duminică, 27 mai 2012

Scriitorul zilei: Ovidiu Papadima; consemnare Salonul de Literatură şi Artă Rm Vâlcea; poezia zilei; fotografii

Scriitorul zilei: Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996



   

 Născut la Sinoe - Mihai Vitează, în Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala primară în Moldova, pe vremea refugiului din primul război, liceul la Tg. Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania, devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.
Debutase la 23 de ani, la Gândirea, unde a susţinut rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistant al lui G. Călinescu, trecând apoi la Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc, eliberat în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drapt de semnătură până în 1963, iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al operelor literare şi a analizat operele lui Ocravian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Patrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani din punctul de vedere al românismului.

Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam, sat, oraș în poezia lui Octavian Goga 1942); Creatorii și lumea lor (1943); Poezie și cunoaștere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie a liricii populare, 1963; Cezar Bolliac (1966); Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară română. Din istoria și poetica ei1968; Scriitorii și înțelesurile vieții, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima
 http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/
***

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:





Poezia zilei
Cezar Baltag ( m.26 mai 1997 )

Păsări în amurg

                                   Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă,
un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceaţă,
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă,
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…


 
ion lazu: consemnare - Al doilea Salon de Literatură şi Artă "Rotonda Plopilor Aprinşi", Rm. Vâlcea, 24-26 mai 2012
 Joi 24 mai curent, venind pe un traseu în zigzag Predeal-Braşov-Piteşti-Rm. Vâlcea - munte-deal-munte-deal, uneori sub rafalele ploii, alteori pe deasupra norilor, dacă nu străbătându-i cale de mulţi kilometri, la lumina farurilor, am ajuns nu fără emoţii la Râmnicu Vâlcea şi, apelându-l telefonic pe prietenul Ioan Barbu, mi-a spus că locul de regrupare este la Pensiunea Supca. Zis (el, I.B.) şi făcut (eu, subsemnatul). Acolo, într-un loc necunoscut mie, adunaţi pe la mesele unei terase ieşită şi ea de curând de sub rigorile ploii: scriitorime, lume luminată, prieteni de-ai mei dar şi câţiva actanţi neidentificabili,  ce îndată mi-au fost prezentaţi. Se înţelege, ei înşişi scriitori, sculptori, artişti plastici, editori, poeţi. N-am să dau acum lista, este prea lungă, ar părea un abuz, însă vă asigur că numele respective vor apărea în text pe măsură ce vor păşi în avanscena evenimentelor în curs de desfăşurare. Căci au fost trei zile pline de întâmplări culturale la vârf.
Cazarea, masa, apoi deplasarea în grup spre principalul punct din programul zilei: la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu, dublu eveniment. Vernisajul unei expoziţii de artă grafică, în holul de la parterul acestei construcţii impresionante, protagonişti Valeriu Jabinski, Ion Jabinski şi studenţi ai Academiei de Artă Grafică din Chişinău. Cuvântări ale dnei Constantinescu, directoarea Bibliotecii găzduitoare, din partea Primăriei municipale, a Episcopiei şi a curatorului expoziţiei, dl. Sergiu Plop. Mă văd cu prieteni graficieni din Rm. Vâlcea: Tina Popa, Cristian Sima, Petti Velici, aceşti oameni minunaţi, cunoscuţi mie din anii 70, ceea ce ar părea o "exageraţiune" vis-a-vis cu tinereţea lor spirituală şi de suflet. Şi, ah! parcă mai clar ca oricând îmi dau seama că zâmbetul omului bun nu se schimbă cu vremea, cu vremurile, ci rămâne neclintit în dreptul indicatorului Prietenie! Mi-o confirmă revederea cu alţi vâlceni: poetul Felix Sima, pe care îl căutasem pe la etajele Bibliotecii, unde mi s-a spus că s-a retras ca să-ţi arunce ochii pe exemplarul de semnal al antologiei 101 poeme (Colecţia Ideal), proaspăt adus de poetul şi editorul basarabean Vasile Căpăţână; profesorul dr. Ioan St. Lazăr, preotul Nicolae State-Burluşi; mulţi alţii...
