Scriitorul zilei: Ileana Vulpescu, n. 21 mai 1932
De felul ei din judeţul Dolj, comuna Bratovoieşti, a terminat Filologie bucureşteană, 1953-1958 şi a devenit lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, contribuind ca redactor al alcătuirea Dicţionarelor limbii române, 1959-1975.
S-a remarcat şi ca prozatoare, dar abia cu Arta conversaţiei, 1980 a făcut vogă, un roman mereu reeditat şi care şi-a cucerit un public cititor fidel. De altfel romanul a fost dramatizat şi jucat cu succes pe scene bucureştene.
Marian Popa analizează acest roman şi îi găseşte abia abilităţi de intrigă, în manieră feministă, iar nicidecum un stil al conversaţiei strălucitor, eroina principală, considerată alter-ego al autoarei, a divorţat de un scriitor inconsistent ca personalitate, însă cu aere de vedetă şi, crescându-şi fiica, angajează o legătură amoroasă cu un om căsătorit, cu care va avea un al doilea copil, fără a se crampona de amant, oferindu-i libertatea socială. N. Manolescu nu o înregistrează nici măcar la Autori de dicţionar. Se pare că pune la îndoială temeinicia unui succes la acest nivel. Celelalte cărţi ale Ilenei Vulpescu nu mai stârnesc interesul fanilor, trecând aproape neobservate.
Opera literară: Rămas-bun (roman), 1975; Arta conversației, 1980 ; 1992,1994 ; 1993; Sărută pământul acesta (roman), 1987; Rămas-bun casei părintești (roman), 1990; Carnetul din port-hart (roman), 1996; Candidații la fericire (proze), 2002; Arta compromisului (roman), 2002 ; 2007; De-amor, de-amar, de inimă albastră, 2005; "Viață, viață, legată cu ață" (roman), 2007; "Pe apa sâmbetei" (roman), 2009; "Nota informativa batuta la masina" (roman), 2011;
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Vulpescu
http://www.jurnalul.ro/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/ileana-vulpescu-eu-consider-ca-omenirea-e-condusa-de-o-ipocrizie-fara-margini-si-fara-leac-577326.htm
Poezia zilei
Psalmul de taină
O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.
Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;
Unde ţi mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?
Tu ce nfiori pe seşuri plopii când treci din creştet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.
ion lazu: Fotografii, Pe dig, VII
E vai-şi-amar de femeile care trăiesc în umbra unor bărbaţi dominanţi, egocentrici, gongorici.
RăspundețiȘtergereŞtiu (cîte) ceva. Nu bîrfe, ci realităţi acceptate. Şi-n cam acelaşi manej se învîrteau destule menaje de vază. Nişte compromisuri, Domnul ştie în ce scop acceptate. Poate fiindcă rău e cu rău, dar mai rău fără... Postcutremur'76 m-am apropiat cel mai tare de această prestigioasă familie, fără s-o văd niciodată. Nici măcar de pe celălalt trotuar. Cred că-l delăsasem pe AP-P grandomanismelor lui, deşi eram sfîşiat că un ins ca el scrisese unele din cele mai mişcătoare compoziţii lirice din literatura noastră. În căutarea unui reper cît de cît moral, am poposit şi-n dreptul patronului de Arte & Meserie (parcă, nu alerg la raft spre conformitate). Aproape perfectele sale traduceri din frîncii medievali, cu caractere tipografice şi ilustraţii frizînd idealul estetic, m-au lăsat mut-admirativ. Aşa am cunoscut o stagiară care avusese privilegiul să fie mai mult decît o apropiată a familiei...
Am vrut să însăilez ceva despre evocată, dar uite unde-am ajuns... Încă un cuplu ce a probat că dictonul cu stejarul, cu nucul nu-i pour des prunes.
Recunoasc: Arta Conversaţiei n-am putut-o termina. În schimb, am avut privilegiul să vizionez aproape premiera (apăruse moda, nu ştiu de unde a mai multor "generale" ori avanpremiere; ori şi, şi...)ce se juca şi de două ori pe zi cu Dorina Lazăr în acel rol greu de interpretat. Circula zvonul că nu va fi premieră, că se va suspenda stagiunea, aşa că se juca la greu, dacă tot se repetase atîta.
Era o seară ploiasă, iar părculeţul, piaţeta din faţa Majesticului (parcă aşa-i spunea pe atunci) arăta ca o cutie de sardine descăpăcită. N-aveam bilete, dar am auzit că Horaţiu Mălăiele era la "bilete" şi am avut alături o passe-muraille care a strigat "domnu'Mălăiele, suntem de la Piatra"... Ne-a făcut semn discret să ne apropiem şi subt pretext că "sunt în delegaţie" am fost strecuraţi la un balconet din stînga. Se zvonea că autoarea era-n sală, dar eu n-am văzut-o. Cred că mai degrabă am auzit, decît văzut piesa, prin marea de umeri şi capete dinainte.
Legat de succesul unor cărţi, spre '75-'80, se aşteptau cu aviditate apariţiile în care zvonistica să circule că "se vorbeşte de regim" ori "se loveşte", altfel decît în stil realist-socialist aliniat.
Dar, cîte n-au fost doar zvonuri...
Oricum, pe atunci aveam şi bani pentru cărţi şi reviste, magazine, şi timp de lectură.
Unde naib-au zburat?
Am rămas la "Unde naib-am zburat" frază rostită cu durere de Culai... Ion Lazu, ori a obosit un pic, ori o ţâră (cum se zice pe la noi), îşi odihneşte sufletul. Nu ne întrebăm, întradins, dar eram obişnuiţi să-l citim şi să-i citim documentatele postări despre scriitori. Acum că tot veni vorba ("Arta Conversaţiei") face parte din frumoasele lecturi descoperite cândva de oricine. Eu unul m-am delectat cu acest roman. Şi, fiecare cuvinţel de acolo a mai constituit o piatră la temelia scrisului, sau despre cum ar trebui să se scrie. Aşteptăm în continuare veşti de la Ion Lazu.
RăspundețiȘtergereSă sperăm că s-a lăsat cu ceva Botez ori cu dor intempestiv de nepot...
ȘtergereNu poate fi, la datorie, chiar peste tot!
Dă-le, Doamne, Bine!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerePrintre picături, aşteptăm şi note ale acestui periplu geografic pe drumurile ţării. Nu de alta, dar însoţite de poze ne va da senzaţia că v-am fost alături la drum. Unii, ca moş Nechifor Coţcariul, alţii ca Thyl Ulenspiegel (zis Buhoglindă), fiecare cum călătoriră ţinând picioarele crăcănate pe măgarul lui.
RăspundețiȘtergere