marți, 29 septembrie 2015


Poezii din Basarabia: 
Dumitru Crudu - La revedere, Tată


***
M-am așezat în genunchi lângă tine
și m-am pus pe ascultat.
chiar dacă nu te mai mișcai din pat.
stăteam în genunchi și așteptam să reînvie
trecutul mut,
marea ta slăbiciune.
o poveste izbucnind din tăciuni
sub ochii mei.
o lumânare care să se aprindă singură.
sub ochii mei.
un pahar
să se bea singur.
m-am pus pe așteptat.
acum-acum se va întâmpla ceva.

***
tatăl meu uneori dormea
în cimitir
culcat lângă mormântul
mamei
ziua în amiaza mare,
vara,
pe covorul de iarbă verde
și soră-mea îmi spunea
lasă-l
nu-i tulbura somnul,
lasă să-și împlinească somnul,
o să se trezească
atrunci când o să-și refacă puterile
și noi discutam
despre una, despre alta
în timp ce tata dormea între noi,
încolăcit sub vișinul
înflorit,
deasupra mormântului mamei
ca un prunc în burtă,
nu sforăia,
nu vorbea în somn,
pur și simplu dormea
și se trezea înainte
să plecăm
și mergeam acasă
să ne apucăm de făcut
una sau alta, dormea,
pe locul unde
acum
zace sub pământ.






Scriitorul zilei: Ernest Verzea, n. 5 oct. 1917 -  d. 29 sept. 2003

       Imagini pentru ernest verzea imagini
Fiu al unui subdirector de minister, s-a născut la Bucureşti, a început liceul în Capitală, l-a continuat la Călăraşi, întrerupându-se pentru a deveni ucenic la Griviţa, apoi mic funcţionar tot acolo. Urmează studii de arte plastice, în atelierul lui Jean Al. Steriadi. Va deveni redactor la revista Vieaţa a lui Liviu Rebreanu, 1941-1944. Frecventează cenaclul Sburătorul, dar şi cursurile de perfecţionare în franceză de la Institutul Francez. La recrutare, a fost selectat pentru a lucra la editarea unui studiu coordonat de N. Iorga.  În 1944, publicând un poem defetist, prezentat ca traducere din Li-Tai-Pe, a fost trimis în lagărul de la Tg. Jiu. Între 1945-1948 este şef de cabinet la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, apoi şef de cabinet al lui Ştefan Voitec. Concomitent, urmează Literele şi Filosofia, absolvite în 1948, iar în 1950 devine licenţiat şi în Drept. În 1950, este exclus din PMR, pentru cu alţi 15 scriitori, învinuiţi de a nu fi lăudat corespunzător realizările noului regim. Vizitat de un unchi fost deputat PNŢ, este arestat împreună cu soţia, deţinut între 1950 şi 1955. (Nu excludem ipoteza că în acest mod josnic, Şt. Voitec s-a debarasat de un colaborator inflexibil.). Eliberat, va lucra vreme de 12 ani ca paznic în parcul Herăstrău. Oricum, revine în lumea publicisticii abia în 1968. Între timp îşi desăvârşise cunoştinţele de pictură murală medievală la Patriarhia Română. Din 1968 până la pensionarea în 1977 a fost redactor la revista Forum.
A debutat încă în anii de dinainte de război, publicând cronici literare, teatrale, cinematografice şi de artă plastică, reportaje, interviuri, anchete. Cele trei plachete de versuri apărute înainte de război, în tiraje confidenţiale, n-au stârnit ecoul meritat. Ca de altfel şi cărţile editate după cele două decenii de interdicţie. A scris totuşi o poezie  elevată, de talent, intimistă, clară, sobră, calmă, neostentativă în vreun fel, "pură, palidă, în vârful picioarelor", după verdictul lui Geo Dumitrescu (care ştia el ce ştia...). 
S-a întâmplat să-i fiu lector la volumul Itinerarii oxidate, editat la Vinea în 1999, cu o prefaţă de Emil Manu, un portret de N. Hilohi şi un desen de Vasile Dobrian.  Am moderat lansarea volumului, în prezenţa autorului octogenar şi a câtorva supravieţuitori ai ceauşismului, la Rotonda Muzeului Literaturii Române, în pragul anului 2000. Un om de o modestie, urbanitate, delicateţe şi cumsecădenie prea rar întâlnite la actanţii vieţii noastre literare. Însă precizez imediat: o delicateţe a demnităţii, a unei înalte păreri despre menirea Artei şi despre rostul artistului în societate, cu respingerea oricăror compromisuri şi malversaţii. S-ar explica astfel de ce nu s-a străduit să-şi facă un loc în faţă, în lumea literară şi artistică a vremii (precum colegul de generaţie Geo Dumitrescu, , comentat iezi la Scriitorul zilei...), dar şi de ce a făcut lagărul de la Tg. Jiu şi apoi 5 ani de puşcărie atroce, dejisto-stalinistă.Incompatibilitatea cu structurile dictatoriale.

