Scriitorul zilei: Florin Mihăilescu; Radu Anton Roman

Scriitorul Florin Mihăilescu la 77 de ani !

    (Prezentare preluată de pe Crispedia.ro, cu completările mele)

Florin Mihăilescu (9 august 1937, Slatina, judeţul Olt) este un critic şi istoric literar. Este fiul Josefinei-Elena (născută Ionescu) şi al lui Luca Mihăilescu, jurist. Crescut de tatăl său, urmează şcoala primară şi liceul Radu Greceanu din Slatina. În 1954 intră la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1959. În 1971 îşi ia doctoratul în filologie cu o teză despre E. Lovinescu. Între 1959 şi 1962 este profesor la Drăgăşani.

Din 1962 îşi începe cariera universitară: asistent la Institutul Pedagogic din Bucureşti (1962-1972), lector la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti (1973-1979, 1985-1991), lector de limba, cultura şi civilizaţia română la Universitatea Provence (Aix-Marseille I, 1979-1985), conferenţiar (1991-1996), profesor (din 1996) la Catedra de istoria literaturii române a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti.

A colaborat la „Gazeta literară", „Viaţa românească", „Contemporanul", „Luceafărul", „Ateneu", „Steaua", „Revista de istorie şi teorie literară", „Caiete critice", „Orizont", „Argeş", „Transilvania", „Revue roumaine", „Limbă şi literatură" etc. Debutează editorial cu lucrarea E. Lovinescu şi antinomiile criticii (1972). 

După cercetarea aplicată Introducere în opera Hortensiei Papadat-Bengescu (1975), în care unii comentatori au întrevăzut o tentativă de completare a unei dimensiuni ce lipsea operei lovinesciene, Mihăilescu se dedică sintezei Conceptul de critică literară în România (I-II, 1976-1979), istoric şi încercare de valorificare a gândirii critice româneşti în câteva etape distincte, cele panoramate în prima parte situându-se „înaintea descoperirii de sine", în perioada „constituirii criticii estetice şi ştiinţifice", apoi în epoca postmaioresciană, a criticii aflate „în serviciul ideologiei literare" şi mai ales în epoca de vârf, a autonomiei militantismului criticii.

Autorul se preocupă în continuare de „aspectele contemporane" ale criticii literare, de „originile criticii contemporane", de „direcţiile şi concepţiile reprezentative" şi sfârşeşte prin a se concentra pe aspectele pur teoretice în secţiunea intitulată Pentru o teorie a criticii literare. Demersurile teoretice sunt dublate de alcătuirea câtorva antologii cu extrase semnificative din critica literară românească: Tradiţie şi inovaţie. Idei şi atitudini literare (1975), Semnificaţiile criticii contemporane. Perspective ideologice (1976), Aesthesis carpato-dunărean (1981), De la proletcultism la postmodernism, (2002).

 Un experiment aparte îl reprezintă lucrarea Introducere în opera lui Mihai Ralea (1997), realizată la capătul muncii de pregătire a volumelor IV-VII din ediţia Scrieri. Dominanta preocupărilor lui Mihăilescu a fost aproape în permanenţă critică literară, atât din punct de vedere istoric, cât şi din punct de vedere teoretic. A făcut însă un timp cronică de poezie, iar despre scriitorii clasici sau moderni, de la Gr. Alexandrescu şi C. Negruzzi până la Mircea Eliade şi Eugen Ionescu, Zaharia Stancu şi Nichita Stănescu, s-a exprimat cu variate prilejuri, unele de interes mai cu seamă didactic, dar şi atunci dintr-o perspectivă deosebită ori, cel puţin, într-o sinteză proprie.

Practicând comentariul critic cu destulă regularitate, din 1960 până în 1989, iar din 1990 fără întrerupere, Mihăilescu se ocupă cu predilecţie de contribuţiile exegetice cu oarecare miză teoretică sau cărora el le extrage, în primul rând, semnificaţiile generale, volumele de beletristică reţinându-l mai mult în chip incidental. Aspiraţia cea mai profundă care îl animă este, în ultimă instanţă, sinteza, în sensul unei cuprinderi nu atât documentare, cât esenţiale a oricăror probleme literare. Linia o dă ideea priorităţii perspectivei estetice în orice abordare a unei creaţii artistice.

