miercuri, 21 octombrie 2015


21octambrie: Scriitorul zilei, Tudor Pamfile, n. 11 iunie 1883 - d. 21 oct. 1921

Moldovean din satul Ţepu, a făcut primele clase primare în satul de baştină, a continuat la Tecuci, unde a terminat şi gimnaziul, înscriindu-se la Şcoala de ofiţeri din Târgovişte. Repartizat la Bârlad, a înfiinţat revistele Ion Creangă(1908-1921) şi Miron Costin, în 1911, la Tecuci, apoi mutată la Bârlad. S-a ocupat cu multă aplicaţie de cercetări în domeniul folclorului şi credinţelor populare, pasionat de relevarea spiritualităţii româneşti a acelor vremuri: datini, descântece, farmece, proverbe, strigături, snoave, povestiri, basme, poezii populare,  cercetări concretizate în 13 volume, studiile sale însumând nu mai puţin de 4.200 pagini. A fost distins în  1909 cu Premiile Neuscholtz şi cu Premiul Academiei Române. Avea doar 26 de ani.
Debutase în 1906 cu publicarea unor poezii populare, în acelaşi an apărându-i la Academia Română Jocuri de copii din satul Ţepu; în 1907, dansuri populare din zonă, în 1908 cimilituri româneşti (transcrise încă pe vremea când era elev la Şcoala de ofiţeri din Târgovişte); în 1909 s-a ocupat de melosul dansurilor populare. Tot în 1909, în Graiul vremurilor, a publicat 14 basme din Ţepu, apoi alte 21 basme din Moldova. Poezii populare în Cântece de ţară, 1913, cuprinzând 45 balade, 1174 doine, 390 strigături. Au urmat Sărbătorile de vară, Sărbătorile de toamnă şi din postul Crăciunului şi Crăciunul, toate în 1914. Se observă abordarea de tip monografic, a întregii palete de manifestări spirituale populare. În 1919 îi apare la Chişinău Cartea povestirilor hazlii . Realmente un tur de forţă fără precedent la noi.
A murit la doar 40 de ani (după alte date a murit în 1921, deci la 38 de ani!). Este lesne de presupus câte lucrări de folcloristică ar mai fi dat, dacă soarta ar fi fost îngăduitoare (cu el şi cu cultura română). Şcoala din satul natal îi poartă numele. În 1928 la Bârlad s-a dezvelit un monument în amintirea marelui folclorist.
Spre marea mea uimire, nu-l găsesc consemnat în Istoria lui Călinescu, altfel foarte interesat de-a lungul întregii vieţi de producţiile populare, de credinţele şi reprezentările populare (vezi şi Estetica basmului, 1965). nevenindu-mi să cred, l-am căutat şi la Tudor...) Şi dacă l-a neglijat divinul critic, urmaşii săi nu s-au mai ostenit să-l recupereze. Doar Marian Popa îl menţionează pe folclorist (p.1082), punându-l în linia G. Dem. Teodorescu, Artur Gorovei.

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Pamfile
 http://www.crestinortodox.ro/memoria-zilei/tudor-pamfile-119682.html

Lucrări originale sau în colaborare: Cromatica poporului Român; Mitologia poporului român;  Sărbătorile la români - studiu etnografic; Povestea lumii de demult după credinţele poporului român. Pământul după credinţele poporului român. Sfârşitul lumii după credinţele poporului român; Văzduhul după credinţele poporului român; Cerul şi podoabele lui; Diavolul învrăjbitor al lumii – după credinţele poporului român; Agricultura la români; Industria casnică la Români, trecutul şi starea ei de astăzi, contribuţiuni de artă şi tehnică populară, Bucureşti, Tipografia „Cooperativa”, 1910, lucrare pentru care a primit în anul 1909 premiul „Neuschotz” al Academiei Române.

Alţi scriitori:
Mihai Gafiţa, n. 1923 - d. 4 03 1977


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2008

2 01. 08. miercuri. A viscolit un pic, pe jos un pospai de zăpadă – şi ger ca pe vremuri.
Puterea de a face un lucru bun, dar şi puterea de a te abţine să faci un lucru  ispititor, atunci când ştii că nu e spre binele tău şi al altora. Cei care beau, fumează, se destrăbălează, fac toate astea cu aerul că sunt nişte oameni liberi, puternici, apţi să trăiască la cotele cele mai ridicate, iar nicidecum nişte bicisnici care zadarnic fac umbră pământului şi ocupă locul altora prin impostură. Ei vor să acrediteze ideea că sunt aceia dintre bărbaţi pe care viaţa i-a selectat; sunt sănătoşi, în forţă, viguroşi, plini de pofte, inși care nu se dau în lături nici de la muncă, pentru a câştiga cât mai bine, dar nici de la cheltuirea acestor câştiguri întru satisfacerea propriilor plăceri: a mânca mult şi bine, a bea până la refuz, a face cheltuieli extravagante – pentru că ei îşi pot permite, şi totodată lor li se cuvine. Ţigări bune şi scumpe - de ce nu? Cu toate că pe ele scrie: fumatul dăunează grav sănătăţii, fumatul poate ucide etc. Aud că Dan, nepotul lui V., deşi are diabet şi a orbit, nu se lasă de fumat, nici de băut... Să zicem că în cazul băuturii ar putea fi o genă moştenită, un blestem din neam – în cazul lui ceva indicii există în acest sens – dar de ce aceşti bărbaţi puternici şi sfidători nu se pot lăsa de fumat, o intoxicaţie, vezi bine, dar care poate fi anihilată. Au vrut să se dea puternici şi liberi atunci când s-au luat de fumat, la 13-15 ani, dar nu mai pot da dovadă nicicum de aceste însuşiri atunci când vine vorba să se lase, să întrerupă.
În ce mă priveşte, am căutat cu dinadins să nu mă dau pe mâna niciunui viciu: fumat, băut, jocul de cărţi etc. E asta atitudinea unui om slab, care își cunoaște limitele, sau dimpotrivă, a unuia puternic şi responsabil? E o laşitate sau o tărie spirituală? Să-i spui lui V. că a fost mereu un om slab ar face o teribilă criză, un mare scandal, cu protese şi învinuiri şi chiar cu insulte… Cum? El dintotdeauna a făcut doar ce-a vrut el! (El bea cu mintea, nu cu gura, spunea acum niște ani). Ar ţine-o pe-al lui, deşi la ultima întrevedere s-a plâns în detaliu de multele lui boli.

Este destul de dificil să faci această departajare: când ai fost într-adevăr puternic şi când ai dat dovadă de slăbiciune, de laşitate. De exemplu, în privinţa dosarelor de la securitate, este clar că nu doresc să mă uit în al meu. Dau dovadă de forţă lăuntrică sau de laşitate? Nu mă ţin nervii să aflu cine m-a turnat? Cred că nu ăsta e motivul. Am aflat atâtea lucruri oribile despre oameni în care am crezut, inclusiv dintre cei apropiaţi, încât aş rezista fără mare şoc să aflu că am fost turnat de cei din preajmă. Dar judec aşa: în fond mie nu mi-au căşunat cine ştie ce rău, totuși m-am descurcat, slavă domnului! Problema trădării a fost şi este problema lor, a informatorilor; deci lor să le pară rău, ei să se ruşineze, să se căiască, să ceară iertare. O fac sau nu, e tot treaba lor cum convieţuiesc cu propria conştiinţă feştelită.
Va urma




Ion Lazu - Fotografii de iarnă...