Scriitorul zilei: Veronica Micle, n. 22 aprilie 1850 - d. 3 august 1889
Poezia zilei
Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2002
Fotografii... În nocturnă, o premieră absolută în Parcul IOR - un lampion chinezesc zburător... la concurenţă cu Luna
S-a născut la Năsăud, tatăl său murind
încă înainte de naşterea Veronicăi. În acelaşi an 1850 mama se mută cu cele
două fetiţe la Tg. Neamţ, iar în 1852 se stabileşte cu familia la Iaşi.
Veronica face Şcoala centrală de fete, absolvind în 1963 cu calificativul
"eminent". Un an mai târziu, în 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle,
cu 30 de ani mai vârstnic, profesor universitar la Iaşi, apoi rector al
Universităţii. Vor avea două fiice, în 1866 şi 1868. În 1872, în timpul
unei călătorii la Viena, îi este prezentat Mihai Eminescu. El va veni la Iaşi,
în 1874, ca director al Bibliotecii centrale. Iubirea lor platonică, celebrată
în lirica poetului şi unanim cunoscută, este concretizată în 1876, dar abia
spre sfârşitul lui 1879, după moartea profesorului Ştefan Micle se va pune
problema oficializării unei căsătorii. Nepregătit, nehotărât, demisionar
într-ale vieţii, Eminescu tergiversează, sub cele mai diferite motive. După o
ruptură de aproape 2 ani, la sfârşitul lui 1881 relaţia este reluată, dar în
august următor are loc ruptura definitivă.
În 1886 Veronica Micle donase mănăstirii
Văratec casa din Tg. Neamţ, moştenită de la mama sa. În acelaşi an apare un
volum din scrierile Veronicăi Micle: poezii, traduceri din Lamartine şi
Gauthier, aforisme.
Unanim considerată muza Poetului naţional,
adorată de acesta, Veronica Micle, mamă a două fete de liceu, repetând soarta
mamei sale, de asemenea văduvă cu două fiice, nu avea o situaţie materială
asigurată, căci pensia de urmaş, aşteptată de pe urma profesorului Micle, nu a
fost aprobată la timp. Tergiversarea se poate să se fi datorat şi lui Titu
Maiorescu, ce nu i-a trecut cu vederea Veronicăi faptul că la sfârşitul
liceului compăruse ca martoră a acuzării într-un proces intentat Mentorului de
la Junimea. Vor mai fi fost şi alte motive, fapt este că nedreptatea a
precumpănit, strivind-o pe biata femeie, cu comportament discutabil într-o
societate conformistă. Eminescu însuşi, care s-ar fi cuvenit să pună piciorul
în prag, s-a derobat: obosit, bolnav, strâmtorat, nehotărât, incapabil să-şi
asume răspunderea, toată această dramă, deductibilă din corespondenţa celor doi
îndrăgostiţi, cunoscută în întregime abia spre anul 2000, oglindeşte falia
dintre realitate şi iluzionarea în van.
Restul se ştie: sinuciderea, mormântul din cimitirul de la Văratec, cu versurile: "Şi pulbere, ţărână de tine s-o alege / Că asta e a lumii nestrămutată lege..."
Restul se ştie: sinuciderea, mormântul din cimitirul de la Văratec, cu versurile: "Şi pulbere, ţărână de tine s-o alege / Că asta e a lumii nestrămutată lege..."
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Veronica_Micle
https://melidoniumm.wordpress.com/2012/08/04/un-destin-tragic-veronica-micle/#comment-907
http://www.veronicamicle.eu/

Poezia zilei, Veronica Micle
Frumoasa, sfânta poezie
Frumoasa,
sfânta poezie,
Ce-ai fost unicu-mi Dumnezeu
Pe dulcea ta zadarnicie
Cât pret a pus sufletul meu.
Cât îmi parea ca sunt de mare
Ca idol eu mi te-am ales,
Cu ce avânt si adorare
Prinos adusu-ti-am ades.
Adânca mea cucernicie
De mitul tau când s-a legat,
Pe dulcea ta zadarnicie,
Sufletu-mi jertfa ti l-a dat.
Ce-ai fost unicu-mi Dumnezeu
Pe dulcea ta zadarnicie
Cât pret a pus sufletul meu.
Cât îmi parea ca sunt de mare
Ca idol eu mi te-am ales,
Cu ce avânt si adorare
Prinos adusu-ti-am ades.
Adânca mea cucernicie
De mitul tau când s-a legat,
Pe dulcea ta zadarnicie,
Sufletu-mi jertfa ti l-a dat.
Am plecat...
Am plecat far’
de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.
Si plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplarii,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.
De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atâta chin
Caci cu dor si disperare
Îndarat la tine vin.
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.
Si plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplarii,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.
De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atâta chin
Caci cu dor si disperare
Îndarat la tine vin.
Alţi scriitori:
N. Ciobanu, n. 1931
C. Lupeanu, n. 1941
Paul Daian, n. 1954
Poezia zilei
Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2002
Nu apuc să continui lectura la Sigma. Primesc ieri scrisoarea de la Marian Popa, binevoitoare, îmi
cere cu împrumut cărţile, spre lectură, idem ale lui D. Alex. Să i le predau
lui Tupan, care i le va expedia prompt.
Lidia a început să-i viseze pe părinţii ei. Vorbesc la
telefon cu Rodica lui C., mama lui încă trăieşte, la 91 de ani, se deplasează
cu un cadru. R. a fost la Atena, Grecia o ţară foarte frumoasă, nu numai
impresionantă la capitolul antichitate.
Băsescu dă în folosinţă metroul aerian, suntem a
cincea capitală continentală. Un prim accident grav, copil lovit pe podul
Grant.
Lunetistul american are la activ deja 13 victime, acum
ameninţă că şi copiii americanilor sunt în pericol. Bush suplimentează masiv
fondurile pentru apărarea cetăţeanului.
2 nov. Pe
30 oct. la Notariat cu Ţone, l-am creditat pe un an, pentru achiziţionarea de
utilaj tipografic. Să sperăm că l-am scos din punctul mort, acum poate să iasă
la timp cu cărţile şi mult mai ieftin. Spune că prima carte va fi chiar a mea.
Să vedem. Peste trei săptămîni e Tîrgul Gaudeamus.
Azi la Sofitel, cu Lidia care şi-a cumpărat un foarte
frumos costum. A făcut senzaţie, Helen nu a recunoscut-o! Seara rămîn singur,
bat la Jurnal, apare nepotul, ne luăm
cu vorba şi pizza se face scrum… Acest nepot Bâz-Bâz, mereu inoportun, mă
conturbă cu dinadins parcă, îmi induce nervozitate, mă pripesc, sau scap din
vedere lucruri importante.
Va urmaFotografii... În nocturnă, o premieră absolută în Parcul IOR - un lampion chinezesc zburător... la concurenţă cu Luna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu