Scriitorul zilei: Gheorghe Schwartz, n. 14 sept. 1945

    

Lugojan dintr-o familie evreiască, tatăl funcţionar, mama profesoară de pian, şi-a făcut şcoala primară, gimnaziul şi liceul în urbea natală (bacalaureat în 1963), după care a urmat Universitatea clujeană, facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Limbă şi literatură română (licenţa în 1968). Vine la Şcoala specială din Arad, unde va fi profesor, apoi director; din 1990 lector, apoi profesor universitar la una sau alta dintre cele 3 universităţi arădene (un doctorat în anul 2000); din 2003 director al Institutului European.

A debutat în 1969 în Familia cu două proze scurte şi de atunci încoace a colaborat necontenit la cca 80 de reviste din ţară şi străinătate. Debut editorial 1972, romanul Martorul. Membru al USR din 1976, iar din 1990 în Consiliul de Conducere al USR, prozatorul a scris vreo 25 de romane sau culegeri de nuvele şi povestiri - în total spre 10.000 de pagini, căci îndeobşte cărţi de peste 350 pagini...

Încă de la debutul editorial, diferiţi exegeţi au referit despre prozele sale, vorbind despre una sau alta dintre calităţile şi înzestrările de prozator ale acestuia, desigur: talent, înteligenţă artistică, deşteptăciune, imaginaţie, fantastic; l-au considerat ucenic neascultător, kafkian, prozator ieşit din norme, cu imaginaţie delirantă - totuşi cu subînţelesul că aceste numeroase virtuţi nu au asigurat încă producerea capodoperei. Oricum, nu se ştie ce reacţie ar fi avut cobreslaşii într-ale prozei dacă i-ar fi citit scrierile -, dar mai curând aceasta nu se întâmplă, măcar la noi -, însă de-ar fi citit aceste exegeze, desigur ar fi avut motive de îngrijorare, chiar de teroare: Gh. Schwartz ne surclasează fără probleme!

Fapt este că autorul nu a avut până de curând decât o cotă medie, totuşi. Nivelul s-a ridicat întrucâtva prin apariţia ciclului lugojan, cu subiecte din Interbelic, Pietrele, A treia zi, Spitalul, aceasta din urmă fiind o parabolă ce pleacă de la rebeliunea legionarilor ca să se încheie într-o notă deznădăjduitoare, în care legionarii şi evreii ostracizaţi vor colabora... Un salt important realizează Gh. Schwartz cu ciclul epopeic Cei o sută, o parabolă a civilizaţiei, privită dinspre evreitate, pornind de la Căderea Babilonului sub perşi, cu părăsirea Cetăţii şi continuată cu povestea, pe parcursul a 10 volume, a o sută de generaţii succesive de evrei migratori: la Alexandria, Atena, Constantinopol, Roma etc, dar până la urmă şi în Dacia lui Deceneu şi în Sciţia, deci în locuri şi momente care într-un fel sau altul au făcut istoria - iar ceea ce nu reuşesc să facă sau să influenţeze sau să inducă protagonişti, aceşti o sută de bărbaţi care reinventează ciclic istoria, în succesiune paternă, de la o generaţie la alta (căci de fiecare dată este vorba nu despre personalităţi marcante ale istoriei, ci despre cei din umbra acestora), va suplini de fiecare dată un dublu al acestora - Scribul ce-i însoţeşte pretutindeni în această rătăcire prin timp şi istorie. Schimbând după caz cele mai felurite registre: mit, cronică medievală, dialog, basm, nuvelă fantastică, paradox şi parabolă, acest ciclu, influenţat de romanul german şi de epopeea populară, bazat pe apelul la cele mai importante surse clasice, inclusiv Dialogurile platoniciene, este oricum am lua-o, o întreprindere romanescă fără precedent în literatura română. N-ar fi de mirare ca odată cu acest ciclu romanesc, singular ca anvergură, ceea ce păruse un "prea-mult" în scrisul autorului, nesusţinut printr-o justă echilibrare a construcţiei romaneşti, să îşi obţină de data asta împlinirea într-o operă durabilă, căci valabilă literar, pe toată întinderea sa.

În a sa istorie critică, N. Manolescu îl trece la „Scriitori de dicţionar”. Marian Popa, mai laborios, pe spaţiul unei coloane şi un sfert, ia la rând titlurile şi se arată doar parţial convins de prestaţia autorului, inclusiv în privinţa ciclului Cei o sută, apreciată ca probă a unui "maestru al exagerării, seducător...". Pe când scriitorul de ficţiuni, musai să-şi urmeze destinul.

Opera literară: Martorul, roman, 1972 ; Ucenicul vrăjitor, proză scurtă, 1976; Pietrele, roman, 1978 ; Orele oraşului Arad (în colaborare)1978 ; A treia zi, roman,1980 ; Spitalul, roman, 1981; Efectul P., roman,1983; Maximele minimele, proză scurtă, 1984; Castelul albastru, proză scurtă, l986; Om şi lege, roman, 1987; Cei o sută – Anabasis, roman, 1988 ; Cochilia, roman, 1992 ; Sirene, (în colaborare), 1992; Cei o sută – Ecce homo, roman, 1993 ; Procesul – O dramă evreiască, roman, 1996; Cei o sută – Oul de aur, roman, 1998; Paranoia Schwartz, proză scurtă, 1999; Cei o sută – Mâna albă, roman, 2000; Teatru (în colaborare) ; Cei o sută – Vara rece, 2004 ; Cei o sută – Axa lumii, 2005 ; Culoarul templierilor, 2008, Secretul Florenţa, 2010; Bastonul contelui, 2012 ; Diavolul argintului...Citeşte mai mult:http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/membri%20usr/arad/schwartz%20gheorghe/schwartz%20gheorghe.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Schwartz

http://www.romlit.ro/gheorghe_schwartz_martor_rtcitor_prin_istorie

http://revistacultura.ro/nou/2011/11/gheorghe-schwartz-%E2%80%9Etreziti%E2%80%9C-legionari-initiati/

