Scriitorul zilei: Valeriu Râpeanu la 80 de ani, n. 28 sept. 1931
Consemnare: Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret, în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din actiivitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-a reînodat firul Festivalului internaţional George Enescu; şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai maestrului. Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman. Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie. Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc, totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc. Trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare.
Lucrări de referinţă:
• George Mihail Zamfirescu, 1958; • Noi şi cei dinaintea noastră, 1966; • Vlahuţă şi epoca sa, 1966; • Călător pe două continente, 1970; • Interferenţe spirituale, 1970; • Pe drumurile tradiţiei, 1973; • Interpretări şi înţelesuri, 1975; • Cultură şi istorie, 1979; • Cultură şi istorie, vol. II - Nicolae Iorga - Gheorghe I. Brătianu, 1981; vol. III - Nicolae Iorga - I.G. Duca, 1989; • Ţărmul unde nu ajungi niciodată, 1983; • Memoria şi feţele timpului, 1983;• Scriitori dintre cele două războaie, 1986; • Nicolae Iorga. La vie de l’histoire et l’histoire d’une vie, 1989; • Nicolae Iorga - Mircea Eliade - Nae Ionescu, 1993; • Nicolae Iorga, 1994; ediţia revăzută şi adăugită, 1999); • Enescu Contribuţii documentare, Reconstituiri, Interpretări, 1998; • Orientări în cultura română modernă, 2001;• Nicolae Iorga - 1940-1947, vol. I, 2001.
Ediţii critice, studii introductive, note, comentarii...
Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Valeriu_Rapeanu
Alţi scriitori:
Vasile Pârvan, n. 1882
Chiril Tricolici, n. 1924
Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2007
12 nov. 07. Aseară, telefon lui Iane. Cuc şi altă pasăre. Ca şi Didi, care făcea pe zmeul şi durul – dar e vorba de slăbiciune, de laşitate, de un suflet de muiere, fără vână, prea milos de sine însuşi. Martiriul de a trăi lângă un asemenea om.
Îmi telefonează
pietrarul Ionescu, precum că CC e de negăsit; nu-i răspunde nici lui Tamaş,
vărul lui. Ce om! zice. Şi a luat banii. În rest, a fost prea frig în atelier,
plăcile vor fi gata în 2-3 zile.
Dă telefon Aura Christi
şi aranjăm lansările de la Târg, o pune şi pe Lidia să recite din Bacovia, iar
lansarea mea şi a lui Murgeanu va fi sâmbătă la orele 13. O pun printre vorbitori şi pe Mara Magda Maftei, ASE-ul o
presează să-şi dea teza. Neîmpliniri în viaţa personală.
Ilinca D. vrea să
vorbim despre placa memorială pentru părinţii ei – şi despre altele. Mâine să
duc la printat interviul tv cu Marian Drăghici. Rezolv cu fragmentele din
recitalul Lidiei, trimit câtorva amici prietenilor, inclusiv lui Alvaro Giraldo din
Columbia şi imediat răspunde M. Lăzărescu de la Sibiu, cu frumoase cuvinte.
Ceea ce mă încurajază să trimit alte fragmente, altor amici.
15
nov. 07, joi. Mare succes al Lidiei la Galaţi, în faţa unei
săli de peste 80 spectatori, așa că înainte de începere s-au mai adus două
rânduri de scaune. O sală foarte receptivă, care apoi a aplaudat în picioare.
Lidia în mare formă, recitalul ei durând aproape o oră, în cele trei limbi. S-a
filmat tot şi s-au făcut numeroase fotografii pe care le aşteptăm la Târg. Tare
inimoşi oameni la Casa Corpului Didactic, o secretară ucrainiancă, părinţii
deportaţi, insistă să-i dau o carte cu autograf. Un critic şi poet Viorel
Ştefănescu, cu care discutăm în acest timp, se dovedeşte în miezul vieţii
literare. Directorul Nazarie a reuşit o mobilizare de zile mari, iar receptivitatea
sălii i-a dat aripi Lidiei, spre admiraţia verişoarei mele.
Va urma
Ion Lazu - Fotografii de la sărbătoarea poeticească din Basarabia, I : Drumul; prima zi...
Întîlnirea cu cititorii de la Universitatea Ion Creangă:
Va urma
Ion Lazu - Fotografii de la sărbătoarea poeticească din Basarabia, I : Drumul; prima zi...
Întîlnirea cu cititorii de la Universitatea Ion Creangă:
Citește Mircea Bârsilă |
Daniel Corbu |
Ion Lazu |
Maria Pilchin |
Teo Chiriac |
Nicolae Spătaru |
Monumentul scriitorilor încarcerați, deportați, uciși... |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu