joi, 31 iulie 2014

Scriitorul zilei. Tita Chiper, n. 31 iulie 1934 - d. 2002

Soţia scriitorului Al. Ivasiuc dispărut la cutremurul din 1977, ea însăși reporteră şi autoare de interviuri, trecută prin hulita Şcoala de literatură, a scris scenarii pentru filme de animaţie; a colaborat intens la Contemporanul, la România literară şi la Dilema, începând cu primul număr al acesteia. Autoare “leneşă”, cum o consideră dl Manolescu, a editat o singură carte: În lumina orbitoare, culegere de interviuri cu personalităţi foarte diferite ale vieţii interne şi internaţionale.
Citeşte mai mult: http://adevarul.ro/cultura/istorie/tita-chiper---viata-interviuri-1_50ba02667c42d5a663af91ab/index.html
 http://www.romlit.ro/tita

Alţi scriitori:
Franyo Zoltan, n. 1887
Păstorel, n. 30 iulie1894 - d. 17 martie 1964


Poezia zilei: Miron Cordun (1935-1997)
Inorogul

Eu inorog era să fiu 
și cornul mult mai viu să-mi fie
în casa ta cu timp târziu
și-n prăpădire de trufie.
Dar traiu-n grabă, 
dar bătrân
de glorii repede purtate,
nu mai am stare să amân
pe viețile cu tine date.
Și nici cădere nu mai am
de prea mult frig să-ți sparg pereții
și să te-nping la mine-n neam
frumoasa mea din capul vieții.


Cântec vechi

N-avem atâta timp cu noi
să fim și orizon și vad
când norii flămânzesc pe cer
și peste norii noștri cad.
Bolnavi de friguri, prăpădiți
de greul mers al zilelor,
ne vin cu grija lor pe cap
precum am fi și noi de-ai lor.
Ca din pământ, din prea mult vânt,
abia ținându-ne ne vin -
și ne-am sui la ei în cer
și n-avem timp să ne suim...

(din Dumineca pe drumuri, ed. Cartea românească, 1978) 


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001


Scrie Felicia Antip în ALA de azi 8 0ct: “Poate că nimic nu pune mai frapant în evidenţă ipocrizia ticăloasă a regimurilor totalitare decît modul de funcţionare al clicilor care se pricep să-şi menţină şi să-şi consolideze puterea indiferent de direcţia în care bate vîntul. Menghina în care sugrumă România de astăzi pletora de securişti şi de lingăi din totdeauna şi în vecii vecilor amin, încuscriţi, întovărăşiţi, formînd familii propriu-zise, familii politice, familii ideologice, grupuri de afaceri, administraţii locale, regionale, naţionale, nu este decît forma contemporană a unui instrument folosit şi perfecţionat oriunde şi oricînd regulile au fost stabilite după bunul plac al celor ce ţin strîns hăţurile puterii. Destinul familiei Chang a fost siluit de familia Ting, care seamănă grozav cu unele dintre familiile care au fost mari şi tari în era ceauşescu şi deţin astăzi pîrghii de control încă mai performante decît înainte de 1989.”

9 oct. L-am dat de-o parte pe Ecovoiu, incitant, ce-i drept, însă la nivel de cîrcotaş pe teme de Nou testament – o carte care debutase entuziasmant, dar îmi e greu să o urmăresc pentru că nu am decît jumătăţi de oră de lectură, la 2-3 seri o dată – va trebui să o reiau; am început Basarabia lui Goma, pleacă de la pretextul unui reportaj tv cu un soldat basarabean căzut prizonier la Afgani; autorul se identifică că destinul aceluia şi începe să le spună francezilor ce e cu Basarabia, din perioada traco-daco-geţilor, apoi daco-romană şi trecând prin perioada migratoare, cu parapon pe unguri şi pe slavi, cărora le găseşte toate cusururile: sălbatici, anticulturali, reuşind contraperformanţa de a-i analfabetiza pe eleni etc. Dar povestea vulgarizată a Basarabiei, compilată din cărţile de istorie, inclusiv cu exemplificări lingvistice: barză, brînză, etc, e mereu întreruptă de hachiţele personale ale autorului, el se declară primul care a scris texte anticomuniste, primul care a citit amicilor astfel de texte, primul care a fost arestat pentru a fi scris împotrivă – vrea să spună literatură-document, demascatoare cu privire la regimul carceral – dar n-au fost arestaţi atîţi liceeni prin anii ‘50-‘53 care scriseseră-copiaseră poezii anti-Stalin?! Mă rog…
Goma suferă că nu i se recunosc în cor aceste fapte istorice, de iniţiator şi principal luptător anti…; fundamentează teoria că românii au făcut din uitare principala metodă de răstălmăcire a faptelor, drept care se simte obligat să repete iar şi iar ce a făcut el şi ce i-au făcut “amicii”. Se plînge de nerecunoştinţa amicilor care cînd reuşeau o vizită la Paris, stăteau la el cu lunile, îi ţinea pe mîncare, paraziţi, în timp ce el muncea ca salahor, zugrav, etc. Faci un bine cuiva şi apoi îi scoţi ochii, te baţi cu pumnul în piept, faci caz de… Îi învinuieşte incorpore de nerecunoştinţă, de nesimţire, dar nici pe el nu-l dă caracterul afară… Cu o ură feroce împotriva tuturor. Persiflându-l pe român, după ce păruse că e cel mai mare apărător al cauzei româneşti, între vecini ignobili. Prea multe contradicţii în argumentaţia sa, pare un om care vede negru şi împroaşcă în toate părţile,- un pamfletar de neoprit!
Va urma
 


Fotografii estivale... 
 
Adăugaţi o legendă