Lidia Lazu în Recital Bacovia - Amurg violet:
Pansele negre...:
Fiu al unui Panait, brăilean provenit din Ianina, cunoscător de greacă şi turcă, viitorul editor al lui Eminescu a făcut şcoala primară în Brăila, în 1902 s-a înscris la liceul N. Bălcescu din aceeaşi urbe, luându-şi bacalaureatul în 1910, când a venit la Bucureşti pentru a urma Literele şi Filosofia, cu licenţa în 1914. A debutat în 1911 cu o povestire, a recidivat în anul următor cu poezii, şi a continuat să publice sub diverse pseudonime, până la Perpessicius - cel care e copleşit de suferinţă. Între 1914 şi 1919 a fost bibliotecar la Academia Română, nu înainte de a participa la luptele din Dobrogea, rănit grav în 1916, operat de un medic francez la Botoşani, însă nu a mai putut folosi la scris decât braţul stâng. Imediat după Război, cu Tudor Vianu, Dragoş Protopopescu scoate revista Letopiseţi 1918-1919. Imediat după Unire, va fi profesor de liceu la Arad, la Tg. Mureş, apoi la Brăila natală, revenind în Bucureşti în 1922, ca profesor la Matei Basarab. Colaborează cu poezie şi proză, însă se remarcă prin cronicile literare, redactor la diverse reviste, deţinînd rubrica de specialitate. Îşi adună primele texte critice în volumul Repertoriu critic. Scrie în Universul literar, apoi la Cuvântul, deţinând rubrica între 1927-1934, după care va citi cronici literare la Radio, până în 1938. Texte reunite în seria de Menţiuni critice, vol. I-IV. S-a îngrijit de editarea operei lui Mateiu Caragiale, dovedind o acribie de neegalat, după care a început editarea ediţiei critice din opera lui Mihai Eminescu, reuşind să scoată între 1939-1963 volumele I-VI.
Poeziile sale adunate în volumul Scut şi targă, clasicizante, sunt pe tema războiului, nutrite din experienţa personală, fără floricele stilistice. Eugen Lovinescu îl trece în seria celor mai importanţi critici literari din Interbelic, alături de Călinescu, Cioculescu, Streinu, Vianu, Pompiliu Constantinescu şi Paul Zarifopol. (Un amănunt aflat abia de curând: necunoscând germana, lecțiunile din manuscrisele eminesciene nu sunt totdeauna conforme cu textul.)
Opera critică: Repertoriu critic, Arad, 1925; Scut şi targa, Bucureşti, 1926; Menţiuni critice, Bucureşti, I-V, 1928-1946; Itinerar sentimental, Bucureşti, 1932; Dictando divers, Bucureşti, 1940; Jurnal de lector completat cu Eminesciana, Bucureşti, 1944; Menţiuni de istoriografie literară şi folclor, Bucureşti, 1957; Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, I-III, Bucureşti, 1961-1967; Opere, volumele I-IV, Bucureşti, 1966-1971, vol. V-XII, ediţie îngrijită de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1972-1983; Memorial de ziaristică, Bucureşti, 1970; Eminesciana, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1971; Lecturi intermitente, Cluj, 1971; Patru clasici, prefaţă de Edgar Papu, Bucureşti, 1974; Menţiuni critice, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1976; 12 prozatori interbelici, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1980; Lecturi străine, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1981; Scriitori români, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Andrei Rusu, Bucureşti, 1986-1990. Antologii: Antologia poeţilor de azi, I-II, cu 70 de chipuri de Marcel Iancu, Bucureşti, 1925-1928 (în colaborare cu Ion Pillat); ediţie îngrijită de Ion Nistor, prefaţă de Cornelia Pillat, Bucureşti, 2000. Ediţii: Mateiu Caragiale, Opere,prefaţa editorului, Bucureşti, 1936, Craii de Curtea-Veche, prefaţa editorului, Bucureşti, 1965; Mihai Eminescu, Opere, I-VI, introducerea editorului, Bucureşti, 1939-1963; Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele, Bucureşti, 1952.
Poezia zilei
George Bacovia
Nervi de toamnă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Alți scriitori:
Ioan G. Sberea, m. 1916
Dan Duțescu, n. 1918
Ion Coja, n. 1942
Mircea Ștefănescu, m. 1982
Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2008
12 ian. 2008, continuare: La prima vedere, a
privi adevărul în faţă e o dovadă de forţă, iar a evita să-l priveşti e dovadă
de laşitate. La asta s-ar reduce totul. Nu cred că e aşa în toate situațiile.
Ştiu oameni care n-ar renunţa la dreptul de a-şi vedea dosarul şi de a-i şti
nominal pe trădători. Un Horia N., un Grişa Gherghei, un Cezar Ivănescu, mulţi
alţii. Firea lor nu-i lasă. Or, firea mea îmi spune că aş avea mai mult de
pierdut decât de câştigat. Laşitate? Înţelepciune? Spirit tolerant? Ca să nu
fii în conflict cu lumea, străduieşte-te să nu fii în conflict cu tine însuţi.
Mă uit pe net la Muzeul
figurilor de ceară Madame Toussaud, din Londra. Începe cu Hitler, mă surprind
ochii lui albaştri, în documentarele alb-negru ale vremii îmi păruseră negri,
poate datorită ferocităţii personajului. Apoi Fidel Castro la bătrâneţe,
uscăţiv, cu părul abia înspicat, însă cu foarte multe pete maronii pe frunte,
cum am observat la Breban. Bătrâneţea ne poceşte. Abia acum mi se pare proprie
zicala: Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus – chiar dacă sensul se referă la
destin.
Asta e poezie? Asta e
curată anti-poezie! Şi nici n-am mai plecat acasă / Şi-am plâns cu feţele pe
masă.. Văd aici o disperare atroce şi o sinceritate atroce în a o proclama. E
aici vreo declaraţie de dragoste, vreo ghirlandă de insinuări amoroase? Vedeţi
aici strategii de seducţie, cuvinte mieroase, învăluitoare, ademenitoare? O
desnădejde viscerală şi o spunere abruptă, fără menajamente şi precauţii. Asta
face Bacovia – anti-poezie – el introduce schilodul în costumul de balerin.
Păstrează forma poetică spre a o dinamita din interior.
A trebuit să renunţ, să
cedez în faţa evidenţei. Am încercat să păstrez legătura telefonică cu colegii
din ultimii ani de geologie: telefoane de sărbători, la lansări etc. Însă după
atâta nereciprocitate, ce mai pot spera?
Va urma
Ion Lazu, Fotografii de toamnă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu