Scriitorul zilei, I. Valerian , n. 1 aug. 1895 - d. 21 nov. 1980

    

Unul dintre cei 7 copii ai unui meseriaş şi ajutor de grefier, I. Valerian (pseudonimul lui Valerian Ionescu), s-a născut la Iveşti - Tecuci, şi-a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Tecuci 1907-1911, apoi liceul la Galaţi, 1911-1915. A urmat o şcoală de ofiţeri de rezervă şi a mers pe front, fiind rănit în luptele de la Mărăşeşti, scăpat ca prin minune de un glonţ de iconiţa din buzunarul vestonului; decorat cu ordinul Coroana României, avansat în mod excepţional la gradul de locotenent şi trimis în spitalul din Bârlad, unde Vasile Voiculescu îl îndeamnă să-i cunoască pe Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu şi Victor Ion Popa, scriitori aflaţi în urbe. Va face o pasiune pentru literatură, imediat după război se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, licenţă Magna cum Laude, 1925. Va fi instructor la licee militare, dar se va dedica literaturii. Debutase cu poezii încă în 1919. Editează revista Viaţa literară, 1926-1941, unde îi are colaboratori pe V. Pârvan, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Ion Bianu; iar pentru militari, scoate revista Soldatul, 1939-1945. A fost secretar al Societăţii Scriitorilor Români şi membru în Societatea Regală de Geografie. A frecventat cu asiduitate cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu nominalizându-l printre scriitorii consacraţi de cenaclul său.

A debutat în volum cu Caravanele tăcerii, 1923, dovedind virtuţi de peisagist; volumul Stampe, 1927 reuneşte poezii simboliste, de o "invederată imaginaţie" după opinia lui G. Călinescu, cu vagi  influenţe din Arghezi, Blaga şi Minulescu. Romanul Cara-Su/Apa neagră, 1935, singurul din bibliografia scriitorului, este o frumoasă poveste de dragoste dintre un român şi o tătăroaică, acţiune localizată la Medgidia, o primă abordare artistică a "islamismului pontic" (G. Călinescu). Se pare că Zaharia Stancu a venit cu Uruma pe un drum deschis de I.V. Mult mai târziu, după ravagiile proletcultismului, când s-au refăcut punţile cu literatura interbelică, lui I. Valerian, care lucrase între 1941-1944 la Direcţia Presei din Ministerul Propagandei Naţionale, reprimit în Uniunea Scriitorilor (1966), i se publică  nepreţuitele  memorii Cu scriitorii în veac, 1967, dar şi interviurile cu Arghezi, Barbu, Blaga, Călinescu, Sadoveanu, Rebreanu, Vianu etc, din Chipuri din viaţa literară, 1970.

Opera literară:   Caravanele tăcerii, cu ilustraţii de Victor Feodorov, 1923; Stampe, cu desene de Victor Feodorov,  1927; Cara-Su,  1935; ediţia II-a, 1969; Cu scriitorii prin veac, postfaţă de G. Călinescu, 1967; Chipuri din viaţa literară, 1970.

Citeşte mai mult:  http://migl.ro/cladiri/Ivesti/I%20Valerian.html

 http://www.crispedia.ro/I__Valerian

 http://www.miscarea.net/w/?p=4496

Poezia zilei, Radu Cange, (n. 1 august 1943 )

Litanie

            Domnului dr. Vasile Făgăraş

… Şi Creatorul m-a

chemat la El şi mi-a spus:

Ce vrei, poete, ce mai

doreşti de la mine?

I-am răspuns, ca şi cum

m-aş fi trezit dint-o lungă,

pedepsitoare aţipire:

Doamne, dacă mi-ai dat viaţă,

te rog, totuşi, mulţumeşte-le părinţilor

mei că mi-au dat viaţă.

Tu poţi să faci acest lucru.

Dorinţele mele sunt infinite,

dar, vreo câteva dintre ele

mi-ar fi de folosinţă.

Nu-ţi cer sărăcie, că mi-ai dat

suficientă şi eu întotdeauna

am fost mulţumit.

La dragoste ai fost zgârcit, dar

trebuie să recunosc, nici eu nu am

alergat după ea. Mi-a ajuns aceea

a părinţilor mei. De ură mi-a fost

frică, deşi, constrâns de împrejurări, am

folosit-o, uneori, ca pe o femeie de serviciu.

În prietenie nu mai cred,

prea s-au confundat prietenii

cu duşmanii, iar din acest impas

e prea târziu să mă scapi.

Pruncul pe care l-am dorit, încă de pe

când eram tânăr, mă urăşte de moarte, încât

chiar că aici aş vrea să mă luminezi.

Să vină, Doamne, cândva sfârşitul lumii

anunţat de ura copiilor pentru părinţi?

De minciună mi-a fost frică şi,

totodată, destul de străină, încât

nu ne-am împăcat niciodată.

Trădarea femeii e la ordinea zilei,

aşa că nu o mai discutăm.

Între hăţişul picioarelor ei s-au

încurcat geniile şi vitejii.

Dar, Doamne, încă puţină libertate

mai poţi să ne dai, deşi, dedesubtul ei,

stăruie nevinovăţia a o mie de

suflete încrezătoare. Rupe-mi de acolo

şi mie o fărâmă şi fă în aşa fel

încât, atunci când muşc cu sfială

din ea, să nu mă podidească plânsul.

