Salutari din Atena ! Lidia Lazu, Acropole, 3

Acropole Lidia Lazu 3 - YouTube

▶ 2:59

www.youtube.com/watch?v=nuYJmrnJu_k

Acropole Lidia Lazu 3 ... Lidia Lazu - Cântece în aer liber - 3 - 

Scriitorul zilei: Ov.S.Crohmălniceanu, n.16 august 1921 - d. 28 aprilie 2000
    

Născut la Galaţi dintr-o familie de evrei, a făcut liceul în portul dunărean şi s-a înscris la Institutul Politehnic  din localitate, dar a întrerupt studiile în 1940, reluate în 1944 şi încheiate la Politehnica din Bucureşti, cu licenţa în construcţii, 1947. Trece însă ca redactor la Contemporanul, 1947-1951, apoi la Viaţa românească şi la Gazeta literară, unde va deveni redactor şef-adjunct. Din 1966, profesor la Filologia bucureşteană. Inteligent şi autoritar, mereu pe caii cei mari ai lumii literare, în punctele de decizie, consiliu, comitete, jurii...Făcând glorii şi desfăcând, cu aceeaşi dezinvoltură.

Va emigra la Berlin, în 1992 , adaptându-se o dată în plus, scriind despre scriitori evrei, despre influenţa germană în mişcarea de la Cercul literar. Şi publicând o carte de memorii intitulată semnificativ. Amintiri deghizate, încercând pentru ultima oară o cosmetizare a trecutului său literar pe mai multe voci, de nu cu adevărat îndoielnic.

Debutase în 1944 şi va fi în anii 50-60 unul dintre criticii cei mai solicitaţi (şi temuţi), faimos în epocă pentru abordările de pe poziţii marxiste, mereu atent la comanda ideologică vwnind dinspre partid, în stilul oportunist care asigura o carieră critică la vârf. Cu toată convingerea s-a ridicat în 1950 împotriva avangardiştilor, a suprarealiştilor precum Victor brauner, Gherasim Luca şi Jack herold, deşi evrei şi aceştia. Nu e singura dată că îşi va schimba opiniile cu 180 grade. Are meritul de a fi readus în literatură numele unor rebreanu, Ion Barbu etc, însă ce merit poate fi acesta, cu voie de la stăpânire, în vreme ce alţii scriitori erau ostracizaţi, ocultaţi etc.Va da o Istorie a literaturii dintre cele două războaie demnă de tot interesul. Apoi va gira debuturile din proza cenaclului Junimea, inclusiv antologia optzecistă Desant

 Volume de critică și istorie literară: Cronici și articole, 1953; Cronici literare, 1954; Liviu Rebreanu, 1954; Despre originalitate,1954-1956; Despre realismul socialist, 1960; Tudor Arghezi, 1960; Lucian Blaga, 1960;  Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale, 3 vol., vol I-III, 1967,-1975; Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, 1984; Literatura română și expresionismul, 1971; Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, 1989; Painea noastră cea de toate zilele, 1981 ; Al doilea suflu, cronici și comentarii despre fenomenul optzecist, 1989; Alăptat de două mame, 1992; Amintiri deghizate, (o carte de memorii), 1994; Cercul Literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane, în colaborare cu Klaus Heitmann, 2001; Evreii în mișcarea de avangarda românească, 2002, publicată postum; Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi, în colaborare cu Ion Caraion.

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale. 

5 aprilie 2007 (...) Mă îndrept spre str. Dinisie Lupu, ajung la nr. 74, sun la interfoane, de la o firmă nu mi se dă drumul pur şi simplu, degeaba scot în faţă Uniunea scriitorilor!, dau din nou, aflu interfonul administratorului, intru, mă întâmpină o femeie vârstnică (nu e administratora) cu un uşor strabism la ochiul drept, îi spun povestea, se declară refractară la orice insistenţă. Nu veţi obţine nimic, repetă ea, obstinat. Statul, Consiliul Culturii, Ministerul culturii, au tot încercat să obţină acest bloc, nu au reuşit. Aici au trăit şi trăiesc mulţi scriitori, actori, regizori etc. Ea l-a cunoscut şi l-a stimat pe Ovid S. Crohmălniceanu şi pe soţia lui, care au murit în aceeaşi zi, în Germania (dar nu confundă cu cazul Doinaş-Irinel Liciu?. Nota mea: nu, aflu că soţia lui Ov.S.C. a murit în acelaşi timp cu criticul, însă în alt spital...). Au locuit aici chiar cu părinţii, la început. Singurul locatar care îi dădea cărţi de citit, numai pe ale lui Eugen Barbu nu i le dădea. Şi atunci de ce nu ar putea Uniunea Scriitorilor să-i pună o placă memorială?, întreb. Vom insista, dar nu vom obţine nimic, subliniază bătrâna, cu o privire L.S.D-istă, locatarii sunt total împotrivă. Sunt speriaţi, sunt invidioşi, dar sunt de neclintit într-o chestiune ca asta. După ce această stafie a răutăţii-nebuniei umane mă părăseşte, mă uit mai atent la cutiile poştale, îmi notez numele lui Tăutu, Victor Tulbure, Utan, Gheorghiu, Pellea, Iureş, Saizescu, Damian etc. Ca să îi caut eventual la telefon. Preşedintele asociaţiei, Iacob R. Nu cumva pictoriţa, apreciată de mine cândva?

Să continui şi mâine? Să scriu din urmă povestea căutărilor de ieri?
16 mai 2007 (...) : Acasă, Lidia îmi spune că a primit mai multe telefoane. Un tip care a spus că locatarii din Dionisie Lupu 74 nu sunt de acord cu cererea noastră. De ce numai Ov. S. Crohmălniceanu? Au mai locuit acolo şi alţi scriitori. Iar celelalte 2-3 telefoane sunt pozitive, inclusiv cel de la blocul lui D. Alexandru, (a locuit acolo între 1968-1991).

Şi în mijlocul acestor calcule şi meditaţii, căci am primit multe oferte pentru confecţionarea şi fixarea plăcilor, pică încă un telefon, este de la Filofteia Stoian, tot din Dionisie Lupu 74. Din nou: De ce numai Ov.S.Crohmălniceanu? Au stat acolo nu mai puţin de 10 scriitori, familiile lor sunt încă pe baricade şi nu permit această discriminare. S-au gândit să fie pusă o singură placă pentru toţi sau deloc! Şi îmi dictează lista celor zece. Dna Tăutu mai trăieşte, dna Tulbure, idem,  chiar şi ea, soţia lui Niculae Stoian. (Văduvele roşii?) Că de ce adresa către blocul lor nu este datată? Ca să le reproşăm la urmă că le-am trimis-o acum un an şi ei nu ne dau acordul? Ce e suspiciunea asta, doamna Stoian? Nu, formularele au fost scrise acum vreo lună, dar abia de 3-4 zile eu le-am completat adresele cu mâna mea, căci acolo lipsesc funcţionarii, şi tot eu le-am expediat de la poştă, pe banii mei. Aha, dumneavoastră aţi adăugat de mână Dana Dumitriu? Da, eu, pentru că am aflat din târg că şi DD a locuit în imobilul dvs. M-am gândit să-i punem acolo, nu în Berceni, pe unde nu trece nimeni, nici în strada Al.I. Cuza, unde s-a născut. (Cu aceste amănunte sper că m-am impus în faţa vajnicei văduve roşii.) Nu putem pune câte o placă peste tot pe unde a trecut sciiitorul român, biet chiriaş trecător. Marin Preda are de fapt o placă, pe Romulus. Nu pare să ştie – şi de ce-ar şti?! Ţine să-mi precizeze: Sunt şi eu în Uniune, mai de curând. Se va face forte şi-mi va trimite datele despre fiecare dintre cei zece. Plătim şi noi literele, zice. Nu este cazul, zic. Dar de ce   n-ar fi? (Ieri administratorul de la blocul Alicei Voinescu se oferea să suporte ei costul plăcii.) Şi au mai trăit aici nişte actori, muzicieni, dar de la alte uniuni de creaţie. Ştie ea de unde mi-a venit ideea cu Crohmălniceanu! De unde, stimată doamnă? Acum vreo lună-două a apărut cineva din Germania care se interesa de Ov. S. Crohmălniceanu, în prespectiva de a-i pune o placă memorială. (Adică ei între ei...) Să-i fi spus că străinul acela eram tot eu? Poate nici nu m-ar fi crezut. Şi la ce bun? Mai înbunată, căci a obţinut ce-şi propuseseră, zice: La început am avut vocea alterată, de supărare. Ori toţi ori niciunul. De ce această discriminare?!

