Scriitorul zilei: Geo Dumitrescu, n. 17 mai 1920 - d. 28 septembrie 2004

Geo Dumitrescu

Inscriptie pe piatra de hotar

"Cin' se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine..."
(Cîntec popular)

Slav as fi fost, de nu eram latin,
latin as fi, de n-as fi fost si dac -
dar a iesit asa : sa fiu român,
si eu cu soarta asta ma împac !

Mi-au dat si altii sînge si cuvinte -
nisipuri galbene trecura-n zbor,
purtate-n vîntul Asiei, fierbinte,
sa-ngrase primitorul meu ogor.

Si din Apus, din Miazazi, venira
umane pulberi, umbre si lumini,
cu bine si cu rau ma vremuira -
pe toate le-am sorbit în radacini.

Si nu-i nimic strain - a' mele-s toate,
dator nu sînt : platit-am cu prisos ! -
ca tot platind uitucilor la rate,
cutitul mi-ajunsese pîn' la os !

Dar am ramas asa cum scrie-n carte -
priviti-ma, si-o sa vedeti usor
ca nu-s asemeni nimanui în parte,
desi, -ntr-un fel, va seman tuturor.

Sînt bucuros de oaspeti si prieteni ;
deschisa-i poarta, inima si ea ;
binevenit vei fi sub mîndre cetini,
în muntii mei, la calda marea mea.

Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mîna de-ajutor îmi dai ? Multam !
Dar nu cumva sa-ti bîiguie prin minte
ca asta-i tara cailor de ham !

Poftiti, deci, stati la masa, stati la soare ! -
un loc prielnic va pastrez, amici;
v-astept cu mintea plina, gîndu-n floare
(ca nu-i de lipsa fosforul pe-aici !...)

Întind spre toata zarea poduri bune :
primesc si dau întregului Pamînt;
nu-i gînd viclean în mine sa rasune,
dar nici stapîn nu caut: eu îmi sînt!

Învat, cîntînd sau nu, si limbi straine,
mi-or folosi - în mintea mea socot -
dar ma gîndesc de-asemeni ca e bine
sa ma pricep întîi si-ntîi sa-not !...

Si, iata, simt asa cum scrie-n carte -
priviti-ma, si-o sa vedeti usor
ca nu-s asemeni nimanui, în parte,
desi, -ntr-un fel, va seman tuturor.

Ca slav eram, de n-as fi fost latin,
latin as fi, de nu mi-ar zice dac -
dar a iesit asa : sa fiu român -
si vreau cu toata lumea sa ma-mpac !

Bucureştean prin naştere, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi s-a afirmat foarte curând în presa literară a vremii, debutând încă din primul an de studenţie cu o plachetă: Aritmetică, 1941. A scris în anii următori cea mai importantă carte a sa de poezii: Libertatea de a trage cu puşca (titlu iniţial: Pelagra), însă cenzura din vremea războiului a interzis apariţia cărţii, editată abia în 1945. Se constituise o grupare de foarte tineri poeţi, cunoscută ca gruparea Albatros, sau mai apoi ca "generaţia războiului", din care mai făceau parte: Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Ion Caraion, Ben Corlaciu, cu Geo Dumitrescu ca lider. A colaborat intens la revistele literare ale vremii: Lumea, Curentul literar, Kalende, Revista Fundaţiilor Regale, Viaţa Românească şi a fost redactor la Timpul, la Flacăra, la Almanahul literar din Cluj, pe care mi se pare că l-a înfiinţat, la Gazeta literară, devenită apoi România literară şi unde Geo Dumitrescu a fost director. După o perioadă de implicare intensă în publicistică, în anii imediat următori instaurării regimului comunist, din motive mai puţin clare, s-a retras timp de două decenii de pe scena lirică, iar la revenire şi-a reeditat cărţile de tinereţe şi a dat încă 2-3 titluri, fără a mai face impresia excelentă din prima tinereţe. Oricum, din 1993 a devenit membru corespondent al Academiei, iar în anul 2000 a primit Premiul Omnia al USR.

