11 octambrie: Al. Sahia, n. 9 oct. 1908 – d. 12 aug. 1937

Fiu al unei familii de ţărani înstăriţi din jud. Călăraşi, începe liceul militar din Craiova, renunţă şi termină liceul, se înscrie la Universitate, dar va renunţa spre a se retrage ca monah la Cernica, cum o făcuse cândva şi Arghezi; după un an părăseşte şi viaţa monahală, activând ca ziarist, reporter şi iniţiator de reviste: Bluze albastre etc.. A avut orientare de stânga, pro-comunistă, s-a afiliat PCR în ilegalitate şi a efectuat o vizită în URSS, scriind o carte în care elogiază realizările sovietice, în totală contradicţie cu Panait Istrati, care cu 6 ani mai devreme scrisese o demascare virulentă a realităţilor teribile din Rusia comunistă: Spovedania unui învins.  Tovarăşul de drum, Al. Sahia, îl admonestase foarte sever în presa de stânga. Apoi, vizitând URSS, naivitatea l-a împiedicat să vadă faţa reală a sovietelor, dincolo de propaganda strașnică și de fațada bine cosmetizată a realității, după mai vechea metodă a țarinei Ecaterina... A murit prematur, la doar 29 de ani, urmare a unei tuberculoze netratate. Regimul comunist instalat de sovietici după 1944 l-a transformat în erou al clasei muncitoare, eludând aspectele neconforme din viaţa lui Al. Stănescu (Sahia). Manualele şcolare în scoteau în faţă, cu ”Uzina vie”, cu alte texte demascând câinoșenia patronilor, exploatarea în orânduirea capitalistă; concomitant, marii scriitori dispăruseră in corpore din pragrama de învăţământ, din biblkioteci, din librării – unii autori de primă mărime erau în puşcării, ca duşmani de clasă etc.

Alţi scriitori:

Şt. O Iosif, n. 23 octombrie 1875 - d. 22 iunie 1913

Toma Roman, n. 1949

Poezia zilei, Ion Lazu

Floarea pătimirii     

În logie-am plantat o floare nouă

Ce iute s-a întins spre celelalte,

S-a prins de vârfuri şi de sârme-nalte

Şi-a înşirat curând boboci, vreo nouă.

Şi zile trec. Dar deodată unul

Îl văd deschis – ceva fără de seamăn:

Zece petale albe... iar parfumul

De nedescris, cu Raiul poate geamăn.

Seara s-a-nchis. Iar astăzi, pe lumină

Altu-nflori. Şi se închise-n seară...

Nu ştii când vine, ştii când se termină

Lăsând în suflet o uimire rară.

Venind la vrerea-i şi pierind pe dată,

Magie-i clipa nedeterminată.

6 sept. 2011


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

10 dec. 07. Luni, zi închisă, doar că nu plouă. Dau mai întâi pe la Curtea Veche, iau cele 10 exemplare Himera, vin la chioşcul MLR, las acolo sarsanaua, mă prezint în P-ţa Amzei la Ideea europeană, unde venea și D-tru Bălăeţ. Aura nu-l prea încurajează, DB propune să mergem la o cafea, însă la Uniune deschide abia la 12, aşa că trecem peste drum. Îi arăt plicul cu Plăcile memoriale, îi spun povestea cu G.M. Zamfirescu, cu Pandrea, cu Albala. Îmi dă 3 cărţi cu dedicaţie, promite să vină mâine la lansare. Estimp, Ionescu dă telefon că a adus doar placa Veroiu, i-o lasă lui Cătălin, care e la atelierul lui Tamaş, mai are de lucrat la plăci. Soseşte în vreo oră! Dar nu soseşte. Merg la România literară, şi las o Himeră cu dedicaţie şi invitaţie lui Alex. Şt., revin la Uniune şi în hol mă văd cu Horia Gârbea, care promite să pună în şedinţă problema cu greutăţile întâmpinate în proiectul plăcilor. Dan Cristea trece de două ori şi se uită în altă parte. Apare Radu Aldulescu, vorbim de-ale sărăciei de scriitor, îi dau Scene... şi mă invită la 18.00 la M.Ţ.R. unde se lansează o culegere de 18 texte erotice. Apare N. Manolescu, probabil coborât din maşină, HG îi sare în întâmpinare, dă mâna şi cu mine, fără o singură frază sau privire. Ce să-i spun de plăci, de carte, de invitaţie? Intră la restaurantul de jos, unde se auzea hărmălaia celor ce vor merge la Alba Iulia, pentru deschiderea noii filiale USR. Cei de dinainte făceau pe funcţionarii zeloşi, prinşi cu înalte treburi, greu abordabili etc.; cei de acum fac pe boierii, nici nu dau pe la birou. Le-ar sta rău, vezi doamne, să-i slugărească pe cei din breaslă, care i-au ales pentru asta. Au alte treburi mai importante, şi le rezolvă pe-ale lor şi pe-ale amicilor. Trece şi Grişa Gherghei, acum costumat în rabin.

Seara, neinspirat şi mereu candid, vrând să împărtășesc o bucurie cu prietenul meu de-o viață, dau telefon lui Pan Izverna. Zice, răspicat: Crezi că am eu timp de aşa ceva? Am dispreţuit dintotdeauna lansările! Siderat, am îngăimat ceva despre dorinţa de a-i da cartea. Şi am avut măsura durerii acestui tată care şi-a pierdut unica fiică în floarea vârstei. Ce păcat!

(din Câștigul și Pierderea, jurnal, în manuscris)

Va urma

Fotografii de toamnă...