Ne regrupăm în sala de spectacole, unde Ioan Barbu preia iniţiativa: îi prezintă pe aleşii oaspeţi, cu o caldă omagiere a academicianului Gleb Drăgan, ajuns la venerabila vârstă de 92 ani, provenit din Basarabia; familia s-a răzleţit pe vremea războiului, părinţii au fost deportaţi în Siberia, au reapărut după 16 ani; fratele geamăn, Boris Drăgan a fost şi el deportat în Rusia, a reuşit să-şi continue studiile şi este el însuşi academician în Kiev, capitala Ucrainei. Actualmente Gleb Drăgan este şeful secţiei ştiinţă al Academiei; amfitrionul ni-i prezintă pe invitaţii din judeţ şi din toată ţara, pe oamenii de cultură vâlceni, pe colaboratorii şi spirjinitorii în organizarea celei de a doua ediţii a Salonulului, în titulatura căruia a adăugat şi Arta, cum se şi cuvenea. Succesul Salonului, cu frumoase ecouri internaţionale, l-a determinat să modifice statutul Fundaţiei, cooptând în comitetul de organizare un număr de 10 scriitori, dintre care i-am reţinut pe Ion Andreiţă, Florentin Popescu, George Călin, Dan Anghelescu. O alocuţiune din partea primarului municipiului, dl Romeo Rădulescu.  S-au conferit Diplome unor colaboratori, înmânate de academicianul Gleb Drăgan şi apoi Trofeul Cerurile Oltului unui număr dintre invitaţii de onoare, "pentru excelenţă în promovarea culturii româneşti": acad. Gleb Drăgan, prof. univ. Pompiliu Manea, poeţilor George Anca, George Călin,  Mihaela Albu, Ion Andreiţă, Dan Anghelescu, sculptorilor Dan Cioca, Doru Drăguşin, lui Vasile Căpăţână, Ionel Vitoc, Constantin Zărnescu, Ioan St. Lazăr, Florentin Popescu, Emil Lungeanu, Ion Lazu, Felix Sima etc. 
Dl Dan Anghelescu a fost moderatorul Omagierii lui Valeriu Anania ca Poet şi Episcop al Clujului. Au rostit consistente alocuţiuni cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Bartolomeu Valeriu Anania ca om, ca poet, ca dogmatician şi înaltă faţă bisericească: Mihaela Albu, care din New York a purtat o intensă corespondenţă cu V.A. şi cu unul dintre apropiaţii colaboratori ai înaltului prelat, în perioada deceniului american al acestuia; Pompiliu Manea, care l-a cunoscut în perioada clujeană şi au purtat discuţii fructuoase; venind spre Vâlcea, s-a abătut în Mărginimea sibiană, pentru a aduce un omagiu grupului de 10 statui ale unor academicieni extraşi "din marea de amar" a lumii pastorale; au urmat la microfon: Gh. Anca, Constantin Zărnescu, Ioan Barbu, Ioan St. Lazăr, preot Nicolae State-Burluşi, Vasile Căpăţână, care a transmis salutul acad. Mihai Cimpoi şi al lui Valeriu Matei, dl I. Dumitrescu din comuna Glăvile, nepotul lui Valeriu Anania, care a depănat amintiri de familie, din anii primei copilării şi până la stingerea poetului. V.A. a fost pus în filiaţia lui Arghezi şi Crainic, a lui Gyr şi Voiculescu. A fost un model de viaţă şi de credinţă. A scris poezie, piese de teatru în stil blagian, pe marile teme ale spiritualităţii noastre, Mioriţa, Meşterul Manole etc. A iniţiat o nouă traducere a Bibliei, în anul 2001. A trecut din mână în mână un exemplar de mare preţ din Du-te, vreme, vino, vreme de Bartolomeu Valeriu Anania, cu semnături ale unor prea înalţi prelaţi ai României; am avut abilitatea să fotografiez pagina de gardă spre a o prezenta cititorilor acestui blog.
Toate aceste intervenţii mărturisitoare au fost filmate, înregistrate, ele vor apărea într-un volum omagial, nu are rost să notez aici propoziţii disparate. De acum încolo, pentru Inalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania timpul are răbdare. Reţin o propoziţie cu care şi-a încheiat alocuţiunea poetul Gh. Anca: "Statura lui întrece orice statuie!"
S-a lansat romanul Ultimul ţăran, de curând apărut la Editura Antim Ivireanu a dlui Ioan Barbu, de Constantin Argeşanu, autor aflat la al treilea titlu, o scriere rememorativă, inspirată din copilăria teleormăneană a autorului, roman cu temă rurală, prezentat cu profesionalism şi adecvare de Ion Andreiţă. Au mai luat cuvântul: Ion Soare, prefaţatorul romanului, Ilie Gorjan, Florentin Popescu, autorul însuşi, care a mărturisit că a avut-o de model pe mama sa. De altfel, pe coperta elegantei cărţi apare o fotografie a mamei la vârsta de 21 ani, ţinând în braţe un copilaş în cămăşuţă. Autorul a promis că ne spune povestea acelui copilaş dar s-a luat cu altele, multe fiind de spus de un autor, despre truda lui de ani, în singurătatea paginii albe... În jurul titlului "ultimul ţăran", s-a purtat o întreagă discuţie, în fapt, nu mai mult decât un pretext pentru a se afirma că ţăranul român este o permanenţă, el se află în mai fiecare dintre noi, ca parte durabilă din alcătuirea noastră sufletească.
Cu aceasta n-am reuşit să refer decât pe sărite despre simpozionul din prima zi a salonului, desfăşurat într-o ambianţă de vibrantă efervescenţă intelectuală.. Căci, cum s-a spus, "povestea... înainte mult mai este": a doua zi, descinderea în "comuna europeană" Prundeni, o zi doldora de minunate surprize şi alese emoţii; în următoarea zi, o vizită la Mănăstirea dintr-un Lemn şi, pe nepregătite, când credeam că ne întoarcem la Rm. Vâlcea,... "mă dusei să trec la Olt", şi am ajuns în comuna Galicea... Cât de frumos ne-au primit galicenii... De ce oare aceste momente de mare preţ au un "ce" ireal?