***

În ultimul meu an de studenţie, mi-am luat curajul să trimit primele încercări literare la revistele vremii: Luceafărul şi Gazeta literară. La Luceafărul mi-a răspuns încurajator Mihu Dragomir, iar la Gazeta literară Geo Dumitrescu mi-a reprodus în întregime una dintre cele două texte trimise. Începea astfel: În noaptea asta luna / a desluşit prin ramuri flori străine./ I se părea că a intrat într-o stranie primăvară/ cu petale de gheaţă...Cândva l-am şi cunoscut, luând loc la aceeaşi masă cu Poetul, prezentat desigur de marele meu prieten, actorul Ludovic Antal şi de Ben Corlaciu, pe atunci Director al Casei Scriitorilor. Simţeam diferenţa strivitoare dintre aceşti artişti de primă linie şi inconsistenţa aspirantului ce eram - o simţeam atât de puternic încât, de teamă să nu devin slugarnic-penibil, perspectivă ce mă oripila, am preferat să mă ţin la mare distanţă de Geo Dumitrescu, de exemplu, altfel un domn extrem de politicos, rasat şi de la care, nu-mi mai aduc bine aminte în ce context, am obţinut un autograf.
Din ce-mi dau seama acum, reluând datele problemei, scriitorul de primă linie Geo Dumitrescu trebuie să fi fost, nu numai în lirică un model de urmat, dar şi unul dintre principalii actanţi ai marii schisme ce a survenit în viaţa literară a anilor 50, (când deja "duşmanii poporului - mă refer la scriitori, la intelectuali, ca rămăşiţe ale vechii ideologii burghezo-moşiereşti fuseseră trimişi la închisoare sau oricum reduşi la tăcere, pentru cîteva decenii cel puţin, dacă nu "convinşi" să-şi dea obolul la "literatura nouă, realist-socialistă în conţinut şi naţională în formă"), care schismă i-a departajat ireconciliabil pe partizanii lui Marin Preda de cei ai lui Eugen Barbu, aceşti foarte talentaţi scriitori afirmaţi în priii ani de după instaurarea comuniştilor. Din CC, unde scriitorimea avea câţiva reprezentanţi, prin Ministerul Culturii şi educaţiei socialiste, trecând prin conducerea USR şi prin cele câteva reviste literare şi până la ultimul debutant, musai să fii de partea lui Preda, a celor de la România literară, de la Cartea românească sau dimpotrivă, s[ fii de partea celor de la Luceafărul, de la Săptămâna, în gaşca"oamenilor lui Barbu"... Cîte nu s-au făcut şi desfăcut în lumea literară numai datorită acestei împărţiri drastice în două tabere. Pe de altă parte, acest fapt simplifica într-un fel lucrurile şi, să o recunoaştem, uşura mult munca la nivelul culturnicilor etc. Ce a ieşit din asta, ştim.
Dar ce aveau de împărţit, în fond, scribii naţiei? Gloria? Influenţa? Despre asta nu s-a prea vorbit. Erau de împărţit mari privilegii, favoruri, dar în primul rând mulţi bani. Şi bani se găseau, pe-atunci, pentru cei care erau chemaţi să legitimeze, la nivel cultural, regimul. Fondul literar să trăiască! Directorul Traian Iancu, care pe dată îţi semna o deplasare, o documentare, un împrumut gras. Dar, cum aţi înşeles, caimacul îl luau Preda şi Barbu, într-un an unul, în următorul celălalt, după cum le ieşeau pasienţele, cărţile... Se luau sume fantastice, pentru Incognito, pentru Cel mai iubit. Se putea trăi belfereşte din scris. Însă, ce-i drept e drept, aceste cărţi apăreau în sute de mii, poate în milioane de exemplare. Ajungeau pe raftul oricărei biblioteci săteşti, pe tarabele cooperaţiei. Dar mă opresc aici.

