luni, 13 aprilie 2015

Adevărat a înviat !



Scriitorul zilei, Al. Lungu, n. 13 aprilie 1924 - d. 24 iunie 2008





  
S-a născut la Cetatea Albă şi a suferit toate tribulaţiile refugiilor din Basarabia, aşa încît şcoala primară a terminat-o la Buzău, unde a început şi liceul, după care au urmat peregrinări la Sibiu, Braşov, Cluj, Năsăud, ca să-şi termine liceul tot la Buzău. Debutase pretimpuriu, la o revistă basarabeană translată la Bucureşti. La Buzău, cu colegul Ion Caraion a iniţiat un caiet de poezie Zarathustra. Nu e eronat a-l încadra la „generaţia războiului”. În 1945 debutează editorial cu Ora 25, obţinând premiul Ion Minulescu. După instalarea comuniştilor se decide să tacă, îşi va urma studiile de Medicină, devenind un reputat endocrinolog, cu lucrări la nivel academic: Hormonii şi viaţa, împreună cu Ştefan Milcu, 1965, o carte de căpătâi. În 1968,  Dresoarea de fluturi  şi  Timpul oglinzilor; alte titluri: Ninsoarea neagră,  1970,  Armura de aer,  1973, an în care se decide să emigreze în RFG. Al doilea Exil.
Îşi va continua cariera medicală, însă va fi un militant fervent pentru reunirea forţelor creatoare ale literaturii româneşti din exil, ca editor al mai multor reviste: Argo, Galateea. O imensă corespondenţă cu literaţii exilului românesc. Vocaţia prieteniei şi a comuniunii spirituale. Se manifestase şi ca pictor, cu expoziţii încă în ţară fiind. Elegii malteze, 1980, Fuga din privelişti, 1989. În colecţia Ediţii definitive de la Editura Vinea, i-a apărut integrala poetică, Ninsoarea neagră, 2000, în două volume. În 2001, Pictopoeme, în 2008 , tot la Vinea, Îngerul şi îngera.
Un mare poet, etalând surprinzătoare mijloace de expresie, poate cel mai împlinit poet provenind din Basarabia. Avangardism, ludic, religios, o imaginaţie prodigioasă, în multiple registre, de cel mai ales rafinament. "Rob iubit al limbii ", vindecarea nu şi-o putea căuta decât în poezie, văzută ca o formă aparte de exil.

 Citeşte mai mult:  http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=680

    
Poezia zilei, Al. Lungu
Previziuni

Prin coasta timpului buimacă
Din sineşi noaptea se adună
Ca o femeie care se dezbracă
Hipnotic sprijinindu-se de lună

Din părul ei de năruire oarbă
Omizi şi greieri vor ploua mistere
Crescînd pe suflete o iarbă
Cu adieri şi rost de alte ere

Din soldul ei vor naşte fiare
Neliniştind văzduhul blînd
Ascuns în sugrumata-nsîngerare
A vieţilor pierdute rînd pe rînd.

           
Alţi scriitori:
Ion Trivale, n. 1889
Gh. Bulgăr, n. 1920
Nicolae Velea, n. 1936
Marcel Ctin Runcanu, m. 1987      




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

iunie 2006: I.M. este descris ca ins incomod. Oare era numit astfel orice condeier care se abătea de la regula oportunismului? Un ins imprevizibil, greu încadrabil, care poate produce surprize şi scene atipice. Un neprefăcut, de fapt, care făcea notă distinctă – într-atît erau de alterate relaţiile interumane. Sau e vorba despre o nerăbdare/nestăpînire a firii, despre o nesuferire a fleacurilor, în dorinţa de a se trece la lucrurile esenţiale? Neipocrit? Poezia a putut fi o rezistenţă, un refugiu din ipocrizia, din duplicitatea comunistă şi un refuz al dezolantului limbaj de lemn. Tehnici ale refuzului.

Mă duc cu gîndul la geniul caustic al lui Al. Zinoviev, de a rezista comunismului prin scandal, prin nesupunere, prin auto-izolare-marginalizare.
I.M., pentru Turnul Onoarei, a rescris toate poeziile, considerîndu-şi cărţile publicate, cele zece!, drept nişte eboşe! Grozavă atitudine! Poeţii îndeobşte îşi re-publică volumele, fac antologii, selecţii, renunţă la unele titluri, însă nicidecum nu se apucă să-şi rescrie opera.  Cum a scos din Skanderbeg Angela M. destule piese, scriind lângă titluri: NU, de tipar. Se presupune că scrii sub dictarea Zeului. Atunci de unde la I.M. nemulţumirea şi de unde impulsul de a rescrie totul din nou, pe vechea emoţie sau sugestie?

O scenă, înregistrată de Secu: Scriitorul Fănuş Neagu, în drum spre cel aflat sub ascultare telefonică, dă prin Piaţa 1 Mai, vrea să bea un Pepsi, i se spune că au doar pentru cei care au donat sînge; în alt loc de pe traseu intră să mănînce o ciorbă de burtă, i se aduce obligatoriu şi un merlucius, îl refuză, atunci i se ia ciorba din faţă! A scris FN ceva de acest gen, pe vremuri? Sau a scris de parcă ar fi cunoscut situaţia? Căci din ce-a scris ar reieşi că n-avea habar de astfel de lucruri. Totul era bine. A doua întrebare: Recunoaşte FN măcar astăzi că pe vremea comuniştilor a păţit astfel de umilinţe? Nici gînd! Dacă i-ai spune, ar face spume la gură, precum că astea sunt falsuri de-ale securităţii. I-am citit unele cărţi, şi nu vorbesc aici de Frumoşii nebuni…., o carte sclifosită şi ratată, o pastişă tîrzie a literaturii tinerilor furioşi, ci despre alte cărţi mai reuşite: stil excesiv metaforic, baroc, gongoric aproape, imitaţie după Ionel Teodoreanu, îmbunătăţit (dacă i-ai spune, ar face spume…). În schimb, interviurile dovedeau instinct sigur şi o inteligenţă subţire, cum rar mi-a fost dat să întîlnesc în epocă. Deci nu discernămîntul îi lipsea/ lipseşte lui FN, ci caracterul. Insul are reflexul de a minţi la modul sfruntat, minciuna ca agresiune, ca să-i închidă gura preopinentului; e ceva patologic şi de fapt ţigănesc, l-am mai întîlnit și la alţi scriitori…
Va urma



Fotografii...