Scriitorul zilei: Calistrat Hogaș,  n. 19 aprilie 1847 - d. 28 august 1917

   

Fiu al unui preot din Tecuci, la şcoala primară i se trece numele Hogaş, porecla bunicului, spre a-l diferenţia de alţi şcolari cu numele Dumitriu. Urmează Academia Mihăileană şi Liceul Naţional din Iaşi, coleg şi prieten cu A. D. Xenopol (vor colabora la un moment dat), cu Vasile Conta, Al. Lambrior, Gh. Panu. Între 1867 şi 1869 urmează Literele la Iaşi. Prin concurs, devine profesor şi destul de repede director la gimnaziul din Piatra Neamţ, unde va fi director până în 1915, cu câteva întreruperi, din cauza unor conflicte cu autorităţile - intervale când este profesor la Tecuci 1878-1880, la Iaşi, la Alexandria, 1886, la Roman, 1891, din nou la Iaşi 1899. 

S-a manifestat în literatură cu mare întârziere, după ce debutase în 1874 cu poezia Legenda Lăcrămioarei şi peste vreun deceniu publicase fragmente din Amintiri dintr-o călătorie, 1882, poate sub influenţa lui Caragiale, pe atunci inspector şcolar în judeţul Neamţ. Abia prietenia cu Garabet Ibrăileanu, care înfiinţase revista Viaţa Românească îl determină să înceapă în 1907 o colaborare susţinută. În 1912 ar fi fost să apară prima ediţie din Pe drumuri de munte, distrusă chiar de autor din cauza nenumăratelor greşeli de tipar, urmare a unei corecturi neglijente prestată  de autorul însuşi. A doua ediţie, din 1914 are un destin şi mai nefericit: întregul tiraj pregătit de expediţie arde împreună cu tipografia. Urmează anii războiului. Autorul însuşi se stinge, în 1917, la 70 de ani. Prima ediţie, în două volume, va apărea abia în 1921, prefaţată de Mihail Sadoveanu. Liviu Rebreanu face un referat prin care opera postumă va fi încununată cu primul premiu al noii Societăţi a Scriitorilor Romîni, 1924.

Discuţiile cu privire la receptarea critică a operei lui Calistrat Hogaş par să fi împrumutat ceva din destinul frământat al autorului. Admirat de colaboratorii Vieţii Româneşti ca scriitor de mare talent şi personaj pitoresc, i s-a remarcat pe rând: primitivismul, păgânismul, vitalismul, tendinţele clasicizante, barochismul, umorul şi intenţiile parodice. Înseamnă a-i numi unicitatea cu un singur termen, ceea ce nu poate fi cazul acestui scriitor de mari viziuni, indiferent care vor fi fost influenţele de lectură, remanente în text. De ce nu i-am14 introduce în formulă pe un Rabelais, pe un Creangă, la nevoie? Ci Calistrat Hogaş şi-a tras pe propriul temperament un stil pe măsura firii sale - şi în rest, a dat frâu liber nestăvilitei sale iubiri pentru Natură, pentru momentele de reverie, pentru fiinţele întâlnite în sălbăticie, în singurătatea munţilor majestuoşi. Este o lectură delectabilă, din care ieşi împrospătat, revigorat, ca după o scaldă într-un iezer alpin.

Cel puţin eu, am absorbit prin toţi porii firii mele introvertite semnalele chemării spre munte, spre evadarea din constrângerile cotidianului. Nu m-am hotărât nici acum de nu cumva prima mea excursie la munte, în masivul Iezer-Păpuşa, se va fi petrecut sub semnul lecturilor din Pe drumuri de munte. Să fi văzut adică acolo ceea ce deja Hogaş mă învăţase să văd... Am preferat să reduc totul la strictul necesar, afirmând că "după ce am văzut munţii nu am mai vrut să trăiesc decât acolo..."