Tu, cu tine

… Şi gândurile tale

ca nişte unghii

smulse din memorie;

Puritatea sângelui

care năvăleşte;

Poemul pornit ce

nu te lasă să dormi –

ca o femeie nimfomană

întâlnită pe o stradă

dintr-un cartier mărginaş;

Şi gândurile tale

ca nişte unghii

smulse din memorie…

Niciodată

Niciodată n-am fost

mai aproape de moarte

ca de tine încât,

mă întreb, mai am timp

să născocesc poezia,

mai am timp să privesc

prin gaura cheii vreun contur?

Elegia se desprinde

de mine ca un

funigel, în copilărie.

Niciodată n-am fost

mai aproape…

Finiş

La căpătâiul meu,

nu mai trebuie

decât să aprind

o lumânare

ce de-abia mai pâlpâie,

să pot ucide iubirea.

Nu-mi mai trebuie

decât o picătură

de apă în care

să mă pot îneca.

Pacienţă

Să ne gândim

la moarte: eu şi

fratele meu, acel alter;

el, ocrotitorul, duşmanul

şi fratele meu,

lumina şi întunericul meu.

Să ne gândim la moarte…

şi, numărând zilele,

să începem să le trăim.

Câte ne-au mai rămas.

Stare

Şi eu sunt

la fel de singur,

ca frunza pe apă

scuturată de copac.

– Umbra copacului

zace în mine. –

Vers

De abia mai

pot înainta

prin desişul

Singurătăţii;

……………….

Condiţie

Din propriul trup,

mă pândeşte moartea,

anesteziată de iluzii.

Moartea – o fecioară

ea îşi aşteaptă

dezvirginarea în a-mi

elibera sufletul

(poeme preluate din revista Ramuri, nr. 5/2011)

Alţi scriitori:

Pan Halippa, n. 1883

C. Turturică, n. 1933

Gh. Suciu, n. 1939

Titus Vâjeu, n. 1948

Baki Ymeri, n. 1949

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001

14 oct. Terminat aseară Basarabia, subintitulată roman - nu este deloc aşa ceva, ci în cel mai bun caz un eseu pe tema anunţată, iar mai degrabă un pamflet din suferinţă pentru Basarabia şi îndreptat împotriva cui vrei şi cui nu vrei, a tuturor: a ruşilor în primul rînd, dar şi a evreilor, care au colaborat cu ocupantul rus, au fost în primul eşalon al bolşevismului, ca apoi tot ei să se plîngă că au fost persecutaţi de comunişti, exemplu Ilia Ehremburg; ei nu admit decît holocaustul, numai ei au fost prigoniţi, de nazişti, fasciști, legionari etc. Dar bolşevicii ce-au făcut? Francezii sunt şi ei culpabili, au dat acoperire atîtor politruci care s-au retras ca pensionari ai Rezistenţei! Să mai spun că toată suflarea intelectualităţii române de după ‘44, dar cu osebire cea de după ‘89 este taxată în această carte drept ticăloasă, chiar mai mult de atît? Pleşu, Paleologu, Blandiana, Manolescu, Adameşteanu, Breban, Paler, Roman, Constantinescu şi însuşi Coposu sunt caii de bătaie preferaţi ai lui Goma, care revine cu aceleaşi încriminări de zeci de ori în acest text – care este compilat după cărţile de Istorie a românilor – pentru perioada antică şi medievală, după alte cărţi document pentru Basarabia de la Alexandru cel Bun încoace şi mai ales de la 1812 încoace, cînd a căzut prima oară sub ruşi. O judecată excesiv de aspră a contemporanilor, care în cel mai bun caz au rezistat prin cultură – termen ce îl scoate din răbdări pe PG. Ce-i drept, familia lui a suferit din ‘40 încoace: tatăl deportat, unchiul lichidat pe loc în Basarabia, cules imediat după 23 august, pentru vina de a fi basarabean şi de a fi luptat pe frontul de est; celălalt unchi, victimă şi el. În Ardeal refigiaţii Goma sunt vînaţi pentru repatriere, el scapă falsificînd actele. Ca student e arestat, apoi iar arestat, pentru a fi citit pagini de proză antistatale; ani de domiciliu obligatoriu şi gestul din ‘77, după care pleacă în ‘78. Nici acum nu a cerut cetăţenie franceză, asemenea lui Brâncuşi, pare să-i dispreţuiască din suflet pe galici, pentru că au suflat în borş comunismului internaţional, pentru că sunt filoruşi etc. Practic nici o pagină de literatură, ci o continuă răţoială la amnezicii de români, la lichelele de intelectuali. De remarcat că doreşte să spună adevărul pînă la capăt, de exemplu nu eludează faptele evreilor din Basarabia, dar nu le omite nici pe ale legionarilor din acelaşi teritoriu, doar că insistă să se ştie că acestea din urmă au avut loc după faptele evreilor şi ca o consecinţă a acelora. Îl scoate din minţi pe Goma faptul că şi în ziua de azi la marile manifestări evreieşti mondiale şi la tv franceză se sare consecvent peste faptele evreilor din etapa ‘40-‘41. Ia partea netă a palestinienilor în conflictul cu evreii, iar Ariel Sharon este notat drept kgb-ist terorist, criminal de război.

  Va urma.


Fotografii estivale...