duminică, 25 octombrie 2015



25 octambrie: Scriitorul zilei, Dimitrie Popovici, 25 oct. 1902 - d. 6 dec. 1952
Imagini pentru dimitrie popovici imagini
Fiu al unei familii de învăţători din com. Dăneasa, jud. Olt, a făcut şcoala primară la Şerbăneşti, apoi liceul Radu Greceanu din Slatina 1914-1923 şi Literele şi Filosofia Universităţii din Bucureşti, 1923-1927; profesor la liceul din Slatina, 1927-1930, apoi la Iaşi, 1930-1936, devine profesor universitar la Cluj, între 1936 şi 1952. Între 1930 şi 1934 a audiat cursuri de specialitate la Paris, în anul următor îşi trece doctoratul. Prin fire şi prin formaţie mai aproape de istoria literară decât de critica propriu-zisă, a început prin a se ocupa de literatura comparată şi a evoluat spre studiul structuralist. A înfiinţat revista Ateneum la Iaşi, în perioada refugiului sibian 1841-1844 a condus revista Studii literare. S-a ocupat de iluminism, de perioada Daciei Literare, de paşoptism, a editat Bolintineanu, Heliade etc. A dedicat studii aplicate operei lui Eminescu. A iniţiat o Istorie a literaturii române din care nu a dus la capăt decât un prim volum. Spre sfârşitul scurtei sale vieţi (numai 50 de ani!) a scris poezii, studii, romane, piese de teatru, de care apoi s-a ocupat fiica profesorului, Ioana Em. Petrescu.

Opera: Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, Bucureşti, 1935; „Santa Cetate". Între utopie şi poezie, Bucureşti, 1935; La Litterature roumaine de Transylvanie au dix-neuvieme siecle, Bucureşti, 1938; Cercetări de literatură română, Sibiu, 1944; La Litterature roumaine a l'epoque des Lumieres, Sibiu, 1945; Romantismul românesc (1829-1840), ediţie îngrijită de Ioana Em. Petrescu, cuvânt înainte de Tudor Vianu, prefaţă de Dan Simonescu, Bucureşti, 1969; Poezia lui Mihai Eminescu, prefaţă de Ioana Em. Petrescu, Bucureşti, 1969; Studii literare, I-VI, ediţie îngrijită de Ioana Em. Petrescu, postfaţă de Aurel Martin, Cluj, 1972-1989. Ediţii:  I. Heliade-Rădulescu, Opere, I-II, introducerea editorului, Bucureşti, 1939-1943; D. Bolintineanu, Scrieri alese prefaţa editorului, Craiova, 1942.



Alţi scriitori:


Mircea Opriţă, n. 1943



Poezia zilei: Ion Lazu


Lest      

Lucrurile-s grele, cuprinse şi mute
Stelele vin în cuvinte ştiute
Toamna reintră în strofele vechi
Greierii cântă doar pentru urechi

Ci sufletul jinduie altfel de toamne
Cu stelele scormonitoare în carne
Cu lucruri fierbinţi, ameţite roind
Şi greieri în spumă de cânt scânteind

Dar nici nu-ndrăzneşte, nici vrea să priceapă
De-i toamnă trecută sau care-o să-nceapă
Şi stă la o parte, egal întristat,
Cu luna şi plopii pe-un cer desenat.

1965, Valea Rea, Bacău
(din Muzeul Poetului, ed. Eminescu, 1981)


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2008

8 ianuarie, continuare: Ajung acasă şi din ușă o aud pe Lidia exclamând: Staţi aşa, aveţi noroc, a sosit cel pe care-l căutaţi! Era Tatiana Chiriţă-Rotaru. Să-mi transmită urările pentru ieri. Şi insistă că m-am năcut în Vărsător, când eu sunt în Capricorn.. Totul cam lălăit, căci părea aghesmuită. Că ieri a avut un mic incident în familie (probabil o nouă tentativă suicidă?) Să o iert că nu a venit pe la lansări, dar le-am pus la ore neconvenabile. Că şi ea are preocupări artistice. Ştiu eu că a terminat o şcoală de muzică? Că pe fiică şi nepoată le-a învăţat pianul? La fel, ea scrie. Prezintă scuze că a cam supărat-o pe Lidia, spunându-i că acum 20 de ani, la întâlnirea colegială, ea era o blondă vorbăreaţă – a vrut să spună comunicativă. Şi o tot lungeşte. Fiul? Înalt de 190 m, 24 ani. Şi flăcău frumos. Da, are cu cine să semene. Cu mama lui, desigur, zic. Ea: Şi cu tatăl. Şi tu erai un băiat frumos. Asta, zic, să mi-o fi spus la vremea respectivă, nu acum. Că a fost o simpatie copilărească. Vai, zic, eram nişte bieţi copii săraci. Şi îi spun că am scris o carte de pe vremea studenţiei. Nu marşează. Cu greu închide. Lidia mi se plânge că a chinuit-o, a jignit-o, i-a închis, a sunat din nou – şi pare foarte indispusă. Anevoie o conving să treacă peste acest moment neplăcut, însă fără urmări. Şi mă gândeam la ghinionul de a nu fi om echilibrat. La ameninţările demenţei, ale autodistrugerii. Impresionat cu câtă precizie îşi amintea amănunte din studenţie – cum a adus Vali Georgescu o înregistrare din Ceaicovski, emoţiile de atunci. Eu în schimb îmi amintesc de o audiţie cu Anotimpurile de Vivaldi, discuri aduse de Florin Antonescu. M-am gândit la neîmpliniri, la orgolii, vanitate, veleitarism etc. O colegă precum T.C, căreia îi căşună după 50 de ani, de fapt neînstare să se împace cu ideea că acele timpuri au trecut, că noi am îmbătrânit. Iar în fapt, ele toate erau în admiraţia lui Costello. Poate T. s-ar fi mulţumit şi cu mine, după eşecul declarat cu Costello, eu însă mă îndrăgostisem de M.P. şi nu voiam să mai văd în jur, iar după ruptură nu voiam să mi-o scot din cap. T. era subţirică, slăbuţă, filiformă, încât nu putea trece de frumoasă. Şi nu strălucea la carte. Voiam simţiri înalte, cugetări puternice. Nu era pe croiala visurilor mele, iar ea nu s-a apropiat în niciun fel de mine, ca să-mi dau seama de lumea ei spirituală.

Iată, în Sălbaticul există nişte întâlniri cu Costello, nişte evocări ale vieţii de cămin studenţesc, dar aceste lucruri nu par să fi ajuns la conştiinţa Tatianei.
(Din Câștigul și Pierderea, în manuscris)
Va urma



Ion Lazu - Fotografii de toamnă...