Scriitorul zilei:  Ion Agârbiceanu, n. 12 sept. 1882 - d. 28 mai 1963

Din comuna Cenade, nu departe de Blaj, al doilea copil (din opt) ai unui pădurar cu drag de carte, a făcut gimnaziul la Blaj, tot acolo și  liceul, terminat în 1900; face teologia la Budapesta, 1900-1904. În liceu fiind, scrisese poezii şi schiţe satirice, sub diverse pseudonime. Încă din 1901 colabora la Tribuna, Gazeta Transilvaniei, Familia, apoi şi la Sămănătorul. În 1905 se înscrie la Litere în Budapesta, dar renunţă, după primul an, revenind la Blaj, unde se angajează la Mitropolie. La Luceafărul budapestan îi apare primul volum de schiţe: De la ţară. Hirotonisit imediat după cuvenita căsătorie, între 1906-1910 va fi preot la Bucium-Alba, apoi la Orlat, până în 1916, când se refugiază în Moldova din cauza războiului, fiind preot militar până în 1918. După Unire, vine la Cluj ca director al ziarului Patria, de unde va trece la Tribuna clujeană. Din 1919 devine parlamentar, din partea PNŢ, apoi senator şi chiar vicepreşedinte al Senatului. Protopop de Cluj din 1930. Făcuse parte din conducerea ASTRA, din 1912; din 1919 va fi membru corespondent al Academiei, titular din 1955, cooperant cu noul regim, răsplătit cu ordine şi medalii, sărbătorit oficial la împlinirea a 80 de ani. A murit un an mai târziu. 
Încă din 1962 şi până în 2002, vreme de 40 de ani, Mircea Zaciu s-a îngrijit de Operele complete, în 18 volume, ale lui Ion Agârbiceanu. Este de văzut cât de adânc a fost forfecată partea din această ediţie, apărută sub comunişti şi în ce măsură trunchierile au putut fi remediate după 1990 de un devotat precum M. Zaciu.
Un mare scriitor, în unele privinţe premergător al lui Rebreanu; s-a preocupat de viaţa la ţară, de problemele sătenilor, îndeaproape cunoscute ca paroh şi duhovnic; nu poate să mire faptul că unele scrieri au tentă moralizatoare. Faţă cu satul arhaic, descris uneori în tonuri naturaliste, lumea oraşului este privită cu mefienţă. A scris inclusiv despre viaţa minerilor din munţii Apuseni, nuvele precum Fefeleaga, romanul Arhanghelii; Duhul Băilor dar şi alte scrieri cu acest subiect sunt dovada marelui talent al povestitorului, pe linia Slavici - Pavel Dan. S-a remarcat şi prin consistente scrieri memorialistice, evocând copilăria, lumea satului tradiţional. În perioada clujeană postbelică, locuind pe aceeaşi stradă cu Lucian Blaga, căruia i-a supravieţuit 2 ani, cei doi mari scriitori, semnalați în deambulările lor prin cartierul clujean, și desigur atent filaţi de poliţia politică, erau vizitaţi cu veneraţie de aspiranţii la literatură.

Opera literară: De la ţară, Budapesta,1905; În clasa cultă, Vălenii de Munte,1909; Două iubiri, Vălenii de Munte,1909; În întuneric, Bucureşti 1910; Arhanghelii. Roman din viaţa românilor ardeleni, Sibiu, 1914 (apărut în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”); Luncuşoara în Păresemi, Bucureşti, 1920; Popa Man. Povestire după o legendă, Bucureşti, 1920; Ceasuri de seară,Bucureşti, 1921; Trăsurica verde, Bucureşti, 1921; Chipuri de ceară,Bucureşti, 1921; Spaima, Craiova, 1922; Dezamăgire, Bucureşti, 1924; Legea trupului. Povestea unei vieţi, Bucureşti, 1926; Legea minţii. Povestea altei vieţi, Bucureşti, 1927; Stana, Cluj, 1929; Biruinţa, Bucureşti, 1930; Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan,Craiova, 1930; Răbojul lui Sfântu Petru, Bucureşti, 1934; Sectarii,Bucureşti, 1938; Licean...odinioară, Bucureşti, 1939; Amintirile,Bucureşti, 1940; Jandarmul. O mare dramă în Maramureş, Bucureşti, 1941; Domnişoara Ana, Bucureşti, 1942; În pragul vieţii, Bucureşti, 1942;Vremuri şi oameni. Lumea nouă, Bucureşti, 1943; Vâltoarea,Sibiu, 1944; Din copilărie. Chipuri şi povestiri, Bucureşti, 1956; Din munţi şi din câmpii, Bucureşti, 1957; File din cartea naturii,Bucureşti, 1959; Faraonii, Bucureşti, 1961; Strigoiul, Bucureşti, 1968 (postum); Din pragul marei treceri, Cluj, 1978 (postum); Faţa de lumină a creştinismului, Cluj-Napoca, Eikon, 2006;