Citeşte mai mult:  http://www.neamt.ro/cmj/memoriale/hogas/biografie.html

http://www.biografii-online.net/index.php/scriitori/8-romania/25-calistrat-hogas-1848-1917

Alţi scriitori:

Adrian Rogoz, n. 1921

Ileana Vrancea, n. 1929

Maria Ana Tupan, n. 1949

Poezia zilei, Ion Lazu

Astfel

Astfel aş vrea să mă desprind din viaţă

Cum mă abstrag acuma într-un gând –

Plutind peste mireasma din fâneaţă,

Prin aerul pădurii blând zburând

Fără blesteme, rugi, iubiri şi uri,

Trecând printre coloane de păduri

Vrăjit de lunecarea prin extaze –

Şi să mă-nalţ prin hornul unei raze.

1981

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

continuare: Şi atunci C., fără alte preparative, ne anunţă: - Vreau să ştiţi că astăzi mi-am depus demisia. - Ce e asta? , întreb. Glumeşti? Şi ne spune: - Am fost chemat la Uniune, acolo erau NM, Vosganian, Chifu, Gîrbea, poate şi altcineva şi că i s-a spus că toţi cei din redacţie au umblat cu reclamaţii. Că fiecare redactor stă în cîte o cameră, că nu colaborează etc. Şi lui personal i s-a reproşat doar atît: că nu a condus cu mînă fermă. La care le-a precizat că el nu face aşa ceva, dacă era vorba de un ziar, da, acolo dai ordine, hinghereşti ziariştii, or, aici el a înţeles că se lucrează cu respect, fiind vorba de scriitori. I s-a propus un post de director onorific, l-a refuzat dintru început. Ar fi acceptat chiar un red. adjunct, ar fi renunţat şi la salariu, dar onorific nu acceptă. Şi le-a prezentat verbal demisia sa, ca să poată delibera şi decide în deplină libertate. Ei: Cîtă nobleţe, ce eleganţă!, etc.

Apăruse şi Vasile Vlad, cu Adriana Frăţilă, C. notifică: a primit desfăşurătorul şedinţei de Consiliu de vineri dimineaţă şi spre mirarea lui, la punctul 4 a văzut scris: Comunicări privind V.R. Deci nu discuţii, nu analiză, ci comunicări. Deci, zic, hotărîrile au fost luate fără consultări, jocurile sunt făcute. Got sare să precizeze: E adevărat că în redacţie au fost certuri, chiar bătăi şi s-a ajuns la proces în tribunal (aflu asta cu uimire – reiese din context că a fost un proces între Gibescu şi LIS. Got: El nu a vorbit niciodată între patru ochi cu NM, ci numai ce a spus de faţă cu C. şi Vasile Andru. La care Adriana F. explodează: Ştie ea din surse sigure, de la Şarambei şi de la... că chiar Got a mers cu jalba în proţap: că a insistat să fie el numit redactor şef-adjunct. Got protestează, dar nimeni nu-l crede. Eu: Nu mai sunt de precizat decît două lucruri: dacă Andru este hotărît să apere cauza revistei în Consiliul de vineri (Andru evaziv, nu dă nici un semn că s-ar angaja în asta, mai ales că nu mai e vorba de interesul lui) şi, zic, oare C. nu vrea să pledeze? El notifică: Nu a fost solicitat pentru discuţie, el nu le cere celor de la Uniune nimic, el a iniţiat în 91 un protocol prin care VR să nu cadă sub administrarea altor organe şi să fie aservită politic, ci să depindă de USR. Or, dacă USR vrea altceva, el nu le cere nimic. Îşi prezintă vineri demisia. Tot aşa a procedat şi cu Externele, la revenirea în ţară le-a notificat că nu se mai prezintă la ei şi punct. Got revine: Că el nu a vorbit între patru ochi cu Manolescu etc. Şi îi spune lui C. că, lipsind secretarul, nu s-ar putea apela să duc eu materialul la Scînteia? Da, nu e problemă, zic, am abonament pe toate mijloacele de transport. Şi C. se scuză că este aşteptat. Se sărută cu Andru, cu Got şi cu mine, care îl ajung din urmă în hol, unde îmi prezintă un ins de la... probabil şoferul lui.

Va urma

Fotografii...