Adept al criticii autonomiste, el nu desconsideră totuşi realitatea incontestabilă a determinismului sociocultural, dar nici nu scoate de aici criterii de evaluare estetică. Rezultat al unei transfigurări radicale, al unei autentice mutaţii ontologice, opera literară este pentru Mihăilescu expresia celei mai semnificative relaţii de sensibilitate dintre artist şi lume, criticii revenindu-i rolul de a căuta nu artistul din lume, ci lumea din artist. Tendinţa sau măcar dorinţa unei construcţii cât mai cuprin­zătoare şi mai armonioase, de teorie, dar şi de aplicaţie critică riguroasă, continuă să mobilizeze eforturile acestui spirit eminamente reflexiv.
*
   Printre rarele hatâruri pe care ni le furnizează vârsta a treia este și șansa dezvoltării unor prietenii rămase nedesfășurate în anii maturității noastre lucrătoare, asaltată de nesfârșite obligații sociale, în primul rând din cauza programului zilnic, a carierei fiecăruia dintre noi -, în cazul meu geologia, care mă ținea departe de lumea literară. Totuși, cu Florin Mihăilescu, concitadinul meu slătinean, un ”domnișor” înalt cu deosebire, blond și cârlionțat precât o permitea regulamentul, suplu, cu ochi albaștri, remarcat de mine încă pe vremea liceului, june briant, pluridotat, îndreptățind cele mai mari perspective (care "cum rar se întâmplă" s-au şi concretizat!), m-am revăzut când şi când, cât să nu uităm unul de altul.
(Atributul ”domnișor”, chiar pus între ghilimele, ar merita o succintă explicație. Iat-o: Anii liceului nostru, la mijlocul deceniului șase, deci la destui ani după sfârșitul războiului, au fost ani de sărăcie cumplită de foamete chiar, oricum ani de inimaginabilă și vinovată înapoiere... La liceul ce se numise Radu Greceanu și care își va relua numele abia după Decembrie 1989, se adunau elevi de frunte din toate comunele județului Olt, uneori și din alte județe; or, la mijlocul anilor 50 nu se punea defel problema unei uniforme a liceenilor, căci ar fi fost peste puterile financiare ale părinților... Tot ce se putea pretinde era purtarea unui ecuson pe brațul stâng... Nu trebuie să adaug decât că la orele de sport costumul adecvat nu era obligatoriu. Vă închipuiți așa ceva? Este de închipuit astăzi?! Dar lucrurile stăteau astfel: sărăcie lucie și înapoiere cât cuprinde - și nu e nimic de adăugat. Or, în aceste condiții, câțiva dintre colegii noștri, îndeosebi slătineni-orășeni, iar nu proveniți de la țară, se distingeau nu numai prin maniere urbane ci și printr-o vestimentație mai elegantă. Era la noi în clasa X-a C cazul unui Vătășescu, Panțurescu, Sandu, Dragomir, fii de medici, de juriști etc. Se prezentau precum niște domnișori printre noi ceilalți, majoritate oropsită, băietani veniți de la țară, purtând cine știe ce îmbrăcăminte și încălțări. Este și cazul lui Florin Mihăilescu, orășean pursânge și fiu de avocat.)
De mirare pentru amândoi este faptul că nu ne-am apropiat încă pe vremea studenției noastre, nici măcar mai târziu, căci ambii am frecventat cenaclul Labiș, cenaclul Junimea...  Apoi, fără salturi spectaculoase, relaţiile amicale dintre noi au intrat pe făgașul dorit și fapt este că notele mele de jurnal de după 1980 îl semnalează mereu pe Florin Mihăilescu, vezi volumul Scene din viața literară, vezi și Himera literaturii și vezi mai ales Odiseea plăcilor memoriale, unde sunt consemnate măcar câteva dintre întâlnirile noastre din anii 2007-2009. Ne-am dat cărți cu autograf, ba chiar ni le-am și citit!, lucru care din păcate nu se prea întâmplă nici între prieteni de-o viaţă (nu stau acum să analizez cauzele...), am participat în ultimul deceniu la nu mai puțin de 5 susțineri de doctorate pe care le conducea prietenul FM, relatând despre ele pe-al nostru blog, postând imagini de la evenimentele respective (nu e chiar puțin lucru, într-o vreme a excesului de imagine, a sute de fotografii care se fac în astfel de ocazii, dar pe care nu le vei vedea niciodată -, șterse parcă printr-un simplu Delete...; ne întâlnim și facem mici plimbări, vorbind cu fervoare şi absolută bună credinţă despre cărți, despre aspecte ale vieții literare, despre Slatina adolescenței noastre (care ne-a gratulat cu titlul de Cetăţeni de onoare şi ne convoacă la evenimente culturale), peripatetizând copios, despre câte toate, ca doi oameni care se respectă și nu au nimic de împărțit (ci de împărtăşit atâtea impresii de lectură!). Ar fi multe de spus despre acest ultim al meu prieten întru literatură, altfel om de o delicateţe infinită, sincer, neagresiv, comprehensiv, colocvial, de-o onestitate intelectuală mai degrabă imposibil de egalat... Este pentru mine, mai înainte de orice, bucuria şi liniştirea de sine, prin simpla confirmare a faptului că oamenii adevăraţi și de aceea cumva @anacronici”, căci părând neadaptați, n-au dispărut definitiv de pe faţa pământului...
După ce pe rând, marii mei prieteni întru literatură s-au retras din peisaj: Mircea Ciobanu, Dumitru Alexandru, Constantin Popovici, Pan Izverna...(spun asta cu jale), iar alţi cîţiva, prea puţini, au devenit impracticabili din motive de sănătate, este un dar nepreţuit al vieţii să poţi ridica receptorul şi să-i spui din inimă prietenului din Drumul Taberei, la Aniversară: ”La mulţi ani cu sănătate, drag prieten Florin Mihăilescu!”

