Scriitorul zilei: Mircea Ghițulescu, n. 14 aug. 1945 - d. 17 oct. 2010

        

Din comuna Cuca-Jud. Argeş, a făcut Filologia clujeană, după care a început o carieră extrem de zigzagată, ca profesor la Întorsura Buzăului, ziarist la Sf. Gheorghe, iar profesor la Iara-Cluj, inspector de teatru, director de teatru de păpuşi şi tot aşa, până la consilier în Ministerul Culturii, secretar al Uniunii Scriitorilor, director fondator al revistei Drama. Un doctorat în anul 1995.

A debutat în revista Echinox cu o piesă într-un act: Strada teilor, 1969, iar în volum cu romanul Oraşul fără somn, 1978, urmat de eseuri: Alecsandri şi dublul său, 1980; Omul de nisip, 1982; O panoramă a literaturii dramatice româneşti contemporane, 1984, Oglinda lui Narcis, 1986, Istoria literaturii dramatice româneşti, 2000, numeroase studii, prefeţe, cronici teatrale; a înfiinţat Clubul dramaturgilor.

Citiţi mai mult: http://www.jurnalul.ro/observator/moartea-unui-artist-mircea-ghitulescu-557400.htm

 http://www.mediafax.ro/cultura-media/scriitorul-mircea-ghitulescu-a-murit-7490278

 http://www.autorii.com/scriitori/mircea-ghitulescu/

Poezia zilei, George Astaloş:

De unde

de unde

acel tremur tulbur

despuiat de memorie

de unde această linişte ceţoasă

germinând aşteptare

să fie oare fantasmul

dezvăluit târziu

să fie răscolirea căutării

sau a unui neîmplinit parcurs

îndepărtat

(din Ecuaţia tăcerii, ed. Vitruviu, 1996)

Ion Lazu: Un comentariu la... comentariile privindu-l pe Nicuţă Tănase:

Dragii mei, nu-i nicio mirare că pe vremea despre care vorovim, cea a copilăriilor noastre -, a mea mai avansată binişor faţă de ale domniilor voastre -, nu putea fi vorba de împrejurări paradisiace, nici de vreun ambiţ teribil al părinţilor de a ne vedea cu studii superioare. Poate nici nu ştiau ce-i aceea. Despre liceu aflaseră, dar gândul le fugea spre şcolile de meserii, în cel mai bun caz spre şcolile tehnice, deschise cu toptanul pentru toţi fiii clasei muncitoare, nu? şi de unde, socoteau ei bine, după 3-4 ani ieşeai "pe leafă". Aşa se face că din toţi colegii mei cu care am terminat 7 clase, la Şcoala Ionaşcu (vreo 15-20 la număr!) din Slatina, doar eu am mers la liceu. Ai mei, spre lauda lor, nu mi-au făcut obiecţii, consiliaţi şi de cei 2 unchi ai mei, care-mi cunoscuseră râvna şcolărească - ce-i drapt, am fost bursier tot timpul liceului, ca de altfel şi la facultate. Nu mai trebuie să adaug decât faptul că pentru ceilalţi 3 fraţi ai mei s-a recurs la soluţiile mai sus pomenite, ei neîndemnându-se musai la carte, ca mine, însetatul de slove şi învăţătură şi...

Nici nu era musai ca alde Dvs să fi prins spăimoasa foamete din anii de după război, eu am trăit-o din plin, dimpreună cu toată suflarea consătenilor noştri olteni. Săraci-săraci! însă chiar mai loviţi de soartă erau moldovenii, nu? Tata, printre străini, un semizeu al negustoriilor, iar mama tartora ciorbelor cu mult zarzavat - din care împrejurare am fost feriţi de umilinţa foamei. Dar, nu-ştiu-cum se face, am resimţit-o din plin la colegii mei, s-a dislocat în mine o milă disproporţionată, de care nu m-au vindecat prietenii scriitori, cu poveştile şi scrierile lor: D. Alexandru, Pan Izverna. La Bilbioteca Academiei. poetul medic P.I. se nimerea la acelaşi pupitru cu un domn prăpădit, pe cât de pierdut în buchiseli. L-a invitat odată la restaurant şi i-a comandat o friptură: Ţi-e foame, l-a întrebat proaspătul medic. Da, mi-e foame. Şi, fără să-şi comande şi pt sine o friptură, l-a asistat pe flămând îngurgitându-şi mult râvnita/necesara friptură... Dar câtă sărăcie şi câtă neagră foamete au văzut ochii noştri deschişi asupra miracolului vieţii, iar nu asupra ororilor ei!

