vineri, 11 septembrie 2015


Scriitorul zilei: Ion Frunzetti, n. 7 ianuarie 1918 - d. 11 septembrie 1985

        


Fiu al unui ofiţer de carieră, s-a născut la Bacău, a făcut şcoala primară la Tg. Ocna, 1924.1927, luând lecţii de pictură de la Stavru Tarasov, apoi şi de la Nicolae Tonitza; liceul început la Galaţi, printre profesori Anton Holban, apoi tatăl se mută cu garnizoana la Oradea (unde liceanul publică nişte epigrame dar şi un sonet), alte peregrinări pe la Timişoara, Focşani, din nou Timişoara, cu bacalaureatul în 1936. Dar deja colaborase la reviste din oraşele prin care peregrinase şi în cele bucureştene. Se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, dar şi la Drept, renunţând după primul an. Licenţa în 1940, pe o temă de estetică, cu Tudor Vianu, calificativ Magna cum Laude. Vianu i-l recomandă lui G. Oprescu, acesta angajându-l la Institutul de istoria artei; îi urmează lui Francisc Şirato la cronica plastică a revistei Vremea. Între 1946-1946 este asistentul lui Tudor Vianu, la nou creata catedră de estetică. În 1945 îi apare volumul Marea. Îl urmează ca ataşat cultural pe Vianu la Belgrad, în cei doi ani cât a fost ambasador al noii puteri. Revenit în ţară, în 1951 este destituit de la catedră din motive politice,  - simpatia sa pro-legionară de până în 1941. Lucrează la Institutul de Istoria Artei, iar în 1954 revine în publicistică; în 1956 va avea catedră la Institutul N. Grigorescu. Între 1971-1972 este directorul editurii nou înfiinţate meridiane. Până în 1975 va fi şi directorul Institutului de istoria Artei al Academiei; ales vicepreşedinte al UAP în doul legislaturi succesive 1977, 1981. 
Unul dintre principalii cronicari plastici, autor de studii, prefeţe, cataloage, organizator al participării româneşti la Bienalele de la Veneţia etc etc.  Cu un fler fără greş în depistarea talentelor, în indicarea imposturilor, mereu prezent şi polemic.
Dar ceea ce va face nemurirea lui I.F este faptul că a îmbogăţit cultura română cu strălucite traduceri din scriitori geniali, începând cu Rimbaud, continuând cu  Cervantes, cu al său Don Quijote, două variante, în 1949, apoi în 1957, ambele în colaborare; a tradus cu perseverenţă marile piese ale lui W. Shakespeare, dar şi Boris Gorbatov, L.N. Tolstoi, cu Război şi Pace, 1949-1955; a tradus din Henrik Mann, din Victor Hugo, din Thackeray, din Tirso de Molina, din Gladkov.

Opera literară: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, Buc., 1941; Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, Buc., 1943; Maree, cu un portret de G. Tomaziu, Ed. Forum, Buc., 1945; Ostrovul meu, ESPLA, Buc., 1957; Dragostele aceleaşi inimi, Buc., 1967; Ţărmurile clipei, Buc., 1983; Pegas între Meduza şi Perseu, Buc., 1985; Scrieri, I-II, îngr. Florica Cruceru, pref. Amelia Pavel, Constanţa, 1997;
În căutarea tradiţiei, îngr. Florica Cruceru, pref. Dan Grigorescu, Buc., 1998; Disparate, îngr. Florica Cruceru, pref. Ruxandra Demetrescu, Buc., 2002.