***
Opera literară:Aventuri lirice (1963);Nevoia de cercuri (1966) ;Jurnal de campanie (1974);Africa de sub frunte (1978);Versuri (1981);Aș putea să arăt cum crește iarba (1989);Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri (1994);Câinele de lângă pod (1997);Poezii, ediție completă și definitivă (2000);Biliard = Billard, ediție revăzută (2001)
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Geo_Dumitrescu
http://www.romlit.ro/geo_dumitrescu
***

ion lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris...

6 aprilie 2007: (...) Şi plec pe strada Roma, spre celălalt capăt al străzii, căutând numărul 57, unde mi s-a spus că a locuit Geo Dumitreascu. Cale lungă. Dau de un imobil plasat hăt-departe de stradă, în fundul unei curţi-grădină proaspăt trasată, cu alei, macadam, jardiniere, spalieri, viţă etc., deci o nouă vilă de lux, probabil ridicată de curând. Ceva sfidător, de noi înburgheziţi. Jegul! cum ar fi spus prietenul Dumitru Alexandru. Or, din câte mi-am putut da seama, fără să-l fi cultivat pe G.D., care totuşi îmi publicase o poezie la Poşta redacţiei, încă în 1961, iar apoi îl cunoscusem în anturajul lui Ben Corlaciu şi Ludovic Antal, poetul Libertăţii de a trage cu puşca a fost tot timpul un lup singuratic, schimbând culcuşul, ba la Cluj, ba la Timişoara, la Piatra Neamţ, şi nu-mi vine să cred că a avut grija unei case proprietate personală. Deci nici o legătură cu ascetismul omului cu Africa de sub frunte. Dar mai ştii?

La numărul următor, cu garaj la trotuar, un domn tânăr udă iarba, tufele, asfaltul; nu ştie nimic despre proprietarii de alături, se pare că nu sunt de văzut dimineaţa, nu le ştie numele, profesia, nimic. El este nou aici, cu o firmă.
2 iunie 07, sâmbătă. Mă prezint pe Şerban Vodă, vorbesc cu o bătrânică, apoi cu portarul, întreb de administrator, nu au telefoanele la avizierul scării. Când să ies, apare un domn cu alură de străin, îl întreb, nu răspunde, în schimb îmi arată telefonul administratorului afişat pe mobil. Deci înţelesese. Dau telefon. O fetiţă, apoi mama ei, e telefonul sorei, îmi dă adevăratul telefon. Vorbesc pentru scriitorul Geo Dumitrescu. Dna Ionescu Viorica îmi confirmă că poetul a stat în blocul lor timp de trei ani, G.D. are un frate care l-a moştenit şi a închiriat apartamentul respectiv unei firme. E de acord să punem placa.

Urc în 23 care o ia spre Vitan, lumea exasperată că RATB circulă anapoda. Primarii hoţi, bagă mâna în buzunarul contribuabilului. Unul care coboară cu mine, îmi notofică: Ăştia suntem. Asta e populaţia României. Eu mă trag dintr-o familie cu 6 copii, am muncit la câmp, pe moşiile altora. Ăştia de acum de ce nu lucrează? Puturoşi! Se plâng de secetă. Au distrus irigaţiile. Fac gărduleţe inutile, bagă în ele banii noştri. Parlamentari cu 6 case. Mătuşa Tamara. Ăla e unul. Dar ăştia toţi?

18 august 2007: (...) De la Piaţa Unirii, ne lansăm pe cheiul gârlei, la Timpuri Noi facem la stânga, şi iată-ne la Nerva Traian, Bloc M 68. Dau telefon, coboară o doamnă matroană, explic în legătură cu Geo Dumitrescu, e de acord, însă numai în dreapta intrării poaste fi pusă, căci pe cealaltă parte e un magazin particular. Or, faţada lor a fost garnisită cu ceva de plastic gălbui, imitând scândurile petrecute. Mari probleme la fixarea plăcii, căci sub acest decor de mucava se află un perete de BCA, termoizolant, în care bormaşina intră ca în brânză.

ion lazu (consemnare): Dublă lansare eclatantă la Rotonda MNLR: Ioana Greceanu şi Horia Gârbea.

