturor mârşeviilor, indiferent cine le-ar fi comis şi sub ce imbold, sub al cui ordin etc.(...)

Alţi scriitori:
M. R. Paraschivescu, n. 1911
Viorel Ştirbu, n. 1940
B. Fundoianu, m. 1944
Al. Colorian, m. 1971



Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2007


28 nov. 2007, continuare: Dar ce-a fost în zilele Târgului? Întâi că a stat la noi Viorel Ştefănescu, scriitorul gălăţean, deci serile am fost împreună, la discuţii prelungite. Ideea europeană a scos cca 75 de titluri, a anunţat 20 de lansări, unele cu 3-4 cărţi, în total s-au lansat cca 30 de titluri.
Merg acolo de miercuri, să iau cărţile despre care voi vorbi. De data asta lume mai puţină, dar şi standuri mai goale, sau neocupate. Joi începem la 14, lansând doi ruşi, pe Velimar Hlebnicov şi pe Leonid Dobâcin, cu Leo Butnaru pe care îl recomand ca omul cu 50 de titluri, polivalent poet, prozator, diarist, exeget, traducător din şi în românește și rusește, antologator, exeget al avangardei, făcând mari performanţe cu traducerea lui Hlebnicov, el însuşi creator de vocabule. Aduc vorba şi de Osip Mandelştam; mai prezint pe Bogdan Mihai Dascălu, pe tânărul dramaturg Corneliu Șenchea, pe prozatorul munchenez Gh. Săsărman, n. 1941, pe prozatoarea Viorica Răduţă, venită cu şcoala ei medie, care a umplut scările şi intervalul dintre standurile editurii; şi nu-l prezint pe Geo Vasile, cu cele două traduceri, din Bacovia şi din Ruffili. Aura lansează ediţiile definitive Breban, Balotă, Ianoşi, pe-ale sale 3-4 cărţi apărute în ultimii ani, pe Ilie Constantin cu două cărţi. La IC, foarte puţină lume, iar la autografe nimeni; îi pescuiesc eu o librăriţă din Timişoara care achiziţionase de la Ideea... cartea mea şi încă vreo trei. Aura îi numeşte mereu pe cei trei de mai sus: mari scriitori, piloni de bază ai literaturii române. Văd că N. Breban vorbeşte din ce în ce mai bine, cu retorică. IC nici el rău, iar Balotă în genul predicatorilor, la limita dintre sinceritate şi iezuitism. La lansarea lui I. Ianoşi, trece Mihail Diaconescu, cam gras-neras-obosit, mi se adresează: Ăsta a fost şi a rămas comunist. Cum să înţeleagă el pe Dostoievski? Adevărat fiind doar faptul că I.I. a fost şi a rămas evreu, în timp ce MD de azi, a condus o revistă precum Argeş, deci a lucrat cu cenzura, iar acum e verde şi vede spre negru când aude de evrei.
Mă văd în fugă cu Radu Voinescu, îi dau Scene şi Himera, dar nu poate vorbi la Scene... pentru că duminică nu va mai fi în Bucureşti. Promite să scrie despre.

Mă văd cu Viorel Dianu, bântuim pe la standuri, vrea să-şi adune întreaga operă în 3 volume, caută sponsor şi editor. Pe mai mulţi îi duc la standul Curtea veche şi le place Himera... cum arată, o cumpără, le dau autografe.
(Din Câștigul și pierderea, în manuscris)
Va urma



Ion Lazu: Fotografii din Basarabia, Orheiul Vechi