Citeşte mai mult:  http://agonia.ro/index.php/author/0035659/index.html
 http://autori.citatepedia.ro/traduceri.php?a=Ion+Frunzetti
 http://www.observatorcultural.ro/Studii-critice*articleID_171-articles_details.html
 http://www.romlit.ro/deceniul_prbuirilor_1940-1950



ion lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale 


25 mai 2007, vineri. La prânz la Murgeanu, ieşim împreună, fac poze la Ion Iuga şi Ion Frunzetti, ambii pe strada Toamnei. Zice Murgeanu: să-i facă placă memorială Uniunea lor, că a scris despre toţi pictorii şi sculptorii. Zic: Dar nu ne-a dat el nouă minunata traducere aicusitului hidalgo Don Quijote? Nu ne-a dat el traducerea din Război şi Pace? Nu e deajuns pentru literatura română? Murgeanu spune că l-a vizitat cândva pe Ion Iuga, la etajul II, într-un apartament foarte luxos, de vreo 5 camere. Probabil că soţia nu mai stă aici, de unde bani să plăteşti o asemenea chirie-întreţinere? Dna Ştefănescu de la et. I, în vârstă şi amabilă, aflând că venim de la USR, ne invită înăuntru, se uită în cartea de imobil, vede că Ion Iuga a murit pe 9 sept. 93, dar nu ne poate preciza data intrării în spaţiu. Murgeanu mirat că reuşesc să intru în astfel de imobile şi să mă fac agreat de oameni necunoscuţi, chiar suspicioşi, bătrâni. Se miră şi de Frunzetti, în ce vilă a stat, numai el a nimerit în ţigănie... Îi plac aceste case de pe Tunari, luxoase, tihnite.


14 august 2007: Mergem în Tunarii 22, pentru Ion Frunzetti. Sun la cele două intrări, cu greu apare un venerabil domn la balcon, vorbim-strigăm, înţelege în fine. Soţia lui a plecat de 10 minute. O aşteptăm, dar trece vreo jumătate de oră. Reapare domnul în balcon, impacientat. Ce să se fi întâmplat cu soţia?! În fine, se decide să coboare, ne va da curent de la subsol. Când colo, apare soţia, de departe se arată foarte impacientată, chiar speriată. Se apropie în grabă, între cei doi are loc un schimb de replici tăioase, fiecare îi reproşază celuilalt ceva foarte grav. Iar în fapt ambii s-au speriat foarte tare. E forma de manifestare a dragostei la perechile în vârstă. Ce e cu el în stradă? De ce a întârziat ea, fără explicaţie? Domnul se retrage, demn, dând mâna cu mine. Urcă şi doamna, însă revine curând, se scuză: s-a speriat rău văzându-l pe trotuar, iar eu în alb... a crezut că el, fiind cardiac, a avut un atac... Şi se tot scuză, cum o fac oamenii de mare delicateţe. A fost la doctor şi la întoarcere a mers agale, pleacă foarte rar de acasă. Se linişteşte, treptat. Ce bine că Uniunea Scriitorilor s-a gândit la Ion Frunzetti. În nepăsarea generală. În dezinteresul celor de la UAP, care ar trebui să-i fie recunoscători... Dar şi noi, dar şi noi, pentru minunatele traduceri, pentru Don Quijote, pe care l-a nemurit în româneşte. Etc. Exclamase: A murit la doar 67 de ani! O victimă şi el... Şi îmi pare a fi auzit că a fost închis de comunişti. Ce-ar fi de mirare?, mă gândeam. Doamna se retrage, încă tulburată, poate neliniştită în privinţa soţului ei. Lasă totul în seama noastră: Să scoatem cablul, să tragem uşa de la subsol, se închide singură...


Această doamnă, îmi spun, trebuie să fi fost cândva de o frumuseţe nemaipomenită: Blondă, înaltă, cu păr bogat, nas acvilin, ochi albaştri. O cadră de femeie. Din cu totul altă epocă...