Opera

• E. Lovinescu și antinomiile criticii, Minerva, 1972
• Introducere în opera Hortensiei Papadat-Bengescu, Minerva, 1975
• Hortensia Papadat-Bengescu,( traducere în limba maghiară), ed. Kriterion, 1986
• Analize și interpretări literare, în colaborare cu G.G. Ursu, ed. Didactică și Pedagogică, 1975
• Conceptul de critică literară în România, vol. I-II, ed. Minerva,, 1976 și 1979
• Introducere în opera lui Mihai Ralea, ed. Minerva, 1997
• Extemporale critice, ed. Floarea Darurilor, 1998
• Critice și metacritice, ed. Rev. Viața românească, 1999
• De la proletcultism la postmodernism, Edit. Pontica, Constanța, 2002
  
• Reconstituiri critice, ed. Universitară, 2007
  
• Critica sau judecata fără sfârșit, Fundația Culturală Libra, 2008
  
• Amendamente la ideile critice, Ed. Vinea, 2012
  

A îngrijit antologiile critice:

• E.Lovinescu, interpretat de..., 1973
• Analize și interpretări literare, 1975
• Tradiție și inovație, (studiu și antologie), ed. Eminescu, 1975
• Semnificațiile criticii contemporane (studiu și antologie), ed. Eminescu, 1976
• N.Iorga interpretat de... 1979
• Aestesis carpato-dunărean ( studiu și antologie), ed. Minerva, 1981
• Mircea Eliade et les horizons de la culture, ed. Universite de Provence, 1985
• Mihai Ralea, Scrieri 4,5,6,7., ed. Minerva 1988-1989
• Mihai Eminescu, Luceafărul și alte poezii (antologie comentată).ed. Floarea Darurilor, 1995
• Titu Maiorescu, Critice (antologie și comentarii),1997

Radu Anton Roman, n. 9 aug. 1948 - 29 aug. 2005

         

Din oraşul Făgăraş, unde a terminat liceul, a descins la Bucureşti, făcând facultatea de ziaristică, după alţi doi de drept, nefinalizaţi. Tânăr frenetic, a schimbat nenumărate îndeletniciri: învăţător, pedagog, chituitor la blocul Intercontinental, gardian de noapte, bibliotecar, redactor, director la Televiziunea Franco-română, consilier editorial, realizator TV şi în tot acest timp: turist, pescar, vânător, fotograf artistic.

A debutat ca poet, dar şi-a diversificat în modul cel mai spectaculos posibil, fără egal la noi, paleta scripturală, publicând reportaje lirice, cronici teatrale, romane, cărţi de turism, vânătoare şi pescuit, cărţi de ... bucate. S-a făcut remarcat ca teleast, deţinând o emisiune despre obiceiurile culinare ale provinciilor româneşti, cu accent pe bucătăria tradiţională, dar cu incursiuni culturale în istorie, antropologie, ritualuri.... Imediat după decembrie 1989, când în România se traducea pe capete din orice literatură străină, R.A.R. era poate singurul autor român tradus copios în Franţa, în Anglia, poate şi în alte ţări.  Pe tarabe găseai ediţii de mare lux de R.A.R., cu abundenţă de ilustraţii, despre Bucătăria românească, lucrări legate, copertate, în casete de 6-7 volume, pe care lumea le cumpăra în veselie.

A fost primit bine la debutul în poezie, apoi personajul s-a lansat în televiziune, colindând ţara, cu emisiuni care parcă voiau să-l concureze pe Păunescu, de la „Antena vă aparţine”.  Aceste emisiuni, vizionate de milioane de români, au devenit cărţi, au devenit casete video. A realizat filme documentare privind Delta, a deschis expoziţii de fotografii artistice, a făcut din arta culinară o formă de cunoaştere empatică a spiritualităţii româneşti.

Am citit cu mare interes În Deltă cu Jacques Yves Cousteau, care în mintea mea, (din tot ceea ce citisem şi mai ales văzusem la televizor şi la cinema: Lumea adâncurilor, în două serii, etc), reprezenta personalitatea cea mai proeminentă a secolului XX. Un personaj despre care RAR ştia desigur mai multe decât mine şi îl admira pe măsură, deci a ţinut morţiş să se ataşeze echipei Cousteau, în aventura ei din Deltă, imediat după 1990. Mare cunoscător al Deltei şi al oamenilor ei, lipoveni şi lipovence iubeţe, mari pescari şi la fel de mari băutori, el însuşi pescar inveterat, autor de reportaje în domeniu, deja scriitor cu platformă constituită, totuşi JYC nu a acceptat să-l angajeze ca ghid, cu toate insistenţele unora din echipă, susţinători ai lui RAR, ci ca interpret-translator. Se făceau aprovizionări abracadabrante cu alimente şi băuturi, pentru mintea unui român de pe-atunci; se gătea excelent, iar RAR se afirma pantagruelic, răzând 6-7 porţii la o masă.. Se trăia bine pe vas, căci JYC avea fonduri incredibile, de la fundaţii şi sponsori din lumea largă, la care nimeni n-ar fi sperat să acceadă. Însă era teribil ritualul prin care JYC îşi făcea apariţia pe puntea vasului, în zori, filmat şi fotografiat de 4-5 angajaţi speciali şi exclusivi, care nu aveau voie să-l ia în cadru decât pe Corifeu. Numai el exista, numai el descoperea, numai el vorbea şi făcea planuri pentru tot mapamondul...Apariţii regizate, ţinute sub cel mai sever control; întâlniri cu şefi de state, preşedinţi de Academii, etc. Vasul a parcurs de 6 ori distanţa Tulcea- Sulina, în aşteptarea premierului Roman, care uitase să specifice locul descinderii din helicopter... JYC neobosit în a-l aştepta pe premierul României, încă un triumf personal... Nimic nu era precupeţit pentru a fi pus în pagină fascinantul personaj.  Care avea acasă o soţie fidelă, devotată de 5 decenii, iar pe vas avea o amantă şi pe fiica rezultată din relaţia cu aceasta. Iar pe fiul Philippe, fotograf talentat, îl ţinea la mare distanţă şi nu i-a dat nicicum şansa să se afirme, la rându-i. Dispărut în nu mai ţin minte ce accident naval? Sunt cutremurătoare şi pline de amărăciune consemnările lui R.A.R., constrâns să-l coboare pe idol de pe piedestalul pe care atâţia alţii, mai puţin scorţoşi, i-l lustruiau, cu metodă (Văzuse Lumea adncurilor de 15 ori...). Aş vrea să regăsesc cartea, plutitoare prin apartament, şi să dau câteva citate edificatoare.

