joi, 31 mai 2012

Scriitorul zilei: Onisifor Ghibu; poezii, fotografii...

Scriitorul zilei: Onisifor Ghibu,
 

S-a născut la Sălişte, unde şi-a făcut şcoala primară; pentru liceu merge la Sibiu, apoi la Braşov. Va reveni la Sibiu pentru studii teologice, pe care le desăvârşeşte la Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena, unde îşi ia doctoratul în  filosofie şi istoria culturii (1909). Revenit în Transilvania, va fi inspector şcolar între 1910 şi 1914, înfiinţând nu mai puţin de 3.000 şcoli săteşti româneşti; concomitent profesor la Teologia din Sibiu. La izbucnirea Războiului, 1914, se refugiază  în Basarabia şi împreună cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi câţiva cărturari localnici va milita pentru revenirea Basarabiei la România. Dar şi pentru intrarea României în război de partea Antantei, pentru redobândirea Transilvaniei -, motive pentru care în 1915, la Budapesta, a fost condamnat la moarte în contumacie. Pentru rezolvarea celeilalte mari aspiraţii naţionale, cea basarabeană, va alege calea politică, înfiinţând în 1917 Partidul Naţional Moldovenesc. A fost cel mai activ militant pentru Unirea Basarabiei cu România. A reuşit să înfiinţeze şcoli săteşti în limba română în toată Basarabia şi să le doteze corespunzător. A stăruit pentru înfiinţarea unui Institul de Agronomie la Chişinău, considerat ca prioritar faţă de un institut teologic.A scos dincolo de Prut prima revistă cu litere latine: Ardealul, din 1918 devenită România Nouă, militând "pentru unirea politică a tuturor românilor". Transportase dincolo de prut o tipografie cu caractere latine, anume în acest scop. A donat basarabenilor o bogată bibliotecă românească publică. A fost ales în Primul Sfat al Ţării din 1918, senator de Orhei.
 Unirea odată înfăptuită, revine în Ardeal, unde preia Universitatea din Cluj, o restructurează pe coordonate româneşti, iar pentru a-i mări prestigiul, îl convinge pe Emil Racoviţă să revină la Cluj, unde îi înfiinţează un Institut de speologie, primul din lume. Alţi câţiva profesori şi savanţi parizieni au fost aduşi la Cluj şi le-a creat avantaje, aşa încât s-au împământenit. Devine profesor universitar la Cluj şi este ales membru corespondent al Academiei Române - unul dintre cei 12 academicieni din Mărginime, despre care vorbeam aici cu câteva zile în urmă. Cu mari iniţiative, inflexibil, dârz, răzbătător, plin de neasemuit curaj, va scrie în 1956 lui Bulganin, lui Hruşciov, cerând revizuirea atitudinii faţă de Basarabia răpită. Oricum, era mult după cele ce pătimise încă din 1945, imediat după instalarea sovieticilor învingători. A fost arestat fără judecată şi ţinut un an în lagărul de la Caracal.  Interdicţie de semnătură timp de 3 decenii, perioadă în care a continuat să scrie miile de pagini de memorialistică. Rearestat în 1956, când deja avea 73 de ani!, probabil în legătură cu scrisorile spre Moscova, a făcut încă doi ani de închisoare, din cei cinci, amnistiat de Petru Groza, comiliton din tinereţe. Abia la centenarul său, inclus pe listele UNESCO, s-a vorbit din nou de marele luptător pentru unitatea naţională a românilor, pentru ridicarea poporului prin învăţătură, prin cultură, prin continuarea tradiţiilor.
I-au apărut, în special după Decembrie 1989, prin marea grijă a fiului său Octavian Ghibu, numeroase cărţi de memorii, dar şi studii de pedagogie, de didactică, de folclor, de  religie, evocări, jurnale de călătorie. Mai cunoscut şi admirat în Basarabia decât la noi, considerat pentru faptele sale istorice drept "apostolul Basarabiei", a fost editat la Chişinău, i s-a ridicat un monument lui şi fiului său Octavian (1998), a apărut pe timbre, în efigii, s-a dat numele său unor licee şi institute de cercetare. Ele nu lipsesc nici din Transilvania ultimelor două decenii, pe bună dreptate.
Prezentat ca mare militant naţionalist în Istoria lui Marian Popa, vol I şi II, nu-l regăsim în cea a lui N.M., el însuşi cu ascendenţă sibiană.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Onisifor_Ghibu
 http://www.onisifor-ghibu.ro/DespreOnisiforGhibu.html
 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/onisifor-ghibu-apostolul-basarabiei-210965.html
***
Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
5 aprilie 2007 (...):
Ies în Piaţa Decebal, o iau pe Calea Călăraşilor ca să dau în Hristo Botev, dar realizez că numărul 22 nu este spre Piaţa Rosetti, ci înapoi. Acolo, după două restaurante, un imobil cu o singură scară, de 5 etaje, iar în dreapta intrării există o placă memorială dichisită, pentru Onisifor şi Octavian Ghibu. Intru fără probleme, e o casă cu firme? La etaj vorbesc cu dna Ghibu, spre 80 de ani, foarte scundă, slabă rău, faţa prelungă, ochi verzi-albaştri. Nu pare încântată de încă o placă memorială, mă previne că va trebui o aprobare de la comitetul de locatari, de la... dar pe a lor cum au pus-o?, întreb. Acum 11 ani, fără nici o aprobare. Să-l caut pe administrator, Radu Gheorghe, la parter. Cobor, nu-l găsesc. Dar coboară alt domn în vârstă, tot Radu, însă Octavian, acesta foarte cooperant, l-a cunoscut pe Nicolae Carandino, om fin etc, bine că ne-am gândit, el e de acord, ne sprijină, îmi dă telefonul lui, îl am şi pe al dnei Constanţa Ghibu. La apartamentul 16 stă un Căpuşan, acum nu e acasă. Între timp coboară şi dna Ghibu, îl căuta pe celălalt Radu şi după ce dânsa pleacă, domnul cumsecade îmi spune că e o femeie ranchiunoasă, dar că Nicolae Carandino merită, e o onoare pentru bloc. Iată un om simplu dar nu lipsit de bun simţ. Îl pozez la intrarea în imobil, apoi dăm mâna şi plec într-ale mele. ;ă gândesc la vajnicul gazetar interbelic, la felul lui de a fi dârz şi bătăios şi mă întristează acest sfârşit nemeritat.
(...)30 august 2007: Oprim pe Hristo Botev la nr. 22, pentru N. Carandino. Urc şi sun la etajul I, acolo o basarabeancă, vorbind destul de rău româneşte, ajunsă aici ca menajeră; ea nu ştie rosturile... urc la II, iese dna Ghibu, explic, mă invită înăuntru, stă în două camere, aflând că sunt basarabean şi ştiu de faptele lui Onisifor Ghibu de la Chişinău pe vremea Primului război şi a luptei pentru Unirea cea mare, îmi arată fotografia monumentului ridicat lui O.G. la Chişinău, autor Adoc, foarte frumos; acolo au şi o bibliotecă Ghibu. Pe merit, zic. Îi spun că am cartea de evocări şi memorii, că am urmărit interviurile TV cu Octavian Ghibu. Pe pereţi, icoane pe sticlă, un Băncilă. Câteva fraze cu această doamnă ce se dovedeşte agreabilă; îmi dă un ghem de sfoară, îl las să coboare prin balcon, C.C. leagă firul, bag ştecherul în priză, cobor împreună cu dna Ghibu, să vadă şi dânsa locul unde punem placa. Urc din nou, decuplez firul şi îl lansez pe geam. Ne despărţim cu bune vorbe. ..


