Laurenţiu Ulici
Buzoian de origine, din părinţi greco-catolici, probabil ardeleni, ş-a făcut liceul la Ploieşti şi a urmat Filologia la Bucureşti, cu licenţa în 1966 şi apoi Filosofia, absolvită în 1970. A devenit redactor la Contemporanul, unde şi-a publicat majoritatea cronicilor la cărţile de debut pe o perioadă de peste 30 de ani. A devenit preşedinte al Uniunii scriitorilor în 1995, iar moartea sa, din cauza unei sobe înfundate,la Făgăraşi, a survenit în timpul unei deplasări pentru lansarea unor cărţi de poezie.
A încetăţenit în literatura română contemporană ideea generaţiilor literare, pe care le vedea succedându-se cam la zece ani. S-a ocupat pe rând de şaizecişti, de şaptezecişti şi oprzecişti, concentrându-se în special pe debuturile scriitorilor, poate din dorinţa de a descoperi noile nume de nădejde ale scrisului românesc; o făcea poate şi din convingerea că opera de debut poartă in nuce cifrul personalităţii scriitoriceşti; poate şi din dorinţa de a fi alături de condeiele nou venite, de la care s-ar fi aşteptat o emancipare a literelor române.
Opera: Recurs, 1971 (eseuri); Prima verba, 1974 (critică) ; Nouă poeți, 1974; Biblioteca Babel, 1978 (eseuri); Prima verba II, 1978; Confort Procust, 1983 (cronici literare); Prima verba III, 1992; Literatura română contemporană - 1995, volumul I - Poezia; (operă rămasă neîncheiată); Dubla impostură, 1996 (essais politiques); Prima verba IV, 2004.
A publicat două antologii: Nobel cotra Nobel, 1988 şi 1001 poezii româneşti, 1998.
Citeşte mai mult: http://www.observatorcultural.ro/LAURENTIU-ULICI-7-ANI-DE-LA-MOARTE*articleID_18706-articles_details.html
http://www.gds.ro/Actualitate/2005-10-27/LAURENTIU+ULICI+TRIMIS+IN+SOMN+ETERN+DE+MINA+CRIMINALA%3F
http://www.romlit.ro/laureniu_ulici
***
Poezia zilei:
Lucian Blaga, n. 6 mai 1895
Buzoian de origine, din părinţi greco-catolici, probabil ardeleni, ş-a făcut liceul la Ploieşti şi a urmat Filologia la Bucureşti, cu licenţa în 1966 şi apoi Filosofia, absolvită în 1970. A devenit redactor la Contemporanul, unde şi-a publicat majoritatea cronicilor la cărţile de debut pe o perioadă de peste 30 de ani. A devenit preşedinte al Uniunii scriitorilor în 1995, iar moartea sa, din cauza unei sobe înfundate,la Făgăraşi, a survenit în timpul unei deplasări pentru lansarea unor cărţi de poezie.
A încetăţenit în literatura română contemporană ideea generaţiilor literare, pe care le vedea succedându-se cam la zece ani. S-a ocupat pe rând de şaizecişti, de şaptezecişti şi oprzecişti, concentrându-se în special pe debuturile scriitorilor, poate din dorinţa de a descoperi noile nume de nădejde ale scrisului românesc; o făcea poate şi din convingerea că opera de debut poartă in nuce cifrul personalităţii scriitoriceşti; poate şi din dorinţa de a fi alături de condeiele nou venite, de la care s-ar fi aşteptat o emancipare a literelor române.
Opera: Recurs, 1971 (eseuri); Prima verba, 1974 (critică) ; Nouă poeți, 1974; Biblioteca Babel, 1978 (eseuri); Prima verba II, 1978; Confort Procust, 1983 (cronici literare); Prima verba III, 1992; Literatura română contemporană - 1995, volumul I - Poezia; (operă rămasă neîncheiată); Dubla impostură, 1996 (essais politiques); Prima verba IV, 2004.
A publicat două antologii: Nobel cotra Nobel, 1988 şi 1001 poezii româneşti, 1998.
Citeşte mai mult: http://www.observatorcultural.ro/LAURENTIU-ULICI-7-ANI-DE-LA-MOARTE*articleID_18706-articles_details.html
http://www.gds.ro/Actualitate/2005-10-27/LAURENTIU+ULICI+TRIMIS+IN+SOMN+ETERN+DE+MINA+CRIMINALA%3F
http://www.romlit.ro/laureniu_ulici
***
Ion Lazu: Scene din viaţa literară. Ed. Ideea europeană, 2007:
1 noiembrie 1982. Am aşteptat încheierea campaniei ca să pot
face lansarea Rămăşagului la
întreprindere. Acum vreo săptămînă l-am căutat pe Laurenţiu Ulici la Contemporanul, i-am dat cartea şi l-am
invitat la lansare. Au mai venit Ahoe şi Niki Opriţescu. Sala plină, la subsol.
Tudor George se lansează, în stilul lui inconfundabil. Niki Opriţescu aminteşte
că mai întîi a existat scenariul de film, "scenariul nostru", pentru care ne
luptăm în continuare. Şi iată-l pe Laurenţiu Ulici scoţînd în evidenţă stilul
elevat, fluenţa scriiturii, construcţia parabolei – adică exact ce-mi
contestase în acel referat de comandă, cu care mi-a blocat Curtea interioară pentru zece ani… Dar Ulici nu ştie că eu ştiu
despre referatul lui, de la dna Donoiu, redactor de carte. Oricum, de data asta
a trebuit să citească atent înainte de a se pronunţa. Ceea ce-mi şi dorisem.