Sunt foarte impresionat de poveştile Dvs paralele, despre neînţelegerea părinţilor. Dar, pe de altă parte, nu cumva e situaţia a 80-90% din scriitorime? Nu am destulă imaginaţie să-mi închipui cum aş fi reacţionat într-o situaţie similară... Poate de aceea, într-un fel de alint, susţin uneori această fantezistă idee: că nu aş fi fost foarte diferit, chiar dacă nu făceam facultatea, ci urmam o cu totul altă cale. La drept vorbind, studenţia mea nu m-a apropiat în vreun fel de viaţa literară...

Iar destinul unui Nicuţă Tănase, al unui Theodor Mazilu par trase la şapirograf după al altora, precum prietenul scriitor D. Alexandru, om de mahala, cu mulţi fraţi şi care după 4 clase a mers direct la meseria de bobinator - cele 2 cărţi ale lui, accentuat autobiografice: Mahalaua lunaticilor şi Filip ucenicul despre asta povestesc... Dar cât de frumos scrise, practic la cel mai înalt nivel imaginabil. Şi atunci... Şi atunci, rămâne nesiguranţa noastră, a fiecăruia, şi multele îndoieli cu privire la destinul său scriitoricesc. Ne tot mirăm, ne tragem înapoi şi... tragem nădejde, în secret, că totuşi talentul ni s-a dat şi el ne-a salvat, într-un fel mai anevoie de explicat.

În încheiere, nu-mi place vocabula Nimeni. Cum nu-mi asum nici ideea că RPR a scos din noi ceva. Repet: nu RPR-ul, ci rîvna noastră a scos din noi ce era de scos! (la sfârşitul comunismului, România excela prin cel mai mic număr de indivizi cu studii superioare, prin cel mai redus spaţiu locativ pe cap de locuitor; prin...) Am uitat oare că şi în Interbelic au existat burse, că tineri fără pic de sprijin erau trimişi la Paris, la Roma, la... Prietene N.C, citeşte postarea despre Ion Lăncrănjan, unde spun câte ceva pe astă temă...

Un gând bun, Lazu

Alţi scriitori:

Tudor Ţopa, n. 27 mai 1928 - d. 10 august 2008    

 

Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2002

  22 dec. Pagina fericită. Vineri 20 dec., la ora 15 a avut loc la Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor lansarea Veneticilor, prezentat de Ana Blandiana, Mara Magda Maftei, Alexandru Ecovoiu şi Nicolae Ţone. De dimineaţă nu m-am mai dus la redacţie, căci din seara precedentă, după un tur de forţă la limită, reuşesc să duc 97 de exemplare la lipit cu termoclei, apoi la tăiat (inclusiv cărţile lui Neagoe şi Mincu), urmînd ca Ţone să vină cu cărţile la lansare, iar noi să ne ocupăm de organizarea micii trataţii. Cumpăr 20 l de vin de Pietroasele demisec şi sec, luăm crengi de brad şi celelalte trataţii şi cu un taxi ajungem la Uniune, unde ne aştepta deja Alexandru Ecovoiu, aşa cum îmi promisese de dimineaţă. El cunoscînd mai bine rînduielile de la Uniune. Pe la 14:30 deja începe să vină lumea, apare şi Bălăiţă, dar nu rămîne, trece şi Uricaru, care promite să bage capul în sală – dar nu o face pînă la urmă. Aproape de ora lansării, sala deja plină, numai Ţone nu sosise cu cartea şi lumea voia să o cumpere. Daniel Popescu, prietenul lui ATD, cel care atît de frumos scrisese despre Lumina frunzelor uscate, cronica la Poeziile … Lidiei în Viaţa Rom., îmi ia un destul de lung interviu, pentru a-l publica, sau ca să se ghideze în scrierea unei cronici, n-am luat seama; apare şi MMM, o prea tînără şi drăguţă, suplă domnişoară, aspect de liceană-studentă, necum de cadru universitar, mi se recomandă, discutăm, ea în mînă cu cîteva coli scrise la maşină, pe care nu am răbdare să mă uit, poate ar fi vrut să punctăm unele lucruri; oricum, reuşesc să-i schiţez cîteva dintre direcţiile spre care m-am orientat cu acest roman.

