Scriitorul zilei: George Bariţ, n.4 iunie 1812 - d. 2 mai 1893
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Bari%C8%9B
Poezia zilei:
O mare asemănare de destin cu Timotei Cipariu, acesta cu 7 ani mai mare, dar urmând aceleaşi şcoli şi militând toată viaţa pentru aceleaşi valori istorice-culturale româneşti - viaţă ce s-a continuat în ambele cazuri ale acestor patriarhi ai neamului dincolo de 80 de ani.... Bariţ însuşi dintr-o familie de preoţi greco-catolici (bunicul şi tatăl), a urmat o şcoală unitariană de la Trascău, între 1820-1824, gimnaziul la Blaj, literele şi filosofia la Cluj, iar în final Facultatea de teologie de la Blaj, fără ca totuşi să urmeze o carieră ecleziastică, ci dedicându-se uneia didactice, mai întîi la Braşov. Unde în 1838 înfiinţează Gazeta de Transilvania, prima publicaţie românească de dincolo de Carpaţi. Apoi, împreună cu deja amintitul Timotei Cipariu, fondează Astra de la Sibiu, al cărei secretar este la început, iar apoi devine preşedintele Asociaţiei. A îndeplinit în Ardeal cam acelaşi proiect cultural de fondator şi deschizător de drumuri precum Ion Heliade Rădulescu în Principate.
Un Dicţionar român- german, 1853-1854, un alt Dicţionar român-ungar, 1869. Editează o primă Enciclopedie românească în trei volume, tipărită la Sibiu, tot acolo editează în trei volume lucrarea esenţială a vieţii sale: Părţi alese din Istoria Transilvaniei pe 200 de ani din urmă. Ia parte la înfiinţarea Societăţii literare ce va fi premergătoare Academiei române, al cărei Preşedinte a fost începând din 1893. Publicase în 1881 un volum de teatru: Două drame familiare. George Bariţ, un nume sfinţit prin râvnă întru luminarea neamului său, intrat în istorie, în manuale, nume de străzi, de colegii, de institute, de premii, nume de glorie omenească pe deplin meritată.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Bari%C8%9B
Poezia zilei:
Ion Lazu
Facsimil
Facsimil
Dacă vrei o probă de talent, îmi spuse prietenul,
Rupând învelitoarea de pe o carte format mare
Pe care am desluşit. BIZANŢ,
Atunci ascultă aici: un copil
E un ochi în plus,
El întinde către tine o mână cu petale
Sau un nor – şi îmi arătă cu degetul
Aceste cuvinte reproduse în facsimil
Pe copertă, comentându-le:
Vei recunoaşte „o mână ca un nor” nu e de colea...
Într-adevăr, ăsta da talent!, i-am răspuns
Pe deplin convins.
Şi în timp ce mă minunam
Cât de bine cunoaşte el vechile hrisoave,
mi-am dat seama că îmi vorbise în vis.
25 septembrie 1983
Fotografii de autor:
Fotografii de autor:
Emţionant Poem!... Să nu te pui cu Animalele, Gîzele, Puii, nici Copii-i, că te dau cu cracii-n sus...
RăspundețiȘtergerePoze de o indescriptibilă emotivitate: confirmă cestia cu poza face cît un univers de zise.
Bariţ - un alt bariş/barij, pentru începuturile românilor în Ardeal. Tulpan sănătos, nu schelălăiturile de după.
Şcoala Ardeleană -şcoala alui meu suflet.
NB: priviţi la subtitlul Gazetei şi Luaţi Aminte!... la Alfabet.
Da, binecuvântaţi animalele şi copiii! Mă declar rob pe veci la poarta Naturii cu toate ale sale minuni. "Căci de iubire nu te mai saturi / Suflete cu alveole sparte!", cum scriam cândva...
RăspundețiȘtergereIar cât despre Şcoala Ardeleană, numai bine, acum şi în veci recunoştinţă. Însă am bănuiala că aici e şi mâna papalităţii, care îi încuraja pe pe la Vatican, anume ca să nu piardă Ardealul, râvnit de ortodoxie, ameninţat de Ţarul. Iar ideea că de la Râm ne tragem, salutară, mană cerească la primejdia desnaţionalizării, ea a avut în timp şi reversul ei. Au fost obturate de la cel mai înalt for toate căile spre trecutul daco-getic - şi fapt e că şi azi, cu mijloacele post-modernităţii şi ale informaticii, care ar putea în foarte scurt timp să pună lucrurile în adevăraţii lor termeni, onor Academia nu se clinteşte, nu iniţiază, nu girează măcar, ci descurajează orice cercetare, mai ceva decât hulita Inchiziţie. Spun asta numai între noi... Un gând bun, Lazu
Da, am ales întradins din mai multe variante de primă pagină ale mătuşii Wiki, pe cea iniţială, cu alfabet corcit; iar peste 10 ani titlul se scria numai cu litere latine. Dar cât de emoţionante sunt aceste începuturi formatoare de cultură, aşa cum ni s-a transmis până astăzi.
RăspundețiȘtergereLazu
Eminovici, gimnaziastul, Familia-istul, copistul la Bot'şeni, cam la fel scria Pane Ionule...
RăspundețiȘtergereŞi Nimeni nu-l dubita de român, dar nu şi de roman.
Iar, greşeala cu "noi de la Rîm ne tragem", nu-i doar a ŞcArd, ci şi a unor hronicari recent-post-ştefanizi, care-au urlatu şi anatemizatu'contra băsnuitorilor anteriori.
În a cui soldă fură ăia, de scriseră cele basne, inemii şi giudecîţii de ruşine?