Poezia zilei: Mihai Gălățanu,  n. 11 septembrie 1963

galatanufotoevz

*** 
Cînd am să mor, am să intru din nou
în burta mamii mele. |n tumul. Şi mama, ca pe-o mumie, 

o să mă înfaşe. Voi fi o mumie peruană, pelviană, înfăşată cu lacrimile 
şi cu balele ei, cu limfa ei cea dintru început,
monstruoasă.
Acolo va fi un mausoleu. Burta ei va fi o maşină de mare viteză, 

o chiulasă. Io voi fi monstrul dinăuntru
Răcnind către lumea asta urîcioasă.
Mama o să mă înfăşeze iar prunc
şi o să mă legene
şi o să mă aducă acasă.



VOI FI MORTUL-COPIL

Cîntec de leagăn îmi va cînta
şi din nou mă va iubi, mă va săruta.
Voi fi mortul-copil,
Mortul-prunc, gungurind cu degetele în gură.
Mortul-alăptat, surîzînd.
Mortul nou-născut, făr de dinţi şi păr
Născut din morţii mei părinţi.
Din spută. Din iubire. Şi din ură.

***

O, fericit voi fi
Să fiu înmormîntat
în lacrimile mamii mele.
Mortul sugînd la sînul ei
şi împletindu-i, în jurul degeţelelor ei, părul ei numai inele.

La sînul ei moartea va însemna pe jumătate fericire,
Cel puţin pe jumătate fericire.
Voi uita ştiinţa vorbitului
şi chiar mersul de-a buşilea îl voi uita.
Voi intra iarăşi în burtă,
voi trage,
voi suge
lichidul amniotic înapoi cu o seringă
şi voi pecetlui burta sa.
Şi voi uita.


***
Iată un bun motiv pentru a fi fericit: mereu mama ta te aşteaptă,
cînd n-ai să mai poţi, o, doamne dumnezeule, cînd vei fi atît de bătrîn şi n-ai să poţi
să mai mergi pe faţa pamîntului, cînd vei fi obosit, cînd nu mai ai 

nimic altceva de făcut decît să baţi la poarta burţii mamei tale.
Şi ea cu siguranţă te va primi şi te va cocoloşi
te va mîngîia
şi te va săruta cu sărutările gurii ei
şi, încet-încet, fără să-ţi dai seama,
cu forcepsul înapoi te va băga.
Chiar dacă tu nu o să mai încapi
Sau, mă rog, tare greu vei încăpea,
Ea se va dilata, ca la început se va dilata,
Ca la începutul începutului
şi va creşte şi se va urieşi
şi va creşte şi se va urieşi
şi chiar dacă tu vei fi rigid ca un mort,
ei nu-i va păsa,
nu-i va păsa deloc
şi-napoi tot te va primi.
Şi, hei, hai, zi-mi şi mie: care-i copilul
care n-ar mai zăbovi o clipă-n maica sa?

Care nu s-ar întoarce, măcar fie şi numai pentru o clipă,
în mama sa?

Şi va creşte- şi se va urieşi.



LA ZECE LUNI

O, cît de mult îi invidiez pe cei care s-au născut la zece luni!
Aceştia cu greu s-au dat duşi din prima lor patrie amniotică.
Ce frumos e să pluteşti printr-un lichid,
Ca într-o baie de aburi!

Ca la saună stau,
Cu ochii închişi
şi razele soarelui
şi celelalte astre
curg peste ei şi îi scaldă. Şi razele lumii. Şi aud
mîinile tăticilor lor umblînd peste burtă
şi la buric urechea punînd, ca să audă tic-tacuri.
Şi alte mîini
mîngîind bula aceea uriaşă de voluptate în care el zace,
mausoleul lui de veci.

Legănat de mersul mamii,
De balansul ei cînd urcă scările,
De plutirea minunată,
De vis,
Atunci cînd ea intră în baie.

Şi se bucură, pe îndelete,
de alcătuirea pe dinăuntru a mamei,
atît de curată.

Singura.
Căci nu e pe lume nimic mai curat decît încăperea
Dinăuntru a mamei, în care slujba de duminică din biserică
Se aude limpede şi aşa-netulburată.