În hol apare Ana Blandiana cu Romulus R., bucuroasă, apropiată, îmi dă impresia că lucrurile stau bine cu cartea mea. Nemaipunîndu-se problema să-l aşteptăm pe Gigi Astaloş, care de cu seară îmi spusese că nu poate veni, prins la Radio unde este în Consiliul de Administraţie etc. Mă bucur că sosesc Nicu şi Geta Ţ. cu ditamai sacoşa plină de cărţi. Le întindem imediat pe masa de la intrare, ajutaţi şi de Săndica, venită printre primii, să ne dea o mînă de ajutor. Mereu apar alţi prieteni de-ai noştri: Nora Tipuriţă, Geta Faraon, Tolea Rusu, H.Nichiforescu, Aug. Ţenu, Puiu Vasilescu, dl Dobre, Pupa Caraveţeanu, Octavian Barbosa, Dan Pomîrjanski, Traian Cocoş, Aurelian Chivu, Anatolie Paniş, Jimmy Micu, care îi spune Blandianei că au călătorit cîndva împreună spre Oneşti, la zilele Călinescu; familia Dan şi Magda Farcaş, C. Angheluţă, Edy Hurezeanu, Ani Nistor, Ion Drăguşin, Grişa Gherghei, cu care vorbim despre Boemi sub dictatură, din grabă am uitat-o acasă, aș fi dorit un autograf;  Filip Neacşu, Valentin şi Stela Ştefănuţ, Rodica D., soţia lui Caius, pe care o prezentăm tuturor; soţii Iordan, de asemenea prezentaţi elogios colegilor; sora Antigonei Ciubanciuc, Lucica Robu, preotul N. Iovan, prieten cu Ecovoiu şi prototipul preotului din Sigma. Mariana Lungu, confratele Emilian Bălănoiu; fosta colegă de la dansuri Greta Dinescu, spune că n-a putut-o aduce şi pe Mariana, ocupată cu nepoţelul – are doi fii şi de la ei doi nepoţi; Florin Codarcea, nepotul celebrului ministru al geologiei, Toma Barus, deşi nu e deloc o vreme propice cardiacilor; Florin Mihăilescu, care îmi cere cartea şi îmi va da în schimb una de-a lui; Octavian Soviany, Marin Mincu şi, în momentul culminant, însuşi Preşedintele Emil Constantinescu; îl văd urcînd scările, îi ies în întîmpinare, dăm mîna şi primul lucru pe care mi-l spune: îi pare foarte rău că nu m-a putut ajuta în apariţia Veneticilor: Zic. Nu-i nimic, înţeleg că nu e uşor, bine că totuşi cartea a apărut. Alături Pipo Anastasiu. Lidia cu spatele, vorbind cu mare însufleţire cu invitaţii, rîzînd uneori. O atenţionez, se întoarce, scoate o exclamaţie de bucurie, îi sare Preşedintelui de gît şi îl îmbrăţişază, cu vorbe frumoase. Îl conducem în sală, îl întreb dacă nu vrea să ia loc la prezidiu, dacă nu vrea să ia cuvîntul măcar din sală. Nu, zice, îmi va face plăcere să iau loc împreună cu colegii...

Şi acum chiar că nu mai avem de ce amîna începerea, mă îndrept cu Ţone spre masa din faţă, Ecovoiu e cu noi, îmi spune să mă plasez mai central, fiind cel în cauză, MMM vine şi ea, deodată cu Ana Blandiana. 

(Din Gândirea înceată, în manuscris)

Va urma 

A apărut o nouă carte a scriitorului prieten TUDOR CICU: Alergând după o himeră, Editura Rafet, 2014.

Fotografii... Bușteni, la Telecabină...I