duminică, 13 septembrie 2015


Scriitorul zilei: Sanda Movilă,  n. 15 decembrie 1900- d. 13 septembrie 1973
       

Fiica unui mic negustor argeşean, s-a născut în comuna Cerbu, a urmat Literele şi Filosofia la universitatea din Bucureşti, secţia română-franceză, după care a devenit funcţionară la Ministerul Învăţământului Public, ocupându-se de editura casa Şcoalelor. Soţia lui Felix Aderca, temperament năvalnic, în largă desfăşurare, ceea ce pe parteneră a aruncat-o în umbră.
A debutat cu poezii şi a frecventat cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu schimbându-i numele din Maria Ionescu în Sanda Movilă. Face parte dintre cele 6-7 prozatoare care s-au afirmat în Interbelic, dar dintr-un motiv sau altul nu au avut receptarea cuvenită, excepţie făcând H.P. Bengescu. Fire retractilă, nerăzbătătoare, a scris romane în care dragostea sau mai exact erotismul, sub forme neobişnuite, ciudate dacă nu de-a dreptul morbide, este tema centrală, determinând desfăşurarea epică, îndeobşte cu finaluri crâncene: sinucideri, omoruri, nebunie, declasare etc. Adolescente care iubesc simultan doi băieţi, iubiţi morţi pe front, răzbunări din dragoste, adultere, mutilări sufleteşti şi automutilări, toate pe fondul ravagiilor pe care le-a pricinuit Primul război, dar şi neînţelegerea, lipsa de comunicare, neîncrederea în sine şi în partener, toate acestea analizate credibil, însă fără anvergura care să le facă interesante pentru publicul cititor din generaţiile succesive.
Opera literară: Crinii roşii, 1925; Desfiguraţii, 1935; Nălucile, 1945; Călătorii, 1946; Marele ospăţ, 1947; ediţia (Viaţa în oglinzi), 1970; Fruct nou, prefaţă de Octav Şuluţiu, 1948; Pe văile Argeşului, 1950; O vară la Şipotul Fântânilor, 1957; Neuitatele călătorii, 1958; Câte se petrec pe mare, 1962; Versuri, prefaţă de D. Micu, 1966; Desfiguraţii. Nălucile. Viaţa în oglinzi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugenia Tudor-Anton, 1990.
Citiţi mai mult: http://www.crispedia.ro/Sanda_Movila
http://agonia.ro/index.php/author/0033105/index.html
http://www.observatorcultural.ro/Povestea-prozatoarelor-din-interbelic*articleID_26144-articles_details.html


Alţi scriitori:
Mihai Stoian, m. 2005
Elvira Bogdan, n. 1904
Edgar Papu, n. 1908
Eugen Schileru, n. 1916
Sergiu Al-George, n. 1922
Ioanichie Olteanu, n. 1923






Poezia zilei: ion lazu
(Din Sonetele verii )



Flori Lidiei!

Flori pentru Lidia! Numai atâta zic
Atunci când mă opresc la florărese.
Şi ele-ntind buchete pe alese
Din toate să-l aleg pe cel mai şic!


Nu-s vorbe căutate, să le-adun,
Din glasu-mi florăreasa înţelege
Că Lidia-i regina. Şi-mi alege
Flori minunate pentru ea, duium.


Ce tare s-ar mira dacă i-aş spune
Că Lidia iubeşte flori de-a rândul:
De spin, de boz, ce-ţi amărăsc şi gândul
Da-i amintesc de-a satului minune...


Că nu-i mireasmă mai îmbătătoare
Decât copilăria, sfântă floare.

29 august 2011.




Ce-i e sonetului...


Pe-un sfert de coală, ba pe o optime
Îmi scriu sonetul. Şi ce bine-ncape!
Am doar un pic de grijă – să nu scape
Peste răscol chiar Rima printre rime...


Cam asta fac. Prin casă-s o mulţime
De coli rămase din mai vechi etape.
Le-mpăturesc, le tai, le pun în mape –
Într-asta sunt deja la înălţime.


Ce-i e sonetului să-şi toarne forma
Lui genuină-n ăst chenar select,
Scornit de omenescul intelect
Spre-a împăca informul şi cu norma...


Că azi, când ştiu la rime cum stă treaba,
Sunt numai bun de-ntors pe arii pleava...

29 august 2011.




Tăcerea


Să fie-o admiraţie subită
Motiv pentru tăcerea-ţi obstinată,
Faţă cu avalanşa-mi declanşată
De poezii sclipind ca-ntr-o pepită?


Să fie au respectul ce-l implică
Ăst autore, muşchii când şi-arată
Şi dând sonet după sonet pe dată,
Un soclu de-azi pe mâine îşi ridică?


Sau e perplexitatea: Cum adică,
Un ins ce tace zece ani pe-o rimă,
De-odată dă la spate, anodină
Tăcerea lui, şi-n scări grozav s-ardică?


Sau totuşi e invidia robustă,
Mereu aceeaşi: rece, justă, frustă...

29 august 2011.



29 iulie 2015. Ion Lazu și Ben Todică participă pe Skype la sesiunea anuală ARA - Frascati, Italia, cu tema Scriitorii români din exil.


Prezintă prof.univ. dr. Ileana Costea, coordonatoarea temei; participă scriitoarea Doina Uricariu, directoarea ICR New York.


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2007
                                                            

27 sept. 07. Trimit prin mail listele cerute de Stelian Tănase,  să vadă ce și cum, şi expediez cele două adrese la primăria sector 3. Labiş şi Isanos-Camilar, plus cele trei adrese: Bengescu, I.M.Sadoveanu şi Duiliu Zamfirescu – ca să am ce alerga mâine.
Telefon de la colegul de liceu Niţu, venit pentru „revizie tehnică anuală”, cum îi place să spună; stabilim să ne vedem sâmbătă. Lidia a aranjat ca la recitalul ei să vină şi Dorli Blaga. A dat o tură pe la două licee şi a obţinut promisiunea că elevii vor participa la recital. S-o văd şi pe asta...
Habent sua fata libelli – Fiecare carte are destinul ei. Soarta, norocul de a se face cunoscută în lume sau nenorocul de a nu stârni niciun ecou, după cum zodia îi e favorabilă sau nu. (În momentul de față, de publicitate turbată…) Dar înţelesul întreg al acestei aserţiuni se extinde şi asupra momentului în care autorul a scris cartea. Sub o zodie bună sau dimpotrivă. Concret: ce ar fi ieşit din Veneticii dacă aş fi scris-o nu înainte de 96, ci înainte de 80 – în cazul că politicul nu m-ar fi împiedicat, cum a fost de fapt? Nu ştiu de ce avantaje ar fi beneficiat, de tinereţea spirituală, de inspiraţie, de creativitate etc..., dar mi-e groază să mă gândesc cât de săracă ar fi fost de exemplu partitura lui Timofei, dar şi cea a lui Grigore, cea a Verei. Să spun că politic îmi era imposibil să atac o astfel de temă e prea puţin – voi conchide că de fapt pe-atunci nu aveam experienţa de viaţă necesară, iar dramatismul poveştii ar fi căzut în gol fără susţinerea omenescului din textura cărţii. (Însă, pe de altă parte, dacă eu m-aș fi mișcat oportun și, nepierzânt timpul cu mișcări de stradă, m-aș fi concentrat asupra acestui subiect arzător și aș fi scos romanul la 2-3 ani după Decembrie, când exista o foame de literatură și cartea apărea în tiraje pe măsură, de sute de mii de exemplare, cu totul alta ar fi fost soarta Veneticilor, nu?)
Revăd Veneticii pentru ediţia definitivă şi trebue să constat că sunt cu deosebire mulţumit de partitura lui Timofei din Veneticii 1; și iată un lucru de mare efect, pe care l-am prezentat fără măcar să-mi fi dat seama: Vera şi Grigore vin în satul de pe Olt cu iubirea lor, iar Timofei cu eşecul lui. Idem Mihail.

 Va urma



Fotografii estivale...