Scriitorul zilei: Victor Felea; consemnări; poezii; fotografii...

Scriitorul zilei: Victor Felea, n. 24 mai 1923 - d. 28 martie 1993
   

Fiu al unui preot unitarian (greco catolic) dintr-un sat transilvănean, şi-a făcut studiile universitare la Filologia din Cluj, după care a fost scurt timp secretar literar la Teatrul Naţional Cluj, iar apoi redactor la Almanahul literar, la Steaua 1949-1970şi în fineredactor şef-adjunct la revista Tribuna, 1970-1985. A debutat editorial cu versuri, continuând să publice volume de poezie, dar în paralel a desfăşurat o susţinută activitate de critic literar, cu rubrică permanentă, scriind totodată eseuri de artă şi făcând câteva traduceri din engleză: Robert Frost şi din franceză Marcel Brion. O prestaţie literară la vârf, s-ar spune. Totuşi, autorul, considerându-se o natură poetică, nu a părut niciodată pe deplin mulţumit de receptarea critică a liricii sale, deşi  scriind el însuşi în mod constant despre poeţii din prim-planul vieţii literare a momentului, s-ar fi putut întreba dacă împarte de fiecare dată pe merit laurii.

Oricât ar fi de netipic, dar tocmai prin aceasta semnificativ, măsura întreagă a talentului său s-a materializet în jurnalul unui poet leneş, carte surprinzătoare, apărută la doar un an de la moartea poetului, care în untima vreme se preocupase de textul său memorialistic. Început încă din primii ani ai deceniului cinci, jurnalul fusese ţinut că o anumită consecvenţă, semn că poetul şi criticul literar nu se simţea pe de-antregul exprimat ca personalitate creatoare. 

O spun fără ezitare, Jurnalul unui poet leneş a reprezentat nu doar o reală surpriză, prin raportare la poezia sa sobră, echilibrată, niciodată ieşită din matca sobrietăţii. Este o cronică a vremurilor parcurse de societatea românească pe toată perioada comunistă, sub succesivele ei etichete, şi totodată o cronică a vieţii literare clujene-transilvănene; dar nu numai, căci V.F., cooptat în Consiliul Uniunii, a avut ocazia să ia pulsul mişcărilor de idei dar şi a înfruntărilor dintre grupările literare. Este în acelaşi timp o foarte avizată punere în pagină a mişcărilor literare din Occident, V.F. fiind cunoscător de limbi străine şi deci cu acces mai înlesnit la revistele literare străine. Este şi o cronică de familie, sensibilă, marcată de delicateţe şi solidaritate umană: Şi mai este impresionantă relatarea relaţiilor dintre mai tânărul poet şi o pereche de unguri la care în prima parte a vieţii stătuse în gazdă.  Îi "adoptă" ca pe nişte părinţi şi îi însoţeşte cu grijă şi tandreţe până la mormânt.

Nu cunosc în memorialistica noastră de după război decât două sau trei cărţi care se apropie valoric de acest impresionant Jurnal; mă gândesc desigur la Jurnalul în 4 volume al lui Mircea Zaciu, la Zidul martor al Florenţei Albu - şi n-aş mai putea adăuga decât încă 2-3 titluri la acest nivel. Nu mi-ar fi greu să produc măcar 2-3 citate edificatoare, însă fapt este că această carte trebuie citită pe îndelete, într-un ritm "leneş", propice asimlarii, rememorărilor, meditaţiei cu privire la vremurile ciudate pe care le-am parcurs, sum spectrul secerii şi ciocanului - pe care acum le percepem ca un simbol al agresiunii ideologice.

Opera literară: 

Versuri: Soarele și liniștea (1958); Voci puternice (1962); Revers citadin (1966); Omul modern (1967); Ritual solitar (1969); Sentiment de vârstă (1972); Cântecul materiei, versuri alese (1973); Cumpăna bucuriei (1975); Gulliver (1979); Reminiscențe naive (1979); Istorie personală (1983); De toamnă (1986); Decorul speranței (1988); Jucător de rezervă (1990); Ritual solitar, antologie postumă (2001)

Critică literară: Dialoguri despre poezie (1965); Reflexii critice (1968); Poezie și critică (1971); Secțiuni (1974); Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984); Prezența criticii (1982)

Memorialistică:Jurnalul unui poet leneș (2000)

Poezia zilei
Ion Caraion, n. 24 mai 1923:

Epitaf

Din tot ce-am spus, din tot ce vrem,
ramîne-o lacrima nauca
pe fundul vreunui vechi poem
care si el o sa se duca

asa cum altele s-au dus
si-n urma noastra, -n urma lui,
rastoarna paltini alt apus
prin ochii cine stie cui

ca-ntr-un pahar de apa-n care
fîntîna-ntreaga s-a tîrît
sa-si moara ultima racoare
sau nici atît ... sau nici atît ...
 

Ion Lazu: Fotografii...Pe Dig, VIII