Din sală iau cuvîntul Romică Purecel, Mircea Mureşan şi Doina Nimigean. Apoi
descindem la Uniune, îl invit pe Ulici la masa noastră, dar se ţine de-o parte.
Are vreo întîlnire. Sau bănuieşte şi el ceva?
Poezia zilei:
Lucian Blaga, n. 6 mai 1895
Eu nu strivesc corola:
ziuă verde, duh de nuc:
Despre morţi, doar de bine ?...
RăspundețiȘtergereDespre unii, eu - niciodată.
Morţii cu morţii.
Viul cu durerile de ei pricinuite.
Dumnezeu să-i ierte!
Mai ştiu şi eu cum ar fi mai potrivit să-i evocăm pe cei duşi dintre noi prea curând? Latinul se hotărâse pentru "nihil nisi bene". Pe la începuturile mele de prozator, am dat un titlu în răspăr: "Despre vii numai bine..." Însă, ce-i drept, una voia să spună titlul şi cam alta am reuşit să spun în carte, materia nu se lasă nici dânsa stăpânită decât anevoie, mai se şi încontrează, pe ici-colo. Dar nu asta voiam să spun acum. Mai tânăr ca mine, întâi l-am citit pe Ulici, apoi l-am auzit vorbind la cenaclul Junimea, încă de pe atunci contrat dur de Păunescu, acesta având indelicateţea să-i dea peste nas precum că "vorbesc unii, dar pe ce se bazează, dacă nu au scos cărţi?!" Nu-i vorbă, peste un an doi, L.U. a apărut cu cartea de debut. Personal nu l-am cunoscut, îi voi fi dat vreo carte, posibil. Apoi redactorul mi-a spus că la a treia carte LU mi-a făcut un referat nefavorabil. Treaba lui din ce motiv. Iar în fapt abia peste 10 ani, la apariţia Rămăşagului i-am dat cartea şi a vorbit la lansare. Nu înseamnă că a publicat cronica, nu. Sau nu am aflat eu... Acum e prea târziu, nu mai contează. Îl chemasem ca să-l testez: citeşte sau se uită pe deasupra? Totuşi,LU, elitist, prezumţios şi oricum am vrea să-l categorisim, avea calităţi, a ajuns preşedintele USR, a devenit parlamentar, ajunsese şeful grupării partidelor de dreapta. Surmontând un mic defect de pronunţie. Dar ce-ar fi asta? Bălcescu era de tot bâlbâit. Dar Demostene ce fusese? Poate fi acesta un semn de inteligenţă deosebită. LU, se zice, era imbatabil jucător de bridge, necesitând glagolie, nu glumă.... Sunt alţii care mi-au administrat tălpi şi mai dure. Treaba lor. Pe N.I., care mi-a pierdut manuscrise şi tot aşa, l-am chemat la lansarea de la Slatina. Poate e şi un fel al meu de a-mi dovedi mie însumi că nu sunt sub pingeaua nimănui... Domnul cu ei... Mai simplu spus, mu am în mine sămânţă de răzbunare...Tot înainte! Lazu
ȘtergereCe cuvinte de admiraţie, ce fraze mai pot eu exprima dupa cel care a fost unul care avusese premoniţia şi profeţia de a da o Antologie în care mulţi au confirmat în timp, deşi pe atunci când scria despre ei aceştia erau prea tineri, cu floarea busuiocului între dinţui. I-am citit doar primul volum din "Prima verba" şi acea Antologie, în care m-am interesat a căuta câte ceva despre buzoianul nostru, Ion Stanciu. Când m-am decis a scrie cronică de carte, l-am luat ca pe "sfătuitorul din umbră". Nu-i ştiam evenimentele precipitate şi "măsurate" ale morţii. Multe nu ştim noi, dar, cu ajutorul unor astfel de scrieri (cum sunt cele postate aici), mai aflăm câte ceva. Dumnezeu v-a suflat această misiune... felicitări, încă odată pentru fotografii. Tare am vrea şi noi să avem astfel de realizări!
RăspundețiȘtergereAm avut eu însumi în mână Antologia din 1996 a lui LU, cele 1001 poezii ale autorilor contemporani. Nu mai ştiu dacă era un singur volum sau două. E indicat să ai în casă o astfel de carte. Era a lui Ţone, eu doar o consultam, uneori, ca să mă relaxez după truda editorială. Oricum, destui poeţi erau antologaţi cu 8-10 sau şi mai multe poeme. Asta ocupă spaţiu. Şi necesită selecţie foarte atentă. Ştiu de asemenea că pe mulţi i-a cuprins în antologie, dar mulţi vor fi rămas pe dinafară, cum se întâmplă. Se adeverea o dată în plus că o antologie nemulţumeşte pe toată lumea: pe cei incluşi, precum că antologatorul putea alege alte piese, pe cei neincluşi nemulţumindu-i chiar mai abitir. Ulici, pimind semnale negative concertate, ar fi lansat printre prieteni zvonul că a pus dosarele preexistente în braţele dactilografei şi aceea, la buna ei voie, a întocmit Sumarul. Omul nostru era deja prea prins în treburi politiceşti. Lansat de el sau de ai săi inimici, tot rău sună. Ci noi vom lua partea bună a faptei editoriale. Iar cu puţine vorbe: Păcat că Laurenţiu Ulici s-a stins prematur, avea încă un cuvânt greu de spus într-o viaţă literară pe cale de disoluţie. Cu un gând bun; Lazu.
RăspundețiȘtergerePS. Cât despre fotografiile mele, ştiu doar un lucru: că le fac cu plăcere, de multă vreme. Să fie asta o explicaţie? Nu-mi dau seama...