Citeşte mai mult: http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/06/09/ion-agarbiceanu-viata-si-opera-i/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ag%C3%A2rbiceanu
http://agonia.ro/index.php/author/0014365/index.html Alţi scriitori:

Ovidiu Cotruş, n. 24 februarie 1925 - d 1977.





Poezia zilei, Ion Lazu

(din Sonetele verii)

Apostu




Ştiu şi statui dosite prin boschete,
Iar omul care trece le ignoră.
Cum sunt prin vechi sertare dragi sonete
Ce-aşteaptă-n darn citirea lor sonoră


Cum sunt statui ce nu le afli rostul
Şi dai să pleci, spunându-ţi că nu-i artă,
Ci doar o marmoră cu faţa spartă
Deşi poate-i lucrarea lui Apostu.


Şi trece lumea, care se petrece -,
Şi-ascultă znoave, când sonetul tace -,
Însă nimic din astea n-are-a face
Cu veşnicia limpede şi rece.


Trec oamenii... Ci marmora durează.
Şi-n moarte foi, sonetul viu viază.

29 august 2011.

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2007

18 sept., continuare: Mă gândeam că spre bătrâneţe simţi relativismul a toate - te întâlneşti în gând cu un cunoscut-prieten din copilărie-tinereţe şi te minunezi: chiar am fost apropiat de acest om insipid-stupid? Cum de i-am dat cât de cât importanţă? Dar în adolescenţă, la prima tinereţe, aşteptările trebuiau consumate, gândurile gândite, cuvintele rostite, insatisfacţiile ocultate; şi trebuia mers mai departe, spre acel ceva doar bănuit care îţi va lumina existenţa, cândva...

Cred că, în timp, omul de bună credinţă e din ce în ce mai harnic – iar când nu are nimic de făcut intră în panică. I se pare că au mai rămas atâtea de făcut, care de care mai importante – și că, din perplexitate, el stă degeaba!

Aseară, telefon de la Greta D.; ieşind la pensie, la 70 de ani, a făcut o criză din care cu greu a ieşit, după câteva luni. Încerc să-i strecor că abia după pensionare m-am putut ocupa cu adevărat de ale mele. Zice: dar ăsta e domeniul tău dintotdeauna... Cu înţelesul că la mine e vorba de o continuare, pe când ea rămâne în aer.  Se pare că a pus prea mare temei pe cariera ei ştiinţifică, pe doctoratul ei, pe faptul că era şefa unui grup de cercetare etc., iar acum simte că totul s-a sfârşit. Să sperăm că şi în viaţa ei vor surveni surprize bune, e posibil orice. Îi trimit pe net vreo 8 filmuleţe cu frumuseţi din toată lumea. Spre mirarea mea, văd că aveam mailul în calculatorul meu, iar eu lucrez pe al lui Andrei, când e vorba să trimit ceva. Îi trimit Gretei şi coperta Himerei, pentru că mă întrebase ce carte mai scot.

Aseară, telefon lui IM. Cuc şi altă pasăre. Ca şi Didi, care făcea pe zmeul şi durul – dar în fapt la ei e vorba de slăbiciune, de laşitate, de un suflet de muiere, fără vână, prea milos de sine însuşi. Martiriul de a trăi lângă un asemenea om.

                                                           Va urma 

Fotografii montane...