Scriitorul zilei: Stan Velea; consemnare Salonul de Literatură, III; poezia zilei; fotografii

Scriitorul zilei: Stan Velea, n.29 mai 1933 - d. 30 iunie 2007

      

Doljan din comuna Poiana Mare, din părinţi ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Calafat, 1945-1952, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia slavistică, 1952-1957, după care, ca discipol al lui I.C. Chiţimia va funcţiona la Institutul de Teorie literară G. Călinescu, până la pensionare.  Deosebit de sobru, modest şi tenace, dedicat muncii sale, nu a pregetat să studieze cu acribie fenomenul literar polonez, din perioada evului mediu, trecând prin Renaştere, secolul Luminilor, romantism, realism critic, naturalism, mişcarea literară din Interbelic şi până la fenomenul literar polonez din stricta contemporaneitate. Istoric literar, traducător şi comparatist, făcând munca de cercetare a unei întregi secţii, a tradus în româneşte marea literatură poloneză, a publicat, studii, sinteze, monografii, dând o impresionantă Istorie a literaturii poloneze, în trei volume 1986-1995, lucrare unică în peisajul exegetic european, rivalizând cu cele mai avizate lucrări apărute în Polonia, precum şi studii comparatiste privind confluenţele culturale româno-poloneze şi europene. Statul polonez l-a răsplătit cu nenumărate distincţii culturale.

Opera literară:   Reymont, Bucureşti, 1966; Scriitori polonezi, Bucureşti, 1972; Paralelisme şi retrospective literare, Bucureşti, 1974; Ipostaze europene ale romanului contemporan. Romanul polonez, Bucureşti, 1984; Istoria literaturii polone, Bucureşti, I-III, 1986-1995; Interferenţe literare româno-polone, Bucureşti, 1989; Adam Mickiewicz. Vârstele romanticului patriot, Bucureşti, 1995;

 Universalişti şi comparatişti români contemporani, Bucureşti, 1996; Plămada cărţilor, Bucureşti, 1997; Sienkiewicz, Bucureşti, 1998. Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/stan_velea
 http://www.crispedia.ro/Stan_Velea
 http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=11188

Poezia zilei

 Lidia Lazu ***

Pe drumul de întoarcere 

Al valurilor   pe nisip

Am găsit o pană de pasăre

Auriu-verzuie

Cenuşiu-albăstruie

Cu vârful tăiat ca de un cuţit

Şi am făcut-o să zboare

suflând asupră-i

aproape la fel de uşor

Ca un copil adormit

9 02 1985

Ion Lazu: Piatră în ploaie

(la Mânăstirea dintr-un Lemn)
                                 sculptorului Doru Drăguşin 

Lacrima cerului întristează

Lucruri în praf şi-n risipă.

Numai sufletul se-nfiripă.

Numai piatra-nviază...

 

Ion Lazu, consemnare: Salonul de Literatură şi Artă "Rotonda 

plopilor aprinşi", III - Mânăstirea dintr-un Lemn - Galicea.

Şi a venit (cu ploaie generalizată) dimineaţa celei de a treia zi la Rm. Vâlcea - eu hotărât să plec în grabă la autogară, presat de amânarea cu o săptămână a postărilor mele pe blog. Cine nu s-a încurcat într-o acţiune de acest fel, poate nici nu înţelege... Îi comunic asta sculptorului Doru Drăguşin: e ploaie, sunt presat, am mai fost de multe ori la Mânăstirea dintr-un Lemn... N-are nici o legătură, zice, de fiecare dată e ca de prima dată: cu mari emoţii, ca şi neîncepute. Apoi intervine şi Ioan Barbu şi pe loc renunţ la planul meu, poate pentru că între prieteni nu argumentele propriu-zise contează, ci felul în care îţi vorbeşte amicul. Pornim cu autocarul spre Frânceşti, pe Otăsău la dreapta, înainte de Băbeni. Urcăm priporul, pe alei sunt grupuri şi grupuri de vizitatori, toţi sub umbrele. Fac fotografii, de la adăpostul umbrelei, de sub porticuri. Îi spun lui Emil Lungeanu: pe ploaie ies fotografiile cele mai reuşite. Poate nici n-aş şti să-i explic fenomenul - dar mă bazez pe experienţa mea de fotograf de 5 decenii. Asta contează mai mult decât toate teoriile. Şi îmi dau seama că unii s-ar mira dacă ar fi atenţi cum folosesc eu aparatul fotografic, strecurându-l printre ulucile gardului, îndreptându-l spre scorburile copacilor, spre pietrele pe care lumea calcă fără păs. Îi spun lui Florentin Popescu: Ai văzut ce culori au pietrele udate de ploaie? 

Intrăm în bisericuţa de lemn, cea din deal, printre alte grupuri de şcolari, veniţi poate în sâmbăta lor liberă. Ni se spune încă o dată povestea-legenda călugărului care a găsit o icoană într-un stejar multisecular, gros de abia îl cuprindeau 6-7 oameni şi apoi a visat că icoana Maicii Domnului îl îndemna să construiască o bisericuţă numai din lemnul acelui stejar uriaş... (Şi ce stejari, şi astăzi, pe aceste meleaguri! Unul chiar lângă alee - şi nu cred să-l poată cuprinde trei oameni.) Legendă consemnată de Paul de Alep, apoi şi de alţi oameni de carte. Şi aflăm că spre mijlocul secolului XVII, domnitorul Matei Basarab a ridicat la câţiva zeci de metri în aval o biserică de piatră - tabloul votiv ne întâmpină în dreapta pridvorului "bisericii din vale", iar de cealaltă parte a uşii este redat banul Preda Buzescu şi Doamna Păuna, (de unde s-ar deduce că ambii au conlucrat la ridicarea edificiului), cea în care se găseşte şi astăzi icoana minunată. O icoană neobişnuită şi ca dimensiuni, de 1,5 /1,0 m, pictată pe ambele părţi, lucru ce a fost mult mai târziu descoperit, sub căptuşeala protectoare a icoanei. Se află aşezat în catapeteasmă, însă pelerinajul la aşezământul monahal s-a intensificat, se simte nevoia unei biserici mai mari (aflată în construcţie), care să permită expunerea icoanei pe ambele feţe. Icoana a ajuns în mod misterios pe meleaguri vâlcene, adusă nu se ştie de cine, ea este din secolul XIV, provenind poate de la Athos, poate de la Bizanţ -, amănunte ce vor trebui elucidate, deşi fondul problemei nu se schimbă. Lucrările de construcţie la noua biserică s-au oprit, pe moment, deşi e nevoie de spaţiu larg pentru rugăciune. Mă gândesc că marile catedrale s-au edificat în sute şi sute de ani. Credinţa creştină nu este nicidecum o chestiune de azi pe mâine, ci este o permanenţă, ea va însoţi omenirea în veac şi poate o va şi lumina sufleteşte.

Îmi fac de lucru fotografiind icoanele adunate în veacuri de măicuţe, în bisericuţa dintr-un lemn - sunt sute de icoane, pictate de-a lungul secolelor, şi nu te poţi opri să gândeşti la osârdia zugravului de subţire care a stăruit cu lunile şi a pus, o dată cu liniile unor chipuri de sfinţi, o dată cu simbolicele aure care-i încedrează, toată iubirea de Dumnezeu şi nădejdea întru mântuire - , aşa că nu-mi rămâne timp pentru biserica de piatră - altă dată, îmi spun - aici am venit şi voi mai veni. 

Ni se serveşte masa, maica stareţă ne-a primit cu toată inima, împărţind cuvinte creştineşti. La sfârşit, Ioan Barbu îi acordă o diplomă de recunoştinţă, i-o înmânează academicianul Gleb Drăgan.

Şi din nou în autocar. Convinşi că ne vom întoarce la Rm. Vâlcea, cum scrie în programul manifestărilor.  Însă amfitrionul nostru prodigios, "Nenea Nelu", alias Ioan Barbu ne pusese la cale o ultimă şi mare surpriză, în stare să le eclipseze pe cele precedente: Descinderea la Galicea, o comună vâlceană de pe celălalt mal al Oltului. În sala mare a Casei de cultură, lume luminată, în aşteptarea distinşilor oaspeţi, scriitori şi artişti plastici. Cum avea să declare primarul galicenilor, o onoare nesperată, chiar istorică! - niciodată nu au venit atât de multe personalităţi în comuna lor. Este şi primarul Romeo Rădulescu. Dar aceşti oameni nu au clipă de odihnă? Prezenţa lor pare ubicuă. Se rostesc alocuţiuni, se lansează cărţi: La loc de cinste, o monografie a localităţii Galicea, prezentată de autorul ei, Anton Ceauşescu. Multe aflăm despre trecutul unei localităţi atestată din Evul mediu. De aici s-au ridicat mari oameni, Teodosie Rudeanu, cărturar de seamă al vremii, logofătul lui Mihai Viteazul şi cel mai creditabil cronicar al faptelor acestuia, până la anul 1697. I-a fost sfetnic înţelept şi credincios, l-a găzduit pe Voevod în refacere, l-a însoţit în  Transilvania, a fost ambasador la Viena. S-a stins la două decenii după Voievodul său. Ctitorise o mânăstire Schitul Flămânda, înzestrând-o cu toate de cuviinţă şi îşi va avea piatra tombală în pridvorul ctitoriei sale. Mai aflăm despre locuitorii galiceni că au dat jertfa supremă în războaiele de Întregire. Şi, fapt semnificativ, că este localitatea cu cele mai puţine infracţiuni din toată ţara. Destoinicia face casă bună cu demnitatea şi buna cuviinţă.

Ioan Barbu, susţinut din ambele flancuri de scriitorii Florentin Popescu şi Constantin Zărnescu, îşi lansează cărţile Bâlciul cu amintiri şi Îmblânzitorii de ape, despre lucrările hidrotehnice din munţii Lotrului şi din salba de lacuri de acumulare de pe râul Olt. Dl Ionel Votic îşi re-lansează revista Oraşul. 

Sala plină, receptivă, oameni pe care te bucuri să-i ai în preajmă, cu care ai dori să discuţi pe îndelete, pentru a-i cunoaşte. Îi spuneam scriitorului Constantin Zărnescu:  În toate campaniile mele geologice, mi-a fost dat să cunosc oameni simpli, însă cu suflet mare şi impecabili din punct de vedere moral. Acest fapt mi-a redat, de fiecare dată, încrederea în om şi în viaţă. Numele acestor oameni se află încrustat în memoria mea afectivă, pentru totdeauna.

Ion Lazu: Fotografii din Vâlcea, III

Mrea dintr-un Lemn: Tablou votiv: Matei Basarab şi Doamna Elena