Opera literară: Ohaba, ţara asta, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972 (poeme).Ţările de sus ale merilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974.Călătorie spre nord, 1976; Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Editura Paideia, 1998. În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau, Editura Paideia, 2001. Zile de pescuit, 1984, (ed. a II-a, Editura Paideia, 2002) (roman). Des poissons sur le sable, Éditions Noir sur Blanc, 2002 (traducerea în franceză a romanului Zile de pescuit). Savoureuse Roumanie, 2004.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Anton_Roman

www.romlit.ro/radu_anton_roman

 http://stiri.kappa.ro/actualitate/30-08-2005/aseara-radu-anton-roman-s-a-stins-din-viata-78571.html

Poezia zilei, Radu Anton Roman

*

Busuioc pe colţul mesei tale

mirosind a toamnă şi a brad.

Tu ca o zăpadă, eşti făptura

care va pleca în nordul florii

unde cerul e-mbăiat cu miere

picurând albine moi, de jad.

Drumu-acesta lung te va răpune

Eu am să aştept sub o cetate

alb şi îngheţat în ape albe

unde mrenele de lapte sângerează.

Am să bântui singur printre ziduri

ca un vânt de gheaţă peste sate

Dac-ai să te-ntorci, ţinutul florii

se va umple de o toamnă sură

Te voi întreba unde ţi-e trupul,

pleoapa ta ca o zăpadă pură.

Voi şopti încet să te apropii.

Carnea mea, gemând, va îndura

noaptea, sărutându-mă pe gură.

ion lazu: Odiseea plăcilor memoriale

5 august 08, marţi. Din Pţa Victoriei în str. Louis Blanc, sun la 21-A, casa de pe colţul cu str. Paris, coboară o femeie tânără, simplă: Nu a locuit aici, trebuie să sunaţi alături, la curte, dacă o fi cineva acasă. La poarta de grilaj, o sonerie cu numele lui R. A. R. şi o cutie de tablă, acelaşi nume, ap.1. Sun, nu răspunde nimeni. O curte îngustă, de asfalt (ah!, "ogrăzile de-asfalt" ale lui Bacovia?), cât să avanseze maşina până în celălalt capăt, care iese în strada următoare, iar în stânga o grădiniţă nu prea mare, triunghiulară, mai mult un hăţiş decât un loc pentru straturi de flori sau de legume. Să fi încropit aici un chioşc de vară? Sunt tare curios cum ar descrie RAR această ambianţă. (Dar el se exersa asupra Deltei, nu?) S-a folosit tot spaţiul de la acest colţ de stradă, ba chiar la colţ, pentru că rămăsese totuşi un spaţiu de 5/5/7 m, s-a mai ridicat o căsuţă, aici acum fiinţează un magazinaş de cartier la parter, gen băcănie. Femeia la care apelasem locuieşte în această plombă. Dincolo de colţ, aparţinând de locuinţa RAR, o uşă de tablă, încuiată, blocată, idem poarta de la cealaltă stradă. Revin la poarta lui R.A.R. şi văd sub boschetul de la gard o cratiţă pentru apă şi câinele corespunzător, mare, roşu, de rasă, însă depăşit de vremuri, leneş, apatic, care nu începe să latre decât provocat. Îl provoc; scoate două lătrături anemice. Dar tot nu apare nimeni.