AMINTIREA LUMII DINTÂI (PRIMORDIALE)

Ah, amintiri dinspre ceţuri primordiale!
Plutind, fără aripi de şindrilă, năuntru.
Orice zbor e intro, orice rugăciune întru.
Solzii cad de pe lumile ochilor mei, infernale.

Ah, stau la geamul burţii mamei mele
şi privesc lumea urîtă şi tristă de afară.
Cei ce s-au născut, o, voi, cu toţii, nişte lichele
Meritaţi să fiţi numiţi – pentru fapta asta barbară.

Cum să spargi burta mamei tale?
Cum s-o despecetluieşti?
Dezvirginarea numai aici s-a întîmplat
şi nu din alte pricini lumeşti.


Şi nu din cauza altor organe învîrtoşate.
Singurul falus pe lume e fiul sau fiica,
ţîşnind ca un modul de rachetă prin lumi separate.
Sfîrtecate.
Pe urmă, am închis ochii şi-am aşteptat. N-am mai văzut nimica.
E dulce asta, dacă asta-i moarte.




Ion Lazu - O pagină de jurnal

18 septembrie 07. Vis cu Mariana P. Nu mai era tânără şi cu toate astea comportamentul ei era tinereţea însăşi. Mă îndrăgostisem din nou de ea şi aveam bune speranţe, însă la un moment dat a apărut cu alt tânăr, cam lălâu după gustul meu, însă de care se pare că ea se ataşase şi toate străduinţele mele de-acum cădeau în gol. În acel spaţiu al visului se afla şi Greta, care înţelegând cum stau lucrurile, nu intervenea în favoarea mea, cum m-aş fi aşteptat. Iar MP era în continuare ţinta admiraţiei-iubirii mele, iar prestaţia ei tinerească, verva, iniţiativa, vitalitatea, fervoarea ei erau eclatante, părea însăşi tinereţea care te aruncă în extaz. Şi la un moment dat, pe când vorbea cu altul-alţii dintre cei prezenţi, eu i-am apucat braţul stâng între braţele mele şi îl mângâiam-îmbrăţişam-alintam cu ardoare, ca pe o persoană autonomă - în pofida faptului că MP continua să mă ignore şi să se întreţină cu convivii.
Într-un alt moment al aceluiaşi vis de îndrăgostire, am văzut-o pentru o clipă pe MP sub adevărata ei înfăţişare, la vârsta de acum, parcă avea o horbotă de pliuri sub bărbie – însă numai pe timpul unei clipe, căci imaginea s-a spulberat ca un colier de spumă, astfel că ea a redevenit personificarea tinereţii care mă atrăgea irezistibil, deşi în lipsa oricărei şanse. O şansă avusesem totuşi, la început, simţisem asta, până să se interpună tânărul blondiu şi cu gura lăbărţată.
M-am trezit sub această fascinaţie a unei tinere MP care sfida vârstele şi întruchipa juneţea, vitalitatea, fervoarea, promisiunea fericirii...
Vorbisem în dimineaţa precedentă cu fratele Gelu despre iubirile tatei, apoi mă gândisem cum l-am descris, ştiut de Mama, cu braţele migrându-i în întâmpinarea femeilor cu care intra în vorbă. Parcă-l auzeam: De-aş avea cu zece ani mai puţin! Era exclamaţia Tatei, de faţă cu noi, copiii lui. M-am trezit cu acea senzaţie, şi cu un început de poezie care ar fi trebuit să resoarbă întreaga stare indusă de visul cu MP. Dar nu am avut abilitatea să-l notez pe loc, iar starea s-a risipit asemenea unui norişor. Și se vede fără dubiu că subconştientul este fidel în a reda la modul oniric atât tema din Ruptura, cât şi sugestia de vivacitate din timpul ultimei discuţii cu MP. 
Va urma


                                                            
Fotografii din Valea Prahovei