Poezia zilei
Ion Sofia Manolescu, n. 30 mai 1909
Insomnie





Îmi adun pleoapele pe albia insomniei
să nu le înfăţişez prea aproape de zgomotul ars.
Din ciobul surâsului mi-am aruncat dinţii
care se reflectau în madrigalul oglinzilor.

Numai pe gustul amar dintre ziduri
m-au lăsat ferestrele întredeschis.
M-au lăsat să pot fugi până la focul înalt,
până la capătul unui hohot.

Poate că trebuia să mă întorc singur
cu nici o speranţă legată de caroserie.
Poate că trebuia să rămân lângă nufărul
desfăcut pe luntrea aşteptată-n desfrâu.

Împingându-mi cuvântul până dincolo de cuvânt,
până la marginea nostalgiei din prima ninsoare,
mi-am trecut prin deget inelul mort
şi mi-am aruncat veştmintele strânse de fericire.


Un răspuns dlui Petre Clej, pentru ancheta ACUM

 După ce în anul 2007 am fost iniţiatorul unui Proiect prin care USR a realizat fixarea în Bucureşti a unui număr de cca 200 plăci memoriale pentru marii scriitori (Proiect pe care tot subsemnatul l-am adus la îndeplinire), la începutul lui 2008 am prezentat un Proiect pentru un Memorial al scriitorilor români victime ale regimului comunist din România. Proiect pe care la şedinţa sa din ianuarie 2008 Uniunea Scriitorilor şi l-a însuşit. În cauză erau 403 scriitori care au fost arestaţi, închişi pentru ani îndelungaţi, torturaţi, umiliţi, reduşi la tăcere. Dintre aceştia un număr de 25 au suferit două sau mai multe arestări; 62 scriitori au decedat în închisorile sinistre ale regimului. Alţi 52, după ieşirea din detanţie şi-au căutat scăparea în Occident. Acest proiect, la care am lucrat doi ani, adus până în ultima etapă, a fost abandonat de USR, din motive de... criză. Măcar colegii noştri din RM au apucat să ridice un mic monument, simbol al rezistenţei intelectualilor la Regimul Roşu. Noi nici atât.
Acum, la obiect. Nu mă interesează statuia lui A.P.. N-ar fi primul caz de scriitor care, după ce şi-a chivernisit cariera, şi-a programat şi posteritatea. Se mai cunosc la noi cazuri.  Va fi lăsat bani, instrucţiuni dar şi oameni devotaţi, care să-i ridice statuie.  Pe mine mă doare faptul că un popor de 20 milioane nu conştientizează necesitatea/ datoria/oportunitatea de a ridica un monument celor ce au căzut victime dictaturii comuniste.
Să iniţiez o colectă publică? Mai aştept un pic... ION LAZU
(Detalii despre aceste iniţiative, pe blogul meu de scriitor   http://ilazu.blogspot.com  )



Ion Lazu: Fotografii Buşteni,II... 




Buşteni: Ctitoria Regelui Carol I.



Regele Carol I.