 14 noiembrie 2007 (...) :  Plecăm prin Dorobanţi până în Dionisie Lupu, intru şi am noroc să dau de o tânără locatară de la parter, care închidea apartamentul ca să plece în oraş.  Îi explic, amabilă se întoarce din drum şi ne dă prelungitorul prin fereastră. Punem placa cea mai lungă de până acum, cea cu 10 scriitori. Cu Pan Izverna vorbesc despre Al. Philippide, cel mai mare traducător. Îmi vorbeşte de un scriitor de 93 de ani, Radu Mărculescu, e cel pe care şi eu l-am văzut la TV şi pe care îl citez în Himera. În trenul spre Siberia, mureau pe capete, în fiecare dimineaţă erau puse pe terasament zeci de cadavre. Şi zice R.M.: „Am început să povestim. N-a mai murit nimeni...”. O exprimare genială, mi se pare. Pan Izverna: Să-i duc cartea acestui venerabil, să mi-o dea şi el pe-a lui. Pan Izverna s-a zbătut să-l primească în Uniune. (...)

Pe când fixam placa din Dionisie Lupu, pe uşă iese un bătrân ochelarist şontorog, cu o doamnă, poate fiică-sa, vor să scoată maşina din garaj, începe să ţipe la noi, i-am blocat ieşirea, ruşine!, el pierde timp! Noi nu contăm în ecuaţia asta. C.C.  trage maşina, o trage şi celălalt care se plasase pe trotuar, şontorogul demarează în trombă, plin de venin. Îl aud pe prietenul scriitor şi medic de-o viaţă Pan Izverna: Ăsta face comoţie! Iar eu îl atenţionez: Printre ce oameni trăim! El: Ăsta e poporul. Nimeni nu se implică, toţi sunt ca fiarele, fără milă. Pleacă tânăra, îi mulţumim, poate nu ştie că a mai spălat cumva ruşinea celor din imobilul cu atâţi scriitori, actori, regizori. Şi... "acei oameni minunaţi", nu?

Ion Lazu - O pagina de jurnal, 2006

23 iunie. La VR, o vreme singur, dar nu citesc din vechi reviste pentru că mi-am uitat ochelarii acasă: penibil. Vine Simona Grazia Dima, îl caută pe LIS. Îi spun că i-am citit articolul din VR. A publicat în Rom.Lit. o cronică la cartea  lui Marineasa despre Crainic şi Nae Ionescu, care conchide că în zadar se încearcă resuscitarea celor doi, căci au fost un fel de fundamentalişti. Şi vorbim despre femeile pe care le vrăjea Nae-carismaticul şi le abandona. Inclusiv pe Maruca Enescu, care şi-a dat foc, s-a ales cu faţa arsă şi stătea cu draperiile trase, ca să nu se vadă mutilarea. Avea ceva diabolic acest Nae, zic, aşa este descris. Şi de aici despre diavol, eu cred că i se acordă în religia noastră prea multă atenţie, dar aşa a fost de la început, textele biblice spun asta. „Doamne care ai creat lumea şi pe diavol l-ai surpat...”, o exprimare despre care SGD nu ştia. Şi lansez ipoteza că textele biblice au fost scrise de oameni cu psihicul mai labil, aceştia au nevoie mai mult decât ceilalţi semeni să creadă în ceva, omul echilibrat e mai puţin interesat de religie.

Revenind la Nae Ionescu: Şi cum poţi pretinde celorlalţi să se poarte ireproşabil, o conduită morală impecabilă la nivelul unei întregi naţiuni, cînd tu însuţi eşti cu mari hibe morale, nu doar afemeiat, ci coruptibil şi corupt (de nemţi, care i-au dat bani, i-au dat limuzină, etc)? În rezumat, acest tip de om cu hibe psihice vrea să-i domine pe semenii săi şi cum să-i domine decît într-un domeniu superfluu precum moralitatea naţiunii, crezul ei naţional. Aici mereu sunt probleme, mereu se poate reproşa masei ceva foarte grav. Etc.

Va urma 

Ion Lazu - Sonete ... altfel, 3 

Caliban

Să vezi salcâmi în floare, ce exală

Un sfânt miros, cu-al teilor de-o seamă,

În tril înalt de mierle care cheamă

Către extaz o lume vesperală,

Și tu, Tiran, să smulgi din colț o bardă

Să nărui raiul florii, fără urme

Albine de-aur zborul să și-l curme

Și seva dulce-n râpă să se piardă…

În loc să zumzăi însuți, ca albină,

Să sorbi nectar, s-aduni polen și ceară,

Măcar în gând să duci, imaginară,

O viață-a purităților, sublimă!

Un jaf de albe crengi îți e sonetul.

Iar din salcâm, rămas-a doar scheletul…

Fotografii de ieri, 3

La plecarea de acasă, lăsăm paznici feroci...

Întîlnirea mult aşteptată...

Nepoţelul mi+a dat această floare fără seamăn!

Palmierii, obsesia mea...