sâmbătă, 30 august 2014

Scriitorul zilei Al. Protopopescu, n. 30 aug. 1942 - d. 20 oct. 1994      

        

Fiu al unui profesor din Fălticeni, termină liceul în 1960, Filologia ieşeană în 1965 şi va fi preparator la Institutul Pedagogic din Constanţa, iar după 2 ani, redactor la nou înfiinţata revistă Tomis, 1967-1974, după care va fi bibliotecar la biblioteca judeţeană Constanţa şi câţiva ani profesor. Eliminarea de la revista Tomis l-a marcat pe fragilul poet, care s-a dedat unei vieţi dezordonate, sfârşind prematur, printre declasaţii boemei bucureştene, în 1994. În 1978 îşi luase un doctorat în filologie cu Romanul psihologic românesc, dovedind remarcabile calităţi de interpret al fenomenului literar.
A debutat cu poezii în Iaşul literar, 1960, iar în volum cu Exilul imaginar, 1968, după care s-a desfăşurat mai ales în critică literară şi eseistică. Volumul şi esenţa, 1973, adună mare parte din cronicile literare privind literatura momentului. Serialul de dialog cu Cornel Regman a apărut în Tomis şi a fost reluat de mai vârstnicul critic într-un volum ulterior.
Alex. Ştefănescu  priveşte cu interes, deşi oarecum amuzat prestaţia poetică a lui A. P., găsindu-i „graţie şi bravadă", ceva între Labiş şi Dinescu; cronicile literare i se par compozite, nesigure ca abordare exegetică, impresionat totuşi de secţiunea despre Istoria Ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir, vădind neaşteptate resurse interpretative. Performant i se arată a fi studiul monografic despre romanul psihologic românesc. Marian Popa îl numeşte poet graţios zvăpăiat şi nu ia în serios decât prestaţia din studiul monografic, cu bune analize pentru autori ca Rebreanu, Camil Petrescu, H. P. Bengescu, Gib Mihăescu, Anton Holban, Eliade, M. Bleker, Mihail Sebastiasn, Felix Aderca. În Istoria sa, N. Manolescu îl citează cu temei în privinţa lui M. Bleker, a lui Gib Mihăescu şi a lui Al. Ivasiuc.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/alexandru_protopopescu


Poezia zilei, Al. Protopopescu

Întoarcerea

Acum se bat la maşină poeziile mele
Şi toate dactilografele tinere visează,
Eu mă întorc bătrân călcând pe pământ
Umbra unui rotitor băiat în ipostază.

Acum urăsc puţin înfăţişarea pe care-o port,
Desenu-absurd şi vechi de pe sacou
Şi-n somn ating fereastra părintească de susţinere,
Cu chipul iluzoriu de erou...
Mă trage luna-n munţii mei să mă ridic,
Nu mă potrivesc cu oamenii de lângă mare,
Nu mă potrivesc cu viclenia de a prinde peşti
Fiindcă nu mă potrivesc cu nimic.

Ajung acasă singur în crucea dimineţii,
Zărind cum ard pe faţa pământului bostanii,
Dar nu pot adormi, cobor în curte
Şi prind sticleţi cu vălul de mireasă-al mamii...

Adaos

Eu care mişc în toamnă această apă fumurie,
De o voinţă oarbă adus şi-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub fereastră,
Visez o flacără la gura puştii de vânat.

Afară viscolu-mi smuceşte din pripoane barca,
Păzeşte-o, Doamne, răstignită de pământ,
Să se trezească dimineaţa şi să plece
Copilul roş’ pe care-l port în gând.
Încolo nu mai are importanţă
Deliru-acesta înstelat venind,
Eu voi muri în pata de lumină
Pe care-o lasă luna răsărind.

(Ambele poezii sunt preluate prin de-acum celebra tehnică copy-paste din articolul lui Alex. Ştefănescu din Rom. lit.)

N.B.: Pe scriitorul de astăzi al rubricii l-am întâlnit în compania lui Cornel Regman, probabil întâlnirea este relatată în Scene din viaţa literară, 2007. Peste ani, am pus o placă memorială pentru câţiva scriitori, toţi dispăruţi prea curând, printre care şi  Al. Protopopescu. Vezi și Odiseea plăcilor memoriale, ed. MBM, 2012.


Alţi scriitori:
Augustin Z. N. Pop, n. 1910
D. Matală, n. 1936                                                                                  
Gelu Vlaşin, n. 1966