Opera literară: Îngeri de lut,  1933; Fugarnice, 1935; Uzina umbrelor tangente. Cântece mecanice, 1937; Alter ego!, 1942; Grădina cu portocali din norul 43, cu un portret de Eugen Drăguţescu, 1943; Portative pe sol, în văzduh şi pe ape, cu un portret de Silvan, 1944; Experienţe, 1949; Sub suliţele stelelor,  1950; Litoral sintetic, cu cromaje, coperta şi 14 grafointuitive ale autorului, 1968; Pasărea inimii, cu ilustraţii de Vasile Dobrian,  1979; 10 poeme,  1979; Combustii, cu un portret şi desene de Alexandru Ţipoia, 1980; Crepuscularia, prefaţă de Gh. Bulgăr, cu un portret de George Tomaziu, 1992; Itinerarii oxidate, prefaţă de Emil Manu,  1999; Îmblânzitorul muşcătoarelor nelinişti, prefaţă de Valeriu Râpeanu, postfaţă de George Anca, cu un portret de Dragoş Morărescu,2002. Antologii: Creaţia în artă văzută de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Lucian Blaga...,  1994.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ernest_Verzea
 http://agonia.ro/index.php/author/0035677/index.html


Poezia zilei, Ernest Verzea

Mirajul sfertului de pâine

Ce-o fi cu sfertul meu de pâine azi?
Împrăştie o boare delicată:
o trag în piept, şi parcă mă îmbată
ca freamătul pădurilor de brazi…
Mă uit atent şi nu-mi vine să cred
cât e de mic! Dar ce nu-mi aminteşte!
piftii, sarmale, saramuri de peşte,
şi mă calific: un vulgar biped.
Pe dinafară, coaja ruginie
mă ispiteşte s-o ciupesc neîntrerupt…
ori, să-l înghit având, dedesubt,
pufos şi proaspăt miezul mă îmbie.
Ce praznice o să trântesc cu el!
şi aprioric jubilez în gând
că mă vor delecta, în fine, rând pe rând:
cârnaţi, salate, sau costiţe de purcel!
Acum, mă simt aproape fericit -
şi cum îi sorb aroma încă-odată,
îmi pare că miroase… a ciocolată!
deci, voi avea şi-un “dulce” la sfârşit.
Dar, într-o clipă, insolitul vis gingaş
s-a risipit: vii, aburii de pe culoar
vestesc hârdăul care ne aduce iar,
aceeaşi porţie de… H2O cu arpacaş!


Copacii din văzduh

Pe orizontul noptatic jefuit,
Copacii de cristal, aerieni,
Neîncetat agită, pianizate frământări:
În paradisul oscilant al ramurilor
Vibrează lung super-melancolii autumnale…
Sub stele însă,
Mai departe de marile uzine siderale,
Sticlesc înfiorate linişti, elegii.
Atunci,
Întruchipare rece,
Ochiul mi-l desfac din lut
Şi vibratil îl urc pe cer, în grădina lui cu portocali
Din norul 43
În vreme ce ascult
Cum şuieră adânc Necunoscutul, în glasuri tremurânde!