Ieri la amiază, cu o minimă întârziere (care în România ar trebui legiferată, în speranţa de a o lichida măcar în acest fel neaoş), ajung la Rotondă, unde tocmai începuse lansarea a două cărţi de poezie. Vorbea din partea editurii Tracus Arte tînărul poet, redactorul Cosmin Perţa, după cum aveam să aflu în antract. La prezidiu, încă patru actanţi: Florentin Popescu, Dan Mircea Cipariu şi vedetele zilei: poetesa Ioana Greceanu şi Horia Gârbea, de data asta cu poezii (a cincea carte de versuri, după cum a ţinut să precizeze), iar într-altfel, romancier, dramaturg, unul dintre fervenţii/fermenţii vieţii literare din ultimele două decenii.

Toţi cei cinci în dispoziţie solemn-sărbătorească, tocmai potrivită unor lansări de carte.

Dar ce-mi fu dat să constat, aruncându-mi ochii roată (în Rotondă)? Mulţime de scriitori, nu doar cei din tablourile muzeului, ci contemporani de-ai noştri. "Care cum rar se întâmplă...". Ca mai niciodată. Îndeobşte văd la lansări familia reunită, solidară la bine şi la rău, rubedenii de-ale protagoniştilor, colegi de liceu, partea sentimentală, câţiva obişnuiţi ai unor astfel de sindrofii, "fursecarii", dacă încă nu s-a folosit acest barbarism... Şi multe-multe scaune libere - ale celor care promit, însă... (Ei niciodată nu se scuză, aceasta fiind încă o trăsătură dâmboviţeană, trainică, de neclintit...) Ori, de data asta, lume luminată şi anume: scriitori! Unde să notez? Notez aici: Cornelia Maria Savu, Simona Grazia Dima, Monica Mureşan, Gabriel Dimisianu, Florin Costinescu, Mihai Antonescu, Petru Solonaru, Ioan Groşan, Alexandru Ecovoiu, Baki Ymeri, Lucian Gruia, Paul Schuster-Stein, Adrian Mihalache, Alexandru Mica şi alţi confraţi, cărora nu le ştiu numele. (Îi veţi identifica Dvs în fotografiile de la eveniment. Sau altcândva, în arhivele fotografice ale lui Dan Vatamaniuc, neobositul fotoreporter MNLR.)
Dan Mircea Cipariu rosteşte nu multe fraze, reieşind că Horia Gârbea este un performer,de fapt a mai vorbit şi la lansarea de la sala Oglinzilor şi n-ar dori să se repete. Cartea de acum Trecutul e o sărbătoare are două părţi, mai consistentă i se pare partea a doua. O consideră cea mai bună carte a lui H.G. Cu poezia Ioanei Greceanu a făcut cunoştinţă doar parţial, în cadrul proiectului de mai an, Poezii la prima vedere. I se pare a fi vorba despre o continuare a expresionismului german. Laudă modul în care editura Tracus Arte a reuşit ca în ultimii doi-trei ani să publice nenumărate volume de poezie, toate de valoare, stârnind admiraţie dar şi fireşti invidii. Consideră că scriitorii ar trebui să se citească între ei, să-şi cumpere unii altora cărţile. I se pare că dacă 2000 de scriitori ar cumpăra o carte nou apărută de-a confratelui lor, acela ar începe să câştige, la tiraje mai mari. (Utopie, dar de ce să ne mirăm?! Cu creionul pe hârtie i-aş demonstra dlui DMC că un scriitor care cumpăra anual nu 2000 de cărţi ci doar 1000 nu are cum să-şi scoată paguba vânzând din propria carte, în loc de 50-100 de exemplare, ca acum, ci să zicem 1000, să admitem 2000. Pentru bunul motiv că drepturile de autor prevăzute în contract nu depăşesc 7-10% din reţeta cărţii...)