Lidia Lazu recitând din Bacovia:
http://youtu.be/Ri-WUOShcqA
 


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003

2 ian., continuare: Filmarea lui Corjos foarte bună, detaliată, insistînd pe toate persoanele din prezidiu, dar şi din toată sala; totuşi, cum îi spuneam Lidiei la plecare, nu e o filmare de pe trepied, ci din mînă, imposibil să eviţi tremurăturile, micile ezitări. Ce-i drept, caseta nu porneşte chiar de la începutul lansării, avem doar finalul cuvîntării Blandianei, aşa că nu avem afirmaţiile ei cele mai importante despre valoarea acestei cărţi, nici măcar foarte emoţionantele ei amintiri cu basarabence – iar partea de la începutul filmării, prezentarea cărţilor scoase de editură mi-a fost ataşată la sfîrşitul benzii, pentru că a fost trasă cu  lumină de noapte şi a ieşit alb-negru. Mai bine decât nimic. Însă tot lipseşte partea cea mai preţioasă a vorbirii Blandianei, să sperăm că o voi recupera de pe înregistrarea Vioricăi Ghiţă Teodorescu. Vorbește Ţone, apoi dra Maftei, extrem de fotogenică, dar neauzindu-se prea bine la început; din nou Ţone, apoi Ecovoiu, care acum mi-a părut mai substanţial; iar Ţone, apoi din sală: Anatolie Paniş, Aurelian Chivu şi.. aici Corjos a trebuit să se oprească, invitat fiind la alt eveniment ce trebuia filmat. Impresia că N. Corjos s-a grăbit cumva şi la prelucrarea casetei, eliminînd părţi ce i se vor fi părut sub nivelul exigenţei ca imagine, însă pe mine m-ar fi interesat toate aspectele, căci eu nu intru cu caseta asta la televizor. Îmi e greu să cred că nu a filmat întregul spici al Blandianei, de exemplu. Asta fiind situaţia cu caseta, foarte reuşită în fond şi dînd seamă despre atmosfera de la lansare, inclusiv prezenţa lui Emil Constantinescu şi apariţia soţiei sale, în timpul  discuţiilor. 
Apoi însă trebuie să suportăm revărsarea verbioasă a lui V., care nu se lasă pînă nu ne spune de multe ori la rînd: ce i-a spus el lui Ecovoiu, precum că ar fi vorbit ca de o cronică de familie, or aici este vorba de problema tuturor refugiaţilor, inclusiv a celor din Banat deportaţi în Bărăgan şi a altora asemenea. Că l-a întrebat dacă are ascendenţă sîrbească. De ce mă întrebaţi? Fiindcă aţi vorbit de bombardamentele asupra Belgradului. Or, E. o făcuse în alt context. Că acela ar fi fost dispus să continue discuţia, dar au fost conturbaţi de un zăbăuc. A discutat cu Chivu, l-a acuzat că a vorbit despre carte fără să o fi citit. Eu: Cînd să o fi citit? Cărţile s-au adus direct din tipografie și s-au vîndut la ieşire, după prezentare. Lui Maftei, Blandianei, le-am dat cartea în timp util. Ceilalţi vorbitori au citit desigur cele trei fragmente apărute în reviste, au putut să-şi dea seama ce stil am, cum abordez lucrurile, ca-n epopee. Că el a avut dreptate. Zic: Nu, n-ai avut dreptate să le reproşezi, ei au vorbit din drag de mine. Cu o lună în urmă am fost la lansarea cărţii acestui Ecovoiu, Sigma, au vorbit directorul şi redactorul de carte, lumea a aplaudat şi au plecat cu toţi, deşi poate unii citiseră deja cartea, lansarea a întîrziat cu nişte luni de zile – ideea fiind că la lansări nu se vorbeşte din sală, la mine a fost o excepție, colegii scriitori mă simpatizează…. Se apucă să ne povestească o scenă cu jocul de poker între ofiţeri, el avînd chintă roială, altul care de aşi, altul care de decari (imposibil!), altul un ful…scenă povestită cu inexactităţi, omul nostru fiind rău grizat, poate chiar asumîndu-şi o scenă auzită la alţii sau de-a dreptul inventată. În fine, cu digresiuni aproape de nestăpînit, revine la tema lansării şi conchide că noi doi suntem foarte diferiţi, eu avînd talent la scris, iar el, aşa după cum i s-a şi recunoscînd, are talent de povestitor. Zic: Eu am mai spus-o: între a vorbi şi a scrie, oricît ar părea de ciudat, nu este nici o legătură. Da, aşa e, zice. I s-a sugerat să scrie, dar nu-i iese… Are acest talent, recunosc eu, pe cînd la mine acest talent este zero.
Zic: Nu pun bază pe impresia pe care aş face-o ca vorbitor, marii scriitori sunt cu dinadins oameni care vorbesc rău în public: Barbu, Preda, Fănuş Neagu, Breban etc. I-am observat pe fiecare în parte, în mai multe ocazii (pe Eugen Barbu ani de zile, la cenaclul Labiș...). Şi nu-i mai spun că povestitorul cel mai mare al literaturii noastre, Sadoveanu, tăcea cu zilele între prieteni, dovadă mărturiile unor Topîrceanu, Ştefana Velisar, Mihail Sevastos  etc. Că însuşi Mark Twain, cel mai mare povestitor din lume, care făcea turnee mondiale, cu vaporul, nu vorbea liber ci îşi citea conferinţele şi de aceea avea aşa mare succes. Şi mai face V. o afirmaţie care mă pune pe gînduri: cu talentul lui de povestitor şi cu al meu pentru scris ar ieşi adevărate best-selers-uri! Deci bănuiala mea mai veche, că insul m-ar supune unei adevărate agresiuni verbale cu speranţa că am să mă inspir din relatările lui, nu e chiar hazardată. Ca de altfel şi bănuiala în ce-l priveşte pe Didi, dezlănțuiri verbale care ar vrea să sugereze: nu numai tu ai povești de spus, ale noastre ar putea fi și mai și.... Nu-i mai spun că indiferent de talentul cuiva, dacă nu ai puterea să stai asupra unui text timp de 4-5-7 ani, nu are cum să iasă bine; or el şi alde Didi risipesc orele în discuţii abracadabrante, redundante, bat apa în piuă, însă e clar că n-ar avea nicicum tăria de spirit să stea ore şi zile asupra unei pagini. N-ar fi exclus ca, din spirit de contradicţie, V. să afirme că, dimpotrivă, el are această răbdare. Fapt e că nu o are şi majoritatea vorbăreţilor nu o au. 
Va urma 



Ion Lazu: Fotografii cu scriitori 

Scriitorul Dumitru Alexandru, 1982 




Sculptorul Constantin Popovici.

Poetul Ion Murgeanu și Florin Dochia, Rm. Sărat, 2010.