Scriitorul zilei, Poezia zilei: Virgil Mazilescu,

n. 11 aprilie 1942 - d. 1984                  

                         

S-a născut la Corabia, ca fiu al unui contabil. Probabil mutările funcţionarului l-au făcut să urmeze şcoala în diverse localităţi. Cujmir, Tr. Severin, Tg. Jiu, Drăgăşani, unde începe şi liceul; îl va termina la Spiru Haret din Bucureşti, apoi va face Filologia: 1959-1964. Profesor în comuna Greaca-Ilfov, apoi bibliotecar la Ploieşti, devine secretar al Cenaclului Uniunii Scriitorilor, pe vremea când era condus de Miron Radu Paraschivescu. De altfel acesta îl şi debutase, în 1966, în suplimentul Povestea vorbei, al revistei craiovene Ramuri.

Poet trudnic, parcimonios,  scriind dificil şi citindu-şi - recitându-şi la nesfârşit poemele celor câţiva prieteni (onirişti), a apucat să publice doar câteva volume, în cel de al treilea deja reluând poeme din precedentele două. Poate că din generaţia sa, numai Mihai Elin a mai scris atât de puţin. 

***                             

Cunoscut mie mai mult din vedere, încă de pe vremea deduturilor noastre, însă păstrând distanţa, mai ales datorită abordărilor de viaţă total diferite, l-am avut în faţa ochilor aproape două decenii, în trecerile mele pe la Restaurantul scriitorilor, pe la redacţiile revistelor bucureştene. În Scene din viaţa literară (1979-1986), în mod firesc, sunt numeroase consemări ale mişcărilor lui Virgil Mazilescu. La rândul său, poetul Grişa Gherghei îl evocă detaliat în volumul său memorialistic Boemi sub dictatură, 2002. L-a mai evocat poetul Marin Codreanu.

I-am pus o placă memorială la intrarea blocului de 10 etaje din Drumul Taberei, unde a locuit în ultimii ani de viaţă. 

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

4 septembrie 2007: (...)  Trecem de C. Brâncoveanu, pe Izvorul Mureşului, bloc C11; sun la parter, iese dl Petre C., chinolog cu etichetă pe uşă şi câine de mare rasă, ne dă curent, punem placa cât mai la vedere, deşi condiţii nu prea sunt, o viţă de vie se bolteşte deasupra intrării în bloc; aflu că soţia lui  Vasile Petre Fati  a vândut apartamentul, s-a mutat de aici, cu fiica. Aici aveau două camere, poetul era om de treabă, însă cu patima lui Bachus, strecoară dl. Petre C.  Se adunau mai mulţi. Ştie din auzite că pe un astfel de amic l-a găsit nevastă-sa mort în balcon. Iar pe el, cu mulţi câini, deşi şi-a pus primul uşă metalică, l-au furat în timp ce era plecat din Bucureşti, tăind uşa şi deschizându-i toate încuietorile pe dinăuntru. I-au luat tot ce era electonică, plus 150 g de aur, pe care îl regretă cel mai mult.

Ajungem în Giurgiului şi la Bellu, pornim pe Viilor, apoi spre Drumul Taberei, la Moghioroş şi mai departe. Dăm de Valea Ialomiţei 2, caut  scara 4, dar întreb la magazinul alimentar de la scara I, mi se spune să sun la interfon 30, imediat apare . Un ins foarte bine clădit, a primit adresa, ne dă ajutor, curent de la vecini, o scară mai înaltă, „ca să nu ajungă ţiganii la placă”; i-l vorbesc de bine pe Virgil Mazilescu, bun prieten cu Nichita Stănescu.  Plecăm înapoi spre Pţa fostă Moghioroş, dau telefon dnei Olăreanu, deşi ora e cam nepotrivită, ajungem prin spatele primei linii de blocuri înalte, dânsa coboară, găsim la vecini o scară, în preajma intrării nu este nici un loc propice, o proptim de perete şi potrivindu-i nişte lespezi de beton la bază, cu oarecare dificultate săltăm placa sus de tot şi o fixăm acolo. Două fotografii cu doamna şi placa pentru scriitorul Costache Olăreanu, săru-mâna! şi plecăm în grabă. De acolo numai pe linia lui 41 până în Pţa Crângaşi, unde ne despărţim şi eu cobor la metrou...