Interior

Vreau un cântec înalt
Şi subţire ca un delir de fum rătăcitor…
Să se ridice sus,
Din drum…
Peste moarte, peste văi, să sboare lin,
Peste frunzişul anilor tăi,
Şi ca o pasăre bolnavă
Să se stingă’n pelin…
Pe bărăganul gândurile noastre de venin,
E frig… Nici o lumină
Şi noaptea asta adâncă-i atât de străină.
…………………
Da, striveşte-mi sufletul în mână: e bine…
Şi soarbe însetată din el ca dintr’un ciorchine
Licoarea tuturor tăcerilor de seară înturnată
În mătasea anilor tăi de-arătare ciudată.
Luminat de melodia înaltă a unui cuvânt
Să cresc zâmbet de zăpezi târzii
La rădăcina unui gând, prin livezi,
Vezi,
E atât adânc sub fiece întindere de pleoapă
De par’că ar prăvăli
Torent de urlete ‘nfundate,
O mână uriaşă, poate-o groapă!…


Mal du siècle

Dantelată îți prelingi făptura,
Cercuri, văluri și priviri adiacente,
Ritm spumos între jupoane indecente,
Frânge pieptul, rotujindu-ți gura.
Sub balcoane vechi rugina șterge anii,
Mor atâtea primăveri pe sânii tăi,
Sau în ierni topite, lunecând pe sănii zurgălăi,
Suni cadențe moarte peste flăcări stranii!
Luna-ți pune diadema rece-n păr,
Un pian împrăștie dureri mărunte
Mâinile aleargă albe – și se aștern brumate -
Peste clape, peste frunte,
Cine plânge acum, Chopin sau Weber?…
Te-ai întors din drum când l-ai văzut aseară,
Luneci iar din vis în ireal…
Peste orele-ți bolnave, sufletul se scurge gol, banal
Lâncezind dureri adânci în ochii mari de domnișoară.
Frigul toamnei mătură alei pustii,
Parcul solitar începe încet să moară,
Vântul suflă’n lumânări de ceară
Peste goana frunzelor, uscate melodii…
Rece poleind cu-argint copacii; noaptea,
Te răsfrânge clar în unda apei grea,
Boala verde a apelor inundă sufletu-ți de catifea,
Și te-adoarme încet, în umed paradis, albastru, moartea…

(din Itinerarii oxidate, ed. Vinea, 1999)


Alţi scriitori:
Iorgu Iordan, n. 11 octombrie1888 -d. 20 septembrie 1986
Virgil Ierunca, n. 16 august 1920 - d. 28 septembrie 2006.


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007 
  

19 nov. 07. Celelalte exemplare din Himera n-au sosit la Tîrg, dna Cristina Chiriac promite că mă va anunţa imediat ce apar la stand. Aura Christi l-a programat pe IM la un interviu TV Cultural duminică la 12-12:30; ar fi grozav, numai să fie IM în formă, ceea ce nu prea cred; căci, dându-i amicului un al doilea telefon, fiindcă la primul mi-a răspuns cu Dvs. şi că lucrează, nu poate conversa..., de data asta îmi spune că n-a văzut cartea şi nu ştie dacă va apărea la târg. Dar că cu Himera am scos un rahat de carte. Iată omul, cu litere mici de tot. Mai exact neomul. Boală psihică fiind, curată patologie să nu te poţi bucura, cu cartea în mână, nici de momentul fugar al apariţiei sale, nici de copertă măcar. Doar a exclamat: Şi cu câtă fervoare am scris la ea! Iar acum, blocaj afectiv total.

Însă care să fi fost pretextul supărării sale, nu motivul propriu-zis? Oare faptul că soția i-ar fi spus că partea mea e mai interesantă şi mai măiestru scrisă? Nu-l duce mintea că o soție se simte incomodată de câte ori bărbatul ei face incursiuni în tinerețea sa?
(din Cîștigul și pierderea, în manuscris)
Va urma


Ion Lazu - Fotografii basarabene, III: Voevozii...




Locul acțiunii. Crama domnească