6 august 2008: (...) Din str. Porumbaru, unde fusesem pentru Laurenţiu Fulga, prin parc până în Loius Blanc 21-A, văd lumină la etaj, ocolesc, e lumină şi la stradă; sun, se arată la geam o doamnă tânără, îi explic, vine la poartă, mă invită înăuntru, precum că dulăul nu-mi face nimic, să trec pe lângă el cu curaj. Renunţ la această experienţă, iese ea pe trotuar, îi spun, se bucură, voia să discute cu Andrei Pleşu., vecin de pe strada cealaltă şi fost prieten cu. Îmi spune datele lui R.A.R. şi-mi dă telefonul ca să o anunţ când venim cu placa. Este deja 21:30, îi spun că am mai fost dar nu am găsit pe nimeni, iar Informaţiile nu mi-au dat telefonul. Nu, pentru că e la secret, zice dna Ileana Roman, căreia îi amintesc că poartă acelaşi nume cu o cunoscută poetesă din Severin. O seară bună! Şi la metrou, spre casă, fiind deja noapte.

21 octombrie, marţi. Pe cea mai frumoasă lumină de toamnă. Încep lectura la R.A.R. cu J.Y. Cousteau în Delta Dunării. (Poate se va înţelege că acţiunea plăci memoriale, pe lângă multe altele asupra cărora nu mai revin, mi-a prilejuit reluarea unor lecturi din scriitorii români, iar în câteva cazuri cunoaşterea mai în profunzime a operei, nu doar a vieţii scriitorilor.). R.A.R. se dovedeşte în mare vervă, zice: Lumea tăcerii mi-a schimbat viaţa, L-a văzut de peste 20 de ori. Printr-o tânără ziaristă pe care o cunoscuse altcândva, intră în echipa lui J.Y.C., însă  nu  ca ghid, căci cunoştea Delta de 20 de ani, ca mare pescar şi prieten cu toţi lipovenii; iar J.Y.C. n-ar fi admis să se ştie că altcineva îl conduce pe el în descoperirea Deltei, - nu, toate iniţiativele şi descoperirile erau în exclusivitate ale lui! L-a angajat nu ca ghid, ci ca translator. Tot ce se filma de către operatori, tot ce se fotografia de meseriaşi, musai să-l aibă totdeauna în centrul imaginii pe JYC, de preferinţă singur în faţa miracolelor pe care le dezvăluie lumii...

Alţi scriitori:

Claudiu Moldovan, n. 1921

Romulus Cojocaru, n. 1934

Florin Mihăilescu, n. 1937

Ion Marin Iovescu, m. 1977

 

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2002
22 nov. Ieri, zi istorică pentru România, al doilea pas important după răsturnarea lui Ceauşescu. Primirea în NATO. De acum nu ne mai rămîne decît să dezvoltăm economia: producţia, afacerile, însă bine delimitate în cadru legal. Şi peste o generaţie sau două va fi ceva mai bine. Dacă islamul…

Se ridică şi umple ecranul vieţii sociale o generaţie care a crescut cu ochii la tv sau la calculator şi cu radioul dat la maxim. Gînduri de altă natură, deci alte abordări, pentru alţi andrisanţi. S-a dus epoca unor gînditori ca Einstein, unor scriitori laborioşi ca Thomas Mann.

Poezia de azi-noapte:

Fericirea este această mînă întinsă peste pieptul meu

şi a cărei apăsare

Nu o mai simt, a cărei atingere nu o mai simt, a cărei căldură

Nu o mai simt. Faptul că tu toată noaptea

Mă ţii în braţe şi eu am uitat de asta, într-atîta m-am învăţat

să te aduni la pieptul meu -

Şi îmi dau seama de asta abia acum, treaz, în miez de noapte,

cînd te găsesc adunată la pieptul meu, că ţii pe mine o mînă

A cărei atingere şi căldură şi apăsare nu le mai simt –

de parcă

Nu aş fi adormit ci deja mort.

Fericirea e alunecare spre moarte.

 
Ion Lazu - Fotografii... în amurg, la Groapa Văcărești, 5 august 2012, I