Scriitorul zilei:Damian Necula, n. 14 februarie 1937 - d. 6 sept, 2009

Mircea Ciobanu, Ian Iovan, Damian Necula, Omar Lara, Mihai Cantuniari.

       



 










 Bucureştean, a terminat filologia în 1965 şi a devenit redactor la revista Viaţa românească, unde a activat până în  1987 când a emigrat în Franţa. S-a stabilit undeva, în Argentan-Normandie şi o vreme a colaborat la BBC şi la Europa liberă, unde i-a fost citit în serial romanul Sărbătoare continuă, scrisă în anii 1980-1982 şi care nu putuse apărea în România.

A continuat să-şi iubească conaţionalii şi a organizat legături culturale româno-franceze în Normandia, expoziţiile unor pictori precum Vasile Grigore, Vasile Celmare, întâlniri cu scriitori precum Laurenţiu Ulici şi Doina Uricariu, ca şi concerte ale unor formaţii orchestrale de tineri muzicieni.A fost unul dintre organizatorii în Franţa ai demonstraţiilor pentru susţinerea Timişoarei, în decembrie 1989. A vizitat ţara imediat după 1989 şi a încercat să iniţieze o fundaţie culturală, fără ecoul aşteptat.

A debutat cu poezii şi cronici literare, iar în volum cu poezii, urmate de un alt volum, după care a trecut la proză, dând câteva romane incitante, ultimul respins de cenzură. El însuşi fiind redactor, a înţeles că "nu mai merge"şi a ales varianta expatrierii, cu toate riscurile subînţelese.

Opera literară: 1967 - Bărbaţii acestui pămînt (versuri). 1969 - Anul soarelui cald (versuri). 1969 - Aleargă, nu te opri (nuvele).1976 - Maşina timpului (versuri). 1976 - Frica (roman). 1978 - Ispita într-o dimineaţă ploioasă (roman), premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. 1996 - Sărbătoare continuă (roman). Pământul făgăduinţei, 1997

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Damian_Necula

 http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/62_viata-romaneasca-10-2009/30_miscellanea/473_in-memoriam-damian-necula.html

Ion Lazu: O după amiază cu scriitori...

7-8 mai 1980. Am ieşit cu aparatul fotografic şi cu teleobiectivul în zona Brezoianu-Universitate şi am făcut poze pe stradă; apoi spre Cartea Romînească şi în uşă îi întîlnesc pe Mircea Ciobanu, Ion Iovan, M. Cantuniari şi încă o persoană. Le-am făcut cîteva poze chiar pe scări, “ca la nuntă”, cum a zis Damian Necula, care s-a băgat şi el în cadru, cu tot cu pipă. Ne-am suit apoi în maşina lui Nelu Iovan, pornind către Casa Scriitorilor; cînd ne dăm jos, unul dintre amicii lui M.C. mă întreabă cine e cel care ne-a dus cu maşina? -  Iovan, îi spun şi-l întreb la rîndu-mi: Nu sunteţi bucureştean? Atunci aflu că e din Chile şi pe loc realizez că este Omar Lara; mă prezint şi-i spun că am citit poezii de-ale lui şi frumoase traduceri. În grădină la Casa Monteoru, lume multă şi nu găsim decît cîte un loc, pe ici pe colo, deci nu puteam sta împreună; nervoşi, indispuşi, M. Cantuniari se roşise la nas într-un mod foarte expresiv.

La o masă, îi zăresc pe Ion Sofia Manolescu şi pe Dan Laurenţiu, acesta anesteziat şi cu deosebire binevoitor. Alături de Mihai Ursachi, foarte blond, de fapt chiar roşcat şi urîţel, însă tocmai aceşti oameni sunt fotogenici (îmi spuneam, pipăindu-mi teleobiectivul…). Solidaritatea poeticească a moldovenilor... La altă masă, Eugen Suciu, numai umeri şi plete, mai încolo Tudor George înconjurat de-o gaşcă, Gh. Pituţ cu amicii de la Luceafărul; la o masă Ileana Mălăncioiu, la alta Nicolae Breban şi aşa mai departe; iar în clădirea Uniunii, în semiobscuritatea barului, se întrezăreau doi lungani în balonzaide largi, ca pe vremuri: Pucă şi Hagiu; prin spaţiul rămas liber evolua Dorin Tudoran – dar fapt este că nu se găseau locuri pentru grupul nostru, deşi pe Mircea îl strigau de pe la mese. A reapărut, mai anevoie, iar în poartă a schimbat cîteva fraze cu N. Manolescu, suplu şi grăbit.

Am căutat un alt restaurant, spre Piaţa Victoriei., colţ cu Lemnea, într-o fostă farmacie. Comesenii s-au jucat pe rînd cu aparatele mele fotografice şi ne-am făcut unii altora poze. Omar Lara mi-a şoptit că ar vrea să se reîntoarcă în Chile, dar nu ştie dacă va fi posibil. Cantuniari are doi copii, unuia îi trimite pensie alimentară, o fată a lui e în Italia. Şi sunt cel mai tînăr dintre voi, dar mă simt bătrîn, zice. Mircea se uită pe rînd la mîinile noastre şi decide că el şi Cantuniari au mîini de tineri, iar noi ceilalţi, de bătrîni. Iovan are 42 de ani, iar Lara 29. Despre mizerabilele reviste literare. Despre traducerea prea anemică a literaturii romîne în alte limbi. Se afirmă că de-alde J. Updike la noi sunt pe puţin 20 de prozatori; încă mai bine stau lucrurile cu poeţii…

(din  Scene din viaţa literară, ed. Ideea europeană, 2007)

Alţi scriitori:

M. Kogălniceanu, n. 1817

N. Filimon, n. 1819

Mioara Cremene, n. 1923 – d. 10 mai 2014

N. Georgescu, n. 1950

Anda Boldur, m. 1996 

Poezia zilei: Mioara Cremene

Elegie 

Te-ai depărtat de mine ca o stea 
 plecată din livezile bătrîne 
 şi creşti pe cer, departe, undeva, 
 şi ştiu, şi numai asta îmi rămâne. 

 Te-ai depărtat de mine, ca un zbor. 
 Cât toate zborurile eşti departe. 
 Sau poate ai rămas netrecător 
 şi numai eu m-am risipit în moarte? 

 Te-ai depărtat de mine ca o stea 
 sau eu m-am risipit în ierbi şi frunze 
 şi nu am ochi ca să te pot vedea, 
 cum nu ai tu spre lumile-mi ascunse? 

 Te-ai depărtat precum un unic vers 
 ţâşnit dintr-o nespusă potrivire 
 ce-i murmurat acum în Univers 
 prin alte, lumi, străine de iubire. 

(preluare din siteul Rom. lit.)

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

 

3 iulie 07. Nu ne interesează dacă Paraschiva i-a citit și i-a înțeles poeziile lui Arghezi sau celelalte componente ale operei sale, mai greu de înțeles, ci ne impresionează că i-a înlesnit scrierile prin solidarizare cu omul-autor: soție, mamă, gospodină, stăpâna casei. Și contează că T.A., cu capul plin la refuz de proiecte literare-gazetărești, departe de a se constitui în neînțeles, superior, dăruit cu har etc., – a luat această atitudine pozitivă a Paraschivei nu ca pe o nepăsare sau un afront, ci drept respect plin de delicatețe. Ne putem imagina că în decurs de jumătate de veac această bucovineancă de toată isprava, ar fi reușit, cu sârguință, să învețe cam cum merg lucrurile în viața literară și chiar să înceapă a-și da cu părerea. Mai ales că fiica a urmat studii înalte de actorie, iar fiul era gazetar. Dar s-a păstrat în discreție față de meseria scrisului, nebăgându-se vreodată unde nu-i fierbe oala, cum prea bine sugerează expresia de mai nainte. Fiecare cu ale lui.

5 iulie 07. Ne poate scoate din sărite nu atât faptul că interlocutorul nostru este de altă părere, în problema discutată, ci ne exasperează înverșunarea și îndărătnicia cu care perseverează în părerea lui greșită, după ce deja – sau anume pentru că a văzut/simțit justețea punctului nostru de vedere. Și astfel o discuție absurdă se duce totdeauna pe cel mai înalt ton.

G. Săsărman: veacul își destupă subteranele spre a da la iveală istorii de necrezut.p. 126

15 iul. 07. Carol Quintul îi dă mână liberă lui Pizzaro, un aventurier, să cucerească America de Sud. La 1532 acesta îl ia prizonier pe Tehualpa, regele inca, îl constrânge să-i dea aurul în schimbul vieţii, dar nu se ţine de cuvânt. Îl condamnă la moarte prin strangulare. Conchistadorii se sfâşie ca fiarele pentru împărţirea prăzii, apoi corăbiile sunt atacate de piraţi sau se ciocnesc de recifi, așa că doar o parte din aur ajunge la Carol V. Care între timp făcuse imense datorii. Nimic nu s-a ales din aurul furat indienilor, cele 185.000 kg Aur şi un milion kg de argint. A dispărut un mare imperiu cu agricultură mai avansată decât a Spaniei la acea vreme. Mereu aceeaşi istorie, a forței brute care neantizează civilizaţia.

Epitrahir-patrafir-cer.

Va urma

Ion Lazu, fotografii: La nenea Muntele...
O explicație: Auzindu-i pe părinții ei (actualii noștri prieteni de ieșiri pe Valea Prahovei) că se pregătesc de o excursie, fetița lor (pe atunci de numai 2 ani) i-a întrebat: Nu mă luați și pe mine la Nenea Muntele?