consemnări, poezii, eseuri

joi, 24 septembrie 2015

Scriitorul zilei: Corneliu Omescu, n. 24 sept. 1936 - d. 12 mai 2001

Dintr-o familie de fucţionari, s-a născut la Ineu-jud. Arad, a făcut o şcoală medie tehnică de drumuri şi poduri, apoi una de ofiţeri chimişti. Până să ajungă la Bucureşti, făcuse diferite meserii, de topograf, de controlor tehnic, de metodist.

A debutat într-o revistă de profil militar, iar editorial în 1965, în colecţia devenită faimoasă Luceafărul, cu povestiri: Între două trenuri. A urmat romanul Puştoaica şi alte vreo 15 volume: romane, culegeri de proze scurte, povestiri poliţiste, de anticipaţie, din vremea războiului. Bun povestitor, şcolit la proza scurtă americană, a îmbinat descrierea unor medii foarte diferite, de nu chiar pitoreşti, valorificând o experienţă de viaţă nu comună, însă axându-se pe scrutarea unor caractere, cu folosirea "americănească" a dialogului, dar şi cu monologul interior, pentru descifrarea psihologiilor de tineri furioşi, foşti "timizi", în fapt naturi vitaliste, incomodate de convenienţe, de oferta derizorie a vieţii în vremuri comuniste. Prozele păstrează o unitate asigurată de eroul-narator, care trece firesc dintr-un text în următorul.

Opera literară: Între două trenuri, prefaţă de Gabriel Dimisianu, 1965; Puştoaica, 1966; Adam evadează, 1967; Aventurile unui timid, 1968; Enigma, 1970; Aventurile unui cascador,1971; Două poveşti de dragoste,1973; Întâmplări de necrezut, 1975; Noaptea, printre maşini, 1977; Planeta fără memorie, 1978; Impas, 1979; Toţi pentru unul,1982; Clopote sub apă, 1984; Povestea unui debut, 1986; Moştenirea, 1987; Munţii nu cad, 1989.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Corneliu_Omescu

http://urbo.ro/companii/casa-memoriala-corneliu-omescu-83102

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale

6 noiembrie 2007: (...) Domnul Trandafiridis, administrator la blocul lui Theodor Pâcă, om adevărat şi de nădejde, iar nu vreo fantoşă, îmi arătase unde e strada Tg. Neamţ: dincolo de bulevard. Manevrăm conform cu indicatoarele, trecem pe cealaltă parte, ajungem la blocul A-13, scara 3, pentru placa lui Corneliu Omescu. Dau telefon, apare un Păcurariu, ardelean şi după accent, protocolar. Pentru perforaţii apelăm la o doamnă de la etajul I, dar în timpul lucrului ne întrerupe, pretinde că a sărit siguranţa. Atunci Păcurariu, om păţit, pricepând cum stau lucrurile, ne conectează la altcineva. Doamna de pe partea opusă a intrării ne întreabă de ce n-am pus placa pe cealaltă parte, pe care a locuit Omescu, ci la fereastra altcuiva. Îi explic, să priceapă, iar Purcariu, cunoscând persoana, îi taie vorba. Când să isprăvim, apare un ins cu alură de fachir, cu ochelari groşi, foarte înalt, cărunt-alb. De ce punem placa asta? De la primărie? De la USR. Primăria nu e proprietară, a fost pe vremea comuniştilor. De ce pe peretele lui? Pentru că l-am prins cu ocaua mică, îi arăt că nu e pe peretele lui, ci în dreptul holului comun. Iar Purcariu, informat, la obiect, îi notifică: pereţii exteriori ai imobilelor sunt proprietate comună. De ce nu i s-a luat semnătura? Purcariu: S-a stabilit acordul nostru în şedinţa cu proprietarii, iar dvs n-aţi venit la niciuna. Că lui nu i s-a dat voie să urce pe acoperiş ca să-şi monteze o antenă parabolică. Păi e acelaşi lucru?, zic. Dar cu Purcariu nu e de glumit, ardeleanul meu nu se teme de întreruperi şi i-o taie din scurt, pe bază de paragrafe...

Alţi scriitori:

Victor Nistea, n. 1930

Mihail Sevastos, m. 1967

Sergiu Filerot, m. 1989

Paul Georgescu, n. 7 noiembrie 1923 - m. 1989.