Florentin Popescu, (care din sală îl vizează pe Baki Ymeri, felicitându-l pentru nenumăratele traduceri de poezie românească ân albaneză şi invers, numindu-l "realmente o instituţie!), nu a citit precedentul volum al Ioanei Greceanu (Cu o sabie imprevizibilă începe ziua, 2007), în schimb pe acesta l-a citit şi recitit, îl consideră un discurs nu livresc, ci cu zone de meditaţie pe temele grave dintotdeauna, despre interioritate, despre întunericul din noi. Este o poezie neliniştită, I.G este o voce lirică extraordinară, cu totul aparte în peisajul poeziei actuale. Scrie o poezie ce intrigă şi care, fără a fi morbidă, conţine imagini tenebroase, chiar terifiante. Citează un fragment de poem şi opinează că, totuşi, nu este vorba propriu-zis de disoluţie, ci de un panteism fin disimulat. O poetă parcimonioasă în ceea ce publică, însă mai importantă decât atâţi alţi autori care ocupă, pe drept sau pe nedrept, prim-planul scenei lirice actuale. Despre Horia Gîrbea crede că vădeşte o influenţă nu neapărat din teatru, ca dramaturg în exerciţiu, ci se foloseşte de punerea în scenă a unor idei poetice ingenioase, convingătoare. E vorba despre o lirică mai narativă, despre parabole bine conduse.

Cornelia Maria Savu: Ioana Greceanu este o poetă în care cred. O primă bună impresie i-au făcut piesele citite în proiectul Poezie la prima vedere, cînd autoarea a avut o reală priză la public. A constata apoi că tinerii se interesează de personalitatea Ioanei Greceanu. Depistează lecturi bine asimilate din Lotreamont, din Paul Claudel, din Fernando Pessoa. "Cheia unei astfel de lirici ar fi o lentilă ce micşorează şi de care autoarea îşi lipeşte faţa". Sunt înscenări onirice, ale unui eu cu mai multe faţete, în căutare de profunzimi. O carte de citit şi de recitit. Apreciază că editura Tracus Arte a reuşit performanţa de a-i publica şi de a-i grupa astfel pe cei mai buni poeţi ai zilei. Despre noua carte a lui Horia Gîrbea crede că ne aflăm în cazul unui best-seller, o carte cu rapel la publicul cititor, dornic să guste spectacolul cuvântului. Astfel Târgul de poezie începe cu o dublă lansare în forţă.

Horia Gârbea, protocolar, grijuliu la capitolul Imagine, mulţumeşte vorbitorilor, editurii, dlui Manolescu pentru a-i fi citit cu creionul în mână poemele, făcând corecturi la literă la diacritice, şi pentru a-i fi scris textul de prezentare, chiar şi nouă ne mulţumeşte, ca participanţi simpatetici. Cu editura Tracus Arte a reuşit deja performanţa de a scoate primele 4 volume dintr-o nouă traducere integrală W. Shakespeare; ce-ar mai fi până la volumul XVI?! H.G., prevenitor, îşi spune părerea despre poezia Ioanei Greceanu: a citit-o mai întâi cu ocazia validărilor, a simţit că este total diferită de poezia personală, cu aspecte ludice, aici fiind vorba despre o poezie reflexivă, de profunzimi, nesupusă modelor şi modelelor. Texte lucrate cu fineţe, cu migală de orfevru, poeme preţioase, cu asimetrii stranii. "Nemişcarea umple nările mortului". Omniprezenta "moarte stinge lumina în locul nostru". "Pe cine recunoşti dintre cei care râd? "Mă urmează un mort inventat de mine."(îmi notez aceste vresuri de I.G., în timp ce se discută.) E totuşi o poezie mai ludică decât ar vrea să pară, opinează HG.: Această lirică vine dintr-un adânc al memoriei noastre culturale. Şi în cazul său, cheamă contrastul.

Cei doi ne citesc din volumele ce tocmai se lansează. Aplauze. Îmbulzeală la autografe.