luni, 21 decembrie 2015


Lidia Lazu recitând poezia Colindătorii de George Coșbuc, la emisiunea TVH



Scriitorul zilei: Ada Orleanu, n. 21 dec. 1915 - d. 30 iulie 1990


           
     
Unele dicţionare o trec pe 21 decembrie, altele pe 3 ianuarie, probabil stil nou.  O parte din neconcordanţe se datorează acestei neaduceri la zi, oficial, a datelor de naştere, altele pot fi puse pe seama nedeclarării copilului decât după nişte zile, săptămâni chiar...)
S-a născut ln comuna Romani, de lângă Horezu, ca fiică a unui inginer silvic (C. Marinescu, însă viitoarea scriitoare a adoptat numele de familie al mamei sale: Orleanu. A făcut şcoala primară şi prima parte a liceului la Rm. Vîlcea, dar a continuat la Constanţa, cu bacalaureat în 1933, după care a făcut Filologia la Bucureşti, 1934-1938, avându-i profesori pe  Simion Mehedinţi, pe Dimitrie Gusti. A fost mai întâi redactor la o revistă, iar între 1947 şi 1958, profesoară de istorie şi franceză în comune din judeţul Argeş şi la Călan, în jud. Hunedoara. După care s-a dedicat scrisului.
A debutat cu povestiri, a colaborat la diverse reviste literare ale timpului, printre care Revista Fundaţiilor Regale, Fapta, Vremea, Viaţa românească, Luceafărul; a fost redactor la Revista scriitoarelor şi scriitorilor; a citit în cenaclul Sburătorul fragmente din romanul autobiografic Adio, crânguri de alun, apărut abia după război, primind un premiu al Asociaţiei E. Lovinescu 1947.  A scris şi cărţi pentru copii. A tradus romane, de obicei în colaborare, probabil stilizând traduceri brute.
Prozele Adei Orleanu, care a semnat şi cu pseudonime, au stil viguros, cu ceva din duritatea bărbătească şi sunt centrate pe evenimente istorice sau îşi aleg subiectele din lumea satului, cu predilecţie, în momente special alese, de mare tensiune: Boarii sunt câţiva văcari ce mână o cireadă de vite spre păşunile din muntele Parâng; îi prinde vremea rea, furtuna, vieţile oamenilor şi ale animalelor se află în mare primejdie, câteva vite se prăpădesc într-o prăpastie. În altă povestire, o bătrână este surprinsă de viscol într-o căsuţă de la munte, va fi încolţită de o haită de lupi, va lupta cu disperare, iar săteni care pornesc să o salveze au ei înşişi mari dificultăţi să ajungă în pustietatea munţilor. Câteva romane sunt din timpul primului război mondial, altele din luptele pentru Independenţă. Tatăl autoarei, ca ofiţer de rezervă a luat parte la campania din 1916-1918, situaţia de pe front este cu precizie descrisă, fără ca totuşi să avem scene din linia întâi, ca de exemplu în Fata Moartă, de Ioan Missir, ca în Ultima noapte.. a lui Camil Petrescu -, în fapt unul dintre mentorii mai tinerei scriitoare, ca de altfel şi al Cellei Serghi, ambele debutante mişcându-se în preajma maestrului.
Afirmată încă din 1942, totuşi prima apariţie editorială este în 1958, cu o carte pentru copii, iar Boarii vede lumina tiparului abia în 1968. Se vede cu ochiul liber că prea puţini dintre scriitorii ce se afirmaseră înainte de venirea comuniştilor au fost promovaţi  în primul deceniu după instalare, iar mai exact abia pe la sfârşitul anilor 60.
Prima carte de Ada Orleanu, autoare despre care până atunci nici nu auzisem, am citit-o chiar la Horezu, în 1974, în vreme ce bântuiam satele dinspre munte: Vaideeni, Urşani, Romani etc, ceea ce mă sensibilizase la peisajul din nordul judeţului Vâlcea... Unele poezii scrise în acea perioadă ar putea da seamă despre starea mea de spirit...

Opera literară: E pace noaptea asta-n codru, Bucureşti, 1958;• Boarii, Bucureşti, 1968;• Cavalerul libertăţii, I-II, Bucureşti, 1968;• Atunci au tras toate clopotele, Bucureşti, 1970;• Bun rămas, crânguri de alun, Bucureşti, 1973;• Urechea năzdrăvană, Bucureşti, 1973;• Însemnaţi cu stea în frunte, Bucureşti, 1977;• Doi ani de cutezanţă, Bucureşti, 1981;• Evadare în timp, Bucureşti, 1984;• Lumea prietenilor, Bucureşti, 1985;• Hoţii în templu, Bucureşti, 1986;• Rotirea anotimpurilor, Bucureşti, 1987;
 De veghe la Dunăre şi mare, Bucureşti, 1987.

Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Ada_Orleanu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Orleanu


Poezia zilei: Dan Laurenţiu, m. 21 dec. 1998

 

Căţelul pământului


Astfel îmi zise cățelul
misterios care vorbește
o limbă intraductibilă
fiindcă soarta lui

a limbii sale intraductibile
trebuie să ascundă

soarta noastră
astfel îmi vorbi cățelul
de sub pământ

eu am tradus cât am putut
dintr-o limbă latină
canis latrans ce vrei să spui
că eu voi coborî din poem
și voi ajunge în iad


Tu eşti o persoană sacră


Tu ești o persoană sacră
tu ești mort
și nu trăiești
pe acest pământ

eu am răspuns
cu un surâs pe buze
eu nu trăiesc pe acest 
pământ
locuința mea este în cer


Îngerul mi-a vorbit


Nu există o mai mare nenorocire
decât să fii poet
pe acest pământ al durerii
nu există o mai mare nenorocire

decât să fii un înger albastru
căzut din cer
și să nu poți zbura

spre țara care ți-a fost
promisă de Dumnezeu



Alţi scriitori:
Dan Zamfirescu, n. 1933
Valeriu Ciobanun. 4 aprilie 1917 - d. 21 decembrie 1966
Pericle Martinescu, n. 11 februarie 1911 - d. 24 decembrie 2005.



Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008

Spre sfârșitul vizitei lui Liviu Marinescu, Lidia ne dă un recital în living. Cei doi foarte prinşi, iar la urmă Liviu M., care stătuse mereu cu ochii închişi, spune aproape textual: Ai o voce extraordinară, cum n-am mai întâlnit în viaţa mea. O voce cristalină, pură, nu ştiu pe nimeni să poată lua cu ton scăzut notele înalte. Noi ne lovim mereu în muzica interpretativă cu oameni care se străduiesc. Dar vocea ta este de cristal. Şi ai o foarte bună ureche muzicală, care te ajută să nu iei falsete. Lidia îi mulţumeşte, bucuroasă să audă asemenea aprecieri de la un muzician specialist şi compozitor. Ileana îi povesteşte în ce împrejurări a cunoscut-o pe Lidia, la recitalul de la Rotonda MLR, în octombrie 06. Iar Lidia îşi aminteşte cu haz că a observat-o de cum a intrat în sală, diferită de ceilalţi, o persoană aspră, o profesoară, și-a zis – şi pe loc s-a hotărât că trebuie să-i învingă rezistenţa, a avut-o deci în vedere tot timpul recitalului.
Ileana se miră de ce toată lumea de la noi îi spune că e din străinătate, chiar şi o colegă din cartier a venit cu această remarcă. Oricum, revenind în România în 1990 (îngrijorată de sătatea mamei sale), deci după 18 ani de absenţă şi de contacte întrerupte, nu a avut nici o emoţie, sau sentimentul discontinuităţii, la vama din Curtici, nici una nici două, la întrebarea grănicerului s-a pomenit răspunzând: Mă numesc Ileana Păunescu, numele ei de domnişoară, (cel cu care părăsise ţara!) Grănicerul, cercetând documentele ei,  s-a mirat, dar ea a repetat numele de domnişoară. Şi cu asta a simţit că reia legătura de unde o lăsase.
Apoi ne povesteşte întâmplări hazlii din excursiile în China, unde a fost cu soţul ei. Revenind la ciudăţeniile japonezilor, LM ne spune că ei se sacrifică pentru părinţi. Altă cultură. Foarte superstiţioşi. Nu te-ai fi aşteptat. Şi în mare duşmănie cu chinezii. Ca oameni lângă care trăieşti, nu conversează, nu comunică, nu reacţionează la contrarietăţi; şi nu se ceartă, nu dau afară din ei, rămân calmi, ţin totul în ei. Iar după 10 ani răbufnesc, se minunează Liviu M. Ileana revine: Aveam translator, dar nu-i simţeam prezenţa, imixtiunea, mă simţeam în comunicare cu chinezuţii; şi iată că lui Jerry nu-i place să i se traducă, se pare că nu-l interesează ce se spune lângă el, ce se întâmplă, ce simte pe moment şi ce gândeşte celălalt. Or, ea e cu totul altă fire, mereu atentă, întrerupe, cu riscul de a i se spune că e nesimţită, nesuferită, căci vrea să fie în comunicare. Iar dacă unul se lungeşte la vorbă, uită ce avusese de spus şi simte frustrarea. Îşi face un autoportret foarte sincer, fără complexe. Lui Liviu îi spune să fie cu băgare de seamă, să consulte un avocat, pentru că, vorba lui, a muncit din greu, a tras în toţi aceşti ani, n-ar fi drept ca jumătate din agoniseala lui să ajungă pe mâna cuiva care nu a contribuit chiar cu nimic.
Dar câte nu s-au discutat, la început, inclusiv despre filmul 4321, care Ilenei nu i-a plăcut, însă Jerry i-a spus că i s-a prezentat ceva la care nu se aştepta, clipă de clipă. Ileana despre Lidia: Că aici în State un actor nu ar putea face aşa ceva, ei nu îndrăznesc să iasă din canon, fac numai ce li se spune, nu vor nicicum să rişte cu ceva care n-a mai fost încercat, eventual să-şi şifoneze imaginea. În final, Liviu M. spune că are de gând să vorbească în Cehia cu doi soţi care se ocupă de programe culturale neconvenţionale, el este invitat şi în România, la sfârşitul lunii mai, dar nu se poate duce; poate prin octombrie, dar cu cehii va vorbi încă din iunie, când merge acolo şi are mai multe puncte în program. Îi trebuie o casetă cu recitalul Lidiei. Ea promite să-l facă Andrei, după filmările mele de aici şi o să trimită CD-ul în timp util, la adresa indicată.
Aceste aspecte sunt puse la punct după ce Ileana o întrebase pe Lidia, în drum spre uşă: Cum se va proceda? – semn că ea însăşi este încântată şi interesată de această perspectivă. E aproape ora 2 noaptea, ne despărţim în termenii cei mai buni.
Va urma



Ion Lazu: Minirecital Lidia Lazu pentru compozitorul Liviu Marinescu