Alţi scriitori:

Costache Conachi, n. 1778

Geo Bogza, m. 1993

Poezia zilei: Ion Lazu

(din Sonetele verii)

Omizi


Omizile-și pornesc migrarea sumbră
Pe-alei, prin iarbă şi-n temutul trafic -
Că au şi ele de-mplinit un grafic
Ce fiecărei specii îi incumbă.


Prin soare clocotind, prin neagra umbră,
Pe mii de fire-n derulare fină –
Un front de mini-tancuri-gelatină
Mereu strivite, care însă umblă...


Au fost un pic de scai pe-o frunză moartă,
Dar au puit, au ros şi-au ars tot dudul
Şi-acum năvală dau. Iar Nordul, Sudul
De groază tremură - și fug din hartă.


Copacii-s goi, grădina toată-i arsă
Şi prin ferestre cad acum în casă.
29 august 2011.




4 bătrâni


Patru bătrâni albiţi, cu şepci cu tot,
Pe-o bancă-nghesuiţi ca-ntr-o nacelă,
Ieri se jurau că nu mai merg la vot,
Azi de femei vorbeau, de daravelă.


Ascunşi de soarele care devoră,
(Aceste patru mutre cam suspecte)
Pierduţi parcă-n alt veac şi-n altă oră,
Fantome-mi par, vorbind şi albe spectre.


Degeaba-mi spun: E-o bancă oarecare,
Unde cei patru bătrânei se-aburcă –
Poate-i spre Rai o sală de-aşteptare,
Sau către Iad, un drac să-i ia în furcă.


(De unde şi sugestia acelei
Înghesuieli în pântecul nacelei...)
30 august 2011.





Rarul umple carul...


Am scris târziu, am scris cu amânare,
Paralizat de teamă, de sfială.
N-am dat la versuri, la femei năvală,
Mi se păreau o taină mult prea mare.


Apoi am scris, dar fără-nverşunare,
Ci alegând atent şi cu migală
Şi Poeziei dând veşmânt de gală
Să iasă-n lume ca la sărbătoare.


Dar timpul o concluzie impune:
Scriind arar, nu scrii versuri mai bune...
Şi-am dat deci drumul firii ce se-ntrece –


„În zece zile-am scris sonete zece”.
Acum văd clar şi resemnat pot spune:
Scriind mai des, nu scrii versuri mai bune...
30 august 2011.



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2007

10 oct. 07, miercuri. Aseară șoferul pietrarilor Cătălin C. dă telefon că nu poate veni, are grave probleme pe şantier. Așa că azi nu ies, revăd virgulele la V.-1 tehnoredactat şi încerc să trimit mesaje pe calculator, dar nu avem net. Câteva telefoane ca să obţin aprobări pentru Dragoş Vrânceanu, Petre Pandrea, Paul Zarifopol. Pentru I-M. Sadoveanu nu-l prind pe Lungu. Idem pentru Iuga.

Spre seară A. dă telefon, s-a angajat la o firmă cu 12 milioane pe lună, în domeniul întreţinere calculatoare.

Telefon lui Tudor Jebeleanu. Nu găsesc pe nimeni la Ralea, o dnă Orha e plecată; la policlinica SRI, directoarea lipsă. Fac poză la adresa Cornel Regman, idem pentru Adrian Maniu şi sora sa, pictoriţa Rodica Maniu.

Seara telefon Silviei Kerim, cere două zile de gândire. Azi-noapte citesc în plin Infernurile noastre de Emil Manu, ed. Crater 93, o carte foarte bine scrisă, care ar fi meritat să fie tradusă în franceză, în engleză. EM e de partea celor agresați de securitate, de nu chiar închiși – a lui Caraion, a lui Goma, a lui Nedelcovici, despre care aud că e chemat la ordine de USR pentru a-l fi demascat pe RFA. Lidia: De ce îi fac asta? Eu: Probabil pentru că noua conducere, după ce s-a delimitat de Uricaru, dovedit ca informator, vrea să aplaneze acuzele că printre scriitori au fost multe cozi de topor. Tot de aia Dimi nu mi-a publicat articolul Scriitorii şi securitatea.

I-am scris lui ST să-mi trimită adresa lui Dan Grigore şi a Cellei Delavrancea.

N-a răspuns. Caut prin casă caietele studenţeşti, cele ale Lidiei. Culmea, nu le găsesc. Dar apar alte vreo 20 de poezii, din 06 şi 07, neştiute de mine.

Lidia, impresionată de drama Angelei M., acum transpiraţii, frisoane, se adună limfă, n-a dormit toată naptea. În starea ei ar trebui să fie internată în spital, dar nu poate suporta. Lidia a auzit că Ion Simuţ, vorbind despre premiul Nobel, care acum se dă cam anapoda, a nominalizat-o pe Ana Blandiana şi pe Angela Marinescu.

Va urma

Fotografii estivale...