marți, 12 august 2014

Scriitorul zilei: Nicuță Tănase,  n. 12 aug. 1924 - d. 15 sept. 1986

         
       
Fiul lui Anghel Nicuţă, vânzător ambulant şi al Anei Moldovan, s-a născut în periferia bucureşteană, a urmat o şcoală de ucenici, devenind lăcătuş, repartizat la uzina din Avrig, apoi la cea din Hunedoara. Unde debutează în 1954 cu schiţe satirice şi versuri. Va face Şcoala de literatură, 1951, şi va colabora la nenumărate ziare şi reviste ale vremii, începând cu vestita Urzica, devenind între timp scenarist la Televiziunea română şi redactor la Scânteia, de unde s-a pensionat medical. 
A scris povestiri pentru copii, în stilul umoristic al lui Şalom Alehem şi al altor autori proletari, traduşi la noi în stil mare, în anii 50-60. Tradus el însuşi, la acea vreme, în nenumărate limbi străine. Niciodată ca în acei ani 50-60 nu va fi fost în întreaga lume o nevoie mai mare de literatură de acest fel (despre copilărie şi adolescenţă), care să prezinte omul simplu, neajutorat în faţa vitregiei vieţii (în primul rând a sărăciei, foamei, înapoierii...), totuşi încrezător în om şi dornic să-şi cucerească un loc onorabil, conform exigenţelor morale de pe-atunci, ocolind violenţa, necinstea, ticăloşia... Majoritatea scrierilor lui Nicuţă Tănase sunt la persoana întâi, accentuat autobiografice şi narează peripeţii din lumea mahalalelor bucureştene şi ale vieţii uzinale, descrise şi de alţi scriitori, precum Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Dumitru Alexandru, de alţi mulţi condeieri  care s-au folosit de amintiri şi observaţii personale spre a prezenta lumea pestriţă, chiar dubioasă a periferiei, foşgăind de şuţi şi escroci, însă totul relatat cu umor, cu bonomie, cu uimirea copilului ce deschide ochii asupra vieţii şi, desigur, pe unde se ivea ocazia, cu "critici" la adresa vechilor rânduieli capitaliste, a stăpânilor exploatatori şi nemiloşi, dar şi a metehnelor unor adolescenţi încă neîncadraţi pe drumul noii societăţi socialiste, în edificare. Aparent adresate copiilor şi tineretului în formare, povestirile unui Nicuţă Tănase, ca de altfel şi piesa sa Băiat bun dar... cu lipsuri, care a ţinut afişul ani şi ani,  erau citite/vizionate şi de oameni în toată firea, ocazional sau în căutare de secvenţe umoristice prinse într-un ambalaj sentimental, fără atenţie specială asupra mesajului moralizator al textelor.
P.S.: O foarte  frumos scrisă evocare a lecturilor din cărţile lui Nicuţă Tănase, postată la comentariile acestui autor, este cea a delicatului om şi subtilului poet, prietenul Florin Hălălău - text pe care vă invit insistent să-l citiţi aici :  http://www.poezie.ro/index.php/article/55544/Un_scriitor_uitat. Desigur vă veţi simţi tentaţi să intraţi imediat pe blogul său de scriitor. Auguri!

Opera literară M-am făcut băiat mare, 1954; Muzicuţa cu schimbător,1956;  Acţiunea P. 1500,1957; Cine a pierdut o verighetă? (în colaborare cu Silviu Georgescu),1957; Derbedeii,  1957; 1961; Astăzi e ziua mea,  1959; Am fugit de-acasă,  1961; Ce oameni, domnule!, 1962; Băiat bun, dar... cu lipsuri,  1963; Plec la facultate, 1964; Fără minuni, Doamne!, 1967; Cruce de ocazie,  1969; Lume, lume, soro lume!,  1971; Eu şi îngerul meu păzitor - Mitică, 1972; Sus mâinile, domnule scriitor!, 1972; Destăinuirea marilor secrete, 1974; Ghidul superstiţiosului (12 + 1 zodii), cu ilustraţii de Tia Peltz, 1974; Carte de explicare a viselor,  1975; Răpirea ucenicului nevrăjitor, 1976; Fără înger păzitor sau Cum am ajuns scriitor, 1977; Un băiat de nădejde (în colaborare cu Virgil Stoenescu), 1977; Telefonul de la ora nouăsprezece,  1979; Portrete în aquaforte, 1981; M-am făcut... tată mare, 1984.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicu%C8%9B%C4%83_T%C4%83nase
 http://jeanbica.blogspot.ro/2009/06/nicuta-tanase-uitatul-mic-scriitor-mare.html
http://www.crispedia.ro/Nicuta_Tanase


Alţi scriitori:
Ion Ghica, n. 1816
Al. Sahia, m. 1937



Poezia zilei : Marta Petreu, n. 1955
Rugăciunea de dimineață

Eu am mizat pe poeme. Am mizat
pe cărţi savante deştepte
am mizat pe zeci de alte prostii din hârtie. Zadarnic.
Eu am vrut să am un copil. Şi nici un bărbat
nu şi-a lăsat vie sămânţa rod să crească în mine
Am mizat pe iubire. Nici un bărbat
nu m-a vrut pe mine femeie
(poate soră mamă femeie de casă
poate iarbă de mare poate cârpă de praf)

Am mizat pe câteva lucruri calde ale vieţii. Degeaba
Totdeauna degeaba

Acum mizez pe nimic. Nu-mi mai pasă
În solzii mei de peşte stau ca o spadă de oţel
Liberă sunt: nu am suflet. Nici o speranţă
Nimicul creşte. Creşte nisipul
Creşte lumina. Pielea mea s-a făcut transparentă
ca apa. Văd prin carne oasele mele subţiri
mlădioase ca lemnul de sânger. Îmi văd scheletul
Văd mineralele pure. Calciu. Fosfor
Fier şi magneziu. Argintul din glezne

Peste un secol
voi fi un nor de atomi. Liberi de suflet
Liberi de sens

Domine. Tată. Vreau
niciodată să nu mai am trup. Niciodată
suflare de viaţă
Nu trup de om. Nu destin de femeie. Nimic
Doar nimic.
Un nimic ce nu-şi aminteşte. Fără durere
Domine. Un nimic în nimicul căderii.

(preluare de pe Internet) 

Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2002

  12 dec. Aseară pînă spre 23 cu Ţone, pe care îl las la o tipografie pentru coperta Dionisie Şincan, el urmînd să întîlnească un meşter care să-i repare Rizograful: aseară cînd să termin pe-o parte tirajul din Şincan, se strică tiparniţa.
Azi la 12, lansare la Casa presei din Radio, ajung în ultima clipă, multă lume adunată, întreb pentru ce: Şincan – mi se confirmă că aceea era reuniunea, numai că Ţone şi ai lui şi cărţile lipseau. N-a reuşit, îmi zic, practic nici nu ar fi fost posibil - dar de ce nu a dat telefon? Dnei Sofia Şincan i se luau interviuri, era televizată etc; îl zăresc în sală pe Gigi Astaloş, mă gîndesc să-l rog să vorbească la lansare.
De dimineaţă, mare izbîndă: dau telefon Anei Blandiana şi acceptă să vorbească la lansarea Veneticii, “însă să nu fiu eu principala vorbitoare”; mare bucurie, împărtăşită şi de Lidia; dl Şora îmi spune că tocmai în acea zi are şi dînsul o lansare la Timişoara. Îi pare rău că pentru a doua oară nu reuşeşte să răspundă invitaţiei unor oameni la care ţine foarte mult, încă de la excursia noastră la Vaideeni. Reaminteşte că îi plac foarte mult poeziile Lidiei. Vorbesc cu Alexandru Ecovoiu şi acceptă pe loc să vorbească la lansare, alt punct foarte important cîştigat. Cu Astaloş avem deja trei vorbitori de mare greutate, rămîne s-o capacitez pe asistenta univ. Mara Magda Maftei, recomandată mie de Liviu Ioan Stoiciu, care i-a şi cedat cartea dată lui cu autograf ieri la prînz, la Viaţa Românească.
La sala Radio, Titus Vîjeu cu soţia, mă prezintă elogios şi protocolar diverselor personalităţi, inclusiv bossul Dragoş Şeuleanu. Îi smulg promisiunea lui Gigi, foarte atent să-i cultive pe mai marii Radio, care însă se grăbesc într-ale lor şi îl lasă victima unor scurgători de pahare. O luăm spre Izvor, Ţone groaznic de obosit, după aproape două luni de efort neomenesc, încununat de aceste ultime trei nopţi nedormite şi în mare tensiune. Îl îndemn să citească romanul, n-a mai citit niciunul de vreo doi ani; hotărăște să facem afişe pentru lansare şi invitaţii.
(din Gândirea înceată, în manuscris)
Va urma


Fotografii...