Poezia zilei, Virgil Mazilescu

Vei auzi din nou: Fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niste canale
care din obisnuinta nu mai duceau nicaieri
apoi iti arzi hainele

o piele febril descheiata
inca om
maine poimaine doar marturia lui poate amintirea
cu haosul ei fratesc: si mai mic urias inima si
asadar asadar devii a doua mea inima
apropie-te

la toate acestea ce vei raspunde? fara un cuvant
vei parasi la noapte orasul
si absenta ta: o cicatrice pe un perete de aer
micsorandu-se din ce in ce

Mi-am uitat casa şi numele

Mi-am uitat casa si numele e obositor
sa-ti stii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian usa de la intrare
se deschidea inauntru? si ciinele negru al vecinului
spuneti ca musca? si n-ar trebui sa umblu cind e ger
cu capul descoperit prin padurea de aluni? am uitat
am avut destula vreme sa uit din creier pina in degete

aici linga dunare ma inconjoara pasari de tot felul
vrabii giste salbatice specii rare de cocostirci
si iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier - poate sa vina iarna scitica
voi exista mai departe si voi calatori mai departe: ecou
a doi parinti onesti reverie de lebada
auziti: viata: stele scobind incet cimpia

Alţi scriitori:

Barbu Delavrancea, n. 1858

Mircea Ştefănescu, n. 1898

Ion Buzaşi, n. 1943

Ion Minulescu, m. 1944

Lidia Lazu: Cântece în aer liber, Casa domnească din Brebu

https://youtu.be/LfgV2B4yBxk


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

4 iunie, duminică. Ieri dimineaţă în parcul IOR, ne vedem cu Maria U., dar nu ne însoţeşte pe traseu pentru că se simte ameţită. Mă felicită pentru venirea la VR; a reprogramat-o pe Lidia în iunie şi pe mine în iulie.

Dăm ocol lacului, bărcile au cam alungat păsările. Raţe perechi şi raţe cu bobocei, deja.  Urcăm la rondul de trandafiri, acolo multă lume, unii se pozau în grup, o doamnă în vîrstă care împingea un cărucior, în timp ce bătrînul încerca să facă paşi în cîrje, pe aleea dintre trandafiri, o salută pe Lidia, care o întreabă de unde se cunosc. A remarcat-o mai demult. E cea mai frumoasă femeie din parc! Frumuseţea vine din interior, spune doamna cea inimoasă. Suntem o pereche foarte distinsă, de elită. Iată ce surpriză... Lidia foarte încîntată. Îi spun doamnei că eu însumi o consider pe Lidia cea mai frumoasă femeie din parc, dar n-am vrut să afle şi să se încreadă.

Acasă îi scriu Ilenei Costea din California precum că Lidia a luat în serios posibilitatea unui recital peste ocean, s-a apucat să înveţe traducerile în engleză. Ne oferim să trimitem CD-ul de la Rotondă, dar și cel despre prestaţia Lidiei la Lancrăm şi Sebeş. Şi despre cea de la Tinerimea Română. Telefon lui Ţone, îl rog să trimită la Argeş fotografia lui Murgeanu. Lui Andru, care se bucură că vin la VR. Completez Jurnalul 80-81. În pat, citesc C. despre globalizare, dispariţia intimităţii, fără de care iubirea nu e iubire, moartea nu e moarte etc. O massă umană clonată, manevrabilă, periculoasă. Cade pe ideile mele, deci. Un articol al lui Şora despre tripleta Eliade-Cioran-Noica, explorînd contextul istoric social, combătînd Mişcarea şi mirîndu-se de naivitatea politică a lui Eliade care nu a înţeles că în spatele fiţelor religioase-morale se ascundeau intenţii extremiste, criminale – şi de fapt Mişcarea era un partid ca toate partidele, al cărui scop nu putea fi decât cîştigarea puterii în stat. Şi încheie: La început Eugen Ionesco a vituperat împotriva rinocerizării, dar cu timpul şi-a dat seama de umanitatea şi valoarea foştilor prieteni şi nu le-a refuzat reabilitarea. În baza cărui principiu moral le-am refuza-o noi, cei de azi?!

Apoi citesc Barbu Cioculescu despre Bietul Ioanide. Înţeleg mai bine că, scris în anii 50, romanul se referea la perioada dictaturii regale şi a legionarilor, care de altfel îi uciseseră lui Ioanide doi copii. Ceea ce pe el nu-l tulbură prea tare. Ralea, prototip al lui Gaytani, căci multe personaje erau trase după persoane reale – şi a fost un scandal social -, așa că Ralea a ezitat să dea curs invitaţiei lui Călinescu, de teamă să nu devină obiect de studiu pentru următorul roman, căci GC plănuise o trilogie, Scrinul Negru fiind o continuare a Bietului Ioanide. Lidia îşi amiteşte că Ioanide se încînta de dansurile studentei şi se întreba de unde îi vin – ceea ce înseamnă că GC îl copia fără ruşine pe Tolstoi, care comentează la fel dansurile Nataşei Rostova. Sau o falsă memorie, altfel de nescuzat. Îmi dau seama că Sălbaticul este o replică involuntară la Ioanide, o abordare mai realistă a omului de excepţie. Şi că în fapt este romanul unei vieţi, de la copilăria gorjană până la pensie.

 Va urma 

Fotografii de primăvară, la Mrea Cernica, 2