Scriitorul zilei: Cezar Ivănescu, n. 15 mai 1941 - d. 24 aprilie 2008
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
Fotografii...
Poezia zilei, Cezar Ivănescu:
Doina
! azi mi-s iară bólnav, azi mi-s iar bolnáv
zac întins ca morţii în sicrie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste mîna-mi care nu mai scrie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste mîna-mi care nu mai scrie !
! trup al meu tu numa suferinţă-mi dai
aura mea vînătă mã-ncercuri,
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte mînuri verguri,
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte mînuri verguri !
! jumătate bunu-s, jumătate nu-s
bune-s inima şi mîna stîngă,
cînd te-am dus pe braţe, cînd de tot m-am dus
lăsînd singur trupul tău să plîngă,
cînd te-am dus pe braţe, cînd de tot m-am dus
lăsînd singur trupul tău să plîngă !
! jumătate bunu-s, jumătate nu-s
bune-s inima şi mîna stîngă,
mă rog de-a mea Steauă, Steaua-n ceriuri, sus,
o să plîngă şi o să se stîngă,
mă rog de-a mea Steauă, Steaua-n ceriuri, sus,
o să plîngă şi o să se stîngă !
! azi mi-s iară bólnav, azi mi-s iar bolnáv
zac întins ca morţii în sicrie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste dreaptă mîna mea, Marie,
pleoapele mi-s grele şi s-aşază prav
peste dreaptă mîna mea, Marie !
! trup al meu tu numa suferinţă-mi dai,
chip al meu de moarte te înneguri
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte, mînuri verguri,
numa tu mă mîngîi, numa tu mă mai
cu-ale tale sfinte mînuri verguri !
JEU D’AMOUR (Mândră-Mărie)
! se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine,
se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine!
! Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie,
Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie!
! Pasăre care cu-arìpa ai scris
versul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul,
Pasăre care cu-arìpa ai scris
viersul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul !
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine,
se reîntoarce şi dragostea mea,
se reîntoarce la tine,
cum vine Sufletul ca Pasărea
şi nu ştiu de unde-mi vine!
! Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie,
Mândră-Mărie şi Sântă Fecioa-
floare de Sântă Mărie,
cum vine Sufletul ca Pasărea
pe-o floare doar să se ţie!
! Pasăre care cu-arìpa ai scris
versul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul,
Pasăre care cu-arìpa ai scris
viersul ce duce la Domnul,
spune-mi-l, spune-mi-l numai în vis,
spune-mi-l numai în somnul !
"Domnule Preşedinte Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează. Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea. De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele: 1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere). 2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea. 3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. 4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS. 5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR".
***
Opera : Rod, 1968, Mica drama, debut in teatru, 1969 ; Rod III, 1975; Rod IV, , 1977; Muzeon, 1979; La Baaad, 1979; Fragmente din Muzeon, 1982; Doina, 1983, 1987; Rod, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”); Sutrele muţeniei, 1994; Jeu d'Amour, 1995; Rosarium, 1996; Rod/Seed Time and Harvest, editie bilingva româna-engleză, 1996; La Baaad, 1996; Pentru Marin Preda, 1996; Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997; Poeme, 1999; Efebul de la Marathon, 2000 (Biblioteca pentru toţi); Doina (Tatăl meu Rusia), 2000; Opera poetică, 2. vol., , Chişinău, 2000; La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, 2006; Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, traducere din limba română în limba albaneză de Luan Topciu, Botime Ora, 2007; Poeme şi Proză, ediţie coordonată de Mircea Coloşenco, proiect iniţiat de Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu” Bârlad, 6 august 2008
Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Iv%C4%83nescu
http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/
NOTĂ: Am consemnat eu însumi lansarea la Târgul de carte Gaudeamus a primului volum din intergala Cezar Ivănescu, ataşând şi fotografii de la prezentarea făcută de acad. Eugen Simion: http://ilazu.blogspot.com/2011/12/noi-suntem-stelele.html
Alţi scriitori:
Eugen Jebeleanu, n. 1911
Mihu Dragomir, n. 1919
Alexei Rudeanu, 1939
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
15 iunie, continuare: Revin în birou, după plecarea șefului; Got mă rugase să numerotez paginile,
au fost aproape 300! Cu pixul roşu. În timp ce el nu-şi revenea din buimăceală,
iar la masa de vis-a-vis Andru şi Adriana chihăiau, bucuroşi nevoie mare,
privind la fotografiile color de la o recentă petrecere la restaurant. Şi au
ţinut-o aşa vreo 30 de minute, ea declarînd că niciodată în viaţa ei nu a
simţit pentru vreun bărbat acest sentiment de prietenie frăţească. Eu atent la
paginare, iar Got punîndu-mi din cînd în cînd întrebări chiar prosteşti despre
ce s-a întîmplat, despre ce a spus C., şi mărturisind că n-a putut fi atent,
preocupat de numărul pe care l-a prezentat/predat. Dar deja îl predase cînd a
venit vestea-măciucă. Or, pe el lovitura asta l-a buimăcit. Şi chiat lucrurile
sunt definitive?, întreabă. Şi chiar nu se poate reveni asupra lor? Mi se pare
că amicul C. nu ne-a spus totul. Să-i fi
spus lucruri simple şi adevărate: Fiecare pasăre pre limba ei piere. Adriana a
adăugat: Iar Stoiciu a umplut internetul cu plîngerile sale împotriva lui Manolescu
şi a Uniunii.
Să-i fi spus că la amorsarea angajării mele, Şarambei
m-a atenţionat că în redacţie sunt mari certuri, adversităţi, reclamaţii – la
care eu i-am spus că sunt un tip conciliant şi că am lucrat la o întreprindere
cu 5000 de angajaţi şi nu m-am certat cu nimeni; că apoi, la semnarea
contractului, Şarambei căutîndu-l la telefon pe Got, acesta i s-a plîns de
înfruntarea cu Cîrstea, care l-a dat afară din secretariat; şi că la aflarea
veştii despre numirea mea a spus net că nu consideră asta o soluţie, pentru că
eu nu am să pot construi un număr al revistei. Să-i fi spus toate astea, în
faţă? L-am lăsat cu durerea şi buimăceala lui, chiar cu seniliatea lui, iar
despre chihăielile celor doi din redacţie, i-am atras atenţia: Vedeţi,
subconştientul uman ştie mai bine cum să se apere de veştile rele, prin haz,
prin rîs, prin schimbarea subiectului. Observaţie de prozator. Iar Adrianei,
care spusese că a avut o copilărie fericită, îi spun direct: Cea mai fericită
perioadă din viaţa mea a fost perioada copilăriei lui Andrei. Se miră toţi. Iar
Andru oftează: al meu a plecat prea repede în străinătate... Got se uită la
mine, perplex. Ciudat e faptul că abia această perplexitate, în loc să-i
potenţeze necazul, îl face să pară fericit...
Pleacă cei doi, noi stăm pînă spre ora cinci, bag materialul în geantă
şi îl las pe Got, care probabil vrea să mai profite de telefonul redacţiei. În aceste
două săptămîni eu nu l-am folosit chiar deloc.
Va urma
Fotografii...
Adăugaţi o legendă |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu